Leviticul 12:1-8 | Itinerar Biblic | Episodul 182

Dragi ascultători, fie ca reîntâlnirea noastră să vă găsească sănătoși, în bună dispoziție și nerăbdători să ne continuăm periplul prin Scriptură.

Oricât v-ar plăcea sau nu să călătoriți, trebuie să fim de acord că în orice deplasare (fie ea de plăcere sau de nevoie) – nu fiecare pas ori pasaj parcurs este neapărat atractiv, spectaculos... dar fiecare contribuie la atingerea țintei. Spun asta pentru ca – indiferent cât de mult vă place sau nu cartea sau fragmentul de text în care ajungem – să fiți motivați să rămâneți fideli destinației! În cazul de față, obiectivul este cunoașterea și asimilarea Cuvântului lui Dumnezeu, instrumentul de primă importanță întru cunoașterea Creatorului și relaționarea la El, pentru înțelegerea și alinierea la planurile divine pentru fiecare dintre noi – și care au în vedere deplina noastră valorificare, fiți siguri de asta!

Știu că o carte precum Leviticul nu se numără îndeobște printre preferințele prea multor cititori, fiind chiar ignorată drept inactuală sau nerelevantă... dar avem datoria să extragem din ea principii care pot fi traduse și utile pentru credinciosul din orice vreme, mai cu seamă că ele derivă din și converg către Originatorul a tot și toate – Dumnezeu.

În capitolul și episodul precedent am vorbit despre întinarea prin atingerea de un lucru necurat. Acolo se scotea în evidență caracterul extern al păcatului, prin faptul că trăim într-o lume în care acesta predomină.

Capitolul de față pune accentul pe caracterul intern al păcatului. Noi nu devenim păcătoși doar prin atingere, suntem păcătoși și prin naștere, iar acest capitol prezintă legea privind maternitatea și transmiterea păcatului prin moștenire. Firea pe care o moștenim este decăzută, păcătoasă, după cum a spus și David: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Ps. 51:5). Capitolul precedent a tratat subiecte din domeniul nutriției și al pediatriei, iar acest capitol 12 este din domeniul obstetricii. Domnul nostru este Medicul Suprem și specialist în toate domeniile. El Singur nu Se schimbă!  

Înțelegerea potrivită a oricărui text biblic este imperios necesară – și este posibilă pe baza iluminării Duhului Sfânt... de care avem nevoie și când textul ne pare facil, și când este aproape ermetic... Iată spre exemplu capitolul de față: pe baza unor texte precum Leviticul 12, mulți au ajuns să eticheteze ca păcătos actul sexual – mă refer la contextul legitim al căsătoriei – dar și nașterea de prunci. Dar Scriptura nu ne învață niciunde așa ceva!

Legile vetero-testamentare sunt pentru credincioșii creștini de azi nu poruncile, ci cuvintele lui Dumnezeu pentru noi. Dacă noi suntem în Hristos (care a satisfăcut în Sine cerințele Legii, fiind în acest fel sfârșitul ei!), majoritatea acestor porunci nu sunt obligatorii pt noi, ci de folos ca să învățăm din ele. Cea dată de Dumnezeu omului în Geneza 1:28 („Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l”) este însă actuală prin implicațiile ei. Nașterile n-au încetat, slavă Domnului – ele continuă de milenii... și pentru că majoritatea femeilor trec prin problemele vizate de prevederile din acest capitol, se întreabă/ne întrebăm cum anume se aplică ele azi.

Sigur că nu doar femeile și-ar putea pune – în ecoul acestui text – întrebări precum: de ce erau mandatoriale aceste porunci, ce vizau ele (dpdv medical)? Ce anume din ce implica nașterea unui copil o făcea pe femeie necurat? Ce înseamnă necurat aici? Era perioada de curăție o măsură de protecție? Pentru cine: femeie, nou-născut, comunitate? De ce erau diferite perioadele de necurăție, și care era legătura cu sexul copilului? Și, peste toate: mai sunt aceste porunci prescriptive azi?

Popoarele păgâne aveau anumite superstiții legate de necurăția femeii la naștere, dar în sistemul levitic nu există astfel de influențe, după cum vom încerca să arătăm. Tot o practică păgână era și plasarea femeii într-o poziție inferioară celei a bărbatului... concepție ce nu se regăsește în legea mozaică, aceasta ridicând comparativ statutul femeii și înnobilând maternitatea pentru Israel.

Bineînțeles că în aplicarea acestor legi date de Dumnezeu existau și anumite beneficii privitoare la igienă, la fel cum am văzut și în cazul nutriției. Dumnezeu Se îngrijea de poporul Său din punct de vedere fizic și, în același timp, îi învăța la fel cum ne învață și pe noi, adevărul spiritual potrivit căruia suntem născuți în păcat.

Există o doctrină respinsă aproape în totalitate astăzi, și anume depravarea totală a omului – însă omul o demonstrează! Știrile noastre sunt pline exemple, depravarea totală a omului fiind evidentă. Biblia spune în Romani 5:12 următoarele: „De aceea, după cum   printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit”.

Imaginea unei mame tinere, strângând la piept un copilaș drăguț, ne face să ne gândim la inocență, puritate și bunătate, dar, în acest capitol, Dumnezeu pictează un altfel de tablou. Și aici este o mamă tânără, ținându-și în brațe odorul, însă nu privim la o imagine a inocenței și nevinovăției, ci la cea a necurăției și a păcatului. Știți ce s-a întâmplat? Acea mamă a adus pe lume un păcătos. Asta e tot ce putea aduce pe lume, din cauză că ea însăși era păcătoasă – și tot la fel era și tatăl copilului e.

1. H. Kellogg spunea: „Potrivit legii, vechiul blestem specific femeii își găsește exprimarea cea mai deplină, completă și semnificativă în nașterea unui copil. Cu alte cuvinte, apogeul răului, abătut asupra tuturor femeilor din cauza primului păcat înfăptuit de Eva, este văzut cel mai clar în faptul că prin intermediul capacităților date femeii spre binefacere și binecuvântare, ea poate aduce în lume doar un copil al păcatului.” (The Book of Leviticus [Cartea Levitic], p. 314).

Vă amintiți că Dumnezeu i-a spus primei femei: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine” (Gen. 3:16). Suferința femeii nu va fi doar la naștere, este foarte probabil ca acel copil să îi frângă inima din cauza faptului este păcătos.

Cred că la aceasta s-a referit Pavel atunci când a scris câteva îndemnuri despre locul femeii în închinarea publică. El spune: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere” (1 Tim. 2:12). El vorbește aici despre conducere, asociată cu doctrinele învățate în biserică și cred că se ține seama de două aspecte: primul – Adam a fost creat întâi, în vreme ce femeia a fost prima amăgită să păcătuiască. „Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (1 Tim. 2:13–14). Aici nu se vorbește despre superioritatea bărbatului asupra femeii, ci, mai degrabă, este o problemă de autoritate, de ordine și conducere.

În al doilea rând, femeia a păcătuit prima, ea a fost factorul activ acolo.

Faptul că o mamă creștină suferă la nașterea copilului său este o dovadă a judecății lui Dumnezeu, însă, cu siguranță, aceasta nu înseamnă că ea își pierde mântuirea atunci când aduce pe lume un păcătos. „Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie” (1 Tim. 2:15). Ea nu este mântuită datorită nașterii de fii, ci este mântuită prin nașterea de fii. Altfel spus, ea nu devine necurată și, deci, își pierde mântuirea pentru că aduce pe lume un păcătos. Dovada mântuirii ei este credința sa, dragostea, trăirea în sfințenie și smerenia. În epoca Legii, „necurăția” îi amintea mamei că aducea pe lume un păcătos; în epoca harului, „suferința” îi amintește mamei că s-a născut un păcătos, chiar dacă ea este credincioasă.

Când apostolul Pavel i-a spus temnicerului din Filipi: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta” (Fapte 16:31), el nu s-a referit la faptul că familia temnicerului va fi mântuită doar prin credința acestuia în Domnul. De asemenea, oricare dintre d-voastră: dacă sunteți credincioși, nu înseamnă automat că și copiii vă sunt mântuiți. În tot mai multe familii nu se mai practică disciplinarea – în primul rând pentru că acesta este spiritul vremii, dar și pentru că majoritatea părinților au impresia că ei cresc o floare frumoasă... când de fapt asistă o ciumăfaie (care, pentru cine nu știe, este o plantă toxică)! Așa suntem noi, dragilor, și n-avem cum să aducem altceva pe lume. Mi-am întrebat fiica de nenumărate ori: „Ești sigură că ți-ai pus încrederea în Domnul? Ești mântuită?” Ea m-a întrebat odată: „De ce mă tot întrebi?” I-am răspuns: „Vreau doar să fiu sigur.” Ea are firea mea și, întâmplător, știu că această este una decăzută. Fiica mea nu este mântuită automat, doar pentru că eu sunt credincios și predicator al Evangheliei.

Aici se mai ridică o întrebare, după cum spunea cineva: „Dacă pruncul meu se naște păcătos, și moare când e mic, va fi pierdut din cauză că este păcătos?” Nu. Toți mor în Adam și de aceea a murit și copilașul, însă Domnul Isus a spus: „Feriţi-vă să defăimaţi pe vreunul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii [duhurile] lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri” (Mat. 18:10). Termenul „îngeri” ar trebui tradus prin duhuri — duhurile lor văd fața Tatălui. Altfel spus, când moare un copilaș, sufletul său merge la Tatăl. De ce? Pentru că Hristos a venit pe pământ și a murit pentru păcătoși, iar copilașul nu a ajuns la vârsta la care devine responsabil. În momentul în care copilul ajunge la vârsta responsabilității, atunci trebuie să ia decizia de a-L primi pe Hristos.

În mod normal, un epitaf n-are cum să-ți placă, dar cel pe care Robert Robertson l-a pus pe mormintele celor patru copii ai săi merită atenția și considerația noastră:

Nerușinată necredință, pălește și mori,

Sub această piatră zac rămășițele a patru prunci;

Spuneți-mi, sunt ei pierduți sau mântuiți?

Dacă moartea vine prin păcat, ei au păcătuit, căci de-asta zac aici;

Dacă Cerul se dobândește prin fapte, ei n-au căuta în Cer.

Rațiune — Oh, Cât de pervertită ești!

Întoarce sfânta pagină a Bibliei, legătura-i desfăcută

Ei au murit, căci Adam a păcătuit; dar trăiesc, căci Isus a murit.

Să revenim însă la capitolul 12 din cartea Leviticul, şi să-ncercăm un sumar al întregului capitol, după care vom intra în detalii:

1. Curăţirea mamei la naşterea unui băiat, versetele 1-4
2. Curăţirea mamei la naşterea unei fete, versetul 5
3. Curăţirea mamei prin aducerea unei jertfe de ispăşire, versetele 6-8

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: «Când o femeie va rămâne însărcinată şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.»” (Lev. 12:1–2).

Copiii fiind o binecuvântare, așa trebuie să fie și nașterea lor. Citirea atentă a textului acestui capitol, coroborată cu a cap. 15 – ne ajută să înțelegem că problema nu este nașterea propriu-zisă, ci consecințele ei, scurgerile care urmau nașterii. Primele șapte zile trebuiau considerate perioada necurăției, și – dpdv medical – șapte zile constituie limita maximă în care se întâmplă auto-curățarea lăuzei de toate țesuturile moarte rămase în urma nașterii. Următoarele zeci de zile asigurau refacerea integrală a organismului de pe urma eventualelor traume din timpul nașterii. Privită strict din acest punct de vedere, porunca nu era împotriva femeii, ci pentru ocrotirea ei. Poate doar că textul nu este formulat astfel încât să putem trage fără echivoc concluzia aceasta.

Mama nu este necurată pentru că a născut, ci pentru că adus pe lume un păcătos. La nașterea lui Cain, Eva a crezut că a adus pe lume Salvatorul, însă ea a dat naștere doar unui păcătos — primul criminal. Scopul acestui ritual levitic era să le amintească femeilor că aduceau pe lume același fel de copii ca și Eva. Acești copii nu pot face binele. Ei nu pot decât să păcătuiască.

Și-apoi, femeia care a născut e necurată mai degrabă fiziologic – Cel ce a făcut trupul omului, pe-al mamei și pe-al copilului deopotrivă, știe ce și de ce, și de aceea dă aceste reglementări. Necurăția femeii era împărțită în două perioade, prima fiind de șapte zile. În versetul următor vom vedea că nou-născutul de parte bărbătească era circumcis în ziua a opta. Circumcizia era semnul distinctiv dat lui Avraam.

Îmi dau foarte bine seama de faptul că ideea necurăţiei mamei care a născut vine în conflict cu imaginea populară despre mamă şi copil, dar trebuie să subliniem faptul că pruncii pe care îi aducem pe lume nu sunt decât nişte păcătoşi. Ei vor alerga încolo şi încoace, sfidând disciplina... Vor fi revoluţionari, vor adopta noua morală – care nu este altceva decât vechiul şi binecunoscutul principiu (omniprezent) al păcatului. Această filozofie de viaţă este cu totul greşită. Ar trebui să începem să ne creştem copiii după principiile Scripturii, nu după ale nu ştiu cărui medic sau pedagog vestit. Am văzut de-a lungul timpului multe probleme și destule drame (inclusiv în familii creștine), generate de aceeași și aceeași atitudine greșită: tot mai mulţi părinţi ignoră sau minimalizează principiile biblice în ce priveşte creşterea copiilor.

În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur. Femeia să mai rămână încă treizeci şi trei de zile ca să se cureţe de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt şi să nu se ducă la Sfântul Locaş, până nu se vor împlini zilele curăţării ei. (Lev. 12:3–4).

După cum am menționat deja, necurăția mamei era împărțită în două perioade. Prima perioadă avea șapte zile, iar băiețelul era circumcis în ziua a opta. Nașterea în poporul Israel nu îl făcea pe copil părtaș la legământ, până când nu era circumcis. Fiecare israelit era, înainte de orice, un fiu al lui Adam și se năștea în afara legământului. Despre aceasta vorbește Pavel în Romani 9:6–7: „Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel; şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam…” Nașterea naturală nu îl așează pe om într-o relație bună cu Dumnezeu. De fapt, ea îl desparte pe om de Dumnezeu! Să reținem că Dumnezeu nu ne este dator cu nimic! El Și-a trimis Fiul să ne salveze datorită marii Sale îndurări față de noi.

Cea de-a doua perioadă de necurăţie dura 33 de zile, ceea ce însemna un total de 40 de zile. Este reafirmat astfel faptul că circumcizia purta şi semnificaţia curăţirii. Era felul lui Dumnezeu de a spune, în Vechiul Testament: “Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, nu-i împiedicaţi!” Circumcizia copilului de sex masculin înlătura o parte din păcatul mamei. Acceptarea lui însemna şi acceptarea ei. Mamei i se aminteşte că este încă nu doar păcătoasă, ci și traumatizată, şi că mai sunt necesare 33 de zile pentru curăţarea și refacerea ei.

Este interesant de observat faptul că Isus a fost circumcis în ziua a opta, apoi a fost adus la Templu când s-au împlinit zilele pentru curățirea Mariei, după legea lui Moise (Luca 2:21–23). Maria era păcătoasă, chiar dacă L-a adus pe lume pe Salvatorul. Faptul că L-a născut pe Isus nu i-a asigurat mântuirea. Maria putea fi mântuită doar printr-o nouă naștere, primindu-L pe Isus ca Mântuitor al ei.

Isus a fost circumcis pentru a împlini legea lui Moise. Domnul a venit ca să împlinească Legea, nu să o desființeze; a fost născut sub Lege și, astfel, S-a identificat pe deplin cu poporul Său.

Dar oricât de dorit și privilegiat era băiatul, în vremea și-n zona aceea, ca peste tot nu doar băieți veneau pe lume... fapt pentru care – atentă cu ordinea, dar și cu nuanțele și posibilitățile, ni se prezintă în continuare și procesul de curățare a unei mame după nașterea unui copil de parte femeiască:

Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a

venit sorocul; şi să rămână şaizeci şi şase de zile ca să se cureţe de sângele

1. (Lev. 12:5).

E clar astfel că timpul de curățare al femeii după nașterea unei fetițe (în ambele sale două faze) este dublu față de cel necesar în cazul nașterii unui băiețel. S-au avansat diverse presupuneri. Rabinii evrei afirmau că embrionul masculin se forma în ziua 41, iar cel feminin în ziua 81. Alți crcetători pun diferența aceasta pe seama diferenței de statut dintre băieți/bărbați și fete/femei, în acea perioadă de patriarhat (aspect ce poate fi regăsit și în poruncile de la începutul ultimului capitol din Leviticul).

În mod clar, însă, circumcizia băiețelului avea de-a face cu reducerea numărului de zile necesare pentru curățire și mai diminua, într-o oarecare măsură, și din efectul blestemului.

Harul ne duce într-o epocă nouă. „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” (Gal. 3:27–29).

Cercetătorii afirmă că în antichitate femeia era privită ca învăluită în mister, tocmai din pricina acestui proces dătător de viață care este maternitatea. Cum nu de puține ori procesul nașterii era însoțit de suferință, uneori de boală, și alteori de moarte – femeia era considerată ținta atacurilor demonice. Dacă păgânii încercau îmbunarea acestor forțe, evreii erau chemați să-L cinstească pe Iahweh și să se teamă doar de El! Ascultarea avea promisiunea binecuvântării. Motivația poruncii din Leviticul 12 viza tocmai corectarea focalizării lor, exclusiv asupra lui Iahweh! Întregul proces de curățare – fiziologică și ritualică – avea în vedere doar pe Dumnezeu și cinstirea Lui!

Când se vor împlini zilele curăţării ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa Cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire. Preotul să le jertfească înaintea Domnului şi să facă ispăşire pentru ea; şi astfel ea va fi curăţată de scurgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naşte un băiat sau o fată. Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea de tot, altul pentru jertfa de ispăşire. Preotul să facă ispăşire pentru ea, şi va fi curată. (Lev. 12:6–8).

Mama aducea lui Dumnezeu o ardere de tot și o jertfă de ispășire, iar preotul sacrifica animalele în locul ei. Ea nu putea fi mântuită doar prin faptul că a adus copii pe lume, așa cum pretind unii: era necesară și o jertfă.

Vă amintiți că la nașterea Domnului Isus, mama Lui a adus jertfă două turturele, așa cum era rânduit să aducă cei săraci; Maria trebuia să aducă jertfă din cauză că era păcătoasă. Mama Domnului Isus a adus o jertfă pentru ea, însă nu și pentru Fiul ei. Nicio jertfă n-a fost adusă vreodată pentru Isus sau de către Isus; El este Cel fără păcat, jertfa pentru păcatul întregii lumi, Mielul lui Dumnezeu.

La fel azi: mama trebuie să se încreadă în Domnul Isus Hristos, și doar atunci va fi pregătită să-și crească pruncul ca pe un păcătos care are nevoie de Hristos. O, cât de mare nevoie este astăzi de astfel de mame, cu astfel de atitudine, în casele din țara noastră!

Dragii mei, meditați la aceste lucruri. Cu-atât mai mult cu cât trăim într-o lume care o ia tot mai razna, parcă a înnebunit. Anormalul e socotit normal, abjectul – sublimat, familiile – puse la index... părinți și copii se reneagă reciproc... Oamenii vor să decidă ei cine/ce sunt și cum/cu cine să convieșuiască, sfidând orice logică – doar în numele drepturilor și-a egalității! Lumea aceasta I-a întors spatele Dumnezeului celui Atotputernic... iar judecata lui Dumnezeu stă să înceapă... de la casa lui Dumnezeu! Noi înșine suntem dovada că în această lume se nasc doar păcătoși, și că toți oamenii au nevoie de harul salvator al lui Dumnezeu...

Ați auzit? Fiecare are nevoie de sângele lui Hristos vărsat ca plată pentru păcate!