Leviticul 13:1-3 | Itinerar Biblic | Episodul 183

Dragi ascultători, suntem onorați de bunăvoința divină și de compania dvs. în călătoria temerară prin Scriptură pe care o facem împreună. De aceea avem grijă să ne facem partea: să fim prezenți, atenți la ritm și direcție, conectați la călăuzirea Duhului, nu foarte insistenți/pedanți – și-ntotdeauna încurajatori! Pentru că avem datoria să ajungem la capăt, să parcurgem integral, și să înțelegem și cum să trăim în lumina și-n spiritul celor comunicate de Dumnezeu în Cuvântul Său... Pentru că prin și de pe fiecare pagină și rând din Biblie, El ne vorbește! Avem nevoie și înțelepciune, și de curaj, și de răbdare – mai cu seamă prin văile mai umbroase ale textului, care – ca viața însăși – nu e doar pe piscuri...

Așa spre pildă, pasajul în care intrăm azi – ajunși în miezul cărții Leviticul – poate părea multora dezolant, sordid, demoralizator... dar cred că se cuvine să apreciem că măreția lui Dumnezeu constă și în faptul că Se apleacă și Se ocupă și de astfel de aspecte, dezagreabile dar desprinse din viață, și mai cu seamă cu aplicabilitate spirituală.

Reamintim, cartea Leviticul ne prezintă nu doar sfințenia și chemarea la sfințenie ale lui Dumnezeu, ci și aspecte, căi, manifestări, contexte pe care să le avem în vedere pentru alinierea la exigențele perfecțiunii divine.

Capitolul asupra căruia ne vom apleca de astăzi vorbește despre urâțenia excesivă a păcatului: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om” (Mat. 15:19–20).

Păcatul este marele flagel care subminează omenirea... Și care, asemenea leprei – simbolul păcatului – îl spurcă și-l deformează pe om. Iată-ne ajunși într-o nouă secțiune ciudată, neobișnuită, bizară, dramatică a unei cărți biblice apăsătoare... Subiectul principal aici este lepra. Poate că unii se întreabă dacă și cât de util ne mai poate fi un asemenea pasaj cu-o asemenea temă astăzi, însă dați-mi voie să precizez că toată cartea Leviticului ne este de folos. Ne aflăm în acea secțiune a Leviticului pe care aș intitula-o „Sfințenia în viața cotidiană”. Pe Dumnezeu Îl interesează ce se întâmplă cu copiii Săi. Am văzut că Se implică în precizarea și procurarea hranei lor, iar în capitolele 13, 14, și 15, Se apleacă asupra unei teribile afecțiuni, și atrage atenția asupra altor posibile întinări ale trupului.

Lepra și diferitele scurgeri ale trupului sunt simboluri exacte ale manifestării păcatului în inima omului, ele arătând urâțenia excesivă a păcatului și modul în care acționează acesta. În cartea Leviticul, prin Moise Iahweh Se ocupă în special de problema păcatului.

În centrul acestei cărți despre închinarea corespunzătoare înaintea unui Dumnezeu sfânt se află secțiune extinsă despre lepră și bolile trupului. Lepra reprezintă caracterul murdar și respingător al păcatului, și sunt ilustrate aici, cu precizie, deznădejdea provocată de păcat și caracterul letal al acestuia. Leprosul care își târa picioarele de-a lungul drumurilor prăfuite și fierbinți al Orientului, strigând „Necurat! necurat!”, îi amintea israelitului că și el era un lepros din punct de vedere moral și avea nevoie de curățire supranaturală.

Poate că tu ești dintre cei ce cred că pot fi mântuiți prin fapte, și că nu au nevoie de Hristos ca Mântuitor. Dă-mi voie să-ți spun că, dacă ai putea ajunge în cer exact așa cum ești, fără mijlocirea lui Hristos, ai rătăci pe-acolo strigând: „Necurat! Necurat!” Nimeni nu te-ar îndruma, nu te-ar atinge... și cel mai grav: n-ai ajunge cu niciun chip în prezența lui Dumnezeu!

Omul are impresia că poate emite pretenții înaintea Dumnezeu, însă nu este deloc așa, fiindcă El nu ne este dator cu nimic. El ar putea distruge acest mic pământ pe care trăim, fără ca asta să afecteze în vreun fel funcționarea Cosmosului... dar slavă Domnului că ne iubește! Eu mă bucur așa de mult că suntem subiectul milei și bunătății Lui, deoarece dragostea este singurul lucru care L-ar putea lega de noi.

Dumnezeu insistă aici asupra unui lucru clar atât pentru noi, cât și pentru poporul Israel: păcatul este extrem de dăunător! Comparația dintre lepră și păcat este o temă des întâlnită în Scriptură, după cum reiese și din versetele citate mai jos (Ps. 38:3, 5, 7, 18): „N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu... Rănile mele miros greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele... Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea... Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu”. În felul acesta trebuie să ne raportăm noi la Dumnezeu.

Și Isaia a avut în minte imaginea leprei atunci când a descris păcatele poporului său: „Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn” (Isaia 1:6). „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:4–5). Unii sunt de părere că în cel de-al doilea verset citat mai sus, Isaia vorbește despre lepră, referindu-se astfel la o boală fizică, însă Isaia vorbește, dragul meu, despre păcatul pe care Domnul Isus Hristos l-a luat asupra Lui. Cum putem ști acest lucru cu certitudine? Ascultați, vă rog, ce spune apostolul Petru: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi” (1 Pet. 2:24).

Noi eram morți în păcate, iar Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Său pe cruce. Prin rănile Lui suntem vindecați. Este adevărat că boala fizică poate fi văzută ca urmare a păcatului, că în spatele germenilor unei boli se află nelegiuirea. Dacă păcatul nu ar fi existat, nu ar fi apărut nici moartea și nici boala.

În studiul acestui pasaj central din Leviticul, al acestui capitol 13 îndeosebi, trebuie să ținem seama de cel puțin două lucruri importante:

În primul rând, Biblia nu este de aceeași părere cu ideea general acceptată, că lepra era o boală incurabilă în acele vremuri; curățirea de lepră este menționată în Leviticul 14:2. Sigur, au existat şi vindecări supranaturale ale leprei, ca în cazul generalului sirian Naaman (din 2 Împărați 5); unii comentatori sunt de părere că și Iov a avut lepră. Din moment ce pe atunci nu exista o diagnosticare științifică a bolii, au existat discuții privitoare la ce era, de fapt, lepra. Chiar și în acele vremuri existau medicamente pentru tratarea leprei.

Trebuie să observăm că în capitolele 13 și 14 nu sunt oferite remedii pentru lepră; se dau instrucțiuni preotului, referitoare la diagnosticată leprei și se prezintă măsurile care trebuie luate pentru a preveni răspândirea acesteia în popor. După ce lepra a dispărut, trebuia să fie urmat un ritual. Deci nu se oferă un tratament pentru lepră, ci, după cum reiese din capitolul 14, se detaliază ceremonialul de curățire al leprosului, după ce acesta a fost vindecat. Nu este vorba despre informaţii legate de tratamentul în sine. Principalul obiectiv al acestei secțiuni era învățarea unor adevăruri spirituale importante legate de curățirea de lepră – boală care ilustrează cel mai bine noțiunea și principiul păcatului.

În al doilea rând, textul acesta nu este un tratat științific despre identificarea, prevenirea și vindecarea leprei. Nu este o încercare de a propune o diagnosticare medicală a bolii. Metoda oferită aici era una practică, adaptată cunoștințelor de atunci... dar cu lecții spirituale directe și clare pentru noi astăzi. Ritualul era mai degrabă unul ceremonial decât curativ.

Destui medici, preponderent creștini, și-au pus problema dacă lepra în forma pe care o cunoaștem noi este boala despre care vorbește sistemul mozaic. S-a scris mult pe această temă, atât pro, cât și contra. S-ar părea că în aceste capitole este descrisă, într-adevăr, lepra așa cum cunoaștem noi: o boală dezgustătoare și mortală... însă aici sunt incluse și alte afecțoini: elefantiazis, diferite boli de piele, scurgeri, cancer, tumori și boli venerice. Aceste aspecte vor reieși mai pregnant din capitolul 15, așa că vom discuta mai multe despre ele când vom ajunge acolo.

Deocamdată, în următoarele minute vom vedea cum erau descrise primele stadii ale leprei, cum se confirma instalarea bolii, şi ce se întâmpla după ce o persoană era declarată leproasă: dureros, dar necesar, ea era expulzată din comunitate!

Abordăm deci textul, având în minte că acest capitol tratează problema diagnosticării leprei, și nu vindecarea ei. Ritualul de curățire (redat în special în cap. 14) avea loc după vindecarea prealabilă a leprosului.

Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Când un om va avea pe pielea trupului o umflătură, o pecingine, sau o pată albă care va semăna cu o rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus la preotul Aaron sau la unul din fiii lui, care sunt preoţi. (Lev. 13:1–2).

Ca observație generală: termenul „lepră” (ebr. țara’at) este folosit în sens larg pt mai multe boli de piele, și nu doar pt lepră – fapt ce ne indică seriozitatea cu care Dumnezeu învăța pe Israel să privească bolile de piele, potențial infecțioase. Sigur, metodele de diagnosticare din Leviticul par foarte brutale față de cele moderne, însă procedura era adaptată la cunoștințele de atunci. Trebuie să subliniem faptul că diagnosticarea nu avea ca scop administrarea unui tratament, ci avea în vedere mai degrabă ritualul religios.

Probabil că preoții – ca factorii decidenți către care erau îndreptați cei suferinzi – vor fi avut de-a face cu mii de cazuri, așa că știau la ce să se uite. Poate că metoda de diagnosticare nu era atât de brutală sau primitivă cum credem noi; ba chiar este posibil să fi fost, totuşi, o metodă destul de bună. Cum spuneam deja, în acest capitol accentul cade pe ritualul spiritual, mai degrabă decât pe purificarea fizică.

În text sunt identificate trei simptome: o umflătură sau un furuncul, o pecingine sau o mică tumoare, și o pată albă. Acestea sunt simptome ale leprei, dar persoana care prezintă unul din aceste simptome nu avea neapărat lepră. 

Primul pas, după identificarea unui nou posibil caz de lepră, consta în aducerea pacientului cu simptomul respectiv la Aaron sau la unul din preoți. Tot așa, orice manifestare a păcatului, mică sau mare, trebuie adusă imediat înaintea Marelui nostru Preot, care este și Medicul Suprem. Biblia ne îndeamnă să ne rugăm pentru toate lucrurile, și aici este inclusă orice manifestare a păcatului. Tot la Domnul trebuie să mergem și când suntem bolnavi din punct de vedere fizic.

Personal am primit, nu demult, o scrisoare destul de caustică în care mi se spunea să nu fiu atât de îngâmfat și să merg la un anume vindecător – povestește JVMcGee, care a suferit de cancer. Expeditorul considera că aș fi vindecat dacă mi-aș învinge mândria. Dragii mei, eu am venit cu problema mea la Medicul Suprem, Domnul Isus. Merg la El când păcătuiesc și tot la El merg și când sunt bolnav. Acolo trebuie să mergem prima dată! Asta nu înseamnă că nu m-am dus la doctor atunci când m-am îmbolnăvit, însă prima dată am mers la Domnul Isus! „Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie…. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei” (Evr. 4:16; 7:25). „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului. Dacă părul din rană s-a făcut alb şi dacă rana se arată mai adâncă decât pielea trupului, este o rană de lepră: preotul care va face cercetarea să declare pe omul acela necurat. (Lev. 13:3)

Înțelegem de aici că hotărârea nu se lua în pripă. Persoana suspectă era supravegheată atent pe o anumită perioadă de timp. Dacă rana de pe piele începea să dispară, respectivul era lăsată să plece. Dacă părul devenea alb, era un indiciu că boala era mai adâncă decât pielea, iar preotul trebuia să declare că acea persoană este necurată.

Medicul Suprem ne-a consultat cu atenție și ne-a pus un diagnostic: „Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor” (Rom. 3:13–16). Dumnezeu spune în Scriptură că „toți au păcătuit.” Suntem necurați și, ca orice doctor, Medicul Suprem ne spune să deschidem gura și se uită în gât. Apoi ne spune să-i arătăm limba – și acolo identifică înșelăciune și minciună. Noi toți suntem leproși din punct de vedere spiritual... or, Dumnezeu nu poate primi leproși în cer! Ei trebuie curățați mai întâi!

Lepra este un tip reprezentativ al păcatului. Și-nainte de a trece mai departe, dați-mi voie să aprofundez puțin paralela lepră/păcat:

1. Ambele – sunt dezgustătoare. Într-o seară a intrat în biserică un om beat de pe stradă și a luat loc în sală, însă deodată s-a prăbușit de pe scaun și am fost nevoiți să chemăm ambulanța. Când în sfârșit aceasta a ajuns, omul se afla deja într-o stare mizerabilă. Dați-mi voie să vă spun că păcatul este dezgustător în multe feluri.
2. Ambele sunt niște boli îngrozitoare. Dr. Kellogg scria: „Dintre toate bolile, lepra a fost aleasă de Duhul Sfânt ca cel mai bun simbol al păcatului, așa cum îl vede Dumnezeu!”
3. Formele incipiente ale leprei sunt de dimensiuni reduse: „o umflătură, o pecingine, sau o pată albă”, în cele din urmă însă dau o lovitură mortală. Ceea ce la început este foarte mic devine o stare cumplită și înspăimântătoare. Și astăzi, în majoritatea țărilor leproșii sunt izolați de restul populației în spitale sau colonii. Cei dintre noi care am văzut fotografii cu leproși aduse de misionari din Africa sau Asia ne putem da seama ce boală înfricoșătoare este aceasta. Un misionar pe nume William Thompson a descris în urmă cu un secol lepra întâlnită pe teritoriul Palestinei, în cartea intitulată The Land and the Book [Țara și Cartea]: „Când mă apropiam de Ierusalim, m-am speriat teribil la apariția neașteptată a unei mulțimi de cerșetori, fără ochi, fără nas, fără păr, fără nimic... Își ridicau brațele fără mâini și prin gâturile lor lipsite de cerul gurii sunete gâlgâiau nepământești; într-un cuvânt: am fost îngrozit!” (vol. I, pp. 530–531).

Păcatul pare atât de neînsemnat la un copil. Poate să apară la început ca o mică pată albă. Părinții și rudele consideră că micuțul Gigel este drăgălaș atunci când își face de cap, țipă și dă din picioare. Dacă Gigel nu este disciplinat și condus spre cunoașterea mântuitoare a lui Hristos, el va deveni un nelegiuit și poate chiar criminal. Lenin, Stalin, Hitler, toți au fost niște copilași drăgălași, odată... ca niciodată.

Niciun bețiv n-a ajuns vreodată alcoolic bând un singur pahar, însă niciun om n-a devenit vreodată alcoolic fără să bea primul pahar. Toate păcatele încep cu puțin!

4. Lepra evoluează încet, și sigur! De la un început mărunt, o pată sau o umflătură, ea crește în mod sigur și constant înspre o tragedie. Îl citez din nou pe Dr. Thompson: „Lepra se extinde treptat în diferite părți ale trupului: părul de pe cap și din sprâncene cade, unghiile se dislocă, se descompun și cad; încheieturile degetelor de la mâini și de la picioare se contractă una după alta și slăbesc: gingiile se uzează, dinții dispar; nasul, ochii, limba și cerul gurii se consumă și ele; și, în cele din urmă, nefericita victimă se cufundă în pământ și dispare.”

Dumnezeu spune că tot așa este și păcatul: „Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea” (Iacov 1:15).

Lepra era o moarte incompletă, o moarte încă vie. Leprosul era tratat ca un om mort, iar Biblia spune că plata păcatului este moartea: „Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6:7–8).

Precum lepra, păcatul distruge omul în întregime. Ambele au un efect corosiv, acționând încet, dar sigur, iar în final izbucnesc într-o manifestare amenințătoare care are ca sfârșit moartea. Niciun om n-a apucat pe căi greșite peste noapte, la fel cum nici lepra nu ucidea un om într-o zi, ca infarctul. Viața leprosului era o moarte pe picioare. Tot așa, și păcătosul este mort chiar și atunci când încă mai este în viață. Pavel spune: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia…” (Efes. 2:1–2).

Finalul disperat și inevitabil, atât al păcatului, cât și al leprei – este moartea.

5. Lepra nu produce durere acută și insuportabilă, ca alte boli, însă provoacă tristețe și neliniște. La fel, păcatul produce o agitație și tristețe în om, atât de evidente în cultura noastră. Oamenii vor să se distreze şi să se amuze, pentru că sunt triști. Mulțimi de oameni se înghesuie în locuri de divertisment și în cluburi de noapte ca să se distreze. Uitați-vă la fețele lor triste cu priviri inexpresive! Uitați-vă câte mașini pline de oameni agitați aleargă înspre nicăieri! Trăim într-o generație cu mâncărimi la picioare, ceea ce este, de fapt, lepră.

În cele din urmă, păcatul face ca omul să nu mai aibă niciun fel de simțire, așa cum a spus și Pavel: „Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie” (Efes. 4:19). Decad într-o stare de tristă satisfacție. Ei pot ajunge să fie „însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor” (1 Tim. 4:2).

6. Se consideră că lepra este ereditară, însă, indiferent cum ar fi, păcatul cu siguranță este ereditar! Tot ceea ce pot aduce păcătoșii pe lume sunt... alți păcătoși! Mi se pare interesantă analiza unui psiholog contemporan care recunoaște că, în timp ce după ipoteza științei: „natura morală a omului este capabilă de îndreptare”, ipoteza creștinismului tradițional este că „natura morală a omului este coruptă sau rea cu desăvârșire”. El remarcă mai departe că, în timp ce știința pretinde că mijlocul prin care are loc „îndreptarea morală” poate fi „un agent uman” extern, creștinismul tradițional afirmă că „agentul este Dumnezeu”, iar natura morală a omului nu este îmbunătățită, ci, mai degrabă, „schimbată cu una nouă”.
7. În cele din urmă, atât lepra, cât și păcatul separă! Excluderea leprosului atât din comunitate, cât și de la Cortul întâlnirii pare un lucru crud, însă era necesar ca israeliților să li se amintească că Dumnezeu este sfânt. El este Autorul neprihănirii și al curăției. De aceea, lepra este un simbol potrivit al păcatului care separă de Dumnezeu. „Nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte” (Isaia 59:2). Potrivit cu Apocalipsa 21:27 și 22:15, în Noul Ierusalim, păcătosul care nu este iertat și spălat este scos afară din prezența lui Dumnezeu.

Prin urmare, lepra este simbolul perfect al păcatului. Ea este, ca să spunem așa, păcat evidențiat (făcut vizibil) în trup. Preotul trebuia să se uite la lepros și să-l declare necurat. Tot așa, Medicul Suprem se uită la omenire și o declară necurată. El face acest lucru, ca să ne dea șansa deciziei salvatoare: să putem veni la El și să ne curețe. Domnul este gata să se atingă de lepros/păcătos, pentru a-l curăța!

Ajunși la finalul ediției, mă opresc și ne pregătim să ne despărțim. Am acordat destulă atenție introducerii acestui capitol, deoarece este foarte important să înțelegem analogia avută în vedere de Dumnezeu aici, ca să beneficiem astfel de importantul mesaj spiritual care ne este adresat și nouă. Și să recunoaștem: în zilele noastre nu se mai spun prea multe lucruri despre păcat, deși problema noastră de bază este păcatul!

Vă las cu bine, dacă Dumnezeu ne va îngădui continuăm data viitoare!