Numeri 2:1-34 | Itinerar Biblic | Episodul 244

Stimați prieteni, nu știu care este relația dvs cu aritmetica/matematica sau cu numerele, dar constat cu uimire și plăcere că Dumnezeu nu lasă nimic deoparte sau la întâmplare, că El are mesaje importante pe care le transmite pe orice cale și oricui – indiferent de pasiunile sau deficiențele personale, ori de limbajele de care se folosește preoponderent fiecare... Astfel, vedem (citind și reflectând la această a patra carte a Scripturii – Numeri) că... numerele și numărătorile, numele și cantitățile sunt printre instrumentele folosite de Dumnezeu să ne comunice lucruri importante – macro- sau micro- mesaje... și devine datoria noastră nu doar să le receptăm, ci să ni le și însușim, conștienți că fiecare lecție de sus este esențială, dacă vrem să evităm greșelile trecutului și să înaintăm acumulând roduri și biruințe.

Istoria relatată în Numeri începe cu numărătoarea poporului făcută în vederea organizării taberei în jurul Cortului Întâlnirii, fază care se va încheia cu recunoașterea oficială a centralității prezenței lui Dumnezeu – prin darurile aduse la Cort de către căpeteniile fiecărei seminții și prin sărbătorirea Paștelui. Locul central al lui Dumnezeu (atât în staționare, cât și în marș) va deveni astfel clar și evident. Copiii lui Israel urmau să-și însușească o deprindere esențială: să tăbărască în jurul Cortului întâlnirii într-o ordine prestabilită și însușită, și să pornească la fel, având totdeauna ca punct de reper Cortul întâlnirii și chivotul Domnului.

Primul capitol ne-a prezentat aspecte legate de primul recensământ al poporului: cine, unde, când, cum să facă numărătoarea; cine să fie numărat (luat în evidență pentru oaste) și cine nu... se consacră astfel vârsta de 20 de ani ca una a maturității și independenței/individualizării depline (biologice, psihice, sociale) a bărbaților din Israel, precum și exceptarea/punerea deoparte a leviților, care aveau îndeletniciri religioase speciale: purtători, păstrători și păzitori ai Cortului întâlnirii și mobilierului acestuia.

Capitolul 2 ne descrie rânduiala divină impusă pentru a se asigura așezarea taberei în jurul Domnului – dar o primă observație este că versetele cuprinse în acest capitol, care conțin toate prescripțiile care trebuiau aplicate, sunt plasate între două versete (ultimul, 54, din cap. 1 și ultimul, 34, din cap. 2) care conțin o exprimare identică: „Copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul...” Formula subliniază centralitatea Domnului în tabără și hotărârea poporului de a-L declara și respecta pe Iahweh ca Domn și Stăpân, umblând și lucrând în ascultare de El! Prezența lui Dumnezeu în tabără reclama ca tot ce se făcea acolo să se facă în acord cu voia/poruncile, și spre slava Lui! Doar ascultarea de Dumnezeu aduce cu sine binecuvântarea prezenței Lui!

Și noi azi suntem chemați să căutăm prioritar Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și tot ce facem să facem ca pentru El – în ascultarea și spre gloria Lui!

Din păcate însă această exprimare din ultimul verset al celor două capitole 1 și 2 subliniază șic aracterul nestatornic al poporului – care, asemenea multora, încep fulminant umblarea cu Dumnezeu, și o termină în faliment!... distanța dintre cele două fiind foarte scurtă, deci instabilitatea – puternică și rapidă!

Aceste prim recensământ trebuia să marcheze și să celebreze credincioșia lui Dumnezeu! Copiii lui Israel trebuiau să ştie cine sunt, de aceea avem genealogia. Era de asemenea important ca fiecare dintre ei să ştie unde îi este locul. Fiecare avea un loc specific care îi era destinat în tabără. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Trebuie să ne cunoaştem identitatea și apartenența, faptul că noi aparţinem familiei lui Dumnezeu, că suntem copiii Lui. Şi trebuie să ştim unde este nevoie de noi.

În timpul acestor ani în pustie, aşezarea taberei şi ordinea în ce priveşte călătoria lor au fost disciplinate în acord cu instrucţiunile lui Dumnezeu.

Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Copiii lui Israel au să tăbărască fiecare lângă steagul lui, sub semnele casei părinţilor lui; să tăbărască în faţa şi împrejurul Cortului întâlnirii. (Numeri 2:1-2)

Am văzut în capitolul precedent că numărătoarea indivizilor s-a făcut ținându-se cont de seminție, familie/clan și casă părintească. Ni se spune că au ridicat steaguri peste taberele lor. Acestea erau stindarde care erau înălţate deasupra lor. Ce era mai exact pe aceste steaguri? Daţi-mi voie să citez din doi mari învăţaţi ai Vechiului Testament, Keil şi Delitzsch, în Comentariu asupra Pentateucului, volumul III: „Nici legea mozaică, nici Vechiul Testament în general, nu ne oferă vreo indicaţie despre aspectul sau semnul unui steag (deqhel). Potrivit tradiţiei rabinice, steagul lui Iuda purta înfăţisarea unui leu, acela al lui Ruben, asemănarea unui om, sau a unui cap de om, acela al lui Efraim forma unui bou, iar cel al lui Dan, imaginea unui vultur; astfel, cele patru creaturi vii asociate cu forme îngereşti descrise de Ezechiel erau reprezentate prin aceste patru steaguri.” 

Alți interpreți leagă aspectul simbolurilor de pe fiecare steag de binecuvântările specifice rostite de Iacov înainte de moarte peste cei doisprezece fii ai săi; adică, în acord cu Geneza 49, pe stindardul lui Ruben trebuie să fi fost un (cap de) om, pe al lui Simeon – sabia, pe al lui Iuda – leul... semnul lui Zabulon – posibil corabia, un asin îl reprezenta pe Isahar, o cerboaică pe Neftali, un pom roditor pe Iosif... Dan putea avea ca semn și un șarpe (sau o cumpănă), Gad – o cetate, Așer – potirul regal, Beniamin – un lup, Levi probabil vreun simbol legat de Cortul întâlnirii, posibil menora (sfeșnicul cu șapte brațe). Dar nu vreau să insist sau să induc vreun exces de simbolistică, pentru că există pericolul de a scoate sensuri sau de a conferi interpretări care nu au fost intenţionate. Există destui oameni care merg atât de departe, căutând să găsească, după felul în care era aşezată tabăra, o imagine despre modul în care sunt aşezate stelele pe cer, semnele zodiacului! De asemenea, sunt oameni care-și zic creștini și încearcă să găsească evanghelia scrisă în stele sau încearcă să-şi afle/citească viitorul scris în stele. Shakespeare a scris undeva: „Nu în stele se află destinul nostru, ci în noi înşine.” Problema este deci în și cu noi înşine, nu dincolo de stele. Nu vom găsi învăţătura în stele; o găsim în Cuvântul lui Dumnezeu. Fără Cuvântul lui Dumnezeu nu am fi bănuit că învăţătura vine de sus. De fapt, omenirea nu are scuză că nu a putut citi Evanghelia în stele, deoarece întreaga creaţie arată puterea eternă a lui Dumnezeu şi divinitatea Lui. Până la urmă deci nu e esențial să știm sigur că steagurile purtau un nume sau o emblemă, pentru simplul fapt că tradiţia nu este mereu exactă.

Așadar, copii lui Israel tăbărau fiecare sub semnele casei părinților lui, care se reuneau sub steagul seminției de care aparțineau. Potrivit dispozițiilor strategice însă, Cortul întâlnirii era flancat de patru tabere, pe fiecare latură campând efectivele a câte trei seminții, începând cu partea de est, în sensul acelor de ceasornic, după cum urmează:

La răsărit, tabăra lui Iuda, cu steagul ei şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Iuda, Nahşon, fiul lui Aminadab, cu oştirea lui, alcătuită din 74.600 de oameni ieşiţi la numărătoare. Lângă el să tăbărască seminţia lui Isahar şi mai-marele fiilor lui Isahar, Netaneel, fiul lui Ţuar, cu oştirea lui, alcătuită din 54.400 de oameni, ieşiţi la numărătoare; apoi seminţia lui Zabulon şi mai-marele fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon, cu oştirea lui, alcătuită din 57.400 de oameni ieşiţi la numărătoare. (Numeri 2:3-8)

Să reținem că evreii îşi ridicau corturile în funcţie de poziţia Cortului întâlnirii; acesta ocupa centrul taberei, şi apoi copiii lui Israel tăbărau în jurul lui. Desigur fiecare își ridica steagul pentru a semnala poziţia lor în tabără.

În partea de răsărit/est era Iuda. Seminţia lui Isahar (v. 5) şi seminţia lui Zabulon (v. 7) trebuiau să tăbărască sub acelaşi steag cu Iuda. Atunci când aceste trei seminţii vedeau steagul cu semnul leului (să zicem) pe el, ştiau că acolo le este locul. Răsăritul era punctul cardinal către care era orientat Cortul întâlnirii... deci, când poporul ridica tabăra pentru deplasare, cei 186.400 de soldați (sunt convins că ați verificat exactitatea adunării!) aflați sub steagul lui Iuda constituiau avangarda lui Israel.

Toţi cei din tabăra lui Iuda ieşiţi la numărătoare sunt 186.400 de bărbaţi, după oştirea lor. Ei să pornească cei dintâi. (Numeri 2:9)

Încă un lucru remarcabil: prima seminție menționată în fiecare triadă de triburi este reprezentativă pentru tot grupul; se va spune în toate cele patru cazuri: „tabăra lui...”, fiind menționate pe rând numele Iuda, Ruben, Efraim și Dan pe post de titulari de tabere (un fel de responsabili pentru aripa respectivă a lui Israel); nu sunt foarte clare criteriile după care au fost desemnați aceștia, de către Iahweh Însuși... Dacă Iuda și Dan erau într-adevăr triburile care dădeau cei mai mulți ostași, Ruben și mai cu seamă Efraim nu erau dintre cele mai prolifice/numeroase seminții. Deci nu criteriul cantitativ era primordial! A fost dintotdeauna specific Domnului nostru să-Și arate slava și puterea mai cu seamă prin numere și cantități neimpresionante, ca să excludă orice discuție asupra factorului determinant în victorii! Nu uităm cuvintele unui războinic prin excelență, și om credincios (Ioanatan, fiul lui Saul și prietenul cel mai bun al lui David) care a spus într-o împrejurare: „...nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” (1 Samuel 14:6).

În acest grup, un indiciu ar putea fi faptul că semințiile menționate descind din cel de al 4-lea, cel de-al 5-lea și cel de-al 6-lea dintre fiii născuți de Leea lui Iacov.

Ne-ntoarcem să privim amplasamentul taberei evreiești:

La miazăzi, tabăra lui Ruben, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur, cu oştirea lui, alcătuită din 46.500 de bărbaţi ieşiţi la numărătoare. Lângă el să tăbărască seminţia lui Simeon şi mai-marele fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai, cu oştirea lui, alcătuită din 59.300 de oameni ieşiţi la numărătoare; apoi seminţia lui Gad şi mai-marele fiilor lui Gad, Elisa, fiul lui Deuel, cu oştirea lui, alcătuită din 45.650 de oameni ieşiţi la numărătoare. (Numeri 2:10-15)

Așadar, partea de sud a fost pusă sub comanda și responsabilitatea lui Ruben, primul fiu al Leei; Simeon era al doilea, iar Levi al treilea – dar acesta fiind exclus dintre semințiile ce dau soldați armatei, locul său a fost luat de Gad, fiul cel mare al slujitoarei Leei – Zilpa.  

Toţi cei din tabăra lui Ruben ieşiţi la numărătoare sunt 151.450 de oameni, după oştirile lor. Ei să pornească în al doilea rând. (Numeri 2:16)

O aritmetică simplă ne arată că grupul dinainte – al lui Iuda – era de departe cel mai puternic și numeros, pe câtă vreme triada sudică, vecină, a lui Ruben, Simeon şi Gad era doar a treia tabără (din cele patru), ca număr de efective.

Apoi va porni cortul întâlnirii, împreună cu tabăra leviţilor, aşezată în mijlocul celorlalte tabere. Pe drum, vor ţine şirul în care a tăbărât fiecare, la rândul lui, după steagul lui. (Numeri 2:17)

Semnificativ este locul central atribuit seminției lui Levi, garda Cortului, tăbărâtă imediat în jurul Cortului și responsabilă de acesta: Moise, Aaron și preoții pe latura estică, chehatiții la miazăzi/sud, gherșoniții la apus/vest, iar merariții pe latura de nord. În staționare, leviții și Cortul erau punctul focal al taberei, iar în marș erau inima/centrul convoiului. Textul biblic va reveni – și o vom face și noi – în capitolele următoare cu detalierea atribuțiilor și slujbelor leviților. Important de reținut acum este că, în marș, leviții porneau după Gad, și imediat după ei pornea Efraim!

La apus, tabăra lui Efraim, cu steagul său şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud, cu oştirea lui, alcătuită din 40.500 de oameni ieşiţi la numărătoare. Lângă el să tăbărască seminţia lui Manase şi mai-marele fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahţur, cu oştirea lui, alcătuită din 32.200 de oameni ieşiţi la numărătoare; apoi seminţia lui Beniamin şi mai-marele fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni, cu oştirea lui, alcătuită din 35.400 de oameni ieşiţi la numărătoare. (Numeri 2:18-23)

În vest erau desemnați să campeze seminţiile lui Manase (v. 20) şi Beniamin (v. 22), sub acelaşi steag cu Efraim. Aceste trei seminții proveneau din fiii născuți lui Iacov de către Rahela, respectiv Iosif și Beniamin.

Toţi cei din tabăra lui Efraim ieşiţi la numărătoare sunt 108.100 de oameni, după oştirile lor. Ei să pornească în al treilea rând. (Numeri 2:24)

Ei asigurau ariergarda leviților în timpul călătoriei... și trebuie remarcat totuși că erau grupul cu cel mai mic efectiv dintre cele patru care flancau Cortul.

La miazănoapte, tabăra lui Dan, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai, cu oştirea lui, alcătuită din 62.700 de oameni ieşiţi la numărătoare. Lângă el să tăbărască seminţia lui Aşer şi mai-marele fiilor lui Aşer, Paguiel, fiul lui Ocran, cu oştirea lui, alcătuită din 41.500 de oameni ieşiţi la numărătoare; apoi seminţia lui Neftali şi mai-marele fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan, cu oştirea lui, alcătuită din 53.400 de oameni ieşiţi la numărătoare. (Numeri 2:25-30)

În sfârșit cercul se închide cu tabăra dinspre nord, de care era responsabil Dan. Dan și Neftali fuseseră copiii slujitoarei Rahelei, Bilha, iar Așer – al doilea fiu al slujitoarei Leei – Zilpa. Oarecum amplasarea sa aici afectează logica aranjării și ordinii semințiilor – dar se pare că nu prea mai era alt loc pentru Așer, de vreme ce Levi nu participa și celelalte grupuri erau relativ complete, reflectând oarecum originile și descendențele pe linie maternă ale fiilor lui Iacov.   

Toţi cei din tabăra lui Dan ieşiţi la numărătoare sunt 157.600 de oameni. Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor. (Numeri 2:31)

Din punctul de vedere al efectivelor, acesta era al doilea cel mai numeros frup, fiind oarecum logic ca deschiderea convoiului să fie făcută de cel mai numeros grup – sub steagul lui Iuda – iar spatele să fie asigurat tot de o tabără numeroasă, respectiv al doilea grup ca mărime – Dan.

Aceştia sunt copiii lui Israel ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor. Toţi cei ieşiţi la numărătoare şi care au alcătuit taberele după oştirile lor au fost 603.550. (Numeri 2:32)

Oricât am înțelege sau nu criteriile de grupare a semințiilor și de amplasare a taberelor, trebuie să recunoaștem că Dumnezeu rămâne preocupat permanent de ordine și rânduială, mai cu seamă în cazul grupurilor cu o asemenea pondere disciplina fiind fundamentală. Copiii lui Israel se aşezau deci și mărșăluiau de o manieră cât se poate de ordonată. Și e clar că fiecare familie din fiecare seminţie își cunoștea și respecta locul în cadrul seminţiei dar și al taberei.

Leviţii, după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul, n-au intrat la numărătoare în mijlocul copiilor lui Israel. Şi copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. Aşa tăbărau ei, după steagurile lor; şi astfel porneau la drum, fiecare după familia lui, după casa părinţilor lui. (Numeri 2:33-34)

Deși abia în capitolul și episodul următor vom afla explicit efectivele leviților, putem concluziona că numărul total de brațe de muncă (inclusiv leviții) fiind de 625.550 de bărbați, și ținând cont de prezumția rezonabilă că bărbații constituiau cel puțin o treime din totalul israeliților – rezultă un popor de aproximativ două milioane de persoane.

(Am putea spune, pe acest principiu, că numărul războinicilor este un indiciu mult mai exact al forței unei biserici, și nu neapărat numărul total, al consumatorilor din bănci! Desigur se poate discuta și dezvolta și particulariza mult, aici...)

Am învăţat așadar că numărătoarea de la Sinai s-a făcut în vederea înscrierii la oaste (de aceea se face referire doar la bărbații de peste 20 de ani, în stare să poarte armele). Să nu uităm însă că porunca Domnului din chiar debutul cărții Numeri (1:2) a fost: „Faceți numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel...” ; deci dincolo de considerentul militar, Iahweh avea în vedere dimensiunea comunitară – fiecare israelit trebuia să ştie cine era şi unde-i era locul. Ei trebuiau să îşi cunoască genealogia/apartenenţa, ca să-şi cunoască locul în tabără și deci atribuțiile – atât în staționare cât și în deplasare... Nu mai vorbim că nu puteau merge la luptă, sau nu puteau fi  dacă nu erau siguri de poziţia lor.

Tot astfel, lupta creştină nu se poate duce în sfera îndoielilor şi a temerilor, ci în lumina clară  a unei salvări sigure. Vrăjmaşii noştri de astăzi sunt aceiași, și la fel de puternici ca oricând: lumea, firea şi diavolul. Prietenul meu, dacă nu eşti sigur de mântuirea ta, ești expus și pasibil să fii biruit de acești inamici considerabili!

Fiecare persoană din biserica Domnului Isus Cristos are un loc stabilit de Dumnezeu. Toate serviciile bisericii trebuie să fie sub călăuzirea Duhului Sfânt.  Ni se spune că am fost botezaţi de un singur Duh ca să alcătuim un singur trup. Când ai fost adăugat la acest trup, ai devenit un mădular și ți s-a atribuit o funcțiune în acest organism. „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.” (1 Cor. 12:12-14)

Iar când Dumnezeu te aşează în trup, o face cu scopul de a-I sluji. Fiecare credincios are un dar. Tu ai un dar. Folosirea acestui dar reprezintă slujirea ta ca şi creştin.

Nu sunt expert în materie, dar îmi dau seama că trupul omenesc are multe organe și membre, fiecare cu rolul său fără care nu se poate! Am auzit că în picior există peste 20 de oase. La fel şi în trupul lui Hristos sunt o sumedenie de componente cu o multitudine de daruri, care trebuie puse în aplicare.Fiecare trebuie să ne descoperim darul. Cred că Dumnezeu îi răsplăteşte pe copiii Săi care își folosesc darul pus în ei.  Deşi Duhul Sfânt este împărţit fiecăruia în mod individual, după voia lui Dumnezeu, cred că 1 Corinteni 12:31 ne învață să cerem şi să umblăm după darurile cele mai bune! Când eram tânăr l-am ascultat pe Dr. Ironside învăţând din Biblie şi i-am cerut lui Dumnezeu să mă facă şi pe mine un învăţător ca el. Dumnezeu a ascultat şi a dat răspuns rugăciunii mele într-un mod minunat. Deşi n-am să pot predica niciodată cum a făcut-o el, Dumnezeu mi-a permis să am și eu o lucrare de învăţător, așa cum am cerut de la El. Cred că putem tânji sincer după cele mai bune daruri, dar să recunoaştem că toate sunt sub autoritatea suverană a Duhului Sfânt.

Vă amintiţi de Tabita? Ea făcea haine. Vă aduceţi aminte că atunci când a murit, l-au chemat pe Simon Petru şi văduvele i-au arătat hainele pe care Tabita le făcuse pentru ele. Probabil că Simon Petru s-o fi rugat: „Doamne, cred că ar fi potrivit s-o înviem pe această femeie. Biserica are nevoie de ea!” Şi Dumnezeu a înviat-o din morţi!

Prietene, trebuie să-ţi găseşti locul în tabără. Ocupi cumva locul altuia? Trăiești și lucrezi la înălțimea locului pe care îl ocupi? Odată asigurați fiecare în dreptul său, ar trebui să încurajăm și să ajutăm fiecare membru al bisericii să îşi găsească locul lui – şi asta ar trebui să îmbărbăteze și să dinamizeze chiar şi pe cel mai smerit sau apatic dintre mădulare: ai un dar pe care Dumnezeu ți l-a dat și vrea ca să-l foloseşti! Nu încerca să faci slujba altcuiva; fă ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci! Până ne vom reîntâlni, gândește la asta!