Luca 1:26-80 | Itinerar Biblic | Episodul 206

Dragi ascultători, nu trebuie să fii neapărat credincios ca să accepți că persoana lui Isus Hristos, nașterea, viața, învățătura, moartea și învierea Lui reprezintă evenimente cruciale în istoria omului. Întruparea lui Dumnezeu înseamnă implicarea divină directă în această lume și omenire, ca să aducă iertare, eliberare și mântuire. Iată de ce tot ce e legat de naşterea lui Isus Hristos ar trebuie să rămână în inima noastră. Este semnul suprem al dragostei lui Dumnezeu pentru oamenii păcătoşi.

Ne reîntâlnim în primul capitol al Evangheliei după Luca, la pasajele care ne dezvăluie preliminariile Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Luca prezintă evenimentele începând cu destule luni înainte (cel puțin 15!), și naşterea lui Ioan Botezătorul făcea parte din cele ce trebuiau împlinite. Zaharia, tatăl lui Ioan, era preot şi pe vremea când se afla în Templu, oficiind înaintea Domnului, îngerul Gavril i se arată cu marea veste că va avea în sfârșit un fiu – un premergător al lui Mesia! Dar, Zaharia, asemenea multora dintre noi, deşi se ruga de multă vreme pentru un fiu, nu are credinţa suficientă şi din pricina aceasta rămâne fără grai. Așa că, împreună cu soția sa Elisabeta se refugiază într-o așezare din munții Iudeei.

O jumătate de an mai târziu, îngerul se arată și Mariei.

În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. (Luca 1:26–27)

Maria este numită „fecioară” de două ori în același verset. Știți ce este o „fecioară”? Întreb asta pentru că mulți par să nu știe. „Fecioara” este o femeie care nu poate avea un copil în mod natural, pentru că nu a avut niciodată o relație cu un bărbat, în urma căreia să poată da naștere unui copil. Cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume, pentru că sunt oameni care susțin că nașterea din fecioară este imposibilă din punct de vedere biologic. Când aud pe cineva afirmând acest lucru, îmi vine să-i spun: „Mi-ar plăcea să luăm masa împreună și să-ți povestesc despre păsări și albine, pentru că se pare că nu știi prea multe despre ele.” Scriptura a anunțat și afirmă clar că Domnul Isus Hristos s-a născut din fecioară!

De obicei nu obiectez când un necredincios spune că nu crede în nașterea din fecioară, dar nu pot să nu fiu indignat când cineva afirmă că Biblia nu susține acest lucru. Eu cred că persoana care face o astfel de afirmație ori are o problemă de ordin intelectual, ori declară deliberat neadevăruri! Trebuie să ne amintim că Luca era doctor și el ne oferă cea mai extinsă relatare legată de nașterea din fecioară.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” (Luca 1:28)

Există tendința, în mediile protestante, de a minimaliza rolul Mariei, însă acest verset ne spune că ei i s-a făcut un mare har. În același timp, vreau să subliniez faptul că ea a fost binecuvântată între femei și nu mai presus de ele. Ea nu este înălțată mai presus de celelalte femei, ci ea a ridicat statutul tuturor femeilor. Acesta este rolul Mariei! Atât de ușor se spune că păcatul a intrat în lume printr-o femeie, însă trebuie să ne amintim că tot printr-o femeie, și nu printr-un bărbat, a venit și Mântuitorul în lume!

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. (Luca 1:29)

Pe Maria a tulburat-o ce-i spusese îngerul. De altfel, când supranaturalul vine în contact cu naturalul, produce întotdeauna teamă. Maria „se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta”. Reacția Mariei mi-aduce aminte de un prieten care mi-a spus: „Știi, n-am crezut niciodată în stafii... până când am văzut una!” Cred că și mie mi-ar fi teamă dacă aș vedea un înger. Și vă rog să mă ascultați: când te întâlnești cu un înger, ai dreptul să te înspăimânți – este mesagerul colosal al unei lumi mărețe!   (Luca 1:30–33):

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”

Pasajul acesta nu folosește un limbaj figurat, prin urmare nici nu poate fi interpretat în mod greșit. Cei care neagă nașterea din fecioară nu cred nici că Domnul va sta pe tronul tatălui Său David. Era clar faptul că lucrurile despre care vorbea Luca trebuiau luate în mod literal. Despre pântecele fecioarei se vorbește în stilul propriu, prin urmare același stil se aplică și părții care vorbește despre tronul lui David. Domnul Isus va domni, la propriu, peste casa lui Iacov și Împărăția Sa nu va avea sfârșit. Iar Împărăția aceasta este o realitate!

Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1:34)

Maria a avut prezența de spirit să ceară explicații: „Cum se va face lucrul acesta?” Este o întrebare bună și în zilele noastre. Ca să răspundă, Luca îl citează pe Gavril:

Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1:35)

Vă dați seama? Niciun bărbat n-a avut de-a face cu nașterea lui Isus Hristos! Din cartea Leviticul (cap. 12) am aflat că o femeie era considerată necurată după nașterea unui copil, din cauza faptului că a adus pe lume un păcătos. Mariei i se spune că ea nu va aduce pe lume un păcătos, ci un Sfânt! Unirea dintre un bărbat și o femeie nu poate produce decât un prunc cu o fire păcătoasă. Nașterea din fecioară era singura modalitate prin care Dumnezeu putea re-introduce sfințenia în familia umană! În Psalmul 51:5, David spune: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” Fiul Mariei urma să fie altfel. El va fi Sfântul născut dintr-o fecioară.

Poți nega nașterea din fecioară, dacă vrei... și, dacă ești necredincios, mă aștept s-o faci. Însă, dacă susții că ești creștin, dar nu crezi în nașterea din fecioară, voi fi foarte supărat. Iar dacă nu ești creștin, și nu crezi în nașterea din fecioară, să știi că nu poți să spui că Biblia nu afirmă nașterea din fecioară – pentru că o face!

Știți de ce acel Prunc urma să fie numit Fiul lui Dumnezeu? Pentru că a fost Fiul lui Dumnezeu! Vă rog să vă amintiți că doctorul Luca are o abordare și o expertiză științifică în Evanghelia pe care o scrie. El tocmai a afirmat că a examinat minuțios tot ce a aflat despre Isus din Nazaret, iar concluzia a fost că Isus e Dumnezeu. Luca a ajuns la aceeași concluzie ca Ioan, doar că procedurile și tehnica de lucru și de exprimare au fost diferite. Doctorul Luca a folosit un limbaj simplu și direct pentru a-și prezenta concluziile, iar dacă noi spunem că nu înțelegem mesajul, înseamnă că trebuie să ne întoarcem la abecedar!

„Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” (Luca 1:36–37)

Și nașterea lui Ioan Botezătorul este miraculoasă, chiar dacă nu este naștere din fecioară. Afirmația îngerului conform căreia „niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (și care poate fi reformulată – precum în unele traduceri ale Scripturii: „La/cu Dumnezeu, totul este posibil!”) este cea mai tare asigurare, și noi ar trebuie să ne agățăm de ea în aceste vremuri pe cale le trăim. Vreau să adaug însă că sunt destui care au distorsionat înțelesul acestei afirmații. Într-adevăr, pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil atunci când vrea să facă ceva, însă aceasta nu înseamnă că El va face neapărat imposibilul pe care I-l cerem noi! Mulți oameni folosesc acest verset ca un clișeu, ca paravan pentru propriile dorințe egoiste. Și-apoi: Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu, însă multe lucruri ne sunt imposibile nouă! Un om care spune: „Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu”, însă nu reușește să ducă la îndeplinire o misiune pe care pretinde că Domnul i-a încredințat-o, îi face pe cei necredincioși să-și bată joc de Dumnezeu, de credință, de credincioși. Dumnezeu duce la îndeplinire tot ceea ce hotărăște să facă, pentru că nimic nu este imposibil pentru El, dar asta nu înseamnă că El va face tot ceea ce-I cer credincioșii, pentru că unele lucruri nu fac parte din planul Său! Să punem deci lucrurile în perspectiva corectă, mai degrabă decât să facem caz de vorbe... care pot dăuna cauzei lui Isus Hristos, în loc să o susțină!

Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea. (Luca 1:38)

Versetul acesta arată supunerea Mariei față de voia lui Dumnezeu. Ea îi spune îngerului: „Facă-mi-se după cuvintele tale!” Chiar în acel moment, un nor s-a abătut asupra vieții ei... și a rămas acolo până la învierea din morți a Domnului Isus. Învierea lui Hristos dovedește nașterea Sa din fecioară, care a fost pusă la îndoială până în acel moment. Prin urmare, nu poți nega nașterea din fecioară, dar să crezi în înviere... sau invers! Cele două merg împreună: fie le crezi pe amândouă, fie le respingi deopotrivă!

După o vreme, Maria hotărăște să-și viziteze rubedenia, pe Elisabeta...

Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei. Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. (Luca 1:39–41)

Lucrurile relatate aici sunt miraculoase și nu are niciun rost să încercăm să dăm o explicație naturală. Fie crezi ce spun aceste versete, fie nu. M-am săturat de cei care vor, în zilele noastre, să pară inteligenți, în special de predicatorii ce vor să explice miracolele din Biblie. Minunile le acceptți, sau nu! Iar ceea ce s-a întâmplat în acest verset a fost un miracol: femeia aceasta este umplută instant cu Duhul Sfânt, iar pruncul îi saltă în pântece.

Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.” (Luca 1:42)

Acest verset este începutul primului cântec redat în Evanghelia lui Luca, și este – precum celelalte – un cântec frumos. Doctorul Luca este autorul sensibil care ne oferă aceste cântece de Crăciun din Scriptură, primul dintre ele fiind cântat de Elisabeta.

„Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.” (Luca 1:43–45)

În Scriptură se vorbește puțin Elisabeta. Iat-o aici cântând primul cântec din Noul Testament – și când avem o astfel de solistă, e bine să n-o ignorăm. Elisabeta este o persoană remarcabilă, ea având credință într-un moment în care soțul ei, Zaharia, n-a avut! El a devenit mut din cauza necredinței sale, însă Elisabeta L-a crezut pe Dumnezeu... iar acum o încurajează și pe Maria. Maria este o copilă, însă Elisabeta este o femeie în vârstă, care a umblat cu Dumnezeu timp de mulți ani, iar acum o asigură pe Maria că acele lucruri care i-au fost descoperite se vor întâmpla. Aș vrea să îmi exprim aprecierea față de Elisabeta. Sigur, aceste femei nu trebuie divinizate, dar merită admirația noastră... inclusiv pentru modul în care se cultivă și se susțin reciproc!

Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită.” (Luca 1:46–48)

Acum Maria este cea care cântă, iar cântecul ei, cunoscut sub denumirea de Magnificat, ne învață câteva lucruri interesante. Maria recunoaște că avea nevoie de un Salvator, și că se bucură că-L are! Dragul meu ascultător, hai s-o numim „binecuvântată”! Nu o ridicăm la rang de zeiță și nu îngenunchem înaintea ei, însă trebuie să o numim „binecuvântată”, deoarece a avut minunatul privilegiu de a fi mama Fiului lui Dumnezeu și de a-L aduce pe lume. Să nu minimalizăm acest privilegiu, dar nici să nu-l exagerăm. Maria a fost o persoană minunată și nu la întâmplare a fost aleasă de Dumnezeu. A fost decizia Lui, și Dumnezeu nu greșește – dovadă și reacția smerită și senină a Mariei; s-o ascultăm:

„…pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa – cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.” (Luca 1:49–55)

Expresia „El a arătat putere cu braţul Lui” îmi amintește de Isaia 53:1: „Cine a cunoscut braţul Domnului?”, după care urmează descrierea Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Dumnezeu a arătat care este puterea brațului Său, și Și-a revelat puterea și dragostea prin mântuirea pe care o oferă omenirii!... Maria își încheie cântecul pomenindu-l și pe Avraam, personalitatea vechi-testamentară aproape omniprezentă pe parcursul Scripturii. După care... (Luca 1:56)

Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.

În povestirea copilăriei din Matei se găsesc mai multe citate explicite din VT. Niciunul din ele nu apare în Luca 1-2! Cercetătorii afirmă însă că limba textului reflectă îndeaproape limba folosită în VT grecesc (Septuaginta) – oricum Luca a fost un literat îngrijit. Este posibil ca Magnificat (cântarea Mariei) și Benedictus (binecuvântarea lui Zaharia) să fi fost la origine imnuri iudaice culese de luca din tradiții creștine și încorporate în narațiunea sa. Important este că dincolo de considerentele și observațiile lingvistice, Luca pune accentul nu pe textul Scripturii (ca în Matei 1-2) ci pe Isus Hristos Însuși. Luca privește totul în lumina împlinirii în El a revelațiilor divine, remarcabilă continuitate a istoriei mântuirii.   

În continuarea acestui capitol avem relatarea nașterii lui Ioan Botezătorul și cântarea lui Zaharia. Voi evidenția în continuare câteva din punctele culminante ale acestui pasaj.

Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu. Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. Dar mama lui a luat cuvântul şi a zis: „Nu. Ci are să se cheme Ioan.” (Luca 1:57–60)

Cei din jur propuseseră ca numele copilului să fie ca al tatălui său, însă (fidelă mesajului divin) Elisabeta a îndreptat lucrurile, spunând că pruncul lor se va numi Ioan.

Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.” Şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele. Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan.” Şi toţi s-au minunat. În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu. (Luca 1:61–64)

În vremea aceea, un nou-născut primea un nume din familie. De aceea, când a venit momentul ca acest copil să primească un nume, rudele s-au gândit că ar trebui să-l cheme Zaharia – Zaharia Jr., presupun. Elisabeta i-a corectat, însă ei l-au întrebat și pe Zaharia, care nu putea vorbi, așa că a scris pe o tăbliță: „Numele lui este Ioan”. Dumnezeu alesese deja un nume pentru acest copil. Cei prezenți acolo s-au mirat de faptul că nou-născutul a primit acest nume.

După ce a fost stabilit numele copilului, Zaharia a putut să vorbească din nou... și a început imediat să cânte laude la adresa lui Dumnezeu. Deși nu arătase prea multă credință, când s-a născut copilul el s-a bucurat în Domnul! O astfel de lipsă de credință ca a lui Zaharia ne caracterizează adesea și pe noi, iar când Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre, ne bucurăm. Mă gândesc uneori că motivul pentru care Dumnezeu răspunde rugăciunilor acelora dintre noi care suntem niște sfinți mai slabi este ca să ne putem bucura și noi. De obicei, sfinții mai slabi nu se bucură prea mult... pe când sfinții mai puternici, care au mai multă credință, se bucură în orice împrejurare!

Pe toţi vecinii i-a apucat frica şi în tot ţinutul acela muntos al Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri. Toţi cei ce le auzeau le păstrau în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna Domnului era într-adevăr cu el. Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David.” (Luca 1:65–69)

Era destul de evident că Ioan va fi un copil neobișnuit.

La nașterea lui Ioan, Zaharia, care fusese mut timp de aproximativ nouă luni, nu doar că își recapătă vorbirea, ci și cântă un solo. Elisabeta cântase primul cântec, Maria pe al doilea... iar acum se cuvenea ca și Zaharia să cânte. Cântarea lui este una profetică. Deși el nu era din linia genealogică a lui David, își dă seama că fiul său va fi precursorul lui Mesia, așa cum a fost profețit de către Maleahi și Isaia. Ioan este cel care va anunța venirea lui Mesia. Prezența înainte-mergătorului indică faptul că Mesia nu era departe. El urma să vină în curând!

„…cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci care au fost din vechime – mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt, potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre.” (Luca 1:70–75)

Dumnezeu îi făcuse aceste promisiuni lui Avraam, iar Maria, Elisabeta și Zaharia continuau să creadă că promisiunile făcute lui Avraam se vor împlini. Dacă ați renunțat să mai credeți că Dumnezeu Își va împlini promisiunile făcute lui Avraam, însă acceptați un cuvânt precum Ioan 3:16 ca fiind valabil personal, atunci nu aveți niciun drept să desconsiderați promisiunile făcute de Iahweh lui Avraam!

„Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel. (Luca 1:76–80)

Ioan avea să fie numit proroc al Celui Preaînalt. El urma să meargă înaintea Domnului, pregătindu-I calea. Ioan știa că Mesia se afla în mijlocul lor. Ioan Botezătorul a fost o persoană foarte neobișnuită, fiind pregătit să îndeplinească sarcina specială pe care Dumnezeu i-o încredințase.

Vă doresc fiecăruia să fiți la fel de atenți și determinați! Dumnezeu are un plan cu fiecare – să-l acceptăm și să ne facem partea în concretizarea lui!

Aici ne despărțim... dar nu pentru mult timp... Pe curând!