Leviticul 18:1-30 | Itinerar Biblic | Episodul 191

Dragi ascultători, nimic nu e doar simplu și frumos, dar cu Dumnezeu nimic nu e prea greu – nici măcar înțelegerea unei cărți aparent depășite precum secțiunea biblică Leviticul. Am constatat deja că ea conține destule îndemnuri valabile și azi, și mai cu seamă abundă în paralelisme cu Persoana și lucrarea Mântuitorului Isus Hristos, pe care-L anticipează.

Din cele trei secțiuni majore ale cărții – Jertfe, Curățiri și Sărbători – capitolul 18 înaintea căruia suntem ne plasează în mijlocul celei de a doua secțiuni. Am văzut până acum, de la cap. 11, că alimentele, trupurile, hainele și casele trebuie să fie curate, și am aflat exigențele și implicațiile marii Zile a curățirii rituale evreiești – Yom Kippur. Până în acest punct au fost date legile privitoare la curățirea ceremonială, ele reglementând ritualul religios. În capitolele 18, 19 și 20 găsim o secțiune specială care aplică cele zece porunci la diverse situații de viață. Dumnezeu se ocupă acum de aspectele morale ale vieții poporului Său. Ajungem, dragii mei, la partea concretă – mai precis, la relații.

Secțiunea începe cu un preambul în 18:1–5 și se încheie cu un post-scriptum oficial la sfârșitul capitolului 20. Elementele acestea sunt foarte importante deoarece ele argumentează regulile și restricțiile vieții sociale a poporului Domnului.

Trăim într-o vreme în care temeliile morale sunt permanent atacate, desființate, îndepărtate. „Cine face regulile, și ce este bine sau rău?” întreabă scepticul sarcastic. Preambulul și post-scriptumul acestui pasaj din Leviticul ne oferă o îndoită explicație:

1.De trei ori în preambul, în versetele 2, 4 și 5, ni se precizează cine vorbește: „Eu sunt Domnul”. Dumnezeu stabilește regulile! Încălcarea Decalogului este un lucru greșit pentru că Dumnezeu spune că este greșit.

2.Iar post-scriptumul ne oferă cel de-al doilea motiv, în ceea ce constituie de fapt teza majoră și filonul principal al Scripturii: „Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai Mei” (Lev. 20:26). Dumnezeu cere ca poporul Său să fie sfânt. Curăția în toate situațiile vieții este porunca lui Dumnezeu.

Capitolul acesta se ocupă în special de porunca a șaptea, și ne explică în detaliu ce înseamnă adulter. Subiectul acestui capitol îl reprezintă păcatele sexuale, ce caracterizează o societate decadentă, și anticipează/semnalează/cauzează declinul și căderea imperiilor.

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: «Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: să nu vă luaţi după obiceiurile lor. Să împliniţi poruncile Mele şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!»” (Lev. 18:1–5).

Israeliții tocmai ieșiseră din Egipt, unde făcuseră toate aceste lucruri interzise. Păcatele dezgustătoare, dintre care unele urmează să fie menționate, reprezentau un stil de viață pentru egipteni. Dumnezeu trebuia să-și separe poporul de influența acelui mediu pervertit. Ei se îndreptau înspre țara Canaan, „țara în care curge lapte și miere”, însă acolo îi pândea o mare primejdie: canaaniții, nişte oameni imorali. Dumnezeu a văzut că poporul Israel era prins, cum am spune noi, între ciocan și nicovală. Egiptenii se aflau în spatele lor, canaaniții în fața lor... și nu forța armată, ci imoralitatea lor crasă era pericolul!

Trăim la răstimpuri timpuri de destrăbălare, prin valuri ale așa-numitei „revoluții sexuale”. Mă întreb dacă oamenii au citit capitolul 18 din cartea Leviticului. Permiteți-mi să vă spun că perversiunile și promiscuitatea sexuală nu-s deloc noi. Au însoțit permanent omenirea, și se trag din aceeași veche imoralitate ce predomina și în Egipt și în Canaan.

Dumnezeu spune: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” și „Eu sunt Domnul”. Cine stabilește regulile? Dumnezeu stabilește regulile. Poate cineva spune: „Eu nu vreau să respect aceste reguli.” Este problema ta... însă tot Dumnezeu este Cel care stabilește regulile! Încălcarea celor zece porunci este un lucru greșit, pentru că Dumnezeu spune că este aşa. Acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a convinge inima copilului lui Dumnezeu; scepticul, însă, nu poate fi convins de niciun argument, pentru că el își stabilește propriile reguli și își este propriul dumnezeu.

Apropo, dacă poți crea un întreg univers – cu un sistem planetar, cu soare și lună și câteva stele – atunci poți să-ți faci propriile zece porunci. Însă atâta timp cât trăiești în lumea lui Dumnezeu, cât respiri aerul Său și folosești lumina soarelui Său, câtă vreme bei apa Sa și umbli pe pământul Său fără să-I plătești ceva în schimb – ai face bine ca măcar să-I respecți poruncile! Domnul ne avertizează că dacă le încălcăm, vom plăti! Și, oricine-ai fi, stimate ascultător, vei plăti! Și nu statului, sau autorităților... ci într-o zi vei sta în fața Lui!

Lucrurile despre care Dumnezeu a spus că sunt imorale, au rămas imorale și astăzi. Ascultați ce spune Noul Testament: „Nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v-am spus şi v-am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire” (1 Tes. 4:5–7). „Iată, dar, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie” (Efes. 4:17–19). „V-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice «frate», totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi” (1 Cor. 5:11). „El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2 Pet. 1:4).

Aceste pasaje din epistolele Noului Testament ni se adresează, mie și ție... Copilul lui Dumnezeu este chemat la o trăire sfântă în orice vreme. „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi” (1 Cor. 3:16–17). „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, [...] în dragostea Lui”... (Efes. 1:4). „Căci este scris: «Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt»”. (1 Pet. 1:16). Dumnezeu ne cheamă mereu și mereu la sfințenie, şi noi trebuie să punem accentul pe aceasta... Dumnezeu ne cere să fim sfinți!

Mai este un adevăr, dragii mei, pe care nu vreau să-l scăpăm din vedere. Mulți spun că dacă vrei să câștigi mulțimile, trebuie să mergi să trăiești în mijlocul lor. Trebuie să fii ca ei. Atât persoane individuale, cât și grupuri de persoane au încercat acest lucru. Și, știți ceva? Nu au câștigat mulțimea, ci au devenit parte a mulțimii. Dați-mi voie să vă spun că Dumnezeu ne-a chemat la sfințenie. Cei care au câștigat într-adevăr oameni pentru Hristos au fost cei ale căror vieți respectau Evanghelia pe care ei o predicau. De exemplu, Anglia era un loc foarte stricat în secolul al XVIII-lea, și oamenii din acea vreme i-au numit pe urmașii lui John Wesley „oameni sfinți”. I-au numit, de fapt, „metodiști”, deoarece metodele lor erau diferite de metodele lumii.

Dumnezeu afirmă: „Eu sunt Iahve”. Poate că cineva spune: „Eu nu sunt creștin și nu mă interesează”. Dați-mi voie să vă spun că Dumnezeu Își declară suveranitatea. Dumnezeu a creat acest univers și El este Cel ce îl conduce; El spune: „Eu sunt Dumnezeul vostru.” Ştie cum suntem, și totuși ne iubește. Dragul meu, dacă ești împăcat cu Dumnezeu, vei dori să-I fii pe plac. Copilul lui Dumnezeu poate fi umplut de Duhul Sfânt astfel încât nu comită aceste păcate ale firii, ci să producă roadele Duhului.

Atât de pronunțat era dezmățul omenirii, încât Dumnezeu este nevoit să menționeze specific abateri care n-ar fi trebuit să treacă prin minte cuiva, de ex. relații intime cu rudenii:

Niciunul din voi să nu se apropie de ruda lui de sânge, ca să-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul. (Lev. 18:6).

Afirmația generală evidenţiază că nimeni nu are voie să aibă relații sexuale cu o rudenie apropiată. Toată această secțiune amplifică porunca a șaptea și are în vedere pe oricine se află într-o relație de sânge cu o altă persoană. Apoi versetul continuă, iar Dumnezeu vorbește foarte concret. Motivul pe care îl dă pentru interzicerea unor astfel de relații este acesta: „Eu sunt Domnul”.

Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Îţi este mamă: să nu-i descoperi goliciunea. Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea tatălui tău. (Lev. 18:7–8).

Aceste versete avertizează împotriva unui păcat dezgustător: incestul. Și totuși acest păcat nu va dispărea prea curând, dovadă: exista în biserica din Corint, iar ap. Pavel îl condamnă cu strășnicie: „Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său” (1 Cor. 5:1).

Nu se vorbește și azi despre așa ceva, nu-s ele tot mai la ordinea zilei? Mai miră pe cineva ceva în ce privește practicile sexuale din zilele noastre?! Dumnezeu a explicat clar ce este păcatul, nimeni n-ar trebui să spună că n-a știut... și totuși destrăbălarea crește!

Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fata tatălui tău sau fata mamei tale, născută în casă sau afară din casă. Să nu descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fetei fetei tale. Căci este goliciunea ta. Să nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău. Îţi este soră. Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău. Este rudă de aproape cu tatăl tău. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale. Este rudă de aproape cu mama ta. Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău. Să nu te apropii de nevasta lui. Îţi este mătuşă. Să nu descoperi goliciunea nurorii tale. Este nevasta fiului tău: să nu-i descoperi goliciunea. (Lev. 18:9–15).

În această secțiune se vorbește despre diferite relații interumane, de sânge sau prin alianță. Rudele stăteau împreună și se putea afla în situații care înlesneau adulterul. De aceea, Dumnezeu a stabilit bariere pentru a împiedica acest lucru.

În Egipt se practicau asemenea păcate, mai ales cele menționate în versetul 9. Faraonii și ptolemeii practicau căsătoria între frate și soră.

La început nu a existat lege împotriva acestui lucru; Cain și Set s-au căsătorit cu surorile lor. Avraam s-a căsătorit cu sora lui vitregă. Cu toate acestea, în timp legile au ajuns să interzică astfel de practici, nu atât din considerente morale, cât medicale și antropologice: apreciindu-se că favorizează degenerarea speciei.                                          

Trecem în a doua jumătate a capitolului 18 din Leviticul, dar rămânem în aceeași problematică:

Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este goliciunea fratelui tău. (Lev. 18:16).

Există o excepție la acest verset, în legea rudei-răscumpărătoare, așa cum apare în Deuteronom 25:5–10.

Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fetei ei. Să nu iei pe fata fiului ei, nici pe fata fetei ei, ca să le descoperi goliciunea. Îţi sunt rude de aproape: este o nelegiuire. Să nu iei pe sora nevestei tale, ca să-i faci în necaz, descoperindu-i goliciunea alături de nevasta ta, cât timp ea este încă în viaţă. (Lev. 18:17–18).

Aceste relații nu sunt de sânge, ci prin alianță. În mod evident, aceste versete se referă la cazul celui ce are două soții în același timp, mai cu seamă dacă există relație de rudenie/sânge între ele! Problema în cauză aici este incest, și nu bigamia. Versiunea Berkley a Bibliei în limba engleză: „Să nu descoperi goliciunea unei femei și a fetei ei; să nu iei pe fata fiului ei sau pe fata fetei ei, ca să le descoperi goliciunea; îți sunt rude de aproape: acesta este incest. Cât timp nevasta ta încă trăiește, să nu o iei pe sora sa ca rivală pentru ea și să-i descoperi goliciunea” (Lev. 18:17–18).

Cu această problemă s-a confruntat, dacă vă amintiți, și bietul Iacov, care a avut ca soții două surori, Lea și Rahela. Istoria acestei familii nu a fost una fericită. Să nu uităm, totuși, că Iacov a trăit înainte ca Cele zece porunci să fie date.

Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăţiei ei, când este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea. (Lev. 18:19).

Relațiile maritale normale dintre soț și soție erau interzise în anumite perioade. Gândirea senzuală trebuie supusă Legii lui Dumnezeu.

Să nu te împreunezi cu nevasta semenului tău, ca să te pângăreşti cu ea. (Lev. 18:20).

Sper că înțelegeți – și dacă nu, mă rog să fiți de acord! – că Dumnezeu pune aceste ziduri pentru a proteja căminul israeliților de practicile imorale ale păgânilor din jurul lor. Familia de pe pământ trebuia să reflecte familia din cer (Efes. 3:15); trăirea în curăție era semnul familiei lui Dumnezeu. În Cortul întâlnirii exista un Loc sfânt pentru închinare; casa era un loc sfânt pentru trăire în mijlocul poporului. Și Noul Testament are un cuvânt de spus despre acest lucru. Ar fi bine de citit 1 Corinteni 7 pentru acest subiect.

Să nu dai pe niciunul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh şi să nu pângăreşti numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul. (Lev. 18:21).

Versetul acesta vorbește despre copiii israeliților și pare să nu se potrivească în contextul acestui capitol, însă închinarea păgână înaintea lui Moloh implica și sex. Imaginea vechii zeități canaanite Moloh era de un roșu aprins, iar în brațe avea trupuri de copii. Este greu să ne imaginăm o asemenea oroare. Sunt persoane care nu cred că s-ar fi putut întâmpla așa ceva vreodată. Cu toate acestea, Scriptura vorbește de mai multe ori despre această practică: „Cei din Sefarvaim îşi ardeau copiii în foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim” (2 Împ. 17:31). „Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte” (Ier. 7:31). Această practică îngrozitoare profanează numele sfânt al lui Dumnezeu (Lev. 20:3). Brutalitatea nefirească a acestui ritual păgân era o gravă pângărire a numelui adevăratului Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu pentru copii se vede în mod clar în Scriptură de la Geneza până la Apocalipsa. Domnul Isus a spus despre copii cunoscutele cuvinte: „Lăsați-i să vină la Mine!”

Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. (Lev. 18:22).

E greu de închipuit că sodomia a luat o asemenea amploare, și că are asemenea pretenții și revendicări; și e și mai incredibilă infiltrarea lor în comunitățile creștine, ba chiar îndrăzneala de a înființa biserici exclusiviste, unde să se „închine” lui Dumnezeu – care auziți cum etichetează relațiile lor: „urâciune”! Dumnezeu condamnă astfel de comportamente și relații nefirești, și o face atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament (Rom.1:24–28: „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite” )

Depravarea menționată aici este un lucru obișnuit astăzi. Nu doar în Statele Unite și nu numai în Occident, înfloresc Sodoma și Gomora. E cazul să plângem, să ne pese și să ne rugăm pentru curățarea țării noastre! Cred că iubiți locul în care v-ați născut, și e normal să-i vreți binele; e normal să ne pese, ca unii care știm ce rezervă și ce pedeapsă atrage un asemenea comportament, din partea lui Dumnezeu! Să nu ne mire că El Își reține binecuvântarea față de noi! Nu putem avea pace, nici între noi, nici cu toți vecinii țării, nici cu națiuni mai depărtate... pentru că „Cei răi n-au pace, zice Domnul” (Isaia 48:22).

Să nu te culci cu o vită, ca să te pângăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie. (Lev. 18:23).

Așa ceva este într-adevăr de neimaginat. Aceste lucruri se practicau în cultul fertilității și al naturii. Imoralitatea are întotdeauna legătură cu idolatria în cel mai degradant mod. Și nu cumva să credeți că astfel de lucruri nu se mai practică astăzi! Din vârf de munte până-n cartierele selecte, aberațiile și perversiunile sexuale sunt fără frâu, și continui!

Să nu vă spurcaţi cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră. Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, şi pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui. (Lev. 18:24–25).

Dumnezeu Se angajează să elimine și să izgonească din Canaan popoarele care locuiau pe-acolo în primul rând din cauză că au comis și practicau toate aceste anomalii cumplite și păcate abominabile. Din această cauză, și din dorința de a-Și feri poporul de idolatria și promiscuitatea lor, Iahweh S-a ocupat personal de eradicarea și îndepărtarea lor din țară. Mulți predicatori așa-zis miloși și nu prea isteți deplâng și astăzi faptul că Dumnezeu i-a izgonit pe canaaniți. Iată aici stimabililor motivul pentru care i-a izgonit: Dumnezeu nu a putut tolera ce se întâmpla acolo. Țara Canaanului era plină de boli venerice. De ce credeți că Dumnezeu le-a spus să nu ia nici măcar un ac, și să nu atingă nici măcar o haină din cetatea Ierihon? Pentru că locuitorii acestei cetăți erau vinovați de cele mai dezgustătoare păcate cu putință. Nu credeți că Dumnezeu a avut un motiv întemeiat să-i izgonească? La urma urmei, dacă un chiriaș nu plătește chirie, proprietarul îl poate da afară. Și, întâmplător, Dumnezeu era proprietarul acelui pământ.

Dragi ascultători, cam la fel de nesocotit și necumpătate ocupăm și noi parcela noastră pe acest pământ. Cei „șaptezeci de ani” alocați în medie sunt doar perioada de arendă. Pământul este al lui Dumnezeu. Este proprietatea și investiția Lui, și noi am face bine ca viața și umblarea în sfințenie să fie treaba noastră... pentru că Dumnezeu este Cel care va triumfa, Cuvântul, voia și judecata Lui vor prevala!

„Păziţi, dar, legile şi poruncile Mele şi nu faceţi niciuna din aceste spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta care au fost înaintea voastră în ea; şi astfel ţara a fost pângărită. Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile care erau în ea înaintea voastră. Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor. Păziţi poruncile Mele şi nu faceţi niciunul din obiceiurile urâte care se făceau înaintea voastră, ca să nu vă spurcaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Lev. 18:26–30).

Dumnezeu dă un dublu avertisment poporului Său, spunându-le că dacă vor urma calea celor care au locuit înaintea lor în țară, aceeași pedeapsă, dacă nu cumva una mai rea, va veni și asupra lor. Țara lui Dumnezeu trebuie să fie sfântă. Dreptatea Lui va umple tot pământul. Doamne, ajută-ne să trăim cu gândul la Împărăția Ta sfântă și veșnică!