Numeri Introducere | Itinerar Biblic | Episodul 241

Dragi prieteni, continuăm călătoria pe meridianele și paralelele Bibliei, pe care vrem s-o parcurgem în lung și-n lat – ca pe manualul de căpătâi ce este pentru orice moment și aspect de viață, și ca pe mesajul care ne detaliază planul și voia Creatorului pentru fiecare!

Suntem încă fideli principiului alternanței – adică după o carte din VT urmează una din NT, și-apoi din nou din VT și tot așa... desigur că va trebui la un moment dat să facem abstracție de această abordare, pentru că VT are 39 de secțiuni, iar NT doar 27... În orice caz, este cert că ordinea de abordare va fi ordinea inserării lor în canonul biblic (atât în VT cât și în NT).

Dac-aș face un concurs fulger acum cu întrebări ultra-simplisime, gen: Câte cărți am parcurs? Ce carte urmează? – credeți că ați avea șanse să câștigați? Sigur, câștigul adevărat este să știți în orice moment unde sunteți dvs. cu studiul Scripturii, și să nu vă bazați doar pe ce facem sub acest generic – unde nu putem decât să vă stimulăm apetitul, să încurajăm aprofundarea, spre mai mult și mai bine în ce privește citirea și înțelegerea Bibliei.

Deci, a câta secțiune biblică urmează să inaugurăm azi? Desigur, doar cei ce sunt cu noi de la început pot răspunde corect, dar și ceilalți, dacă au fost atenți la ce am spus mai devreme, și dacă au urmărit episodul trecut – puteau deduce relativ ușor că ne întoarcem în VT, și urmează (după a treia Evanghelie, finalizată data trecută) a patra carte a Pentateuhului mozaic. Numărătoarea simplă ne spune că este a 7-a dintre cărțile Bibliei care ne trece pe sub ochi!

Unii poate știți deja că cifra 7 este un simbol al desăvârșirii – având în vedere de exemplu că în ziua a 7-a a Creației Dumnezeu – după ce a constatat că făcuse totul foarte bine – S-a odihnit... nu pentru că obosise, ci pentru a trasa un principiu de căpetenie al lumii create: odihna, repausul care împlinește și savurează efortul creator. Apoi (fiind sumă de 3 - persoane ale dumnezeirii și 4 – puncte cardinale), 7 poate reprezenta ubicuitatea/omniprezența concomitentă a Dumnezeirii.

În Vechiul Testament, cifra șapte apare în destule împrejurări și-n câteva momente-cheie, ceea ce-i poate demonstra caracterul de cifră perfectă: am pomenit deja – odihna divină din ziua a șaptea; apoi lui Cain i se promite protectiv că ar urma să fie răzbunat de șapte ori dacă ar fi ucis; 777 ani a trăit Lameh; șapte perechi de animale și păsări curate a poruncit Dumnezeu lui Noe să ia în corabie înainte de a începe potopul (Gen. 7:2-3... și alte destule detalii legate de cifra 7 în același context al potopului); Avraam a dat lui Abimelec șapte mielușele, ca mărturie între ei amândoi (Gen. 21:28-30). Iacov patriarhul s-a închinat de șapte ori cu fața la pământ în fața fratelui său Esau (Gen:33, 1-3). Faraon a visat șapte vaci grase și șapte slabe, șapte spice pline și șapte seci (Gen. 41). Lui Moise i s-a spus ca între alte lucruri pentru Sfântul Locaș să facă și un sfeșnic de aur curat cu șapte brațe și deasupra lui să pună șapte candele ca să lumineze (Exod 25:31-37). În șapte zile s-a făcut sfințirea lui Aaron și a fiilor săi de către Dumnezeu, prin Moise (Lev. 8:33-35). Șapte zile durau sărbătoarea azimilor și sărbătoarea corturilor. Șapte zile era numărul de zile de probă/cercetare înainte de a se pronunța diagnosticul de lepră (Leviticul 13-14). Lui Moise i-a poruncit Dumnezeu să spună israeliților să numere șapte săptămâni de zile (Lev. 23:15), iar a cincizecea zi (prima după de 7 ori 7) să fie sărbătoare sfântă; pe lângă alte daruri, în acea zi trebuiau să aducă șapte miei (Lev. 23:15-18). Apoi, să numere șapte săptămâni de ani, iar al cincizecilea să fie an de slobozire (Lev. 25:8-10); cel puțin șapte zile trebia să stea mielul/iedul cu mama lui, înainte de a fi adus jertfă (Exodul 22:30). Pe Miriam, sora lui Moise, fiindcă a cârtit, Dumnezeu a lovit-o cu lepră pentru șapte zile (Num. 12). Şapte popoare trebuiau izgonite pentru a face loc poporului în Canaan. Lui Iosua i-a poruncit Dumnezeu să pună șapte preoți cu șapte trâmbițe să înconjoare Ierihonul de șapte ori, iar a șaptea oară să sune din trâmbițe de șapte ori și vor cădea zidurile Ierihonului (Iosua 6). Șapte funii, ca pe o ață putredă, a rupt Samson, cel ce avea șapte șuvițe de păr care-i dădeau putere (Jud. 13-16). De șapte ori s-a scăldat generalul sirian Naaman în Iordan ca să fie curățat de lepra lui (2 Regi 5:14). Șapte zile și șapte nopți l-au asistat în tăcere prietenii pe Iov. De șapte ori pe zi, David proorocul lăuda pe Dumnezeu (Ps. 119:164). Șapte sunt stâlpii peste care înțelepciunea lui Hristos a zidit casa Sa (Biserica) (Pilde 9:1). Șapte sunt darurile Duhului Sfânt (Isaia 11:2-3): 1. Frica; 2. Buna credință; 3. Înțelepciunea; 4. Tăria; 5. Sfătuirea; 6. Priceperea; 7. Cunoștința. Ieremia a proorocit că evreii vor fi robi șaptezeci de ani în Babilon (Ier. 25:11-12; 29:10). Șapte candele cu șapte brațe a văzut proorocul Zaharia (Zah. 4:1-2).

În Noul Testament, cifra șapte și multiplul ei au fost folosite de Însuși Mântuitorul Isus Hristos: Din cele 7 pâini din care s-a hrănit mulțimea s-au strâns șapte coșnițe cu firimituri; 7 draci a scos din Maria Magdalena; El ne poruncește să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte (Luca 17:3-4; Matei 18:22); Mântuitorul rostește șapte expresii pe Cruce. Șapte au fost primii diaconi, și 7 au fost fiii lui Sceva care pretindeau că pot exorciza și ei. Apostolul Pavel a scris 14 epistole (2x7); rânduiala Bisericii lui Hristos tot pe numărul șapte este întemeiată: 1. apostolii; 2. proorocii; 3. învățătorii; 4. făcătorii de minuni; 5. cei ce au darul tămăduirilor; 6. cei ce au darul vorbirii in limbi; 7. cei ce au darul de a tălmăci sau a explica Sfintele Scripturi norodului (1 Cor. 12:28-30). Șapte sunt duhurile care stau înaintea lui Dumnezeu și a scaunului Său de domnie (Apoc. 1, 4). Șapte sunt sfeșnicele de aur dinaintea Mântuitorului și stelele din dreapta Sa (Apoc. 2, 1). Șapte sunt Bisericile cărora le-a scris Ioan Evanghelistul (Apoc. 1:11). Șapte sunt urgiile apocaliptice (Apoc. 15:6-8; 16). Șapte peceți avea cartea pe care a văzut-o Ioan în mâna lui Dumnezeu (Apoc. 5:1-4). Șapte sunt duhurile lui Dumnezeu pe care le trimite pe tot pământul (Apoc. 5:6), în Biserici (Apoc. 1:4). Șapte sunt cele de care e vrednic Hristos: 1. puterea; 2. bogăția; 3. înțelepciunea; 4. tăria; 5. cinstea; 6. slava; 7. binecuvântarea (Apoc. 5:12).

Dragi ascultători, nu facem numerologie aici, așa cum oricum nu putem reda decât câteva dintre numeroasele mențiuni biblice, precum și din cele ce atestă prevalența numărului 7 în rânduiala lumii: 7 zile ale săptămânii, 7 virtuți cardinale și 7 păcate capitale (1. mândria; 2. avariția; 3. desfrânarea; 4. pizma sau invidia; 5. lăcomia; 6. mânia; 7. lenea), 7 note muzicale, 7 culori ale curcubeului, cele 7 arte sau cele 7 minuni ale lumii antice, câte 7 stele compun atât Carul mare și Carul mic (Ursa mare/major și Ursa mică/minor), cât și Pleiadele (Cloșca cu pui) etc.

Ca să nu mai spunem că experiențele făcute cu privire la comportamentele individuale au stabilit că – precum culoarea albastră – 7 este o cifră preferată de mulți, ea fiind simbolul plenitudinii și al universalității.

 Am spus toate acestea – care poate vor fi fost măcar pentru câțiva și instructive! – și pentru că intrăm de azi într-o carte care are de-a face cu numerele și chiar se numește în consecință: cartea Numeri, numită în evreiește Be-midbar - „În pustie” (după cuvintele cu care începe în original), iar în Septuaginta (care apropo: îşi trage numele de la cei 70 de învățați care au tradus Biblia din ebraică în grecește, la Alexandria) se numește Aritmoi (care înseamnă numere, numărători – după recensămintele din capitolele 1 şi 26).

Primele cinci cărţi ale Bibliei, numite Pentateuhul (pentateuh înseamnă „cinci cărţi”), au fost scrise de Moise. Ele sunt cunoscute în Scriptură drept Legea. Deşi scrierea mozaică a fost contestată, ea este susţinută de cărturarii conservatori şi confirmată de arheologie. Credincioşii biblici acceptă în mod unanim că Moise este autorul acestei Scripturi inspirate de Duhul lui Dumnezeu.

Dacă este să ne concentrăm asupra poporului Israel, cartea Numeri (cea de-a patra carte a Pentateuhului) preia povestea de acolo de unde a lăsat-o Exodul (a doua carte VT). Vă veţi aminti că în Geneza este relatată creaţia, căderea omului şi multe începuturi. Avem începutul Israelului – nu încă popor, ci o familie în creştere care emigrează în Egipt pentru a nu muri de foame.

În Exod descoperim că această familie devine o naţiune în Egipt. Îi vedem robi lângă cuptoarele de cărămizi din Egipt; apoi îl vedem pe Dumnezeu eliberându-i prin mâna lui Moise şi aducându-i prin pustie până la muntele Sinai.

Leviticul este cea de-a treia carte a VT și a Pentateuhului mozaic, în care copiii lui Israel – staționând în aşteptare la poalele muntelui Sinai – primesc de la Dumnezeu (prin Moise) Legea şi planurile Cortului întâlnirii. Dumnezeu îi cheamă la El şi le spune cum trebuie să vină ca să fie primiți: „voi să fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!”.

În cartea Numeri vom vedea cum poporul Israel pleacă de la muntele Sinai şi înaintează spre Cades-Barnea. După eşecul de la Cades-Barnea, aceştia au pribegit până când generaţia aceea a murit în pustie. Anii de pribegie au fost o veritabilă epopee de suferinţă, o călătorie dramatică şi o poveste a rătăcirii.

Iar cartea Deuteronomul se va adresa/va avea în vedere (prim-plan) generația care a ajuns la câmpia Moabului la 40 de ani de la eliberarea din robie, și care tocmai se pregătea să traverseze Iordanul ca să intre în Canaan

Nu știu dacă vă este familiară expresia „Călătoria pelerinului” – este una din traducerile titlului cărții lui John Bunyan, socotită între cele mai răspândite și inspirate lucrări creștine, după Biblie... Ei bine, „Călătoria pelerinului” consider că poate fi un potrivit titlu generic și pentru această carte... pentru că găsim în ea umblarea, pribegirea, lucrarea, lupta, mărturisirea şi închinarea pelerinilor lui Dumnezeu. Este un ghid pentru călătorii din lumea aceasta. Cum se exprima un autor de imnuri: „Harta şi busola vin de la Tine.” Această carte ca parte a Bibliei, dar mai cu seamă Sfânta Scriptură, Cuvântul insuflat de Dumnezeu și rămas scris, poate fi socotită o hartă a drumurilor pentru pustia acestei lumi.

Și cartea Numeri ne poate fi de folos astăzi și nouă. Să nu credem că avem de-a face doar cu istorie de-a evreilor, pentru evrei... Lecţiile pe care copiii lui Israel au trebuit să le înveţe sunt lecţiile pe care tu şi eu le vom avea de învăţat; trebuie să învățăm din greșelile lor ca să nu le repetăm, dar și din biruințele lor – ca să știm cum să ni le apropriem... motiv pentru care Dumnezeu a înregistrat istorisirile din ea pentru mine şi pentru tine.

„Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” (Rom. 15:4)

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” (1 Cor. 10:11)

„În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.” (Evrei 11:13)

„Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.” (1 Petru 2:11)

„Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” (Ioan 17:14-15)

Spuneam că în Numeri este interesant de observat că distanţa de la muntele Sinai la Cades-Barnea era cuprinsă între 250-350 km – o călătorie de 11 zile în vremea aceea (Deut. 1:2). Israeliţii au stat 30 de zile la Chibrot... dar dramatic este că au irosit apoi 40 de ani într-o călătorie care trebuia să dureze... 40 de zile, deoarece umblarea lor s-a transformat în rătăcire. Întrucât – ajunși în pragul Canaanului – au refuzat să intre în ţară, ei nu au mai avansat nici un centimetru după Cades-Barnea. Ironic este că la sfârşitul peregrinărilor ei s-au întors exact în locul de unde au plecat: la Cades-Barnea. Care a fost motivul? Necredinţa.

Între recensământul din primul capitol şi cel din capitolul douăzeci şi şase, găsim o cronică divină despre pelerinajul israeliţilor în pustie timp de aproximativ treizeci şi opt de ani şi zece luni, începând cu prima mutare a taberei după ce Cortul întâlnirii a fost construit.

Dacă vom compara cele două recensăminte, vom vedea că numărul israeliţilor a scăzut de la unul la altul. Numeri 1:46 ne spune că erau 603.550 de bărbaţi capabili de luptă. Numeri 26:51 afirmă că erau 601.730 de bărbaţi apţi de luptă. Aceasta arată o pierdere de 1.820 de bărbaţi apţi de luptă. Porunca lui Dumnezeu pentru ei era să crească şi să se înmulţească, dar, de-a lungul anilor în pustie, ei scădeau în loc să se înmulţească.

Recensământul ne ajută să stabilim numărul celor care au ieşit din Egipt. Vă voi da estimarea Dr. Melvin Grove Kyle, care a fost un mare egiptolog şi unul dintre editorii International Standard Bible Encyclopedia şi de asemenea, editor în conducerea The National Geographic, la un moment dat. El a fost un om remarcabil şi un mare arheolog... Cineva care ar face efortul să îl asculte ar putea obţine informaţii din belşug. Trebuie să spun că personal mi s-a părut extrem de interesant tot ce-am aflat de la domnia sa. Dr. Kyle a calculat că împreună cu 600,000 de bărbaţi capabili de luptă ar fi fost aproximativ 400,000 de femei. El a conturat cifrele la 200,000 de bătrâni şi 800,000 de copii. Apoi mai era o gloată amestecată care îi urma, care a fost estimată ca fiind în jur de 100,000. De aici rezultă o estimare totală de 2,100,000 de oameni, care nu include seminţia lui Levi. Numărul celor care au ieşit din Egipt ar fi deci cuprins între 2 și 3 milioane de persoane!

Apoi, această carte este menită să ne ajute între altele să ne facem o imagine corectă a modului în care copiii lui Israel primiseră și ascultau de poruncile privind aşezarea taberei în jurul Cortului întâlnirii, precum și ordinea și rânduiala după care ei mărşăluiau. Să nu vă imaginaţi nici măcar pentru o clipă că poporul era o gloată care mergea prin pustiu în dezordine. Niciun alt grup nu a mers vreodată pe o distanță atât de lungă mai ordonat decât acest grup. Pe măsură ce studiem lucrul acesta, sunt convins că vei fi impresionat de felul în care Dumnezeu a stăruit asupra ordinii acestei tabere.

Aceasta este metoda lui Dumnezeu. El a zis bisericii: „Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.” El este un Dumnezeu al disciplinei. Ai rupt vreodată petalele unui trandafir şi te-ai uitat adânc în el? El a întocmit frumos trandafirul, nu-i aşa? Ai observat vreodată felul în care El a dat formă unui copac? Ai fost atent la poziţia ordonată a fiecărui fruct sau legumă pe care o culegi? Ai remarcat rânduiala acestui univers? Lucrurile nu zboară în toate direcţiile, lovindu-se unele de altele. Există suficient spaţiu pentru manevre, deoarece aşa a pregătit Dumnezeu. Trăim într-un univers remarcabil care ne revelează un Dumnezeu al puterii şi un Dumnezeu al rânduielii. Psalmistul spune: „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” Asta îmi spune foarte clar că doar un nebun poate fi un ateu! Și când zic nebun nu folosesc termenul în sens peiorativ, de om fără minte, ci de minte pervertită, influențată de principiul păcatului care guvernează lumea și omenirea care zac în cel rău... sau om care nu e bun (ne-bun) din perspectiva lui Dumnezeu, Singurul etalon al bunătății! Acest univers proclamă mesajul despre Creatorul și Susținătorul său. Ordinea din univers și durabilitatea și chiar expanisunea sa pun în evidenţă forța, capacitatea, înțelepciunea și bunătatea/îndurarea lui Dumnezeu. Măreția acestui imens univers arată că există o Persoană și mai grandioasă care îl stăpâneşte și-l coordonează/administrează. Nu arată doar că există această Persoană, ci ne spune destule și despre înzestrările Sale!

Chiar dacă suntem aproape de finalul ediției, să intrăm puțin și în substanța cărții:

Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în Cortul întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis (Numeri 1:1)

Dacă pribegia lui Israel este o imagine a umblării creștine, e important de observat că în înaintarea prin deșertul plin de iluzii al acestei lumi – Dumnezeu ne vorbește... cu-atât mai mult știind condițiile: suntem (cum era și Israel) în pustie, unde se testează rezistența și curajul, și unde ies bine doar cei „în stare să poarte armele”, cum vom auzi imediat.

Apoi, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise în pustie, dar i-a vorbit din Cortul întâlnirii. Cortul întâlnirii era în pustie, la fel cum astăzi biserica este în lume. Domnul Isus s-a rugat: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” (Ioan 17:15) Biserica este în lume. Dumnezeu a vorbit din Cortul întâlnirii. Astăzi casa lui Dumnezeu este făcută din carne şi sânge, credincioşi adevăraţi care alcătuiesc ceea ce noi numim biserică. „Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” ( Efes. 2:19-22) Această biserică este alcătuită din oameni care sunt (Efes. 2:10) „lucrarea Lui... zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte” ca să umble în ele. (Numeri 1:2-3)

Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel care sunt în stare să poarte armele; să le faceţi numărătoarea după cetele lor, tu şi Aaron.

În Geneza, Israel era în coapsele strămoșului lor Avraam, în Exodul îi vedem distanțându-se de cuptoarele de cărămidă ale Egiptului, în Leviticul erau strânși ciopor în jurul Cortului întâlnirii, deprinzând închinarea care să fie primită de Iahweh... iar în Numeri îi găsim în pustiul Sinai... de-abia am deschis această carte și citim despre soldați, steaguri și tabere, și auzim zgomot de oștiri, arme și trâmbițe. Copiii lui Israel trebuiau să fie număraţi, şi aceasta cu scopul constituirii unei armate. O armată este pentru război. Pe când erau robi în ţara Egiptului, Dumnezeu Se luptase pentru ei, ei nu trebuiseră să lupte. Acum, că au fost scoşi din Egipt şi au fost aduşi în pustie, trebuiau să fie gata să se împotrivească duşmanilor lor... care erau pe punctul să apară! Oricum, îi aşteptau!

Nu cred că e cazul să-ți reamintesc, drag prieten ascultător, că şi tu şi eu avem de asemenea duşmani, mai ales dacă suntem și trăim ca niște credincioşi în lumea aceasta. Apropo, aceşti duşmani sunt foarte reali. Din nou, permiteţi-mi să fac referire la Epistola către Efeseni unde ni se spune despre războiul credincioşilor din lumea de azi: „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efes. 6:10-12)

Dumnezeu ne-a salvat prin harul Său infinit, extraordinar şi minunat. Dar tu şi eu suntem într-o lume decăzută, imorală şi dură. Ca şi copiii lui Israel în pustie, şi noi suntem în pustia acestei lumi, care este plină de păcat. Deşi Dumnezeu ne-a salvat prin harul Său minunat, avem de luptat împotriva unui vrăjmaş. Pavel i-a scris aceasta unui predicator mai tânăr: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.” (2 Tim.2:3) Din nou el îi spune: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat...” (1Tim.6:12)

Israeliţii aud așadar acum vorbindu-se din nou despre confruntare și război. În cartea aceasta vom descoperi războaie şi trâmbițe, lupte şi uriaşi – toate acestea. Şi astea n-au fost doar în trecutul îndepărtat! Istoria lumii este o înșiruire de confruntări sângeroase, și inclusiv lumea așa-zis civilizată în care noi trăim este tot aşa.

În zilele noastre unii par a crede că tot ce trebuie să facă cineva este să zică „ Pace” şi va fi pace. Ei vorbesc despre acorduri și tratate, și manifestează împotriva războiului. Dar stârnesc neînțelegeri şi conflicte chiar în tompul tratativelor și mitingurilor pentru pace! Ei nu ştiu nimic despre adevărata pace. Ei nu par a înţelege că trăim într-o lume păcătoasă, că suntem înconjurați de trimișii celui rău, și că totdeauna vor fi lupte şi războaie, fie că ne place sau nu. Acesta este unul din lucrurile înspăimântătoare despre lumea noastră.

Dar să nu uităm: nu suntem singuri! Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru asta – și punem punct întâlnirii de azi, cu speranța să ne reîntâlnim data viitoare!