Numeri 1:4-18 | Itinerar Biblic | Episodul 242

Având în vedere că suntem abia la începutul unei noi secțiuni biblice – e drept, una care ține mai degrabă de istoria lui Israel... dar nu numai, cum spuneam și data trecută! – sper să ne reîntâlnim cu entuziasm și curiozitate, dragi ascultători, conștienți și convinși că numai dacă ascultăm cu mintea și inima treze, vom avea parte de lecții utile și pentru noi, care trăim la peste trei milenii și jumătate distanță de la evenimentele descrise aici! Dar ce sunt 3500 de ani pentru Dumnezeul nostru?! (Întrebarea nu e retorică, Biblia are răspuns: trei zile și jumătate, conform Ps. 90:4 și 2 Petru 3:8!)

Esențialmente, VT este cartea poporului evreu – cărțile care-l compun trebuie judecate prin prisma existenței și destinului acestui popor (excepțional, pentru că ales de Dumnezeu!). Geneza ne-a trasat coordonatele cosmice și terestre în care a apărut acest neam; iar finalul acestei cărți îi găsește pe urmașii lui Avraam (strămoșul evreilor și tatăl tuturor credincioșilor) părăsind temporar Canaanul și stabilindu-se în Egipt, pentru a evita extincția din cauza foametei. Exodul este istoria creșterii unei familii până la stadiul de popor, pe care Însuși Dumnezeu (cu mână tare și braț întins/puternic) îi scoate din Egipt pentru a-i aduce înapoi în Canaan. După ieșirea lor miraculoasă din robie, Dumnezeu Elohim ElShadai devine Iahweh – Dumnezeul evreilor. Israel își conștientizează statutul de popor ales și capătă prevederile morale, sociale și ceremoniale ale codului teocratic de legi specifice. Cartea de față, Numeri, cuprinde o nouă etapă din procesul împlinirii ființei naționale evreiești. Poporul format în Egipt și care căpătase Legea la Sinai este în drum spre vatra în care Dumnezeu promisese să-i așeze. Se vor lăsa ei oare conduși? Este întrebarea la care până azi se răspunde individual!

Cam la o lună și jumătate după construirea și înălțarea Cortului are loc cea dintâi numărătoare a poporului. Acest recensământ a fost necesar pentru a determina capacitatea militară a națiunii și pentru a statua ordinea de așezare a taberei împrejurul Cortului și strategia de mutare dintr-un loc în altul și de ieșire la luptă. La fel de clar ni se pare și că numărătoare a fost dictată și de considerente economice și administrative – era vorba de peste două milioane de oameni a căror coordonare cerea un minimum de organizare și disciplină. Va urma însă marea tragedie: neascultarea și necredința poporului, care-L determină pe Dumnezeu să-i facă să rătăcească prin pustiu 40 de ani... după care va avea loc a doua numărătoare, a celor ce se născuseră în pribegie. Dintre cei vechi, doar doi vor primi harul de a intra în Canaan, și ei vor conduce poporul.

Va fi interesant de observat că a doua numărătoare va evidenția un număr aproape egal cu cel de la primul recensământ, ceea ce înseamnă că în cele 4 decenii Domnul practic a înlocuit o generație cu alta! Deci Domnul lucrează cu (și cartea Numeri ne pune înainte) două generații: cei care ieșiseră din Egipt și vor pieri în pustie, și cea care s-a născut în pustie și avea să cucerească Țara promisă. Primele 14 capitole tratează problema primei generații, ultimele 16 capitole (21-36) istorisesc ce se întâmplă cu generația născută în pustie. Pasajul intermediar (cap. 15-20) ne informează despre câte ceva din ce s-a întâmplat pe drumurile pustiei în pribegia de 40 de ani. Să le luăm însă pe rând...

Cartea și capitolul încep cum altfel cu indicațiile lui Iahweh date lui Moise în ce privește numărătoarea și organizarea poporului pentru marș, pentru campare, pentru luptă... Pribegia lui Israel este o imagine a umblării creștine, și e important de observat că prin deșertul plin de iluzii al acestei lumi – Dumnezeu ne vorbește... și ne dă indicații de mare valoare pentru a fi pregătiți să ținem piept adversarilor de multe tipuri și calibre, coordonați de fapt de marele dușman constant și neîmpăcat al omenirii – Satan. De-abia deschidem această carte și citim despre soldați, steaguri, tabere și arme... Israel trebuia numărat, cu scopul constituirii unei armate – deci pentru luptă. Pe când erau robi în Egipt, Dumnezeu Se luptase pentru ei; dar odată ieşiți de acolo, trebuiau să fie gata să reziste duşmanilor lor, care... îi aşteptau!

Fiecare credincios are de-a face în viața și lumea aceasta cu duşmani foarte reali. De aceea suntem instruiți să ne întărim „în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efes. 6:10-12) Trăim într-o lume mare şi rea, în jurul nostru sunt şi vor fi războaie, că ne place sau nu. Dar să nu uităm: nu suntem singuri! Dumnezeu Însuși luptă pentru noi... dacă Îl lăsăm! Ce favoare, ce binecuvântare, ce asigurare!

Să fie cu voi câte un bărbat de fiecare seminţie, căpetenie a casei părinţilor săi. (Numeri 1:4)

Modul în care începe această carte, cu o numărătoare, nu este foarte captivant. Nu aduce nici pe departe cu vreun thriller sau cu vreo istorie captivantă... Ba poate cineva ar putea spune că avem aici 54 de versete cu detalii care nu prea ne mai sunt necesare, şi care sunt și destul de plictisitoare... dar să nu uităm că au fost socotite îndeajuns de importante pentru ca Dumnezeu să le insereze aici. Dacă vom avea răbdare și pricepere să găsim aici adevărurile universal valabile, ne vom reconsidera perspectiva – sper!  

În primul rând, observăm că Dumnezeu este interesat de oameni. Mişcările în masă au locul şi rolul lor, dar Dumnezeu este interesat de fiecare dintre oamenii implicați... și-n special de oamenii răscumpăraţi. El este interesat de fiecare individ.

Moise şi Aron trebuiau să facă numărătoare poporului, şi trebuiau să aibă câte un ajutor din fiecare seminţie. Numele acestor ajutoare ne sunt date în continuare, şi nu-mi cer scuze și nu le voi considera prea monotone ca să fie citate; repet: ele ne arată faptul clar că fiecare nume de acolo a fost important înaintea lui Dumnezeu şi are o semnificaţie. Pentru cel care înţelege semnificaţia ebraică a numelor, acestea îi vor oferi un mesaj uimitor.

Iată numele bărbaţilor care vor fi împreună cu voi: pentru Ruben: Eliţur, fiul lui Şedeur... (Numeri 1:5)

Da, sunt acord, și acest verset, și multe dintre următoarele vor aduce mai degrabă cu exerciții de dicție, prin sonoritățile numelor, dar e bine să vă reamintesc de exemplu că Ruben era cel mai mare fiu al lui Iacov, şi el fusese pus deoparte. În Geneza 49:3-4 citim: „Ruben, tu, întâiul meu născut, puterea mea şi pârga tăriei mele, întâiul în vrednicie şi întâiul în putere, năvalnic ca apele – tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.”

Hm... Ruben – cel năvalnic ca apele. Mă gândesc dacă omul ales din această seminţie trebuia să fie și el un astfel... sau, un alt fel?! – de om. Bărbatul acesta era Eliţur, fiul lui Şedeur. Eliţur înseamnă „Dumnezeul meu e o stâncă”, iar Şedeur, tatăl lui, înseamnă „Cel atotputernic e un foc”. Îmi place asta. Bărbatul acesta Eliţur, deşi aparţinea unei seminţii care este năvalnică ca apele, totuşi cunoaşte terenul stabil, stâncă cea trainică. Îmi aminteşte de o credincioasă din Scoţia care spunea: „Poate eu voi tremura pe Stâncă, dar Stânca niciodată nu va tremura sub mine!” Amintiţi-vă că în Exodul ei au cântat cântarea lui Moise, care afirma între altele că Dumnezeu e Stânca lor. Cred că omul care se numea „Dumnezeul meu e o stâncă” (Elițur) învăţase lecţia aceasta. Ştia că Dumnezeu este un fundament temeinic, Piatra de temelie pe care se putea odihni. Este minunat să ştii, prietene, că şi pentru tine, care ești poate tot o persoană instabilă, venind dintr-o familie nestatornică, există o Stâncă – rostește și satură-te cu forța acestui gând: „Dumnezeul meu este o Stâncă”!

pentru Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai; (Numeri 1:6)

Vom încerca să fim de folos și cu semnificațiile numelor din versetele care urmează, fără să promitem că vom face asta în toate cazurile din această carte. Vreau doar să vă provoc să căutați semnificațiile corespunzătoare, și eventual să le actualizați pentru propriul câștig duhovnicesc. Oricum, vă reamintesc că găsiți semnificațiile numelor fiilor lui Iacov, patriarhii întemeietori ai semințiilor lui Israel, în cartea Geneza în cap. 29-30, care descrie lărgirea familiei lui Iacov pe măsura nașterii fiilor săi din cele două soții și din țiitoarele sale.

Așadar Simeon, a doua seminție pomenită în această primă listă din Numeri, înseamnă „ascultare”; Șelumiel înseamnă „Dumnezeu este pace”, iar semnificația numelui Țurișadai – tatăl lui Șelumiel din seminția lui Simeon – este „Cel Atotputernic este o stâncă”. Repet: fiecare e liber să facă după propria călăuzire asocierile și personalizările pe care le consideră potrivite.

pentru Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab; (Numeri 1:7)

Continuăm deci să descifrăm semnificațiile celor trei nume din fiecare asemenea verset; Iuda înseamnă „lăudat să fie Domnul”; sensul numelui Nahșon este „șarpe”, iar Aminadab tatăl lui Nahșon se poate traduce prin „rudă generoasă”.

pentru Isahar: Netaneel, fiul lui Ţuar (Numeri 1:8)

Isahar – al cincilea fiu al lui Iacov Lea – înseamnă „răsplătire”; Netaneel (căpetenia desemnată de seminția lui Isahar pentru recensământ) = „Dumnezeu a dat” (omonimul grecesc fiind Natanael, pe care-l întâlnim în NT apreciat de Domnul Isus ca un israelit cinstit, sincer); iar numele tatălui lui Netaneel, Țuar – înseamnă „mic” (poate vă aduce aminte și de cetatea în care cere Lot voie să fugă, și care era „atât de mică” – Gen. 19:20-22)

pentru Zabulon: Eliab, fiul lui Helon (Numeri 1:9)

Zabulon (al zecelea fiu al lui Iacov și al șaselea dăruit de Lea, și care era rădăcina uneia dintre semințiile lui Israel) înseamnă „locuință”; Eliab (vom vedea, sau poate deja știți, că și pe unul din frații mai mari ai lui David îl chema Eliab) – căpetenia desemnată din Zabulon pt numărătoare – înseamnă „Dumnezeu este un tată”, iar numele tatălui acestui Eliab, Helon – înseamnă „puternic, vânjos”.

pentru fiii lui Iosif – pentru Efraim: Elişama, fiul lui Amihud; pentru Manase: Gamliel, fiul lui Pedahţur (Numeri 1:10)

Iosif (primul copil al Rahelei, soția favorită a lui Iacov), înseamnă „adaos, adăugat”; în Egipt, unde el a devenit un pion important în planul lui Dumnezeu de izbăvire a lui Israel, a avut doi fii: Efraim și Manase. Din seminția lui Efraim (care înseamnă „rodire”) a fost desemnat pentru recensământul din pustiu Elişama („Dumnezeu a ascultat”), fiul lui Amihud („rudă vrednică de laudă, aliat care trebuie elogiat”); pentru Manase („care te face să uiți”): Gamliel („recompensa lui Dumnezeu”), fiul lui Pedahţur („Dumnezeu-Stânca răscumpără”).

Vă reamintesc, citim din Numeri cap. 1 numele căpeteniilor desemnate de triburile lui Israel să-i asiste pe Moise și Aaron la prima numărătoare a poporului, care avea în vedere să stabilească efectivele unei potențiale armate a lui Israel în perspectiva confruntării cu inamicii care cu siguranță vor încerca să le bareze accesul în Canaan.

pentru Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni (Numeri 1:11)

Beniamin („fiul dreptei mele” sau „fiul celei fericite”) a fost mezinul lui Iacov, cel de-al doilea fiu al Rahelei, născut cu prețul vieții acesteia); reprezentantul seminției lui Beniamin în această comisie de recensământ venea din familia lui Ghideoni („războinic”) și era căpetenia Abidan („tatăl care judecă” sau „tatăl unui judecător”)

pentru Dan: Ahiezer, fiul lui Amişadai (Numeri 1:12)

Dan a fost primul fiu născut lui Iacov de către Bilha, roaba Rahelei, pe care stăpâna sa o dăduse soțului ei pentru că măcar prin ea să aibă copii (asta, până să-i dăruiască Domnul propriii ei copii!) Dan înseamnă „judecător”, tatăl său Iacov anticipând în Geneza 49:16-17 că el va judeca pe poporul său. Domnul îl desemnează să reprezinte seminția lui Dan, pe Ahiezer („fratele ajutorului”), fiul lui Amişadai („Cel atotputernic mi-e aliat”). Ce privilegiu (mai cu seamă în context de judecată sau conflict): să-L ai de partea ta pe Cel Atotputernic!

pentru Aşer: Paguiel, fiul lui Ocran (Numeri 1:13)

Așer („fericit”) fusese al 8-lea fiu al lui Iacov și al doilea al Zilpei, roaba Leei. Binecuvântat și de tatăl său (Gen. 49:20) dar și de Moise (Deut. 33:24-25), Aşer a avut patru fii și-o fiică, prin care a pus bazele unei seminții a lui Israel – dintre care Domnul îl numește să facă parte dintre recenzenți pe fiul lui Ocran – Paguiel („întâlnire cu Dumnezeu”)

pentru Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel (Numeri 1:14)

Primul fiu dăruit lui Iacov de aceeași Zilpa roaba Leei a fost Gad („fericit”); din seminția lui ulterioară, pentru prima numărătoare de la Sinai despre care este vorba aici în Numeri 1 a fost desemnat căpetenia Eliasaf („Dumnezeu a adăugat”), fiul lui Deuel (sau Reuel = „prietenul lui Dumnezeu”; cele două litere ebraice daleth și reș fiind foarte asemănătoare și adesea confundate/greșit utilizate)

pentru Neftali: Ahira, fiul lui Enan.” (Numeri 1:15)

Enumerarea căpteniilor celor 12 seminții desemnate de Domnul să facă parte din ceata ce-i va însoți și ajuta la numărătoare pe Moise și Aaron se încheie cu Ahira („fratele răului”), fiul lui Enan („cel ce are ochi buni/vede departe”), reprezentantul seminției lui Neftali, al 6-lea fiu al lui Iacov și al doilea al Bilhei, roaba Rahelei. Numele înseamnă („luptă/lupte”), și i-a fost dat ca recunoaștere a unei lupte în rugăciune pentru venirea pe lume a acestui copil, o biruință de moment în întrecerea dintre soțiile lui Iacov pentru a-i dărui cât mai mulți fii!

Aceştia sunt cei ce au fost aleşi de adunare, mai-marii seminţiilor părinţilor lor, căpeteniile miilor lui Israel. (Numeri 1:16)

La capătul acestei prime enumerări dintr-o carte biblică a recensămintelor și listelor, precum Numeri, să reținem un prim lucru care zic eu ni se impune: numele evreiești aveau greutate și însemnătate! Spun că e bine și putem să învățăm de aici să nu punem copiilor noștri doar niște nume mai mult sau mai puțin justificate și gândite: trendy, sau doar sonore, sau neapărat preferate – fără să le cunoaștem și eventual să ținem și cont de semnificația acestor nume, pe care niște ființe omenești le vor purta toată viața! Spre deosebire de Shakespeare care (în „Romeo și Julieta”) spunea că un trandafir, chiar dacă s-ar numi altfel, ar avea aceeași mireasmă – deci nu numele contează, ci esența, tipul, caracterul – popoarele antice, evreii în special, considerau că semnificația numelor copiilor le influența creșterea, viața, destinul. Oricum, de reflectat!

Moise şi Aaron au luat pe bărbaţii aceştia care fuseseră chemaţi pe nume. Şi au strâns toată adunarea, în cea dintâi zi a lunii a doua. I-au trecut în cărţile care cuprindeau spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus. (Numeri 1:17-18)

De ce şi-au formulat, declinat și înregistrat ei genealogia? De ce sunt genealogiile aşa de importante în Cuvântul lui Dumnezeu? Ele serveau unui scop triplu:

1. Ele erau interesante şi folositoare celor care erau preocupaţi. Este bine să ştii câte ceva despre originea ta, din ce fel de neam te tragi – iar în ce privește poporul Israel în special, având în vedere exclusivismul poporului ales, era necesară declinarea apartenenței pentru a se putea atesta descendența directă, curată, incontestabilă – singura care asigura incluziunea. Dumnezeu a interzis amestecul/căsătoriile cu alte popoare, iar un israelit adevărat trebuia să îşi poată declara originea. Ei erau beneficiarii unei promisiuni făcute lui Avraam.
2. Motivul pentru care unele nume şi genealogii sunt omise în Biblie, iar altele sunt consemnate, este și faptul că era important ca genealogia Domnului Isus să fie consemnată. În studiul nostru din Geneza am văzut neamul respins care a fost menţionat iniţial şi apoi a fost abandonat şi uitat. Apoi este dată linia genealogică care va conduce la Domnul Isus şi această linie este urmărită prin toată Scriptura.

Noul Testament se deschide cu o genealogie, şi întregul Nou Testament rămâne în picioare sau se prăbuşeşte pe baza acurateţei acelei genealogii. Această genealogie a fost consemnată şi probabil deschisă pentru a fi verificată în ziua aceea în templu. Probabil vrăjmaşul a verificat de mai multe ori, sperând să descopere că Isus nu avea dreptul legal la tronul lui David. Este interesant faptul că acurateţea genealogiei lui Isus Hristos nu a fost niciodată pusă la îndoială de vrăjmaşii Săi.

3. De asemenea, genealogia era necesară şi pentru a decide cine era eligibil pentru preoţie. Un exemplu în această privinţă găsim în cartea Neemia. „Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, galaaditul, şi a fost numit cu numele lor. Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost daţi afară din preoţie.” (Neemia 7:63-64) Leviţii care nu îşi puteau declara descendenţa erau respinşi din slujba preoţească.

În toate acestea există un mesaj pentru noi astăzi. Vă puteţi imagina un tânăr din ziua aceea fiind strigat şi întrebat: „Eşti israelit?” Dacă răspundea: „Păi, sper că sunt israelit, dar nu pot să ştiu sigur până mor”, ce crezi că s-ar fi întâmplat? L-ar fi îndepărtat! Să presupunem că un alt tânăr s-ar fi apropiat şi ei l-ar fi întrebat: „Eşti israelit?” Ce credeţi că i-ar fi făcut dacă el ar fi răspuns: „Păi, mă străduiesc să fiu un israelit, lucrez din greu la aceasta şi sper să devin unul!”? Ar fi fost acesta un răspuns acceptabil? Vedeţi cât de important era pentru ei să declare că sunt israeliţi? Fiecare din ei trebuia să ştie că era fiul lui Avram.

Acum am o întrebare pentru tine, una destul de personală. Poţi să îţi declari descendenţa creştină? Dacă nu ştii nu ești sigur că poţi sau nu, dă-mi voie să-ţi spun că ar fi bine să fii oricând în stare să mărturiseşti acest lucru. Ascultaţi aici: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” (1Ioan 3:2) Poţi să spui şi tu lucrul acesta, prietenul meu?

Cum poţi deveni un fiu al lui Dumnezeu? „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.” (Galateni 3:26) Nu există nicio altă cale! Devii fiul lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos! „Dar tuturor celor ce L-au primit (pe Isus Hristos), adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1:12)  Autoritatea de a deveni fii ai lui Dumnezeu este oferită celor ce fac nici mai mult, nici mai puţin decât să creadă și să se încreadă pur şi simplu în numele Lui.

Şi genealogia noastră este importantă! Dacă eşti cu adevărat copilul lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos, atunci suntem moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos. „Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” ( Gal.3:29) „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” (Romani 8:14-17)

Poţi să fii sigur de asta! Poţi să te naşti din nou prin sângele lui Hristos şi astfel să fii membru în familia lui Dumnezeu. Aceasta este singura cale! În călătoria prin pustia lumii de azi, trebuie oricând să ştii cine eşti! Trebuie să ştii că eşti un copil al lui Dumnezeu. Dacă nu eşti sigur de acest lucru, ar trebui să te asiguri – şi poţi face lucrul acesta. Cum poţi să fii sigur? Crezându-L pe Dumnezeu, pe baza Cuvântul Său! Nu este vorba de ceea ce crezi sau simţi; El spune că dacă te încrezi în Hristos, eşti copilul Său. Iar pe Cuvântul Domnului, te poţi bizui!