Numeri 1:9-54 | Itinerar Biblic | Episodul 243

Dragi ascultători, ne întoarcem la Scriptură, de care sper însă că nu v-ați despărțit nici după ce-am încheiat precedenta noastră întâlnire... Cred de aceea că n-ați uitat că ne aflăm la începutul celei de a patra cărți a Bibliei – Numeri, în prima parte a primului capitol...

Cartea Numeri poate fi socotită o colecție de enumerări și numărători, dar mai poate fi numită „cartea călătoriilor” sau „a popasurilor”, dar și „cartea cârtirilor”. Cea de-a patra secțiune biblică debutează cu marșul pe care-l face Israel în unsprezece zile de la muntele Sinai la Cades Barnea... continuă cu răzvrătirea evreilor împotriva lui Dumnezeu și cu cei 40 de ani de pedeapsă sub forma rătăcirii prin deșert. Cartea se va încheia cu prezentarea noii generații aflate în pragul Canaanului. În mod fundamental, textul biblic contrastează aici credincioșia lui Dumnezeu cu lipsa de statornicie a poporului. Chiar dacă trebuie să le pedepsească neascultarea, Dumnezeu rămâne interesat și la conducerea cu credincioșie a acestui popor pe parcursul pribegiei de 40 de ani. Domnul ilustrează – prin relația cu poporul, dar și cu Moise, Iosua, Caleb – dorința Lui neabătută de a-i răsplăti pe cei ce se încred din toată inima în El! Cartea acoperă deci 40 de ani – începând cu cele două luni de mers de la Sinai la Cades (cap. 1-12), continuând cu pribegia prin pustie de 38 de ani (cap. 13-20) și încheind cu lunile de așteptare a noii generații în vederea intrării în Țara promisă (cap. 21-36). Sau altfel spus: primele 25 de capitole acoperă experiențele în deșert ale generației/populației ieșite din Egipt, pentru ca ultimele 11 capitole să se axeze pe pregătirea și exigențele puse înaintea noii generații, pe cale să intre în Țara Promisă.

Nu ne ferim să admitem că e posibil ca cititorul modern să se confrunte cu plictiseala, citind liste lungi de nume și tabele cu socoteli privind strict structura organizatorică și componența poporului Israel la startul peregrinărilor prin pustie (în paranteză fie spus: stați să ajungem în cărțile Cronicilor!). Mi-aș dori însă ca să fiți dintre cei mai degrabă stârniți, mirați, interesați, dornici să ajungeți la mesajul pe care-l poartă fiecare paragraf – pentru că fiți siguri: Scriptura, Tora n-a fost scrisă ca să ne pună răbdarea la încercare, or să ne pună înainte teste sau mesaje subliminale pe care să le extragem din exprimări prozaice.

Ca fiecare dintre cărțile Bibliei, și cartea Numeri trebuie citită în contextul și pentru scopul său, care pot diferi mult de la carte la carte, și pot fi cu totul altele decât cele preconizate de noi. Să nu uităm că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu, și de folos” – așa că să dăm de-o parte așteptările, prejudecățile, aparențele și să ne propunem să pricepem ce vrea Autorul să ne transmită.

O metodă de abordare a textelor socotite de noi obscure, dificile sau „seci” este să le condimentăm cu întrebări. De ce a fost așa de important să fie inserate numele reprezentanților semințiilor, peste care am trecut și noi data trecută? (Și-am încercat tot atunci să dăm un răspuns... și le vom întâlni din nou și-n cap. 26.) De ce a fost nevoie de stilul acesta intens repetitiv întâlnit în versetele peste care vom trece imediat, din a doua parte a primului capitol, sau din cap. 7? Ce ne oferă valoros asemenea metode sau texte? Este posibil ca ceea ce ne apare nouă azi ca obositor să fi fost de fapt la momentul acela mostre de solemnitate, demnitate, poate chiar frumusețe?! Ce ne spun despre Dumnezeu astfel de texte, și ce vor să modifice în felul nostru de a ne apropia de El? V-ar surprinde, și ați fi în stare să acceptați că aceste nume, numere și repetiții sunt o formă de celebrare a credincioșiei lui Iahweh față de poporul Său?! Vom încerca să continuăm să ne apropiem de aceste texte pentru a extrage din ele ceea ce ne este și nou instructiv și de folos, azi...

Putem spune că exepriențe primei generații, redate în primele 25 de capitole, pot fi defalcate în două faze: primele 10 capitole ale acestei cărți (deci aproape un sfert din ea) ne detaliază pregătirile impuse poporului pentru o traversare izbutită și o intrare biruitoare a lui Israel în Canaanul promis de Iahweh; iar cap. 11-25 vor reda răzvrătirile repetate și necredința poporului punctate de mânia dar și de izbăvirile harului divin.

Începutul cărții ne ia martori la pregătirea meticuloasă pe care Domnul o are în vedere pentru a asigura lui Israel atât o tranziție reușită printr-un deșert ostil, cât și intrarea triumfală în ținutul promis lor, care nici el nu-i va aștepta cu flori (cunoscute fiind natura pervertită și adversă a locuitorilor acelor meleaguri). În acest context, oricât de monotonă ar părea acțiunea, este necesar și urgent recensământul poporului din faza de început a acestui amplu program socio-politic, care – cu sprijinul și sub călăuzirea lui Iahweh Însuși – transcende granițe geografice, culturale și temporale.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu bunăvoința dvs am trecut în revistă data trecută numele și chiar semnificația numelor căpeteniilor fiecăreia dintre cele 12 seminții, oameni desemnați de Dumnezeu Însuși să-i asiste pe Moise și Aaron la numărarea poporului. Înainte de a continua cu niște numere – după atâtea nume! – dați-mi voie să recitesc vers. 17-19 din Numeri 1, pentru o mai bună legătură și fixare a ceea ce urmează cu ceea ce deja am prezentat: „Moise şi Aaron au luat pe bărbaţii aceştia care fuseseră chemaţi pe nume. Şi au strâns toată adunarea, în cea dintâi zi a lunii a doua. I-au trecut în cărţile care cuprindeau spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus. Moise a făcut numărătoarea în pustia Sinai, cum îi poruncise Domnul.” (Numeri 1:17-19)

Poate că vom sesiza o notă de triumfalism și de solemnitate în tot acest efort de numărare și de organizare inclusiv militară a poporului – dar e parte necesară din pregătirea multiplă, inclusiv din fortificarea mentală a lui Israel în vederea luptelor ce-i așteptau până la luarea în stăpânire a Țării făgăduite.

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele. (Numeri 1:20)

Comentatorii tind să fie de acord că vârsta de douăzeci de ani este un indicator de structură socială, specific mentalității influențate de perspectiva divină: cei ce erau sub vârsta de 20 de ani erau socotiți ca fiind aparținători de casa tatălui lor; doar cei de la vârsta de 20 de ani în sus erau persoane cu responsabilitate morală și civică, și cu trăsături și capacități presupus formate care să-i facă în stare să fie parte activă inclusiv în confruntări militare.

...După care urmează trecerea în revistă a rezultatelor recensământului, defalcate pe triburi  

Bărbaţii din seminţia lui Ruben, ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi şase de mii cinci sute. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Simeon, după familiile lor, după casele părinţilor lor; le-au făcut numărătoarea, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi cei în stare să poarte armele: Bărbaţii din seminţia lui Simeon, ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi nouă de mii trei sute. (Numeri 1:21-23)

Ne sunt date aici toate cele douăsprezece seminţii ale lui Israel şi cifrele fiecărei seminţii. Dacă vei avea curiozitatea să verifici adunările, vei descoperi că cifrele sunt corecte. Dar nu trebuie să ne surprindă, nu? Și lista continuă aşa până la versetul 46, iar listarea este făcută aproape în aceeași ordine a semințiilor în care au fost menționați la început căpeteniile asistente, cu singura excepție: Gad, care fusese penultima seminție menționată data trecută (1:14), este acum a treia – cum citim în continuare:

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Gad, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Gad ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci. (Numeri 1:24-25)

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Iuda, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Iuda ieşiţi la numărătoare au fost şaptezeci şi patru de mii şase sute. (Numeri 1:26-27)

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Isahar, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Isahar ieşiţi la numărătoare au fost cincizeci şi patru de mii patru sute. (Numeri 1:28-29)

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Zabulon, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Zabulon ieşiţi la numărătoare au fost cincizeci şi şapte de mii patru sute. (Numeri 1:30-31)

Au trecut în cărţile neamului, dintre fiii lui Iosif, pe fiii lui Efraim, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Efraim ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci de mii cinci sute. (Numeri 1:32-33)

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Manase, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Manase ieşiţi la numărătoare au fost treizeci şi două de mii două sute. (Numeri 1:34-35)

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Beniamin, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Beniamin ieşiţi la numărătoare au fost treizeci şi cinci de mii patru sute. (Numeri 1:36-37)

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Dan, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Dan ieşiţi la numărătoare au fost şaizeci şi două de mii şapte sute. (Numeri 1:38-39)

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Aşer, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Aşer ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi unu de mii cinci sute. (Numeri 1:40-41)

Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Neftali, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: bărbaţii din seminţia lui Neftali ieşiţi la numărătoare au fost cincizeci şi trei de mii patru sute. (Numeri 1:42-43)

După cum se observă, menționarea aportului fiecărui trib este făcută prin repetarea aceleiași formule, în structura căreia ceea ce se schimbă este doar numele seminției, și cifra rezultată din numărătoare. Cercetătorii și comentatorii dau din umeri a neîncredere citind cifrele care descriu forța combatantă a fiecărei seminții – li se par prea mari, în lumina a ceea ce se știe îndeobște despre forțele militare din Orientul antic. Dar oare Îl iau ei în socoteală/calcul și pe... Dumnezeu, pentru care nimic nu e cu neputință, și care era Comandantul suprem al acestei armate în formare?!

De menționat de asemenea și că numărul 12 se păstrează, deși seminția lui Levi nu intră la numărătoare, prin listarea urmașilor lui Iosif ca două seminții – Efraim și-ai lui, respectiv Manase și-ai săi... În felul acesta, nu doar că numărul semințiilor este respectat și rămâne definitoriu, dar și Iosif își primește partea sporită pomenită în binecuvântarea lui Iacov (din Gen. 49:22-26)

Aceştia sunt aceia a căror numărătoare a fost făcută de Moise şi Aaron şi de cei doisprezece bărbaţi, mai-mari ai lui Israel; era câte un bărbat pentru fiecare din casele părinţilor lor. Toţi aceia dintre copiii lui Israel ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi aceia din Israel care erau în stare să poarte armele, toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci. (Numeri 1:44-46)

O cifră impresionantă, care se verifică privind și-n urmă (Exodul 38:26, unde se vorbește de „fiecare om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, adică pentru şase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni”) dar și înainte – când vom însuma subtotalurile triadelor menționate în cap. 2, atunci când se va trece în revistă așezarea taberei lui Israel. Avem încă o dovadă a credincioșiei și atotputerniciei lui Dumnezeu, care Își ține făgăduința făcută lui Iacov de a-i binecuvânta familia și de a o transforma în popor! Și este o creștere, nu? – de la 70 (câți veniseră în Egipt) la 603550 de bărbați în stare să poarte armele – câți se lansau acum în traversarea deșertului și-n cucerirea Țării promise!

Acum vom remarca faptul că leviţii nu au fost număraţi.

Leviţii, după seminţia părinţilor lor, n-au intrat în numărătoarea aceasta. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi şi să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel. Dă în grija leviţilor Cortul întâlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce Cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el şi vor tăbărî în jurul Cortului. (Numeri 1:47-50)

Motivul pentru care ei nu au fost număraţi pentru luptă este acela că responsabilitățile lor ceremoniale și sacre erau de o mare importanță – ei aveau răspunderea deplină asupra Cortului întâlnirii. Ei îl întindeau când tabăra se așeza, şi îl demontau când erau gata să meargă mai departe... iar pe drum, purtau, păzeau și întrețineau fiecare din piesele și părțile componente (vom vedea asta în detaliu când vom ajunge la cap. 3, special alocat leviților).

În alte traduceri, aici în Numeri 1:50, ca și în Exodul 38:21, Cortul întâlnirii apare cu numele de „Cortul mărturiei” – cu referire la cele două table de piatră pe care erau înscrise Cele zece porunci. Mai târziu (Ps. 19:7) David va folosi ideea de mărturie cu referire la Cuvântul lui Dumnezeu, în sens general, care „este adevărat și dă înțelepciune celui neștiutor”.

Când va porni Cortul, leviţii să-l desfacă; şi când se va opri Cortul, leviţii să-l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să tăbărască fiecare în tabăra lui, fiecare lângă steagul lui, după cetele lor. Dar leviţii să tăbărască în jurul Cortului întâlnirii, pentru ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel; şi leviţii să aibă paza Cortului întâlnirii.” (Numeri 1:51-53)

Ceea ce este tradus aici în vers. 51 cu „străinul” apare în alte traducei/variante tradus ca „oricine altcineva”, care se referă în sens larg nu neapărat la cei ce nu aparțineau de Israel, ci la orice altă persoană (inclusiv israelit) aparținând de orice altă seminție decât a lui Levi! Cu excepția leviților, toți ceilalți erau socotiți străini de datoriile ritualistice și religioase aferente Cortului întâlnirii/mărturiei. Pedeapsa cu moartea va fi reiterată în cartea Numeri, și-o vom vedea aplicată în mod implacabil atât în Numeri cap. 16, cât și în episodul binecunoscut din 1 Sam. 6, care s-a soldat cu uciderea lui Uza, deși acesta avusese buna intenție de a împiedica răsturnarea chivotului din car!

Trebuia/trebuie înțeles că Prezența Divină avea atât rol protector și benedictiv, cât și punitiv – binecuvântare pentru cei ce manifestau ascultare și se închinau într-un fel potrivit, cu o atitudine corespunzătoare față de sfințenia și desăvârșirea lui dumnezeu; blestem și nimicire pentru cei ce nu conștientizau sau luau în ușor poruncile, prezența și puterea lui Iahweh.

Camparea Leviților de jur-împrejurul Cortului întâlnirii era o măsură de protejare a celorlalte seminții ca nu cumva din neatenție sau sfidare să se expună mâniei lui Dumnezeu, gata să aplice neabătut celor ce nesocoteau poruncile Sale – pentru că era necesar ca toți să înțeleagă că nu era de glumit cu sfințenia și autoritatea Lui! De fapt, plasarea leviților în jurul Cortului era o măsură a harului protector al lui Dumnezeu, și o reiterare a copleșitoarei Sale prezențe!

Copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul; aşa au făcut. (Numeri 1:54)

În lumina răzvrătirii ulterioare și șirului de abateri săvârșite de Israel inclusiv în capitolele următoare din Numeri, aceste cuvinte ce atestă supunerea și sensibilitatea poporului la cuvintele lui Iahweh ne lasă un gust amar... Israel începe așa de bine – și va sfârși așa de grozav!

Ce lecție de consecvență și de permanentă autocercetare avem aici! Este important să începi bine alergarea – dacă ai de gând și te implici s-o și continui bine! Altfel, degeaba... Iar în Eclesiastul (7:8) înțeleptul Solomon accentuează indirect asta, afirmând că este mai bun sfârșitul unui lucru decât începutul lui.

Cel mai frumos și bine este să începi... să continui... și să sfârșești în ascultare, și-ntr-un duh de pocăință... sigur, asta nu exclude greșelile, dar asigură șansa de a veni smerit înaintea lui Dumnezeu, gata să-ți recunoști și să-ți plângi păcatul, să te lupți și să te lași ajutat (inclusiv de Dumnezeu) să-l elimini din viața ta... ca să nu te expui revărsării mâniei și dreptății lui Dumnezeu asupra celor ce vor fi nesocotit poruncile și avertismentele Lui!   

Și-o altă concluzie impusă de acest prim capitol din cartea Numeri: copiii lui Israel aveau nevoie/trebuiau să ştie cine sunt... de aceea avem reliefat aici acest principiu (specific lor) al genealogiei. Era de asemenea important ca fiecare dintre ei să ştie unde îi este locul. Fiecare avea un loc, o poziție în tabără, reieșită din rolul și locul specific care îi erau destinate seminției de care aparținea... Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Trebuie să ne cunoaştem identitatea, proveniența, destinația și autoritatea – să nu uităm că aparţinem familiei lui Dumnezeu, că suntem copiii Lui... și asta ne impune și drepturi și obligații! Şi în consecință trebuie să ştim inclusiv unde este nevoie de noi... care este aportul nostru în închinarea corespunzătoare, în lucrarea lui Dumnezeu, în războiul spiritual în care suntem angrenați (că suntem sau nu conștienți de asta!)  

Vom vedea (și vom învăța) mai multe despre asta în capitolul... și-n episodul următor, dacă ne va îngădui Dumnezeu să ne reîntâlnim! Pe curând!