Luca 6:1-49 Itinerar Biblic | Episodul 213

Dragi ascultători, fie ca reîntâlnirea de azi să nu fie doar un obicei sau un reflex, ci să denote o nevoie și să aducă bucurie fiecăruia care participă – direct sau indirect... Sigur că ideea de „obicei” nu are doar conotații depreciative – există și obiceiuri bune, dar fiecare repetare a unui gest sau proces (musai util sau rodnic!) trebuie să aibă nota sa de prospețime și implicare, care exclude automatismul!

Mă gândesc că tot un fel de rutină – cea religioasă – îi anima pe farisei și cărturarii din vremea Domnului Isus... așa cum îi împiedică și pe mulți clerici ai zilelor noastre, să accepte prospețimea pe care-o aduce prezența hristică, duhul Lui, credința autentică, vie, curată, neîngrădită în Dumnezeu și-n puterea Cuvântului Său! Vă doresc să fiți atinși de adevărul care eliberează, și nu de dogme, tipicuri, canoane sau ritualuri! Slova omoară, dar Duhul dă viață! Iată ce nu se prețuia (și nici azi nu se prea aplică) în viața spirituală!

Ne întoarcem la Cuvânt, rugându-ne să-i prindem sensul autentic, valoros, proaspăt, și să-l și trăim în consecință! Trebuie să spunem că această atenționare asupra robiei formei încheia și capitolul 5 al Evangheliei după Luca, pe care l-am parcurs în episodul precedent. Domnul Isus îi atenționa pe oponenții Săi că tradițiile și ritualurile iudaismului erau prea rigide și înguste pentru a cuprinde și permite exuberanța și energia mesajului și vieții divine aduse de Hristos. La fel și azi: cei obișnuiți cu forme și aranjamente religioase nu vor îndrăgi niciodată principiul și puterea Împărăției al cărei Rege suprem este Isus Hristos!

Animați de trufie religioasă, adversarii Omului Isus Hristos nu L-au slăbit de fel cu observațiile, criticile, controversele, cârtirile lor... Astfel că nu e deloc de mirare că după întrebarea despre post, urmează acum o nouă dispută, legată de astă dată de o adevărată instituție a iudaismului – Sabatul. Vedem că Luca, autorul celei de-a treia Evanghelii din NT, dovedește nu doar o bună documentare în ce priveşte evenimentele legate de viaţa Domnului Isus, ci şi un stil elaborat și echilibrat, cu grija detaliului dar și cu acuratețe istorico-geografică. Prima parte a capitolului 6 este aproape o repetare a textului paralel din celelalte evanghelii sinoptice și începe cu două ipostaze ce scot în evidență raportul sensibil al Domnului cu Sabatul. Primul incident are loc pe câmp (Luca 6:1–5):

Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau. Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului?” Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii?” Şi le zicea: „Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”

Cred că le era într-adevăr foame, dacă însoțitorii Domnului au smuls din mers niște spice de grâu... și pentru că încercau să le curețe, ca să mestece grăunțele, fariseii cei vigilenți i-au acuzat de încălcarea Sabatului – chipurile, treierau! Ucenicii însă nu încălcau Legea lui Moise, căci aceasta permitea culegerea grâului în scopul hranei, fără ca asta să fie socotit furt sau lucrare (vezi Deut. 23:24–25). Dacă ar fi folosit secera, da: ar fi însemnat că-l recoltează, și n-ar fi respectat prescripțiile... dar fariseii aveau propria lor interpretare a Legii, iar ei consideră că – prin ce făceau – ucenicii încalcă Legea.

Domnul nostru nu intră în jocul lor, dar – drept răspuns – le amintește de întâmplarea din viața lui David când acesta a încălcat în mod clar Legea lui Moise, și aceasta nu i s-a considerat păcat. Ce vroia să spună Domnul Isus era că litera Legii nu trebuia impusă atunci când afecta lucrarea sau slujitorii lui Dumnezeu, pentru care Isus este Domn și al Sabatului. În mod evident ucenicilor le era foame și aveau de plătit un preț pentru a-L urma pe Isus.

Urmează apoi incidentul din sinagogă, tot în zi de sabat (Luca 6:6–11):

În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă şi învăţa pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată. Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Dar El le ştia gândurile; şi a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai în mijloc.” El s-a sculat şi a stat în picioare. Şi Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?” Atunci, Şi-a rotit privirile peste toţi şi a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă. Ei turbau de mânie şi s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.

Cred că omul acela cu mâna uscată fusese pus acolo intenționat, iar cei care vor fi făcut acest lucru Îi făcuseră, de fapt, un compliment Domnului, știind că El îl poate vindeca și că o va face. Ei știau că El Își va arăta mila și puterea pentru acel om... și L-au evaluat corect: Domnul nostru a vindecat omul bolnav, dar bineînțeles că dușmanii Săi s-au folosit de asta ca să-L acuze de nerespectarea zilei de sabat. Bineînțeles că înțelepciunea și sângele rece L-au scos cu bine pe Domnul Isus din această situație; Matei ne spune că din acel moment, dușmanii Lui au început să-i plănuiască moartea.

Mântuitorul vrea să ne transmită prin aceste două împrejurări că, dacă religia poate constrânge sau chinui adesea omul, credința simplă și curată ajută – în nevoi și-n suferință!

Luca redă în continuare chemarea, alegerea și numele celor doisprezece apostoli; cum am mai spus, unii dintre ucenici îi fuseseră prezentați Domnului pe când mergea spre Ierusalim. Mai târziu, pe țărmul Mării Galileei, El le-a adresat chemarea de a-L urma, însă ei s-au întors ulterior la pescuitul lor. Apoi, El i-a chemat din nou – moment în care ni se spune că ei „au lăsat totul şi au mers după El” (Luca 5:11). Acum am ajuns la cea de-a treia etapă. Dintr-un număr nespecificat de discipoli, El alege 12 oameni să-i fie apostoli.

În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, şi anume: pe Simon, pe care l-a numit şi Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe Bartolomeu; pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit zelotul; pe Iuda, fiul lui Iacov; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător. (Luca 6:12–16)

Observați, vă rog, ce precede această importantă acțiune: o noapte petrecută de Domnul Isus în rugăciune către Dumnezeu. De ce? Pentru că urma să aleagă 12 oameni ca apostoli ai Săi care-L vor însoți în școala creștinismului și-i vor duce torța mai departe! Unul dintre ei se va dovedi un trădător; un altul se va lepăda de El, dar apoi s-a pocăit. Dar oamenii lui Dumnezeu au fost întotdeauna aleși. Cu siguranță sunt mulți candidați, dar să vedem ce spune versetul din Ioan 15:16: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi.” A fost o mare încurajare pentru mine să știu lucrul acesta (povestește JVMcGee). Eram funcționar într-o bancă atunci când Domnul m-a chemat să devin predicator. Nu visasem niciodată la așa ceva, de fapt chiar nu-i prea prețuiam pe predicatori. Nu eu L-am chemat pe el, ci El m-a chemat pe mine – și întotdeauna acest lucru mi-a dat liniște, pentru că dacă El m-a chemat, atunci El știe ce face, și e responsabil pentru aceasta. Este un lucru minunat și care îmi dă multă liniște. Isus a considerat că era esențial să petreacă o noapte întreagă în rugăciune, înainte de a-i alege pe cei 12 apostoli. La baza alegerii oamenilor lui Dumnezeu trebuie să fie multă rugăciune. Mantia lui Ilie nu a căzut din greșeală pe Elisei, ci a căzut în mod providențial. Procedura actuală a bisericii de a alege oameni care să îndeplinească o slujbă este departe de standardele lui Dumnezeu. Prea adesea ne ghidăm după propriile noastre sentimente și dorințe egoiste, și folosim unități de măsură umane – și nu pe ale lui Dumnezeu. Trebuie să petrecem timp cu Dumnezeu înainte de a lua o decizie.

S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. (Luca 6:17–19)

După cum am mai spus de multe ori, în vremea Domnului nostru, literalmente mii de oameni au fost vindecați, însă nu se stătea la coadă pentru vindecare, nu se cădea pe spate sau în față, și bolnavii nu erau loviți mai tare, sau mai încet. Cel mai adesea, cei vindecați de Domnul nu trebuiau să facă nimic, iar Domnul îi vindeca chiar și de la distanță. Vindecările făcute de Domnul erau adevărate și doctorul Luca certifică acest lucru. Eu nu cred în vindecători prin credință, dar cred în vindecare prin credință. Du-te cu problema ta la Medicul Perfect; El e cel mai bun doctor pe care l-ai putea consulta vreodată! El nu-ți trimite notă de plată, și se va ocupa de tine, chiar și dacă nu ai asigurare medicală.

Iată-ne ajunși la varianta lui Luca a așa-numitei „Predici de pe Munte”, care aici a fost rostită pe o câmpie. Desigur, Predica de pe Munte, în varianta lui Matei, a fost ținută/expusă pe un munte, însă asemănarea dintre conținutul celor două predici indică faptul că El a dat aceste învățături mereu și mereu. Părerea mea este că așa cum credem că avem nevoie de o armonizare a Evangheliilor, avem nevoie și de o contrastare a lor. Este important să remarcăm deosebirile dintre variantele lui Matei și respectiv Luca ale acestei cuvântări. În versetele următoare cred că veți remarca și singuri omisiuni, adăugiri, binecuvântări și vai-uri, atitudini și judecăți care nu apar în predica din Matei.

Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului!” (Luca 6:20–22)

Până aici, conținutul Predicii de pe Câmpie este asemănător cu cel al Predicii de pe Munte, din Matei. Domnul a dat aceeași învățătură în mai multe locuri, însă nu neapărat în aceeași formă. O idee nouă este introdusă începând cu versetul 23.

„Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.” (Luca 6:23)

Acest verset vorbește despre felul în care au fost primiți profeții lui Dumnezeu de către omenire și despre atitudinea față de ei. Adevăratul profet vorbește în numele lui Dumnezeu și este persecutat. Profetul mincinos nu Îl reprezintă pe Dumnezeu și este ocrotit de oameni. Profetul autentic trebuie să aibă credință în Cel Veșnic și să-și păstreze încrederea care privește la cele veșnice. Iată ce îl ajută pe om să rămână credincios lui Dumnezeu.

Versetele 20–22 vorbesc despre cei săraci, flămânzi și slabi, care sunt disprețuiți, respinși, considerați paria societății, și numiți răi. Nu doar în Vechiul Testament și nu numai în Orient sau în Palestina se întâmpla asta... La fel este și astăzi. Cel care predică Cuvântul lui Dumnezeu va avea greutăți, iar dacă nu e așa, înseamnă că ceva nu este în regulă. Profeții mincinoși erau (și sunt) bogați și aveau din plin ce să mănânce. Ei puteau să râdă și erau considerați oameni de treabă, însă Dumnezeu are un mesaj pentru ei.

„Dar, vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea! Vai de voi care sunteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi! Vai de voi care râdeţi acum, pentru că voi veţi plânge şi vă veţi tângui! Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii mincinoşi! Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.” (Luca 6:24–28)

Aflăm de aici că profetul mincinos este bine primit/privit, și dacă spune ce trebuie – lumea îl va plăti bine... Domnul Isus afirmă destul de clar că un asemenea profet să nu mai aștepte vreo răsplată de la Dumnezeu. Profetul mincinos poate să devină popular în lume, însă nu va fi apreciat de Dumnezeu (dimpotrivă!). Poate că se va distra bine pe pământ, însă va face cerul să plângă; poate că va fi bine hrănit, însă sufletul său va fi înfometat.

Se vorbește foarte puțin astăzi despre bogatul necredincios, însă Domnul a spus multe despre el în Scriptură: „Vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea!” Se pare că toată lumea îl caută pe bietul hoț care a furat o pâine, sau o haină – de foame sau de frig... Să știți însă că săracii necredincioși nu sunt nici pe departe atât de periculoși ca bogații necredincioși – aceștia fac necredința să pară atrăgătoare. Probabil că printre bogați se află mai multă ipocrizie decât în orice alt grup de oameni. Ei vor plăti un profet mincinos să predice în biserica lor, căci biserica este „a lor”... aproape și nicio biserică bogată nu are reputația de a fi o biserică evanghelică, pentru că acolo nu se predică evanghelia. S-ar putea să existe câteva excepții, dar eu nu am auzit de ele – afirmă JVMcGee

Știu o biserică ce poartă numele unui om bogat; mă întreb ce slujitor al evangheliei poate predica acolo, pentru că el ar trebui să-l condamne pe acel om bogat, precum Iacov (Iacov 5:1–3): „Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă”.

Mă întreb când se vor trezi creștinii din țara noastră să-și dea seama că politicienii bogați aruncă oamenilor de rând firimiturile de la masa lor. Lor nu le pasă de cei săraci, sau de drepturile unui om. Ei vor să-și înmulțească bogățiile și să se bucure de ele în egoismul lor, chiar dacă pentru asta trebuie să dea și celor săraci câteva firimituri. Iar în ce privește drepturile civile, ar trebui să ne intereseze nu rasa unui om, ci inima sa. I-a fost spălată inima în sângele Domnului Isus Hristos? Dacă da, atunci acel om este fratele meu, indiferent de culoarea pielii; pentru că voi fi alături de el în veșnicie, mă străduiesc să învăț să trăiesc alături de el de pe-acum... Așa cum, poate fi pielea vreunuia albă ca neaua, dacă inima lui este neagră ca noaptea, acest om nu este fratele meu. Îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, dar este adevărul – și aceasta este poziția mea!

Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa. Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi. (Luca 6:29-30)

S-ar putea ca ceea ce spun să sune foarte revoluționar (și așa este!), însă, dragul meu, Isus Hristos a spus mai întâi aceste lucruri. Sunt oameni care îmi spun că ei Îl urmează pe Isus... dar, de fapt, nu îndrăznesc s-o facă! Citiți, vă rog, ce spune El în acest capitol și, credeți-mă, veți vedea cum cad hainele ipocriziei și cum se scorojește pielea oricui... Măsoară-te prin prisma Predicii de pe Câmpie, află cât sau dacă o respecți sau nu – și-n acea măsură, să știi, ÎL iubești și-L urmezi pe Isus! Urmează Regula de aur, și apoi citim în continuare un pasaj mai amplu – următoarele 15 versete (Luca 6:31–45):

„Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.

Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta. Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”

Le-a spus şi pilda următoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi”, şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Nu este niciun pom bun care să facă rod rău, şi niciun pom rău care să facă rod bun. Căci orice pom se cunoaşte după rodul lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.

Predicatorul care dorește să fie apreciat de mulțime nu îndrăznește să vorbească despre păcat. Unii folosesc ruta ocolitoare a psihanalizei pentru a explica dimensiunea exagerată a păcatului, acesta fiind numit o relicvă a junglei teologice. Mulți predicatori moderni susțin că păcatul nu este o fărădelege comisă împotriva lui Dumnezeu pentru că le este frică să spună că Dumnezeu urăște păcatul și că Yahwe este un Războinic.

Dacă vrei să fii corect în ochii lui Dumnezeu, nu poți măguli eul, nici să bați pe spate mândria, nu poți zâmbi păcatului și să pui unguent pe cancerul păcatului. Nu poți să scrii o rețetă filosofică și să o umpli cu plăcerile lumești. Singurul loc în care poți să mergi este la poala crucii, pentru că acolo Dumnezeu face o operație, o intervenție chirurgicală majoră și te face o făptură nouă în Isus Hristos. Acesta este mesajul Predicii de pe Câmpie, care îl completează pe cel al Predicii de pe Munte, și este un mesaj fundamental, pe care de aceea Domnul l-a transmis în repetate rânduri, unor grupuri diferite de oameni...

Domnul își încheie și de astă dată cuvântarea cu o pildă: (Luca 6:46–49)

De ce-Mi ziceţi: «Doamne, Doamne!», şi nu faceţi ce spun Eu? Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă. Dar cine aude, şi nu face, se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”

Casa zidită pe stâncă a rezistat. Casa zidită pe nisip a fost pur și simplu spulberată. Acest capitol îmi arată că sunt un păcătos înaintea lui Dumnezeu, însă există o Stâncă pe care pot clădi o temelie care va rezista, această Stâncă fiind Hristos Isus. Pavel a spus: „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos” (1 Cor. 3:11). Cine ascultă și dă curs cuvintelor și poruncilor Domnului, rezistă oricât de mari ar fi furtunile vieții – pentru că-l susține Cel ce are autoritate asupra oricărei furtuni!  

Dragul meu, pe ce îți zidești temelia? Unde se află casa ta? Este zidită pe Stânca care este Isus Hristos, sau este zidită pe nisip? Dacă citești Predica de pe Câmpie și nu înțelegi că ești pierdut și condamnat la iad, atunci te compătimesc. Îmi pare rău și pentru săracul om bogat care nu a auzit evanghelia... sau care se bizuie doar pe bogățiile sale... Oricine vrea, poate ajunge pe Stânca cea tare, care este Hristos. El te salvează fără bani și fără plată. Vino la El cu credință și pune-ți toată încrederea în El!