Leviticul 11:1-8 | Itinerar Biblic | Episodul 180

Dragi ascultători, să ne socotim privilegiați că suntem dintre cei în măsură să continue a privi nestingheriți și interesați în Cuvântul lui Dumnezeu – manualul nostru de viață deplină și veșnică. Sunt atâția (în lumea asta și în vremurile noastre) care nu au libertatea și posibilitatea binecuvântată de a cerceta Scripturile. De aceea, să fim recunoscători, și să răscumpărăm vremea – fără să facem nazuri, fără să taxăm sau minimalizăm porțiuni din textul biblic, pe motiv că n-ar mai fi relevante sau necesare! „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16-17) Iată un text menit să ne impulsioneze să citim atent, harnic inclusiv cartea Leviticul, de care mulți se feresc... dar din care trebuie să recunoașteți că ați beneficiat de pe urma parcurgerii primelor 10 capitole, nu?!

Și trebuie să știți că au rămas și vor rămâne o sumedenie de lucruri nespuse – nici nu putem, și nici nu ne-am propus să fim exhaustivi; vom continua să desțelenim doar, rămânând ca dvs., fiecare sub călăuzirea Duhului Sfânt să adânciți brazda și să culegeți rodul, vizibil și-n priceperea duhovnicească, și-n trăirea zilnică, și-n relațiile cu semenii. Așa să vă (și să ne) ajute Dumnezeu!

Spuneam că nu vom reuși să decantăm toate concluziile și aplicațiile textelor parcurse... De exemplu, chiar dacă nu detaliem, să nu uităm că abia am finalizat de parcurs capitolele 8-10 din Leviticul, care s-au ocupat de instaurarea și reglementarea preoției aaronice. Preoția este un concept care se regăsește – ca să nu uităm că, dacă Israel a fost chemat de Iahweh să fie o împărăție de preoți, Biserica este desemnată a fi o preoție împărătească. Ei erau un popor între popoare, creștinii sunt un popor împrăștiat printre popoare. Ca preoți ai lui Dumnezeu, suntem închinați Domnului ca martori pentru cei între care am fost așezați să trăim și să slujim. Și suntem nu entități solitare, ci ca trup al lui Hristos suntem mădulare unii altora. Modelul preoției noastre este Domnul Isus, care „trăiește pururi ca să mijlocească pentru” noi.

Foarte multe lucruri s-ar putea spune doar despre statutul preoțesc al creștinului nou-testamentar – un subiect pentru care ne-ar fi necesare o serie de episoade – dar nu acesta este deocamdată scopul nostru... Ne întoarcem la cartea Leviticul și odată cu al 11-lea capitol, schimbăm și subiectul și audiența – preț de vreo 12 capitole, subiectul principal va fi curățarea, convinși și conștienți că sfințenia lui Dumnezeu solcită/impune curățarea poporului Său.

Capitolul 11 este într-un fel unul de răscruce în cartea Leviticului. Atenția se mută de la preoți la popor; de la jertfele aduse lui Dumnezeu la hrana omului; de la închinarea înaintea lui Dumnezeu la umblarea în această lume. Se face astfel trecerea de la sfânt la lumesc, fără vreo schimbare de ritm sau de abordare, deoarece autorul nu consideră că ar fi vorba despre ceva diferit – cu scopul de a pricepe că tot ce este impur are șanse și trebuie să devină curat și să se mențină sfânt – conform principiului de căpetenie impus de Iahweh poporului Său: „ Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!”

Noi facem astăzi o destul de vârtoasă – și pe măsură de falsă! – diferență între sacru și profan, între ce este sfânt și ce este lumesc. Avem impresia că oricine sau orice în biserică este sfânt. În sensul acesta, poate chiar și bârfa în biserică poate fi considerată sacră, nu? (mai ales dacă este formulată ca o cerere de rugăciune!)... pe câtă vreme bârfa din afara bisericii este satanică, lumească. Dragul meu, poți fi motivat de gloria lui Dumnezeu în absolut tot ceea ce faci. Cineva spunea: „Un șanț dacă sap, vreau să fie atât de drept, încât Dumnezeu să poată privi prin El!”

Dragii mei, nu putem despărți sacrul de secular. Vom vedea în textul nostru, capitolul 11 din cartea Leviticul, că Dumnezeu se mută de la ceea ce noi am numi sacru, la ceea ce numim lumesc, laic – fără prea multe precauțiuni, fără să adâncească prea mult diferențele.

După cum vom vedea, din această secțiune vom desprinde câteva lecții spirituale importante pentru noi; există însă aici și un aspect foarte practic și real, pe care noi adesea îl ignorăm, gândindu-ne că era valabil doar pentru poporul Israel. Dacă Dumnezeu a interzis consumul anumitor animale și a permis consumul altora, trebuie să presupunem că El a făcut acest lucru și pe baza unui criteriu legat de sănătatea umană. Israeliții aveau voie să mănânce anumite animale și păsări, precum și anumiți pești, însă altele le erau interzise. Diferențierea dintre animalele curate și cele necurate nu era o superstiție, și era mai mult decât un simplu ritual religios. Dacă Dumnezeu a permis anumite animale în dieta poporului Său, și a interzis cu desăvârșire alte animale, cu siguranță că există niște beneficii în respectarea acestei diete. Istoria va demonstra că Dumnezeu a avut motive serioase pentru a face această diferențiere. Este adevărat că El ar fi putut acționa în mod arbitrar atunci când a trasat linia de demarcație între curat și necurat, dar știm că a făcut-o pentru binele poporului Său. Dovedește oare istoria că până și în cazul animalelor curate și al celor necurate Dumnezeu a acționat spre copiilor Săi?

Este interesant de observat că animalele interzise consumului se hrăneau în mare parte cu lucruri necurate. Animalele eliminate din sistemul mozaic erau predispuse astfel îmbolnăvirii lor – și deci și a celor care le vânau și consumau pe acestea!

Permiteți-mi, vă rog, să-l citez pe Dr. S. H. Kellogg: „Una din marile descoperiri ale științei moderne este faptul că un mare număr de boli care apar la animale au drept cauză forme primare de viață parazitară. Animalele care se hrănesc cu lucruri necurate sunt în special expuse acestor boli, și cel mai probabil că niciunul din aceste animale nu este pe deplin ferit. O altă descoperire recentă, la fel de importantă pentru subiectul acestui capitol, este faptul, confirmat de acum, că multe dintre aceste boli parazitare apar atât la animale, cât și la oameni, și se pot transmite de la animale la oameni.” (The Book of Leviticus [Cartea Leviticului], p. 314).

Autorul continuă, menționând trichineloza la porci, difteria la curcani și răpciuga la cai. În mod clar, nici Moise și nici medicii din Egipt nu știau despre aceste boli, însă Dumnezeu știa! El a făcut această delimitare între curat și necurat. Dovedește oare istoria faptul că această delimitare a fost făcută pentru binele poporului Israel? Cu siguranță!

Să privim acum la declarația Dr-ului Noel de Mussy, făcută la Academia de Medicină din Paris, încă din 1885: „Se pare că ideea de boli parazitare și infecțioase, care ocupă un loc atât de important în patologia modernă, a preocupat și gândul lui Dumnezeu și gândirea lui Moise, și a influențat toate regulile sale de igienă. Astfel au fost excluse din dieta evreilor animalele predispuse la paraziți; și pentru că germenii și sporii bolilor infecțioase circulă prin sânge, el poruncește ca sângele să fie scurs din trupul animalelor înainte ca acestea să fie consumate de către oameni.”

De unde a știut Moise aceste lucruri? Sigur că el nu avea de unde să le știe, dar Dumnezeul cel Atotștiutor i-a spus ce are de făcut.

Îl citez din nou pe Dr. Kellogg: „Chiar și cu mult timp în urmă, când ciuma devasta Europa, evreii au scăpat de ea într-un număr atât de mare, încât suspiciunea oamenilor a escaladat până la furie și evreii au fost acuzați că ar fi cauzat acea mortalitate înspăimântătoare printre vecinii lor neevrei, prin otrăvirea fântânilor și a izvoarelor de apă.”

Profesor Hosmer a scris: „De-a lungul întregii istorii a evreilor, înțelepciunea legiuitorilor antici în această privință a fot demonstrată într-un mod remarcabil. În timpul epidemiilor, evreii au avut de suferit mult mai puțin decât ceilalți; în ce privește longevitatea și sănătatea generală, ei s-au remarcat în orice epocă și, până în ziua de astăzi, în birourile de asigurări, se spune că viața unui evreu valorează mai mult decât viața celorlalți oameni!”

Dr. Behrends menționa și el: „În Prusia, durata medie de viață a evreilor este cu cinci ani mai mare decât cea a restului populației.”

Culmea este însă că – în zilele noastre, atât de procupate de diete sănătoase și de prelungirea duratei vieții – chiar evreii își încalcă regulile în privința hranei adecvate, iar această diferență menționată scade... nu trebuie însă uitat că au existat perioade de timp când viața evreilor era și de două ori mai lungă decât cea a vecinilor neevrei!

Și noi învățăm de aici câteva lucruri importante. Noi îi condamnăm pe evrei pentru faptul că pun un așa de mare accent pe lucrurile fizice, lăsând la o parte implicațiile spirituale. În același timp, însă, noi avem tendința să punem un atât de mare accent pe partea spirituală, încât uităm cu totul de cea fizică. Un creștin nu ar trebui să-și neglijeze trupul – motivând că este oricum precar și efemer – și ar trebui să fie grijuliu în privința hranei, a felului în care își folosește sau îngrijește trupul. Să nu uităm niciodată că trupul nostru este astăzi templul Duhului Sfânt. Dacă un lucru este de natură fizică, acest fapt nu îl împiedică să fie și spiritual.

În același timp, chiar dacă astăzi tendința este în scădere, în special datorită medicilor și dieteticienilor, au fost vremuri în care eram îndemnați și încurajați în mod clar să mâncăm tot ceea ce vrem. Dacă voiai să mănânci carne de șarpe cu clopoței, și-ți permiteai, puteai s-o faci, pentru că era doar „o abordare superstițioasă afirmația că există valoare spirituală în a mânca sau a nu mânca anumite lucruri”! Cu siguranță, însă, există pasaje din Scriptură care vorbesc despre acest lucru:

„Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat” (Rom. 14:14).

„Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm” (1 Cor. 8:8).

„Mâncările sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte…” (1 Cor. 6:13).

„Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Cor. 10:31).

Dincolo de componența, consistența, calitatea și cantitatea hranei și meniurilor, creștinului care trăiește sub har îi este recomandată cumpătarea sau stăpânirea de sine, în vreme ce – pe de cealaltă parte – lăcomia îi este strict interzisă!

Acestea (destule) fiind zise în chip de introducere, să abordăm acum textul biblic:

Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a zis: „Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le: «Iată dobitoacele pe care le veţi mânca dintre toate dobitoacele de pe pământ:»” (Lev. 11:1–2).

Dumnezeu trasează o linie strictă de demarcație între lumină și întuneric, între noapte și zi, între bine și rău, între curat și necurat. Și, apropo, Dumnezeu este Cel care face diferența între lumină și întuneric. Scopul Domnului este să ajute omul să fie mai sensibil la aceste distincții făcute de El, ascuțindu-i simțurile discriminatorii ale celui din urmă. Dumnezeu vrea ca omul să iubească binele și să urască răul. În zilele noastre se atenuează tot mai mult simțurile omului în raport cu binele și răul, acesta încercând să pună toate lucrurile din viață în zona gri a amoralității. Dumnezeu folosește aceste diferențieri pentru a-l conduce pe om înspre altar și înspre sângele vărsat al lui Hristos pentru curățire și iertare.

Dumnezeu face regulile. Poate că cineva întreabă: „De unde știi ce este bine?” Răspunsul este că binele e ceea ce Dumnezeu spune că este bine! Universul este al Său. Cunoașteți cumva reguli mai bune decât cele făcute de El? Dumnezeu a făcut regulile pentru domeniul fizic. (Vreți cumva să sfidați legea gravitației și să vă desprindeți de pământ? Călătoriile spațiale sunt extrem de scumpe, și nu și le pot permite prea multe state, darmite persoane!)

Dumnezeu se implică în domeniul vieții cotidiene, iar hrana omului este un lucru important din această sferă. Dumnezeu numește unele lucruri curate, iar altele necurate și omul trebuie să nu uite, și să i se amintească eventual, faptul că trăiește într-o lume plină de păcat, așa încât are datoria să învețe să aleagă binele și să se ferească de rău.

Cu toate că distincția dintre cele două categorii era și de natură morală, totușise vaeau în vedere și consecințele și efectele fizice, imediate: animalele curate erau sănătoase și hrănitoare pentru trup. Distincția dintre animalele curate și cele necurate este mai veche decât sistemul mozaic, și știm că și Noe recunoștea o astfel de împărțire.

Este demn de menționat faptul că alegerea animalelor comestibile, a peștilor și a păsărilor urmează, în mare, standardul omului civilizat de-a lungul secolelor până în zilele noastre. Deci, nu vorbim despre o întâmplare. Dumnezeu a făcut această distincție, indiferent de ce îți place sau nu ție și mie... poate ai vrea să mănânci unele din acele animale, iar pe altele nu. Un alt lucru pe care trebuie să-l observăm este că anumite animale erau bune atunci și acolo și nu în altă parte. Noi astăzi nu avem vreo poruncă privitoare la animale curate și necurate care pot fi consumate.

În acest capitol, apar câteva subiecte morale majore. Omul trăiește într-o lume de păcat și Dumnezeu cere recunoașterea acestui fapt. Apoi, omul are alegeri de făcut pentru că, fiind căzut și izgonit din Eden, el are și acum un „pom” din care Dumnezeu îi spune să nu mănânce. Eu cred că cel mai important aici este considerentul moral. Vă amintiți că atunci când Petru a văzut fața de masă plină de tot soiul de animale și păsări coborând din cer, a refuzat să mănânce, deși Dumnezeu i-a poruncit asta. Însă Domnul i-a spus: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” (Fapte 10:11–15). Cu alte cuvinte, Dumnezeu face regulile, iar omul trebuie să ia decizii în conformitate cu regulile lui Dumnezeu. Aceasta este o lecție morală foarte importantă pentru noi.

Să mâncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă. (Lev. 11:3).

În versetul de mai sus găsim regula care trebuia respectată pentru a deosebi animalele ce puteau fi consumate. Regula este repetată în Deuteronom 14:6 și acolo sunt amintite animale ca: boul, oaia, capra, cerbul, căprioara, bivolul, capra sălbatică, zimbrul, capra neagră, şi girafa.

În cartea Leviticul, principiul și regula sunt date împreună cu câteva exemple dintre animalele necurate, pe când în Deuteronomul nu se pune accentul pe principiu și regulă, ci este redată o listă mai extinsă a animalelor curate. În Leviticul se accentuează astfel partea negativă, iar în Deuteronomul componenta pozitivă.

În cartea Leviticul, delimitarea între curat și necurat este foarte clară, deși aceasta nu este o poruncă nouă. Separarea dintre animale nu se face pe bază biologică, ci pe baza influenței lor asupra sănătății oamenilor.

Unele popoare păgâne, Persia de exemplu, atribuiau crearea anumitor animale zeului bun, iar altele erau create de zeul cel rău; în ce ne privește, noi știm că Dumnezeu a creat toate animalele. Diferențierea nu era făcută pe baza naturii animalelor, ca reprezentând vreun păcat sau o virtute. Leul, de exemplu, nu putea fi mâncat pentru că era necurat, ci pentru că Îl reprezintă pe Domnul Isus Hristos și este simbolul seminției lui Iuda. De aceea este numit Hristos „Leul din seminția lui Iuda”.

Nu există o legătură misterioasă între suflet și trup, idee întâlnită în unele din cultele păgâne de astăzi, motiv pentru care natura animalului nu poate fi transferată celui care îl mănâncă. Aceasta este o aberație și o superstiție. Unii vegetarieni consideră că oamenii devin cruzi deoarece consumă carne de animale, însă eu am întâlnit oameni răi care erau vegetarieni. Dați-mi voie să spun că aceste idei sunt absurde.

Pentru Israel, separarea dintre animalele curate și necurate făcea parte din planul lui Dumnezeu de a-i face deosebiți față de celelalte popoare. Termenul kosher are și astăzi o semnificație aparte pentru ei. Prin distincția făcută între diverse animale, israeliților li se amintea mereu că trăiau într-o lume în care trebuiau să facă alegeri... la fel și noi, fapt pt care trebuie să fim în cunoștință de cauză!

Găsim aici câteva aplicații spirituale pentru creștini. Am arătat, deja, că pentru noi nu mai e de actualitate respectarea unui anumit ritual în ce privește carnea, dar este interesant de observat că „a cugeta” este o expresie figurată a unei vaci care rumegă. „Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui” (Ps. 1:2). Rumegarea hranei se aseamănă cu cugetarea la Legea Domnului, lucru care oferă credincioșilor mari beneficii spirituale. Tot așa, copita despărțită amintește de umblarea credinciosului despărțit de lumea aceasta. „Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o” (Efes. 4:1). „Trăiţi [engl. umblați] în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit... Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi” (Efes. 5:2, 15). Există o relație strânsă între studierea Cuvântului lui Dumnezeu și umblarea credinciosului în lume. „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat; din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus” (2 Tim. 3:14–15). „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri” (Iacov 1:22). Dragul meu, umblarea credinciosului pe acest pământ trebuie să fie în strânsă legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă mergi prin lumea aceasta, va fi necesar să rumegi hrana, Cuvântul lui Dumnezeu... iar umblarea ta va trebui să fie despărțită de lume – lucru ce se poate realiza doar prin puterea Cuvântului! Credinciosul care studiază Biblia și trăiește învățătura Cuvântului Sfânt, arată că este copil al lui Dumnezeu prin faptele sale și prin umblarea sa prin lume.

Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai sau care au numai unghia despicată. Astfel, să nu mâncaţi cămila, care rumegă, dar n-are unghia despicată: s-o priviţi ca necurată. Să nu mâncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n-are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi iepurele, care rumegă, dar n-are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă: să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le priviţi ca necurate. (Lev. 11:4–8).

Aici avem o listă extinsă a animalelor necurate, care se pare că a fost dată în urma unor nelămuriri în legătură cu aceste animale. Doar animalele ierbivore își rumegă hrana și, prin urmare, animalele carnivore erau eliminate pe baza acestui criteriu.

Dumnezeu le interzice israeliților să mănânce cămila. Auzind o asemenea interdicție, noi ne întrebăm: „Cine ar vrea să mănânce o cămilă?” Nu credeți că aspectul acesta adaugă o notă de umor cuvintelor Domnului Isus, atunci când El i-a acuzat pe farisei că strecoară țânțarul și înghit cămila? Cămila nu era doar zgrunțuroasă, era și necurată. Iepurele de casă corespunde iepurelui cunoscut astăzi și se aseamănă cu el, însă trăiește în locuri stâncoase. Mie mi se pare interesant că nu i-am auzit niciodată pe cei ce afirmă că nu ar trebui să mâncăm carne de porc, spunând și că nu ar trebui să mâncăm carne de iepure. Porcul are copita despicată, dar nu rumegă hrana. El pare că mănâncă tot timpul dar, de fapt, nu rumegă. Mai este bine de remarcat că, totuși, carnea de porc este greu de digerat; porcii sunt animale necurate, pentru că felul în care se hrănesc este necurat.

Israeliților le era interzisă chiar și atingerea de stârvurile acestor animale, implicațiile spirituale ale acestui fapt neputând fi evitate.

Vă las să vă gândiți fiecare la obiceiurile culinare – care iată nu-s deloc neimportante – și vă doresc călăuzire duhovnicească în orice hotărâri cu impact imediat, dietetic veți lua! Cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne reîntâlnim sănătoși data viitoare, pentru a continua trecerea în revistă a listelor alimentare cuprinse în cap. 11 din Leviticul.