Leviticul 26:1-46 | Itinerar Biblic | Episodul 202

Dragi ascultători, suntem pe ultima linie dreaptă a cărții Leviticul – suntem înaintea penultimului capitol și episod consacrat acestei cărți! Secțiunea finală este diferită, în sensul că nu conține nici imagini deosebite și nici lecții spirituale importante, ci prezintă cuvântul lui Iahweh cu privire la viitorul națiunii Israel. Capitolul 26 oferă condițiile pe care poporul este dator să le îndeplinească în viitor pentru a putea locui în țară.

Este o comunicare intens condițională, un text plin de „dacă”, termen care apare de nouă ori și se referă la condițiile în care israeliții vor putea locui în țară. Dumnezeu Se implică și anunță, spunând „Eu voi...” de douăzeci și patru de ori; Dumnezeu va acționa și reacționa în conformitate cu răspunsul lor la „dacă...”. Dumnezeu le-a dat țara, însă locuirea lor acolo era determinată de felul în care răspundeau la „dacă...”. Ascultarea stă la baza binecuvântării primite în țară; capitolul acesta nu este doar calendarul istoriei lor, ci slujește și ca barometru al binecuvântărilor lor. Instalarea în țară, ploaia și recoltele bogate arată că Dumnezeu le este binevoitor. Iar alternativa (izgonirea, foametea, seceta) denotă judecata lui Dumnezeu gata să le sancționeze neascultarea.

Și tu și eu suntem binecuvântați cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești în Hristos Isus. Există însă și aici condiționări; Dumnezeu te iubește și vrea să toarne peste tine binecuvântările Sale... însă tu poți să-ți folosești umbrela (a indiferenței, a păcatului sau a ieșirii din voia lui Dumnezeu) astfel că soarele dragostei Sale nu va mai ajunge la tine. Dă la o parte umbrela, pentru a putea experimenta binecuvântările Sale spirituale!

Primele 2 versete ale cap. 26 rezumă prima parte a Decalogului, unde se vorbește despre relația omului cu Dumnezeu. Poruncile sunt esențiale pentru rămânerea poporului Israel în țară. Dacă vor să stăpânească țara, ei trebuie să respecte aceste porunci:

Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziţi Sabatele Mele şi să cinstiţi Locaşul Meu cel Sfânt. Eu sunt Domnul. (Lev. 26:1–2).

Țara le fusese dată israeliților, însă ei se puteau bucura de ea, și să o stăpânească, în funcție de ascultarea lor față de Dumnezeu.

1. Ei nu aveau voie să-și facă idoli.

Termenul ebraic pentru „idoli” (elilim) se traduce prin „nimicuri” Evreii nu aveau voie să-și facă nimicuri. Orice ia locul lui Dumnezeu este un nimic.

Termenul folosit pentru „chip cioplit” trimite la o imagine sculptată în lemn; expresia „piatră împodobită cu chipuri” se referă la idoli sculptați în piatră. Oamenii nu aveau voie să se închine la o imagine și nici măcar înaintea unei imagini. Aici se repetă identic Leviticul 19:30 (Să păziţi Sabatele Mele şi să cinstiţi Locaşul Meu cel Sfânt. Eu sunt Domnul.). Deci, trebuiau

2. Să țină Sabatul.
3. Să cinstească Locașul Domnului.

Sabatul, Locașul Domnului și închinarea înaintea lui Dumnezeu vin toate la pachet. Caracterul lui Iahve stă la baza ascultării de aceste porunci: „Eu sunt Domnul.”

Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da roadele. Abia veţi treiera grâul şi veţi începe culesul viei, şi culesul viei va ţine până la semănătură; veţi avea pâine din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara voastră. Voi da pace în ţară, şi nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră. (Lev. 26:3–6).

Observați, vă rog, că acest pasaj începe cu un „dacă”. Locuirea lor în țară este condiționată de ascultarea față de voia lui Dumnezeu revelată lor; Dumnezeu le recunoaște liberul arbitru. Dacă veți asculta, atunci Dumnezeu vă va binecuvânta.

Se pare că în acea zonă și-n acea vreme dovada supremă a binecuvântării lui Dumnezeu era ploaia. Găsim acest lucru și în Deuteronom și în profeți: „Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată! Pomul de pe câmp îşi va da rodul, şi pământul îşi va da roadele. Ele vor fi liniştite în ţara lor şi vor şti că Eu sunt Domnul…” (Ezechiel 34:26–27).

Dumnezeu le promite că vor locui în țară, că le va da ploi, belșug și pace. Vedem însă că Israel nu are parte de pace nici astăzi... și nu are rost să-i arătăm cu degetul, pentru că nici noi ceilalți nu avem pace. Totul se reduce la un mic cuvânt: „dacă”. Dumnezeu a promis să dea binecuvântare dacă anumite lucruri sunt respectate.                        (Lev. 26:7–8):

Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri, şi ei vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră. Cinci din voi vor urmări o sută, şi o sută din voi vor urmări zece mii, şi vrăjmaşii voştri vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.

Victoria asupra dușmanilor lor era o parte a binecuvântării promise. După cum știți, acest lucru chiar s-a întâmplat de multe ori. Când se întorceau la Dumnezeu, El îi ridica prin oameni precum Samuel, David, Debora, Ghedeon sau Ilie... Toți aceștia au fost ridicați pentru că Dumnezeu Își respecta promisiunea. Victoria asupra dușmanilor făcea parte din binecuvântarea lor: „Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus” (Iosua 23:10).

Eu Mă voi întoarce spre voi, vă voi face să creşteţi, vă voi înmulţi şi Îmi voi ţine legământul Meu cu voi. Veţi mânca din roadele cele vechi, şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor noi. (Lev. 26:9–10).

Din binecuvântare mai făcea parte și explozia demografică. Astăzi lumea nu mai consideră că acest lucru este o binecuvântare. Creșterea numărului populației însă nu era o problemă din punctul de vedere al hranei, deoarece aceasta era înmulțită în așa măsură încât ei trebuiau să scoată afară roadele vechi, pentru a le face loc celor noi. (Lev. 26:11):

Îmi voi aşeza Locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urî.

Nu-mi spuneți că Dumnezeu nu urăște păcatul; cu siguranță îl urăște și nu va face un compromis cu păcatul în viața ta sau a mea. Prezența Cortului întâlnirii în mijlocul lor era un semn evident al binecuvântării. Aceasta este marea speranță pentru viitorul care se va realiza în cele din urmă pentru pământul cel nou: „Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor»” (Apoc. 21:3).

Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu. (Lev. 26:12).

Dumnezeu promite să aibă părtășie cu cei care-L ascultă, lucru valabil și pentru noi astăzi. „Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Dumnezeu vrea să aibă părtășie cu noi. „...«Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.»” (2 Cor. 6:16).

Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am scos din ţara Egiptului, care v-am scos din robie; Eu am rupt legăturile jugului vostru şi v-am făcut să mergeţi cu capul ridicat. (Lev. 26:13).

Promisiunea binecuvântării în viitor se bazează pe experiența trecutului, pe Dumnezeul care i-a eliberat pe israeliți din Egipt. El le spune: „Am făcut asta pentru voi în trecut; nu credeți că îl voi face din nou și în viitor?” Și ne spune și nouă același lucru astăzi: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Fil. 1:6). Poți să fii sigur că, dacă te-a adus până aici, El te va conduce până în ziua lui Isus Hristos. Pentru asta eu spun Aleluia!

Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci, dacă nesocotiţi legile Mele şi dacă sufletul vostru urăşte rânduielile Mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legământul Meu... (Lev. 26:14–15).

Ascultați, vă rog, unde duc cei trei „dacă” din aceste două versete, acei „dacă” ai încălcării legământului: refuzul de a auzi, refuzul de a face, nesocotirea și urârea legilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Încălcarea legământului lui Dumnezeu va aduce judecata asupra poporului și asupra țării...

…iată ce vă voi face atunci: voi trimite peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, care vor face să vi se stingă ochii şi să piară viaţa din voi. Sămânţa o veţi semăna în zadar, căci o vor mânca vrăjmaşii voştri. Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar. (Lev. 26:16–17).

Acesta este primul nivel al judecății – groaza, tuberculoza, frigurile, durerea de inimă și din inimă, și lipsa recoltei. Vrăjmașii îi vor ucide, îi vor subjuga și le vor pricinui mari spaime. Asta s-a și întâmplat adesea de-a lungul tristei lor istorii. Citim în Biblie că mânia lui Dumnezeu a izbucnit împotriva lui Israel și El i-a lăsat pradă jefuitorilor (Jud. 2:14, 3:8 și 4:2). Ceea ce făceau profeții prin mesajele lor era să le atragă atenția israeliților asupra faptului că au încălcat legământul pe care Dumnezeu îl făcuse cu ei: „El îţi va mânca secerişul şi pâinea, îţi va mânca fiii şi fiicele…” (Ier. 5:17). „Vei semăna, dar nu vei secera, vei stoarce măsline, dar nu te vei unge cu untdelemnul lor, vei face must, dar nu vei bea vin” (Mica 6:15).

Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi frânge mândria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier, şi pământul de aramă. Vi se va istovi puterea fără folos: pământul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pământ nu-şi vor da roadele. (Lev. 26:18–20).

Acesta este al doilea nivel al judecății. Dacă ei erau îndărătnici și continuau în neascultarea lor, atunci Dumnezeu îi va judeca de șapte ori mai aspru, ceea ce indică o judecată completă și absolută. Mândria lor va fi înfrântă. Nu va mai cădea ploaia și nu vor mai avea recolte.

Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi trimite împotriva voastră fiarele de pe câmp care vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele şi vă vor împuţina; aşa că vă vor rămâne drumurile pustii. (Lev. 26:21–22).

Iată și al treilea nivel de judecată: ciuma și animalele sălbatice vor decima populația. Toate acestea au venit nu o dată asupra lor. Citiți în cartea Judecători cum israeliții umblau pe drumurile secundare, în timp ce drumurile principale erau libere. Omul și-a pierdut stăpânirea asupra naturii.                                                                    (Lev. 26:23–26):

Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răzbuna călcarea legământului Meu; şi când vă veţi strânge în cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru şi veţi fi daţi în mâinile vrăjmaşului. Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura.

Ajungem la al patrulea nivel al judecății. Observați repetarea cifrei șapte, care indică deplinătatea. Vrăjmașii le vor sparge apărarea și ciuma va lovi populația și, în cele din urmă, vor ajunge în captivitate. Isaia, Ieremia și Ezechiel i-au avertizat în privința foametei care va veni peste ei. În plus, Ezechiel (5:12) i-a avertizat că o treime din ei vor muri de ciumă și de foamete, o treime vor muri de sabie, iar o treime vor fi împrăștiați... și așa s-a întâmplat! Acest lucru se va întâmpla din nou în timpul necazului cel mare, așa cum găsim scris în cel de-al șaselea capitol al cărții Apocalipsa.

Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Veţi mânca până şi carnea fiilor voştri, veţi mânca până şi carnea fiicelor voastre. (Lev. 26:27–29).

Cuvintele de mai sus par îngrozitor de crude și poate ne gândim că nu s-ar putea întâmpla niciodată așa ceva, însă s-a întâmplat!                              (Lev. 26:30–33):

Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărâma stâlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri, şi sufletul Meu vă va urî. Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămâiei voastre. Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care o vor locui vor rămâne încremeniţi văzând-o. Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii.

Aici întâlnim cel de-al cincilea și cel din urmă nivel al judecății. Este urmarea războiului din timpul asediului cetăților. Aceste lucruri s-au întâmplat în timpul asediului Samariei (2 Împ. 6:28–29), în timpul asedierii Ierusalimului de către babilonieni sub domnia lui Nebucadnețar (Plângeri 2:20 și 4:10) și, din nou, atunci când Titus a atacat Ierusalimul în anul 70 d.Hr. Versetul 33 este o imagine a țării, așa cum a arătat ea timp de aproape două milenii. Dumnezeu Se ține de cuvânt!

Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de Sabatele ei. Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi. (Lev. 26:34–35).

Acesta este motivul pentru care israeliții au fost duși în robia babiloniană. În timpul celor 490 de ani, poporul Israel nu a lăsat țara să se bucure de Sabatele ei, ceea ce înseamnă că țara a fost lipsită de șaptezeci de ani sabatici. Poporul Israel a crezut că o să scape, însă în cele din urmă Dumnezeu a pus punct. Dacă ei n-au lăsat țara să se bucure de Sabatele ei, face Dumnezeu acest lucru – așa că i-a scos din țară pentru șaptezeci de ani – cât a durat captivitatea babiloniană (2 Cron. 36:21). Cât de precis este Dumnezeu!

În inima acelora dintre voi care vor mai rămâne în viaţă, în ţara vrăjmaşilor lor, voi băga frica; şi îi va urmări până şi foşnetul unei frunze suflate de vânt; vor fugi ca de sabie şi vor cădea fără să fie urmăriţi. Se vor prăvăli unii peste alţii ca înaintea sabiei, fără să fie urmăriţi. Nu veţi putea să staţi în picioare în faţa vrăjmaşilor voştri; veţi pieri printre neamuri şi vă va mânca ţara vrăjmaşilor voştri. Iar pe aceia dintre voi care vor mai rămâne în viaţă îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor. (Lev. 26:36–39).

În cele de mai sus vedem un portret profetic foarte precis al evreului din zilele captivității babiloniene, atunci când cei rămași au fost împrăștiați printre popoare. Valurile antisemitismului au venit unul după altul peste ei pentru a-i distruge. Această secțiune este o imagine frapantă a mișcării antisemitice naziste. După cum vedeți cartea Leviticului este foarte actuală.                                                                              (Lev. 26:40–42):

Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe care le-au săvârşit faţă de Mine şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor. Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac şi de legământul Meu cu Avraam şi Îmi voi aduce aminte de ţară.

Toate fărădelegile lor din trecut nu anulează faptul că Israel deține titlul de proprietate asupra țării. Aceasta este o profeție extraordinară, despre care Dumnezeu spune că o va îndeplini la vremea potrivită. Dumnezeu nu îi va distruge cu desăvârșire, datorită legământului Său cu Avraam și cu ceilalți patriarhi. Am văzut în cartea Exodul că, atunci când Israel se afla în robie în Egipt, Dumnezeu le-a auzit suspinul, Și-a adus aminte de legământul Său cu  Avraam, Isaac, și Iacov și i-a scos din Egipt (Exod 2:24–25).

Dumnezeu le spune acum că pot locui în țară dacă vor asculta de El. Dacă nu, vor fi nevoiți să plece. Însă dacă se vor căi și se vor întoarce la Dumnezeu când vor fi în afara țării, atunci El îi va aduce din nou în țară. Astfel aflăm că Daniel s-a întors la Dumnezeu în rugăciune atunci când se afla în Babilon: și-a întors fața spre Ierusalim, a mărturisit păcatele sale și pe cele ale poporului său... și Dumnezeu l-a auzit! Dumnezeu i-a trimis un mesager ca să-i spună că se vor întoarce în țară. Și așa a fost!

Dumnezeu încă are un scop pentru acest popor, scop pe care judecata pentru lucrurile din trecut nu îl poate anula. Romani 11:1–25 și Ieremia 31:31–34 întăresc asta!

Ţara însă va trebui să fie părăsită de ei şi se va bucura de Sabatele ei în timpul când va rămâne pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentru că au nesocotit poruncile Mele şi pentru că sufletul lor a urât legile Mele. Dar, şi când vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot şi nu-i voi urî până acolo încât să-i nimicesc de tot şi să rup legământul Meu cu ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor. (Lev. 26:43–44).

Acesta este un pasaj extraordinar din Scriptură. După ce ați citit acest pasaj, mai puteți spune că Dumnezeu Și-a încheiat socotelile cu poporul Israel? Dacă credeți că ceea ce spune Dumnezeu este adevărat, atunci El cu siguranță nu Și-a abandonat planurile pe care le are pentru ei.

„Ci Îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de vechiul legământ prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul.” Acestea sunt rânduielile, poruncile şi legile pe care le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise. (Lev. 26:45–46).

Poporul Israel a adus judecata asupra Palestinei, tot așa cum Adam, prin păcatul său, a adus judecata asupra întregului pământ. Datorită legământului pe care l-a făcut cu părinții lor, Dumnezeu îi va aduce din nou în țară și va împlini tot ce le-a promis.

Am ajuns la sfârșitul legilor date în cartea Leviticului. Dumnezeu confirmă aici Pentateuhul, în forma dată prin Moise iar acest verset pare să încheie cartea, dar nu este așa... Dumnezeu privește de-a lungul veacurilor la eșecurile lor repetate, precum și la credincioșia Sa și la victoria finală. Moise nu le-a putut aduce binecuvântări veșnice, deși a fost mijlocitor pentru ei. Lumea trebuie să privească la un Altul; Ioan ne dă răspunsul: „Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos” (Ioan 1:17).

Ne oprim aici pentru azi, cu ajutorul lui Dumnezeu în ediția următoare trecem linia de sosire de la finalul cărții Leviticul – sperăm că e cu folos, și că ne vom reîntâlni data viitoare!