Luca 4:1-15 | Itinerar Biblic | Episodul 210

Dragi ascultători, îndrept recunoștința mea către Dumnezeu și aprecierea pt fiecare dintre dvs. că repetăm experiența benefică de a fi din nou împreună în prezența Cuvântului lui Dumnezeu deschis la o anume pagină, acolo unde ajungem zi după zi în demersul nostru de a o parcurge – cu ajutorul lui Dumnezeu – de la prima la ultima filă! Dorim ca asta să contribuie la necesara dvs. creștere și întărire nu doar biologică, ci și spirituală!

Spuneam data trecută că nimeni nu se poate sustrage trecerii timpului... De aceea, e normal să știm cu ce preț și cu ce rezultate înaintăm prin istorie. Plaja extrem de largă și gama variată de experiențe și trăiri care compun viața noastră solicită dexterități, atenție și reacții bazate nu pe instincte, ci pe educație – mai cu seamă că știm că viața nu-i plutire pe norișori de spumă sau pășire pe covor de petale. Ce bunăvoință din partea Celui ce ne-a creat că ne-a pus le dispoziție un manual de viață atât de cuprinzător precum Scriptura, și-un model atât de înalt dar abordabil – precum Isus Hristos, care ne-a împărtășit întru totul omenitatea, rămânând totuși neatins de flagelul păcatului!

Acum, vă rog să acceptați că așa cum nu ne putem sustrage îmbătrânirii, nu putem evita nici ispitirea – dar reacția la ea, este controlabilă! Continuăm astăzi incursiunea noastră în Evanghelia după Luca, și vom trece prin cap. 4, care debutează cu un episod exemplar într-un domeniu intens și actual: ispitirea lui Isus. Încercați să înțelegeți că Domnul Isus a fost ispitit ca oricare dintre noi. Și El era 100% om în acele momente! N-a biruit încercarea prin resurse supranaturale, divine... Deci, Isus știe ce înseamnă ispita, și nu este nici indiferent, nici insensibil la frământările noastre. Însă, repet: ispitit ca oricare dintre noi fiind, diferenţa uriașă este că El nu a păcătuit!

Și-ncă ceva la fel de important: aceasta nu a fost singura împrejurare în care Isus Hristos a fost ispitit! Toata viața Lui a fost supus la tot felul de încercări, teste, ispite – din partea oamenilor, împrejurărilor, Vrăjmașului (care nu L-a slăbit!) Această întreită ispitire este redată cu precădere ca să ne avertizeze la ce să ne așteptăm, și acoperă întreg spectrul de ispite umane, care în mare vizează trei niveluri: fizic, psihologic și spiritual. La momentul potrivit vom spune câteva cuvinte despre fiecare.                                       (Luca 4:1–2):

Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustiu, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea; şi, după ce au trecut acele zile, a flămânzit.

Doar Evangheliile sinoptice – Matei, Marcu și Luca – prezintă episodul ispitirii... nu și Ioan, deoarece el Îl prezintă pe Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu, punând accentul deci pe divinitatea Sa. Evangheliile sinoptice, în schimb, pun accentul pe umanitatea Domnului Isus. Or, El a fost ispitit ca om! În Evanghelia după Luca El este prezentat ca Fiul Omului. Versetul din Luca 3:38 spune: „fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.” Aceasta este genealogia Mariei, care trasează linia genealogică de la Hristos până la Adam. Faptul că Isus este fiul lui Adam îl leagă de începutul rasei din care facem și noi parte. El a fost ispitit ca ființă umană în toate felurile, ca și noi, însă el a fost fără păcat.

Ispitirea Domnului nostru rămâne totuși o enigmă teribilă. Recunosc că n-o pot explica, însă ne vom apropia de ea atât cât vom putea, și sper să și învățăm câte ceva... În jurul Lui mișunau forțele ascunse și nevăzute ale răului și întunericului. Asaltat de ele, Hristos S-a confruntat în același timp cu problemele fundamentale ale omenirii – dar a repurtat victoria asupra a toate, pentru toți! El a biruit pentru tine, și pentru mine!

Permiteți-mi câteva considerații preliminare înainte de a intra să studiem pasajul despre ispitirea Domnului. Ni se spune că El a fost umplut de Duhul Sfânt. Ca om, Fiul lui Dumnezeu a trebuit să fie plin de Duhul Sfânt pentru a putea face față ispitei. Prin urmare, dragul meu, nici eu nici tu nu putem face față ispitelor acestei lumi prin propriile forțe. În Romani 7:21, Pavel afirmă: „Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.” Nu vi s-a întâmplat și dumneavoastră acest lucru? Iar în Romani 8:3–4 Pavel continuă: „Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” În Galateni 5:16, Pavel concluzionează: „Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” Noi avem nevoie de Duhul Sfânt.

În Deuteronom 8:2, Dumnezeu le spune israeliților: „Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustiu, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi testa pe israeliți, însă Dumnezeu nu ispitește pe nimeni să facă ceva rău.

Ni se spune că, înainte să fie ispitit, Domnul a fost dus (Marcu spune: mânat) de Duhul Sfânt în pustie. Cu alte cuvinte, Domnul nu a căutat ispita. Chiar și în Grădina Ghețimani, El S-a rugat: „Depărtează paharul acesta de la Mine...” (vezi Luca 22:42).

Un alt lucru important pe care trebuie să-l înţelegem este că Satan există și se manifestă ca o persoană. Aud că un procent destul de însemnat de preoţi sau predicatori afirmă că Satan nu este o persoană. Dar Scriptura ne spune foarte clar că este! A apărut el în trup atunci când L-a ispitit pe Domnul Isus? A venit ca un duh sau ca un înger de lumină? Biblia ne spune că Domnul l-a întâlnit faţă în faţă. Trebuie să înţelegem că Satan este viclean, versatil, insistent – vine când ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită, când ca un înger de lumină care încearcă să-i înşele şi pe cei aleşi, dacă este cu putinţă.

          Repet: ispitirea Domnului Isus nu a început și nu s-a sfârșit la capătul celor patruzeci de zile; Luca ne spune, de fapt, că, după ce a fost ispitit, I s-a făcut foame. El a fost ispitit de diavolul în tot timpul celor patruzeci de zile, iar Satan nu a încetat să-L ispitească după episodul din pustie. În versetul 13 din acest capitol, Luca ne spune că „după ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme.” Va reveni cu perseverență, iar în episodul final din Grădina Ghetsimani – la fel de violent... și tot fără succes!

Poate că întrebaţi care este semnificaţia ispitirii Domnului Isus Hristos? Verbul „a ispiti” are câteva înţelesuri: înseamnă „a incita, a atrage la rău”, dar înseamnă şi „a seduce”. Dacă o persoană poate fi sedusă să facă răul, aceasta înseamnă că există ceva, în acel individ, care l-ar putea face să cedeze. Nu poate fi o ispită decât dacă acea persoană ar putea ceda în faţa ei. Așa ceva nu avea cum să fie adevărat sau posibil în ce priveşte Persoana Domnului Isus. El a spus: „stăpânitorul lumii acesteia... n-are nimic în mine”.

Nu ştiu cum se întâmplă în cazul vostru, dar de câte ori vine Satan la mine găseşte un loc de care să se agaţe. Domnul nostru era sfânt, fără vină, fără pată, imun faţă de păcat... dar plin de compasiune față de păcătoşi. Încă o dată: ispitirea lui Hristos nu a fost o ispită înspre a face răul.

          Dar cuvântul „a ispiti” mai este folosit şi în alt fel. În Geneza 22:1, Dumnezeu spune că l-a pus la încercare pe Avraam. De asemenea, El l-a încercat pe Israel timp de patruzeci de ani în pustie. Aici apare o întrebare: Ar fi putut Isus Hristos să cadă la acest test? Hotărât, nu! Atunci era aceasta o ispită legitimă? A fost un test. Toate articolele noi sunt testate. De exemplu, știm la ce teste imposibile sunt supuse noile modele de maşini şi prin ce sunt făcute să treacă, toate acestea pentru a ne convinge că maşina aceea este cât mai rezistentă, deci cât mai sigură în caz de accident. Dacă ceva nu merge cum trebuie, e vai şi amar de fabricant. Domnul Isus Hristos nu ar fi putut cădea. Dar testul a fost legitim și autentic... și dați-mi voie să vă ilustrez acest lucru printr-o întâmplare din viața mea:

Când eram copil (JVMcGee), locuiam în vestul statului Texas lângă un râu... care vara seca, și nu mai era pic de apă în albia lui... însă iarna putea să susțină și o navă de război. Într-un an, însă, s-a produs o inundație pe acest râu, care a distrus podul de cale ferată care îl traversa. Muncitorii de la calea ferată au venit imediat să construiască un pod nou, iar când au terminat, au pus două locomotive pe pod care au început să șuiere. În orășelul nostru nu mai șuieraseră niciodată două locomotive în același timp, așa că toți au luat-o la fugă înspre pod. Un curajos din mulțime a întrebat: „Ce faceți aici?” Inginerul i-a răspuns: „Testăm podul.” „Credeți că va ceda podul?”, a întrebat tânărul. „Sigur că nu va ceda”, a răspuns inginerul cu un zâmbet aproape batjocoritor. „Dacă știți că nu va ceda, atunci de ce puneți locomotivele pe pod?”, s-a mai mirat tânărul. „Doar pentru a dovedi că nu va ceda”, a răspuns inginerul.

La fel a fost și cu ispitirea Domnului nostru. Aceasta ne-a dovedit că avem un Mântuitor care este sfânt, nevinovat, nepătat, despărțit de păcătoși și care îi poate mântui pe cei care vin la Dumnezeu prin El (vezi Evr. 7:25–26).

Domnul a fost pus la încercare într-un fel în care noi nu am putea fi puși vreodată. Când suntem testați, există întotdeauna o rezistență limită, iar când se ajunge acolo, cedăm și presiunea este îndepărtată. Presiunea care-a apăsat asupra Domnului nostru nu a fost niciodată îndepărtată, și a atins apogeul la Golgota!

Cum spuneam, ispitirea lui Isus a avut trei aspecte: fizic, psihologic şi spiritual. Dar să vedem ce scrie Evanghelistul Luca despre aceasta:

Diavolul I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine.” (Luca 4:3)

Diavolul nu i-a cerut Domnului să comită o crimă. Pâinea este o necesitate, fiind alimentul fundamental al omului. Într-o zi, Domnul a hrănit o mulțime formată din cinci mii de persoane, iar în altă zi a hrănit patru mii. Eva s-a uitat la pomul din mijlocul grădinii și a văzut că era bun de mâncat și chiar a mâncat din el. Ioan va numi un asemenea test: pofta sau dorința firii pământești (vezi 1 Ioan 2:16). Omul trebuie să trăiască și, pentru asta, trebuie să mănânce. Aceasta este filosofia celor mai mulți oameni din ziua de astăzi. Strigătul mulțimii este: „Ce vom mânca, ce vom bea și cu ce ne vom îmbrăca?” La aceasta se reduce viața pentru cei mai mulți dintre noi. Oamenii devin necinstiți, fură, joacă jocuri de noroc, vând alcool și se pretează la aproape orice pentru a obține ceva pentru trupurile lor. Femeile își vând virtutea pe o haină de nurcă sau un inel cu diamant. Satan a arătat ce părere proastă are despre oameni atunci când i-a spus Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui” (Iov 2:4). Însă acest lucru nu este adevărat, pentru că Iov nu a cedat. Iar Domnul nostru a folosit sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-l înfrânge pe Satan.

Isus i-a răspuns: „Este scris: «Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.»” (Luca 4:4)

Satan Îi spune lui Isus să transforme pietrele în pâine, pentru satisfacerea nevoilor trupești. Nu e nimic rău în legătură cu pâinea, care are un rol așa de important în viața omului. Trupul are nevoie de pâine, iar lui Isus Îi era foarte foame. Ce este greșit în acest lucru? Ar fi fost un lucru egoist să folosească marea Lui putere pentru a Se sluji pe Sine. El a trebuit să demonstreze veridicitatea marelui principiu, conform căruia: „Omul nu trăieşte numai cu pâine…” (Mat. 4:4), principiu ce contravine gândirii acestei crase epoci materialiste, care trăiește doar pentru a-și satisface poftele trupului. Omul modern al societății noastre seculare este mai degrabă adeptul unei alte abordări, biblice și ea, care spune: „Mănâncă, bea și veselește-te, căci mâine vom muri.” Din punctul de vedere al omului, aici se sfârșește totul. Egoismul este blestemul unei societăți seculare atee. Domnul nostru, atunci când s-a confruntat cu această ispită, a respins filosofia lumii, arătând că nu se reduce totul la pântece, și nu trebuie sacrificat totul doar ca să eviți înfometarea!

Satan L-a testat apoi pe Domnul Isus din punct de vedere psihologic.

Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: «Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti.»” (Luca 4:5–8)

Acest test are de-a face cu ceea ce Ioan numește pofta ochilor. În Grădina Edenului, Eva se uitase la fructul pomului din mijlocul grădinii, care era „plăcut la privit”. Satan Îl duce pe Hristos pe un munte înalt, Îi arată împărățiile pământului și I le oferă Lui. Ce generos: Îi dă Creatorului și Stăpânului a toate ceea ce acesta crease și deținea! „Împărățiile pământului” cuprindeau și marele imperiu roman. Hristos se îndrepta spre tron, însă pe drumul crucii. Satan voia să spună: „Hai să evităm crucea. E o nebunie să alegi calea suferinței, când îți ofer o cale atât de ușoară înspre tron!” Dați-mi voie să spun că este un lucru satanic să încerci să construiești o împărăție aici pe pământ fără Isus Hristos! Există doar doi conducători: Domnul Isus și Satan, iar dacă nu ții seama de Domnul, atunci cu siguranță ai de-a face cu celălalt! „N-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit” (1 Cor. 2:2).

Națiunile pământului se stăpânesc prin forță brută și intrigi politice, iar războiul este un mod de viață pentru unele din ele. Ura și frica sunt biciurile care mână mulțimea. Câtă diferență față de Împărăția lui Dumnezeu – în care, cine vrea să intre, trebuie să se lase schimbat! Pentru că „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie prin Duhul Sfânt”! Mântuitorul îi va spune lui Nicodim (Ioan 3:3): „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Apoi, și apostolul Pavel va scrie: „...armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Cor. 10:3-5).

De aceea, răspunsul Domnului Isus la această a doua ispitire va fi: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Mat. 4:10).

În cele din urmă, Domnul a fost testat din punct de vedere spiritual (Luca 4:9–13)

Diavolul L-a dus apoi în Ierusalim, L-a aşezat pe streaşina acoperişului Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici; căci este scris: «El va porunci îngerilor Lui să Te păzească»; şi: «ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.»” Isus i-a răspuns: „S-a spus: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.»” După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme.

Mă-ntorc iar în Eden, unde Eva constată că fructul din pomul din mijlocul grădinii era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. Ioan numește acest test „lăudăroșia vieții…” (1 Ioan 2:16) și are de-a face cu tărâmul spiritelor și al credinței. Satan a vrut ca Domnul Isus să demonstreze că este Fiul lui Dumnezeu: „Arată-le, demonstrează-le și ei te vor accepta!” Acest lucru nu presupunea însă credință, ci îngâmfare, pentru că era, de fapt, o desfidere a lui Dumnezeu. Credința așteaptă în tăcere răspunsul lui Dumnezeu, împlinind voia Lui. Este interesant de observat că atunci când Satan a citat din Psalmul 91:11-12, el a denaturat textul biblic, tot așa cum a denaturat și cuvintele lui Dumnezeu atunci când a venit la Eva în Grădină Edenului.

Mă-ntreb: oare cât de bine credea Satan că-L cunoaște pe Isus, când vine cu astfel de tentative – care-ar fi serioase adresate oamenilor de azi, dar care par jalnice înaintea Omului Isus Hristos! Acesta nu căuta să impresioneze mulțimea... nu-Și demonstra exhibiționist autoritatea supranaturală... și nu avea de gând să aleagă calea ușoară înspre tronul Său de Rege. El nu uită că trebuia să poarte mai întâi coroana de spini și abia apoi cununa slavei. Stifler rezumă acest lucru astfel: „Există două feluri în care ne putem arăta disprețul față de Dumnezeu: ignorându-I puterea sau abuzând de ea!” Ambele aceste variante reprezintă păcat. Este ușor să nu faci nimic, iar apoi să spui în gura mare banalități pioase despre Dumnezeu care hrănește vrăbiile și care va avea grijă și de noi. Dumnezeu spune, însă: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea…” (Gen. 3:19). De pildă, misionarul care merge într-o țară străină va trebui să învețe limba poporului respectiv și apoi Dumnezeu îl va ajuta. Noi suntem partenerii lui Dumnezeu, nu marionetele Sale. Dr. Edward Judson, după ce a văzut cât a suferit tatăl său, Adoniram Judson, misionar în Burma, a spus: „Dacă avem succes fără să suferim, este pentru că alții au suferit înaintea noastră. Dacă suferim fără să avem succes, este pentru ca alții să poată avea succes după noi.”

Isus a respins atitudinea spirituală falsă. Răspunsul său a fost fantastic: „Să nu ispitiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa” (Deut. 6:16).

Dar, până la urmă, de ce a fost ispitit Isus Hristos? Pentru a demonstra că noi avem un Salvator fără păcat. El este fără păcat, nevinovat și în stare să ne elibereze, să ne izbăvească... pentru că a dovedit că deținea toată puterea (care afirmase că I-a fost dată!). Astăzi un Om stă în slavă, dragii mei, un Om care ne înțelege și este alături de noi. Este așa de minunat să ai un astfel de Salvator! Ioan scrie: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:1–2). Noi putem să ne încredem în Domnul Isus în toate circumstanțele vieții.

După ce Satan L-a pus la încercare, Domnul Isus Hristos a fost apoi întărit.

Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea şi I s-a dus vestea în tot ţinutul dimprejur. (Luca 4:14)

După ispitire, Domnul Se întoarce printre oameni, în puterea Duhului Sfânt.

Izolarea, postul, ispitirea pot afecta un om în două feluri: fie îl vor întări, fie îl vor slăbi. Ispitirea este ca stagiul militar: fie te face bărbat, fie te frânge. Suferința și încercarea fie te vor șlefui și îndulci, fie te vor înăcri sau împietri. O veche zicală spune că același soare topește ceara și întărește lutul. Caracterul sau starea respectivului element, și nu soarele, este cel care determină efectul acțiunii soarelui! Nu Dumnezeu te va împietri; Faraon avea deja o inimă împietrită, iar Dumnezeu doar a adus acest lucru la lumină. Domnul nostru S-a identificat cu omenirea, lucru confirmat de Scriptură: „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului” (Evr. 2:17).

Domnul Isus Hristos a devenit om și de aceea, după ce a fost ispitit, a avut nevoie să fie întărit de Duhul Sfânt. Și dacă Domnul nostru a avut nevoie de întărire din partea Duhului Sfânt după ispitire, cu cât mai mult noi! Să ne recunoaștem nevoia și să ne supunem bucuroși fortificării Duhului Sfânt!

El învăţa pe oameni în sinagogile lor şi era slăvit de toţi. (Luca 4:15)

După ispitirea Sa, Domnul S-a întors în Galileea și învăța în sinagogă. El era apreciat și lăudat de oameni. Acest verset 15 pare că sună ca un imn de laudă. Însă, aceeași persoană poate să-L laude și, totuși, să-L respingă. Poți să cânți imnul de laudă, dar să-i respingi cerințele. Aceeași mulțime care cânta „Osana!” și voia să-L încoroneze ca rege, se va alătura în zilele următoare celor care cereau răstignirea Sa.

Îmi amintesc de un tablou al pătimirilor, care avea o cruce goală în prim plan, iar pe fundal se vedea măgărușul, mâncând crengi uscate de palmier. Așa s-a întâmplat. Într-o zi Domnul a fost lăudat, iar curând după aceea a fost răstignit.

Să ne fie de folos și nouă spre cercetare de sine acest gând!

Ne despărțim acum aici, sper să ne reîntâlnim data viitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru a vedea cum continuă acest cap 4 al Evangheliei lui Luca. Pe curând deci!