Luca Introducere | Itinerar Biblic | Episodul 204

Dragi ascultători, ediția de față ne apropie (în timp și-n spațiu) de zone și timpuri ceva mai accesibile și relevante; după ce am scanat răbdatori o carte dificilă (Leviticul... din care cred însă că am și tras destule învățăminte, nu?), ne-ntoarcem în NT... Rămânem deci fideli principiului alternanței, menit să lărgească perspectivele și să permanentizeze spiritul (nu atât istoric, cât) biblic, și să ne ajute să acceptăm că (deși lucrează diferit și nuanțat) Dumnezeul VT este același cu Dumnezeul NT, și că cele două emisfere biblice nu sunt disjuncte și independente, ci se completează fericit și ne ajută să trăim prezentul nu doar în lumina trecutului, ci și a viitorului!

Iată-ne deci gata să începem călătoria prin cea de-a șasea (din cele 66!) dintre cărțile Cuvântului scris al lui Dumnezeu. Am parcurs primele trei cărți ale Bibliei (și VT): Geneza, Exodul și Leviticul... alternativ cu primele două Evanghelii (Matei și Marcu)... vom aborda începând de astăzi cea de-a treia secțiune din NT, a treia Evanghelie (în ordinea inserării lor în canonul Scripturii) – cea atribuită lui Luca.

Sper ca saltul acesta aparent temerar să nu vă creeze vertijuri, ci dimpotrivă – să vă binedispună, mai cu seamă că intrăm într-o nouă secțiune dinamică, narativă, axată pe probabil cel mai proeminent și popular personaj din toate timpurile: Isus Hristos, Dumnezeu întrupat pentru a rezolva problema păcatului și-a veșniciei. Omul Hristos n-a fost super-eroul mereu învingător în confruntări epice (ba poate din perspectivă omenească a fost mai degrabă un loser, un mai de grabă „așa nu!”); privit atent și analizat calm, obiectiv, fără prejudecăți, Isus ne apare și rămâne Modelul de viață, gândire, atitudine, vorbă și faptă!

Luca (pare-se nume de alint pt Lucius) era un medic (Colos. 4:14), originar din Antiohia (conform lui Eusebiu și Ieronim) și mort probabil în Grecia. Faptul că el era dintre neamuri este susținut de majoritatea cercetătorilor. În Epistola către Coloseni, Pavel face o distincție între cei care sunt „dintre cei tăiați împrejur” și ceilalți, care sunt, în mod evident, dintre neamuri și printre care îl amintește și pe Luca. Sir William Ramsay și J. M. Stifler (între alții) susțin fără rezerve că Luca nu era evreu, și acest lucru îl individualizează ca singurul autor ne-evreu dintre cei care au contribuit la scrierea NT!

Nu se cunosc foarte multe date despre Luca. El însuși a fost foarte discret și nu a inclus aproape niciun detaliu personal ăn scrierile sale, și nu se cunosc lucruri precise despre trecutul sau convertirea sa.

luca scrie o lucrare extinsă (practic cea mai amplă carte NT-ară), despre care se  crede că ulterior a fost împărțită în două părți/cărți (Evanghelia+Faptele apostolilor).

Faptul că Luca a fost ales de Duhul Sfânt să scrie cea de-a treia Evanghelie demonstrează faptul că autorii cărților Bibliei nu au fost aleşi la întâmplare. „Nu mulți înțelepți” au fost chemați, însă Luca face parte chiar dintre aceștia. În mod clar, atât el, cât și Pavel, se aflau la un nivel intelectual și spiritual foarte ridicat. Aşa se explică, cel puţin în parte, faptul că cei doi călătoreau împreună şi au devenit prieteni buni în Domnul.

Doctorul Luca era un om complex al vremii sale, un intelectual cu atât mai evident într-o vreme în care învățații nu creșteau pe toate drumurile! S-a dovedit un om atent și avizat în multe domenii, interesat inclusiv de ştiinţa și tehnica zilelor sale. Lucrarea sa include între altele o terminologie medicală mai generoasă decât a lui Hipocrate, doctorul grec socotit părintele medicinii. Apoi, limba greacă folosită în scrierile sale este cea mai corectă dintre toate cărțile Noului Testament, inclusiv cele ale lui Pavel. El a fost și un bun istoric, după cum vom vedea, precum și poet, el fiind singurul care consemnează frumoasele cântece de Crăciun. Luca era artist, ceea ce putem vedea în felul în care ne relatează minunatele și neîntrecutele pilde ale Domnului Isus. Nu doar pentru că este evident că avea ochi pentru detalii, despre Luca există zvonuri venite prin veacuri că ar fi fost și un pictor înzestrat!

În acord cu cele spuse de la bun începutul scrierii, Luca este conștient că nu a fost primul/singurul care a relatat despre viața lui Isus. Cf. indiciilor istorice conținute, coroborate cu alte date biblice și istorice, tindem să datăm scrierea în primii ani (sau până spre jumătatea) deceniului 7 al sec. I – deci anii 62-65.

Metoda de lucru: pe bază de martori oculari, selectați riguros dintre cei ce umblaseră cu Mântuitorul, și erau slujitori ai Cuvântului. Luca cercetează cât mai detaliat posibil, nu vrea să lase nimic neverificat, pentru că el va gira temeinicia celor scrise – prezentate cronologic („în șir”)

Cum am spus, tot Luca a scris și cartea Faptele Apostolilor, din care aflăm că el îl însoțea pe apostolul Pavel. Astfel, în Fapte 16:10, Luca spune: „După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia…” El a fost cu Pavel în cea de-a doua și cred că și în cea de-a treia călătorie misionară. Începând cu versetul amintit mai sus, Luca își scrie cartea la persoana I, spre deosebire de prima parte a cărții, care este scrisă la persoana a III-a. Prin urmare, de aici putem trage concluzia că Luca l-a însoțit pe Pavel în acea trecere istorică pe teritoriul Europei. Poate că Luca se convertise în urma predicării lui Pavel și apoi a mers cu el în cea de-a doua călătorie misionară, rămânând cu el până la capăt. Când Pavel își scria „cântecul de lebădă”, adresat lui Timotei, el spune: „Numai Luca este cu mine…” (2 Tim. 4:11). Toate acestea explică de ce Pavel îl numește „doctorul preaiubit”.

Îngăduiți-mi o digresiune: Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, un val de scepticism a cuprins Europa și Insulele Britanice, ca reacție față de înșelăciunea și dezamăgirea provocate de optimismul epocii victoriene. O altă reacție a venit sub forma unei rebeliuni care a dus la formarea fenomenului cunoscut sub denumirea de „Veselii ani ’90”. De asemenea, mulți cercetători au început să facă investigații serioase în privința Bibliei, care fusese cartea de căpătâi a epocii victoriene și au pornit cu o atitudine sceptică. Printre aceștia se afla și un strălucit tânăr cercetător de la Cambridge, pe nume William Ramsay, un agnostic hotărât să dovedească lipsa de acuratețe a Scripturii. El știa că Evanghelia lui Luca conținea o consemnare istorică a vieții lui Isus și că acesta mai scrisese și despre călătoriile misionare ale lui Pavel în cartea Faptele Apostolilor. El mai știa că toți istoricii fac greșeli și că mulți dintre ei sunt mincinoși.

Autorii contemporani Will și Ariel Durant, care au petrecut 40 de ani studiind 20 de civilizații care se întindeau pe parcursul a 4.000 de ani, în cartea lor The Lessons of History [Lecțiile istoriei] au făcut următoarea afirmație: „Cunoașterea trecutului este întotdeauna incompletă, probabil inexactă, întunecată de dovezi ambivalente și de istorici părtinitori și poate chiar distorsionată de fanatismul nostru patriotic și religios. Istoria, în marea sa majoritate, este doar o presupunere; restul sunt prejudecăți.”

Putem spune că aceasta a fost și atitudinea lui Sir William Ramsay atunci când a mers ca arheolog în Asia Mică. Acolo, el a ajuns la concluzia că scrierile doctorului Luca nu conțin nici cea mai mică inexactitate istorică – ajungând mai apoi să-l aprecieze pe Luca a fi unul dintre marii istorici ai antichității. Această descoperire l-a făcut pe William Ramsay să se convertească la creștinism și a scris apoi câteva cărți remarcabile despre călătoriile lui Pavel și despre bisericile din Asia Mică. Mai adaug aprecierea unui sceptic precum Renan, care a apreciat Evanghelia lui Luca drept „cea mai frumoasă carte din câte există”!

Luca a urmărit două scopuri atunci când și-a scris Evanghelia. Scopul său a fost, în primul rând, unul literar și istoric. Dintre toate cele patru Evanghelii, cea a lui Luca este narațiunea istorică cea mai completă. Referințele la instituțiile, obiceiurile, geografia și istoria acelei perioade sunt mai clare și mai cuprinzătoare în Evanghelia lui Luca decât în toate celelalte Evanghelii. În al doilea rând, Luca a avut și un scop spiritual. El a prezentat persoana lui Isus Hristos ca Omul perfect, divin și ca Salvator al lumii. Isus era Dumnezeu întrupat.

Matei scoate în evidență faptul că Isus s-a născut ca Mesia.

Marcu subliniază faptul că Isus era Robul lui Iehova.

Luca accentuează ideea că Isus a fost Omul perfect.

Ioan prezintă faptul că Dumnezeu a devenit Om.

Este totuși interesant de observat că abordarea lui Ioan nu a fost una științifică. Doctorul Luca, însă, afirmă că a făcut cercetări despre Isus din Nazaret și a descoperit că Isus este Dumnezeu. El a ajuns la aceeași concluzie ca și Ioan, însă procedurile și tehnicile lor au fost diferite.

Matei îl prezintă pe Domnul Isus ca Mesia, Împăratul și Răscumpărătorul.

Marcu îl prezintă pe Hristos ca și Cuceritor atotputernic și Stăpânul lumii.

Ioan îl prezintă pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu.

Luca îl prezintă pe Fiul lui Dumnezeu divin și perfect ca Marele nostru Preot, care simte infirmitățile noastre, care ne poate oferi ajutor, milă și dragoste.

Sintetic și sumar, iată câteva caracteristici și idei principale și teologice ale evangheliei scrise de Luca:

-autenticitatea istorică, fiind de câte ori a socotit necesar scrupulos cu datarea și localizarea (verificabile, precise și exacte în timp și spațiu) ale evenimentelor redate

-preocupat să sublinieze consecvent superioritatea lui Isus față de puterile/stăpânirile lumii, precum și autoritatea lui divină asupra lumii fizice, spirituale (natură, boli, demoni)

-Isus=Mântuitorul păcătoșilor, eliberare spirituală ce conectează la Împărăția lui Dzeu

-alte teme predilecte fiind: rugăciunea, lauda, moartea, și mai cu seamă escatologia (parousia)

Evanghelia lui Luca este adresată lui Teofil – personaj controversat și incert; unii afirmă că era un nobil roman (formula „prea alesule” justificând părerea!), alții afirmă că era un susținător (inclusiv sponsor, în primul rând pt alcătuirea și copierea scrierilor lucane), iar alții cred că în acord cu etimologia numelui Teofil (iubitor de Dumnezeu), adresantul n-ar fi o persoană cu acest nume, ci oricare cititor evlavios, „iubitor de Dumnezeu”...  

El își scrie Evanghelia din perspectiva Mariei, ceea ce confirmă tradiția conform căreia el a preluat informațiile pentru Evanghelia pe care a scris-o de la mama Domnului Isus. Cu siguranță Luca a stat de vorbă cu ea.

Luca a scris pentru compatrioții săi, la fel cum și Matei a scris pentru poporul lui. Luca s-a adresat gândirii grecești și comunității intelectuale.

În secolul IV î.Hr., grecii au așezat pe orizontul istoriei imaginea cea mai măreață și mai strălucitoare a geniului uman din câte a văzut lumea vreodată. Aceasta s-a numit epoca pericleană, referindu-se la Pericle și la perioada de supremație intelectuală și materială a Atenei. Grecii au încercat să perfecționeze umanitatea și să obțină omul perfect. Această năzuință către perfecțiunea omului o găsim în domeniul fizic, în lucrări precum statuile lui Fidias, însă și în domeniul intelectual. Grecii își doreau să obțină un om frumos, dar și gânditor. Lucrările literare ale lui Platon, Aristotel, Homer, Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan și Tucidide, toate țintesc înspre portretul omului perfect și se străduiesc să realizeze imaginea omului universal.

Grecii își făceau zeii după asemănarea omului, aceștia fiind, de fapt, simple imagini ale sale. Mărețele statui ale lui Apolo, Venus, a Atenei și a Dianei nu sunt ca acele urâte reprezentări provenite din păgânismul oriental. Grecii zeificau omul cu calitățile sale nobile și cu cele mai importante pasiuni ale sale. Alți zei greci au fost Pan, Cupidon, Bachus (zeul vinului și al petrecerilor) și Afrodita. Însă nu toți zeii greci erau buni, căci printre ei se aflau și răzbunătoarele Furii, pentru că, după cum spuneam, zeii erau o proiecție a umanității.

Alexandru cel Mare a răspândit această captivantă cultură, limbă și filozofie prin toate teritoriile pe care le-a cucerit. Greaca a devenit astfel limba universală, iar în orașul Alexandria din Egipt s-a realizat traducerea Vechiului Testament în greacă, traducere pe care noi o numim astăzi Septuaginta. Aceasta este una din cele mai reușite traduceri ale Vechiului Testament. Noul Testament, însă, a fost scris în limba greacă, aceasta devenind mijlocul de exprimare și comunicare a Evangheliei în toată lumea. Greaca era limba cea mai potrivită pentru a exprima un fapt sau a comunica o idee.

Deși cultura, limba și filosofia greacă au fost superioare tuturor celor care au existat vreodată, totuși grecii nu au reușit să perfecționeze umanitatea. Grecii nu au găsit Utopia. Nu au ajuns la câmpiile elizee și au pierdut din vedere tărâmul spiritual. Lumea aceasta a devenit casa lor, terenul de joacă, clasa, atelierul și mormântul lor.

Dr. F. W. Robertson a spus despre greci: „Cu cât grecul se atașa mai mult de această lume, cu atât nevăzutul devenea tot mai obscur.” Din acest motiv grecii au făcut o imagine dedicată UNUI DUMNEZEU NECUNOSCUT, care a fost punctul de plecare al lui Pavel atunci când le-a predicat evanghelia. Atenienii culți erau sceptici și l-au numit „guraliv” pe Pavel, bătându-și joc de el în timp ce acesta căuta să le arate adevărul.

Pavel a afirmat că Evanghelia este o nebunie pentru greci, însă s-a adresat și minții grecești. El le-a spus că în trecut ei erau dintre neamuri, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume și aceasta este adevărata imagine a grecului, dragul meu. Însă Pavel le-a mai spus și că, la vremea potrivită, Dumnezeu Și-a trimis Fiul, născut din femeie, supus Legii și că acest Fiu al lui Dumnezeu a murit pentru ei. Pavel călătorea pe drumurile romane, predicând o evanghelie universală despre Omul perfect care a murit pentru oamenii din lume. Religia Israelului a putut produce doar un fariseu, puterea Romei a reușit să dea naștere doar unui cezar, iar filosofia Greciei a putut obține doar un gigant universal ca Alexandru cel Mare, care era doar un copil în adâncul inimii. Acestei gândiri grecești s-a adresat Luca în Evanghelia sa, prezentându-L pe Isus Hristos ca Omul perfect, Omul universal, acea persoană pe care grecii o căutau atât de mult.

Vă propun să observăm și să reținem și alte caracteristici ale Evangheliei lui Luca:

1.Chiar dacă are mai puține capitole decât varianta lui Matei, Evanghelia scrisă de doctorul Luca este cea mai consistentă dintre cele patru prezentări ale „veștii bune” din NT!

2.Deși Evanghelia după Luca este una dintre evangheliile sinoptice, totuși ea conține multe aspecte omise de Matei și Marcu.

3.Doctorul Luca are cea mai lungă relatare din toate Evangheliile referitoare la nașterea din fecioară a Domnului Isus. În primele două capitole, el ne oferă o frumoasă consemnare obstetrică, doctorul Luca relatându-ne clar și onest nașterea din fecioară. De la doctorul Luca și până la doctorul Howard Kelly, un ginecolog de la Spitalul Johns Hopkins, a existat mereu o susținere puternică a conceptului nașterii din fecioară, care a făcut ca afirmațiile pseudo-teologilor să pară puerile atunci când afirmă cu nerușinare că o astfel de naștere ar fi o imposibilitate biologică.

4.Luca este singurul evanghelist care inserează în Evanghelia sa cântecele care însoțesc sărbătorile nativității (Întruparea, nașterea Mântuitorului), mai cunoscute sub denumirile lor venite pe filieră latină: Magnificat, Benedictus, Nunc Dimittis.

5.Cum am mai spus, doctorul Luca folosește în scrierea sa mai mulți termeni medicali decât însuși Hipocrate, părintele medicinii – și asta, nu ca să facă paradă de erudiție, ci – pe fondul reflexului profesional, desigur – din preocuparea sa constantă pentru exactitate și adevăr istoric...

6.Evanghelia lui Luca este relativ săracă în citate din Scriptură, ele fiind mai multe în Fapte, dar și acolo au orientare predilect cristologică.

7.Doctorul Luca ne prezintă 20 de minuni ale Domnului Isus, dintre care șase nu sunt amintite în nicio altă Evanghelie.

8.De asemenea, el ne oferă 23 de pilde, dintre care 18 apar doar în această Evanghelie. Pilda fiului risipitor și cea a Bunului Samaritean sunt specifice acestei Evanghelii.

9.Apoi, Luca ne prezintă relatarea din punct de vedere uman a drumului spre Emaus a Domnului nostru, după înviere, lucru care arată că El avea aparență omenească după învierea Sa. Doctorul Luca demonstrează astfel că învierea nu a fost în duh, ci în trup. Isus a fost „semănat trup firesc… [și] învie trup duhovnicesc…” (1 Cor. 15:44).

10.O compasiune umană clară domină în această Evanghelie, ceea ce demonstrează natura umană a lui Isus, precum și compasiunea binevoitoare a acestui doctor din primul veac, care deținea multe informații de primă mână despre suferința umană. Atrage atenția focalizarea evanghelistului pe grupuri de persoane: săracii, păcătoșii, femeile etc.

11.De altfel, evanghelia lui Luca poate fi numită „Evanghelia Omului Isus Hristos”. Această considerație nu neagă nicidecum divinitatea Mântuitorului, ci proclamă apăsat întruparea care a făcut posibilă ispășirea și răscumpărarea. Luca ni-l prezintă pe Domnul Isus descendent nu numai al lui Avraam, ci și al lui Adam – Domnul fiind astfel nu doar Dumnezeu venit să participe la umanitate, ci și să reașeze omenirea în starea dinaintea neascultării primului om. Isus este al doilea om, însă ultimul Adam: „De aceea este scris: «Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.» Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă… Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer” (1 Cor. 15:45, 47). Dumnezeu îi face pe oameni să fie ca Isus: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Deci Isus este al doilea om, și pentru că după El urmează al treilea, al patrulea etc. Și totuși, el este ultimul Adam, pentru că nu va mai fi niciun alt cap al familiei umane. Isus „a trebuit să Se asemene fraţilor Săi…” (Evr. 2:17), pentru ca frații Lui să poată fi făcuți ca El.

12.De aici rezultând caracteristica măreață și definitorie a Evagheliei lui Luca – universalitatea! Nu există limite sau bariere: Isus Hristos, credința, mântuirea sunt pt toți oamenii fără diferențe, fără opreliști – evrei și neamuri, săraci și bogați, bărbați și femei, sănătoși sau bolnavi, religioși sau nu, învățați sau analfabeți, înțelepți sau mai puțin... Interesant în context este că – dacă toți evangheliștii (Matei 3:5; Marcu 1:3; Ioan 1:23) includ/citează în scrierile lor Isaia 40:3-5 („Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele!”), numai Luca (3:6) redă și concluzia triumfală a profeției: „Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.’”

Învierea Domnului Isus din morți este dovada clară atestată tuturor că „în Isus” oricine poate reveni acasă. Viața veșnică este oferită încă o dată omenirii, prin Golgota. Hristos a venit și S-a făcut pt puțină vreme „ca noi” (doar că fără păcat!), pentru ca prin credință fiecare să aibă șansa de a fi făcut – pe veci! – „ca El”!

Încercând o concluzie a celor spuse până acum, să reținem că ne stă înainte o scriere precisă, caracteristică exprimării unui medic, scrisă într-o elină elegantă de un medic creștin neevreu – dar bun cunoscător al temelor principale ale iudaismului și al culturii și actualității vremii sale. Predilecția lui Luca pentru redarea faptelor și datelor exacte – rod al unei munci grele de cercetare asiduă, regăsită și-n scrierea-soră: Faptele Apostolilor – fac din Luca primul istoric al Bisericii.

Și ne oprim aici, chiar dacă s-ar mai putea spune destule în introducerea acestei remarcabile scrieri nou-testamentare care este Evanghelia semnată de Luca... Le vom mai spune și pe parcurs, pentru că de data viitoare deja intrăm în textul propriu-zis... Așadar, dacă ne va îngădui Dumnezeu, pe curând!

schița cărții

 

1. NAȘTEREA OMULUI PERFECT; faMILIA LUI, CapItOLELE 1–3
2. Anunțarea nașterii lui Ioan și a lui Isus; nașterea lui Ioan, capitolul I
3. Scopul Evangheliei, cap. 1:1–4.
4. Îngerul Gabriel i se arată lui Zaharia și anunță nașterea lui Ioan, cap. 1:5–25.
5. Îngerul Gabriel i se arată Mariei și anunță nașterea din fecioară a lui Isus, cap. 1:26–38.
6. Maria o vizitează pe Elisabeta, capitolul 1:39–56 (Ave Maria și Magnificat)
7. Nașterea lui Ioan (Benedictus), cap. 1:57–80.
8. Nașterea lui Isus; întâmpinarea Lui; circumcizia Lui; călătoria la Ierusalim la vârsta de 12 ani, cap. 2.
9. Nașterea lui Isus într-o iesle din Betleem, cap. 2:1–7.
10. Întâmpinarea lui Isus: Îngerii anunță nașterea lui păstorilor; Păstorii merg la iesle, cap 2:8–20.
11. Circumcizia lui Isus și curățirea Mariei, cap. 2:21–24.
12. Întâlnirea cu Simeon în Templu, cap. 2:25–35 (Nunc Dimittis, vv. 29–32).
13. Întâlnirea cu Ana în Templu; Întoarcerea la Nazaret, cap. 2:36–40.
14. Vizita la Ierusalim a lui Iosif, a Mariei și a lui Isus, la vârsta de 12 ani, cap. 2:41–52 (Doctorul Luca spune că El se dezvolta normal în trup, la minte și în spirit — v. 52.).
15. Lucrarea lui Ioan Botezătorul; Botezul lui Isus; Genealogia Mariei, cap. 3
16. Lucrarea lui Ioan, cap. 3:1–20.
17. Botezul lui Isus, cap. 3:21–22 (Sfânta Treime — v. 22).
18. Genealogia Mariei, cap. 3:23–38 (Și Maria era din linia genealogică a lui David, v. 31 — vezi Mat. 1.).
19. Ispitirea Omului Perfect; Respingerea din partea celor din cetatea Sa, cap. 4 “Ispitit ca și noi” (Evr. 4:15).
20. Ispitirea lui Isus, cap. 4:1–13.
21. Isus se întoarce în Galilea și Nazaret și este respins de cei din cetatea Sa, cap. 4:14–30 (Isus citează din Isaia 61:1–2 în v. 18.).
22. Isus Își mută sediul central la Capernaum și Își continuă lucrarea, cap. 4:31–44.

III.     Lucrarea Omului Perfect în Galilea, cap. 5–9

5. Isus Își cheamă ucenicii pentru a doua oară; Isus vindecă leproșii; Isus vindecă un slăbănog; Chemarea lui Matei; Isus spune pilda cu haina cea nouă și burdufurile cele noi, cap. 5.
6. Isus își apără ucenicii atunci când culeg spice de grâu în ziua sabatului; Isus vindecă un paralizat în ziua de sabat; Alegerea celor doisprezece; Predica de pe câmpie, cap. 6.
7. Isus îl vindecă pe robul unui sutaș; Învierea fiului văduvei din Nain; Isus îl laudă pe Ioan Botezătorul; Isus cinează în casa unui fariseu; Pilda celor doi datornici, cap. 7.
8. Isus spune diferite pilde; pilda semănătorului; pilda luminii aprinse; relații personale; liniștirea furtunii; Isus vindecă îndrăciți în Gadara; vindecarea femeii cu scurgere de sânge; învierea fiicei lui Iair, cap. 8.
9. Isus îi împuternicește și îi trimite pe cei doisprezece; Isus hrănește 5.000 de oameni; Isus Își anunță moartea și Învierea; Schimbarea la față; Isus vindecă un îndrăcit; Isus Își îndreaptă fața înspre Ierusalim; Isus explică testul uceniciei, cap. 9.
10. Lucrarea Omului Perfect pe drumul spre Ierusalim, cap. 10–18
11. Trimiterea celor șaptezeci; Isus pronunță judecata asupra cetăților Horazin, Betsaida și Capernaum; pilda samariteanului milostiv; Isus în casa Mariei și a Martei, cap. 10.
12. Isus își învață ucenicii să se roage, spunându-le pilda prietenului insistent și pilda tatălui; Isus este acuzat că scoate demonii cu ajutorul lui Beelzebub; pilda duhului necurat care iese dintr-un om; Semnul lui Iona; pilda lumânării aprinse; Isus îi acuză pe farisei, cap. 11.
13. Avertizarea lui Isus cu privire la aluatul fariseilor; pilda bogatului nebun; pilda stăpânului care se întoarce de la nuntă; testarea robilor în vederea întoarcerii lui Isus; Isus afirmă că El aduce dezbinare între oameni, cap. 12.
14. Isus îi învață pe oameni să nu judece, ci să se pocăiască; pilda smochinului neroditor; vindecarea femeii gârbove; pilda seminței de muștar și a aluatului; Isus continuă să învețe pe drumul spre Ierusalim; Isus plânge pentru Ierusalim, cap. 13
15. Isus, la masă în casa unui fariseu; pilda musafirilor nepoliticoși; pilda celor poftiți la marea cină; pilda despre construirea unui turn; pilda regelui care merge la război; pilda despre sarea care își pierde gustul, cap. 14.
16. Isus spune pilda oiței pierdute; pilda banului pierdut; pilda celor doi fii pierduți (Fiul risipitor), cap. 15 (Fiul ascultător este Cel care spune pilda.).
17. Pilda ispravnicului necredincios; Isus răspunde fariseilor lacomi; Despre divorț; Isus relatează întâmplarea cu bogatul și Lazăr (Săracul), cap. 16.
18. Isus Își învață ucenicii despre iertare; Isus Își învață ucenicii despre slujirea cu credincioșie; Vindecarea celor zece leproși (Un samaritean se întoarce să mulțumească); Isus vorbește despre natura spirituală a Împărăției lui Dumnezeu; Isus vorbește despre a doua Sa venire, cap. 17.
19. Pilda judecătorului nedrept; Pilda vameșului și a fariseului; Binecuvântarea copiilor; Isus îl confruntă pe tânărul bogat cu cinci din cele 10 porunci; Vindecarea orbului la intrarea în Ierihon, cap. 18.
20. Lucrarea Omului perfect în Ierihon și Ierusalim, cap. 19–21
21. Isus intră în Ierihon și în casa lui Zacheu; Convertirea lui Zacheu; Pilda celor zece talanți; intrarea în Ierusalim; Isus plânge pentru Ierusalim; Curățirea Templului, cap. 19.
22. Întrebarea despre autoritatea lui Isus; Pilda vierilor; Întrebarea despre birul cezarului; Isus închide gura saducheilor în privința învierii; Isus pune întrebări cărturarilor, cap. 20.
23. Isus observă dărnicia oamenilor și o laudă pe văduva săracă; Isus răspunde la întrebarea „Când vor fi aceste lucruri?”, în cadrul discursului de pe Muntele Măslinilor, cap. 21.
24. Trădarea, procesul și moartea Omului perfect, cap. 22–23
    (Ruda-răscumpărătoare).
25. Iuda complotează cu preoții cei mai de seamă pentru a-L trăda pe Isus; Isus plănuiește ultimul Paște și instituie Cina Domnului; Isus anunță trădarea Sa și locul ucenicilor Săi în Împărăția viitoare; Lepădarea lui Petru; Avertizarea ucenicilor în privința viitorului; Isus merge în Ghețimani; Trădarea lui Iuda; Isus este arestat și dus la Marele preot; Petru se leapădă de Isus; Isus este batjocorit, bătut și adus înaintea Sanhedrinului, cap. 22.
26. Isus înaintea lui Pilat; Isus înaintea lui Irod și eliberarea lui Baraba; Isus prezice distrugerea Ierusalimului și se roagă pentru dușmanii Lui; Răstignirea lui Isus; Isus este batjocorit de conducători și de soldați; Isus este batjocorit de unul din tâlhari, iar celălalt tâlhar se întoarce la Isus și El îl primește; Isus Își dă duhul; Iosif din Arimateea pune trupul lui Isus într-un mormânt nou, cap. 23.

VII.    Învierea Omului perfect, cap. 24:1–48

12. Isus înviază din morți și părăsește mormântul lui Iosif, cap. 24:1–12.
13. Isus merge pe drumul spre Emaus și se descoperă la doi dintre ucenicii Săi, cap. 24:13–34.
14. Isus merge la ucenicii Săi, care erau adunați în același loc, și se descoperă celor 11; Marea Trimitere, cap. 24:35–48 (El încă este Om; se accentuează importanța Cuvântului lui Dumnezeu).

VIII.   Înălțarea la cer a Omului perfect, cap. 24:49–53

Isus promite că va trimite Duhul Sfânt; Isus se înalță la cer, binecuvântându-i pe ai Săi, cap. 24:49–53.