Luca 12:1-34 | Itinerar Biblic | Episodul 222

Dragi prieteni, mă rog să fiți bine și în pace – cu sine și cu ceilalți. Cred că sunteți de acord că o condiție esențială a oricărei realizări sau înaintări – este contextul favorabil, terenul propice... și-n plus: abordarea liniștită și concentrată a fiecărui pas ori proces/aspect. Nu voi sublinia niciodată îndeajuns importanța și aportul marelui har și dar al păcii pe care ni l-a adus Domnul Păcii, cu-atât mai necesar în vremea și lumea haotice și zbuciumate în care trăim. S-a vorbit mult despre pace în istoria omenirii, marcată în principal de... războaie (omenirea abia dacă poate menționa aproape trei sute de ani de pace globală, în ultimele sale patru milenii de istorie!), dar ea rămâne un deziderat mai degrabă imposibil de obținut și păstrat, prin instrumente și energii exclusiv umane. De aceea este unică și eficientă pacea lui Hristos: pentru că este de sorginte divină, și are în vedere raporturile fiecărei persoane cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine.

Iată ce pune Mântuitorul la dispoziția fiecărei persoane – rezultatul... luptei Lui de-o viață, al morții Sale injuste și brutale... dar și-al Învierii Sale triumfale, și-a înlocuirii Omului Isus Hristos cu puterea Duhului Sfânt dăruit credincioșilor și Bisericii.

Ne vine greu să credem că Omul și Prințul păcii (prin excelență) a avut parte de atât de puțină pace, mai cu seamă în ultimii ani dinaintea răstignirii infame pe care a suferit-o. Inclusiv în pasajul din Evanghelia după Luca (în mijlocul căreia suntem), Mântuitorul este în toiul disputelor cu oponenții și contestatarii Lui (oameni importanți și puternici, lideri de opinie și conducători religioși în special). Domnul nu Se sfiește să spună lucrurilor pe nume și dă mereu pe față – ferm și calm – duplicitatea, formalismul, aroganța, falsitatea și dubla măsură a fariseilor și cărturarilor... fapt pentru care aceștia „au început să-L pună la strâmtoare şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri; I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui. (Luca 11:53-54) Astfel se încheia cap. 11, în această atmosferă se deschide și continuă Luca și cap. 12 al Evangheliei sale... care continuă să relateze mai departe extraordinara lucrare a Domnului nostru, aducând în prim-plan și câteva noutăți (pe care le vom remarca în continuare). În orice caz era (și este) clar pentru toată lumea că Isus Hristos n-a fost (și nu e!) un personaj comod, că nu era impresionat de cutume și tradiții, că nu Se sfia să pună degetul pe rană și că față de El n-aveai (și nu ai) cum să rămâi indiferent, neutru – fie Îl respingi, fie Îl urmezi!

Nu e de mirare deci că împotrivirea față de El se întețea!

În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.” (Luca 12:1)

E bine să înțelegem că era perioada de apogeu a lucrării lui Hristos. Deși era contestat și detestat de autoritățile religioase locale, mari mulțimi de oameni Îl urmau totuși... în acea perioadă Domnul făcând o sumedenie de minuni. Mii de orbi au fost vindecați, mii de ologi au putut să meargă, și mii de muți au început să vorbească. Hristos a vindecat o mulțime de oameni, atât de mare încât nu putea fi numărată. Oamenii se îmbulzeau și se călcau în picioare, doar ca să ajungă în preajma Lui, astfel că acel loc era din acest punct de vedere destul de periculos.

Și totuși, Hristos se adresează ucenicilor – e drept, în auzul mulțimilor – și-i avertizează cu privire la „aluatul fariseilor”. Dacă aluatul ar fi simbolizat evanghelia, așa cum afirmă unii, atunci de ce și-ar fi avertizat Domnul ucenicii cu privire la aluatul fariseilor? Aluatul este un principiu al răului, iar aluatul specific al fariseilor era ipocrizia – ei voiau să pară altceva (mai buni, mai sfinți) decât erau în realitate. Oh, cât de mult asemenea aluat există și astăzi! Atenție: mai gravă decât slăbiciunea, imaturitatea, greșala – este fățărnicia!

„Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.” (Luca 12:2–3)

Totul se înregistrează undeva! Odată și odată, chiar și lucrurile tăinuite vor ieși la iveală! Față de Dumnezeu, nu te poți ascunde! Față de El să fim cinstiți, oricât am avea de suferit de la oameni, pentru că El va avea ultimul cuvânt! Pe astfel de imperative s-au bazat și unii precum Martin Luther sau Oliver Cromwell principiile de căpetenie care le-au ghidat și susținut viața: „Teme-te de Dumnezeu și nu te vei mai teme de nimeni altcineva!” Când Cromwell a fost întrebat de unde veneau curajul și îndrăzneala sa, el a răspuns că a aflat că dacă se temea de Dumnezeu, nu îi mai era frică de oameni. Exact asta spune și Domnul nostru în acest pasaj: Puneți capăt fățărniciei! Totul va fi dat pe față

„Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.” (Luca 12:4–7)

Mustrarea publică adresată de Domnul liderilor religioși de atunci începuse deja să stârnească mânia lor împotriva Sa, El știa și ce sfârșit va avea, și rolul acestor ponenți în suprimarea Lui fizică... iar ucenicii trebuiau să știe că se puteau aștepta la același tratament din partea acestor împotrivitori. Domnul Isus îi încurajează astfel, asigurându-i că Dumnezeu este Cel de care trebuie să se teamă, și de care să țină seama dincolo de toate – pentru că-n mâna și-n puterea Lui stă nu doar soarta trupului, ci mai seamă a sufletului. Frica aceasta de Dumnezeu este reverența și dragostea de El care vor determina comportamentul copiilor Lui, recompensat, și nu amendat de Stăpânul a toate și a toți! Și-n plus, El a promis și chiar le va purta de grijă. În toate furtunile vieții, în toate persecuțiile, cel mai răsu lucru care se poate întâmpla este pierderea acestei vieți! Dacă vede El și când cade o vrăbiuță, cu-atât mai mult cunoaște nevoile și aude strigătele și rugăciunile copiilor Săi, care ascultă de El, care practică și predică Cuvântul Său!

„Eu vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Şi oricui va vorbi împotriva Fiului omului i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta.” (Luca 12:8-10)

De aceea, normal și natural pentru oameni este să-L cunoască pe Dumnezeu și să-L proclame. Domnul Isus, Fiul omului, este înainte de toate Fiul lui Dumnezeu, deci manifestarea față de El este manifestarea față de Dumnezeu (nu poți fi ascultător de Dumnezeu și ostil față de Isus, și invers!) Deci atitudinea față de Învățătorul Isus Hristos, de aici de pe pământ, din timpul vieții omului, va antrena după sine atitudinea și poziția lui Dumnezeu față de sufletul respectiv – la judecată! Atunci când un om rostește o blasfemie cu gura sa, nu aceasta îl va condamna, ci atitudinea inimii Sale. Și până și vorbirea ireverențioasă și opoziția față de Isus Hristos, sau contestarea Lui, pot fi iertate (dacă există pocăință și renunțare), dar blasfemia sau hula împotriva Duhului Sfânt nu vor fi iertate – afirmă aici Domnul Isus... pentru că ele arată că te opui lucrării Sale în inima și viața ta!

„Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor şi înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijoraţi cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi; căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.” (Luca 12:11–12)

Această afirmație nu a fost făcută cu intenția de a oferi o scuză unui predicator leneș sau unui învățător de școală duminicală, care nu au chef să se pregătească. Aceasta era, mai degrabă, o asigurare pentru oamenii Săi că Duhul Sfânt, pe care urma să-L trimită, le va da curaj și înțelepciune atunci când ei Îl vor mărturisi cu credincioșie. Și avem multe astfel de exemple în cartea Faptele Apostolilor.

Și dacă adesea mai ales în ultimele veacuri s-a tot vorbit despre antisemitism, dinspre creștinism, iată că aici Domnul Își atenționează ucenicii – care au fost părinții Bisericii – că vor avea de suferit  prigonire, inclusiv din partea promotorilor iudaismului. Nu vreau să spun că antisemitismul a fost generat de comportamentul evreiesc față de primii creștini, dar e clar că acesta nu a fost câtuși de puțin amabil sau binevoitor.

În orice caz, din acest pasaj înțelegem clar că nu poți, nu se cade, nu e cinstit să ascunzi că ești creștin! Mărturia despre Isus trebuie făcută oricând, prin comportament, fapte și vorbe... iar martorul credincios să nu uite niciodată că se află sub ocrotirea, călăuzirea și împuternicirea lui Dumnezeu! 

În următorul paragraf, Domnul Isus schimbă puțin registrul și se pronunță tranșant într-un domeniu mereu actual: lăcomia (despre care știm din Scriptură că este idolatrie!)... trebuie precizat că doar în Evanghelia lui Luca întâlnim acest pasaj (vv. 13-21):

Unul din mulţime a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.” „Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?” (Luca 12:13–14)

Domnul nostru a refuzat categoric să judece într-un astfel de caz. Mi-aș dori ca și astăzi cei care vor sau acceptă să ofere consiliere să ia o astfel de poziție. Din nefericire, mulți se grăbesc să judece și să le spună oamenilor ce trebuie să facă... iată însă că Domnul Isus nu Și-a asumat dreptul de a judeca o astfel de speță, mai degrabă de competența unui procuror sau notar – calități pe care Domnul nu Și le arogă, dar și pentru că problema în litigiu era de natură meschină, financiară. Sigur, Domnul nu Se plasează deasupra unei asemenea chestiuni, nu din dispreț suveran respinge el solicitarea omului – dovadă: prinde prilejul să dea un verdict și-o recomandare, chiar dacă nu în sensul în care erau ele așteptate. (Este de asemenea cazul se reamintim că, atunci când a venit prima dată pe pământ, Domnul nu a venit ca judecător, ci ca Salvator; însă când va veni a doua oară, va veni ca Judecător... pentru că Tatăl a încredințat judecata în mâna Fiului – vezi Ioan 5:22).

Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15)

Acesta este un verset bun pentru mulți creștini în această epocă a materialismului cras, când „lucrurile” par a fi atât de importante și ne ocupă mare parte a timpului. Dorința nestăvilită și continuă de a avea tot mai mult este unul din păcatele cele mai răspândite din vremea noastră. Cei din jur nu te văd când comiți acest păcat și uneori poate că nici măcar tu nu îți dai seama că îl comiți. Francisc de Assisi a spus cândva: „De-a lungul timpului, diverși oameni mi-au mărturisit unul sau altul din toate păcatele cunoscute, mai puțin păcatul lăcomiei.”

Trăim vremuri în care pe de o parte oamenii cred că doar prin propriile aranjamente, resurse și posesiuni își pot croi drum, faimă și putere... de aceea, acumularea este cuvântul de ordine al zilei – și nu ne referim la cei ce duc grija zilei de azi și de mâine, a coșului fmailial, ci la cei mulți pentru care lăcomia este motorul vieții – chiar dacă uneori, demonstrativ, fățarnic, mai lasă să li se scurgă printre degete, către cauze și organizații așa-zis umanitare, firimituri din grosul lor prisos. Dragii mei, veniți-vă în fire și desprindeți-vă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia (cum scria Pavel în 2 Tim. 2:26); iar în (1 Timotei 6:17) Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele.

Adică să se comporte exact invers față de „bogatul nebun” din pilda pe care Domnul Isus o spune în continuare spre ilustrarea învățăturii Sale:

Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.»” „Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!»” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu. (Luca 12:16–21)

Observați, vă rog, întâi de toate, preponderența pronumelor la persoana întâi singular din acest pasaj. Acest om suferea de egoism: „Ce voi face?...Nu mai am loc unde să-mi strâng roadele... îmi voi zidi... voi zice sufletului meu... roadele și bunătățile mele...” ș.a.m.d.

Acest om își era propriul rob! Era orbit de sine și de dorința de câștig, deși ce primise era mai dergabă un dar de la Dumnezeu – fusese un an mănos, favorabil, și țarina îi rodise mult, iar el fpcuse profit serios! Dar el se gândea doar la comoara sa de aici de pe pământ, și nu-l interesa să-și adune ceva și în ceruri! Dumnezeu Însuși îl numește „nebun” pe omul din pilda aceasta, însă observați, vă rog, ce fel de om era în aparență. Toate indiciile exterioare arată că era un om cumsecade, un cetățean respectabil, care-și plătea taxele... poate un vecin bun, și un familist adevărat. Era un om aproape impecabil. Trăia bine, într-o suburbie, în cea mai bună zonă rezidențială a orașului. Nu era vreun interlop prins în afaceri dubioase, nici membru al vreunui clan mafiot. Nu era implicat în politica murdară și nici în afaceri dubioase; nu era alcoolic și nici nu se încurca cu alte femei. Omul acesta pare să fie unul onorabil... și totuși Domnul îl numește „nebun”. De ce? Pentru că se gândea numai la el și era atins de morbul lăcomiei.

Pilda bogatului nebun este unul din cele mai tăioase pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu. Atitudinea și cuvintele lui au afectat filosofia de viață a oamenilor, până în zilele noastre ei conducându-se după deviza „Mănâncă, bea și veselește-te!” – eventual fără să se gândească și „căci mâine vei muri!” Domnul, însă, spune: „Exact asta este problema; asta face ca un om să fie nebun.” Dacă trăiești ca și cum viața asta ar fi totul și trăiești doar pentru tine, ca și cum nu ar urma să mori, sau ca și cum nu ar mai fi nimic după moarte, atunci ți se potrivește și ție același atribut – o spun cu respect și cu durere!

Isus a zis apoi ucenicilor Săi: „De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările!” (Luca 12:22–24)

Aceste cuvinte reiau ca un ecou porțiuni din Predica de pe munte a Domnului (Matei 5-7) – și sunt un permanent balsam și pentru noi azi, cei care chiar cedăm adesea la ispita îngrijorării – de parcă am putea rezolva noi ceva! Să mulțumim lui Dumnezeu care Se îngrijește de hrana și îmbrăcămintea naostră, și care în plus ne amintește mereu astfel de adevăruri fundamentale și simple că și un copil le poate pricepe: Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea! Pe de altă parte, sigur: nu este nimic greșit în a face provizii, în limite decente. Dar problema bogatului nebun era lăcomia, nu faptul de a fi prevăzător. El încerca să adune tot mai mult și mai mult. Acesta este blestemul capitalismului păgân. Ați observat ce judecată aspră este pronunțată asupra bogaților din zilele de pe urmă? Iacov 5:1 spune: „Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi.” Bogățiile au ajuns să fie un blestem.

Marea noastră națiune a crezut că atotputernicul dolar va rezolva problemele lumii, însă acum ne găsim într-o situație mai dificilă ca niciodată. Ne certăm încercând să decidem dacă ar trebui să scriem în continuare pe banii noștri „În Dumnezeu ne încredem” (In God We Trust – spune JVMcGee, pastor american). Putem să nu mai scriem, pentru că oricum nu este adevărat. Nu ne încredem în Dumnezeu, ci în dolar, iar un slogan pus pe banii noștri nu ajută la nimic. America, lumea, omenirea ar trebui să se întoarcă la realitate și la adevăr, să-și pună întrebările și problemele care contează, și care țin de lucrurile de sus și de viața veșnică, și să renunțe la religia de pe buze. Ar trebui să ne cercetăm inimile și să ne întrebăm: „Oare eu trăiesc numai pentru viața asta?” Domnul a spus: „Uitați-vă la păsările cerului și învățați de la ele.”

„Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui? Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei.” (Luca 12:25–27)

Când ajung prin Hawai – continuă JVMcGee – caut florile de hibiscus, pentru că sunt printre preferatele mele. Mă-ntreb la ce S-o fi gândit Dumnezeu când a creat florile de hibiscus, care sunt atât de nepăsătoare. Trandafirul, de pildă, este o floare atentă, grijulie, care își ține petalele adunate și le deschide treptat, pe când floarea de hibiscus deschide ușa larg și dă drumul la niște petale mari. Floarea de hibiscus este o floare frumoasă și viu colorată.

Domnul nostru a spus: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii.” Florile ne spun multe și nouă, astăzi: „Voi, oamenii, cheltuiți atâta timp, efort și bani ca să vă îngrijiți trupurile. Folosiți tot felul de loțiuni, spray-uri, uleiuri și parfumuri, mergeți la sală, faceți jogging și saună, pe lângă multe altele, și apoi vă îmbrăcați trupurile cu haine. Și, după ce sunteți îmbrăcați frumos și parfumați, în toată splendoarea voastră artificială nici măcar nu vă puteți compara cu frumusețea naturală a celei mai simple flori.” Ce mesaj, dragul meu! Unii din noi trebuie să ne încredem mai mult în Dumnezeu!

„Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?” (Luca 12:28)

Versetul acesta nu încurajează lenea. Păsările nu pot construi hambare și nici nu pot toarce, însă omul poate. Dumnezeu vrea ca omul să își folosească abilitățile pe care i le-a dat, însă nu e planul Lui ca omul să trăiască de parcă aceste abilități ar fi totul în viață!

„Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Luca 12:29–31)

Lumea din zilele noastre face comerț. Jumătate din oamenii de pe planetă își dau sufletul să facă o cursă de șoareci mai bună, iar cealaltă jumătate de oameni merg până la marginile pământului ca să cumpere acea cursă de șoareci, însă și unii și alții uită că este un Dumnezeu în ceruri și că toți oamenii au un suflet veșnic.

„Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia. Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.” (Luca 12:32–34)

Toți oamenii vor sta într-o zi în fața înfricoșatei prezențe a lui Dumnezeu, fără toate acele „lucruri” care le-au umplut viața pământească, și nu vor avea o comoară adunată în Ceruri! Cine a trăit fără Dumnezeu, va muri fără Dumnezeu și-și va petrece veșnicia fără El!