Numeri 4:1-49 | Itinerar Biblic | Episodul 246

Dragi ascultători, continuăm să privim în cea de-a patra carte a VT și-a Pentateuhului semnat de Moise – o carte care emană și induce un simț al ordinii și preciziei... care n-ar trebui să ne mire, având în vedere că Sursa sa este Dumnezeul nostru cel desăvârșit, și care este cu atât mai necesar pe zi ce trece în viața noastră minată de indecizie, imprecizie și relativism! Să cerem lui Dumnezeu ordonarea vieților noastre și reeducarea noastră în acest spirit divin de rânduială, disciplină și responsabilitate, care aplicate pot avea impact!  

Privind primele capitole ale cărții Numeri, putem sesiza că se respectă și aici un tipar al mișcării dinspre general spre particular, de la amplu la specific... astfel, primul capitol ne-a prezentat liderii și efectivele fiecărei seminții a lui Israel; cap. 2 ne-a ajutat să avem o imagine de ansamblu a așezării taberei lui Israel în staționare, dar și ordinea de deplasare când erau în mișcare; cap. 3 ne-a dat ocazia să constatăm că și gruparea pusă deoparte pentru responsabilități specifice – Levi – a fost supusă recensământului și amplasării în aria de desfășurare a slujbei Cortului... astfel încât (după cap. 2 și 3) putem avea înaintea ochilor minții imaginea taberei ridicate de Israel în pustie: Cortul întâlnirii avea aspectul unui dreptunghi în mijlocul taberei. Un alt dreptunghi era creat în jurul cortului, de tabăra leviţilor. Înspre exterior, un alt dreptunghi mult mai mare era format apoi, de jur împrejur, de taberele celor douăsprezece seminţii. Cortul era mereu aşezat cu intrarea către est. Aaron şi Moise împreună cu familiile lor aveau corturile în faţa uşii cortului, spre est... iar în dreptul lor erau taberele lui Iuda, Isahar, Zabulon. Merariții erau leviții amplasați pe latura de nord, între Cort și taberele lui Dan, Aşer, Neftali; pe latura de vest a Cortului și taberei, era Gherşon, protejați pe aceeași latură de Efraim, Manase și Beniamin; iar în sud, Chehatiții... și, în spatele acestora, Ruben, Simeon şi Gad.

Și capitolul 4 face trecerea de la națiune la seminția menită să vegheze la închinarea corespunzătoare a lui Israel, ne va prezenta în continuare condițiile și responsabilitățile de slujire impuse fiecărei familii a leviților. Fiecare dintre cele trei familii ale seminţiei lui Levi aveau de îndeplinit slujbe specifice la Cortul întâlnirii. Acest capitol ne arată cine putea să slujească, care era ordinea slujbelor şi câţi din fiecare seminţie ajung efectiv în slujirea imediată.

Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Numără pe fiii lui Chehat dintre copiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinţilor lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei destoinici să facă vreo slujbă la Cortul întâlnirii. (Numeri 4:1-3)

În primul rând să remarcăm – lucru valabil pentru toate grupurile și familiile de leviți – că „floarea vârstei”, anii prescriși pentru lucrarea efectivă pentru leviţi era de la treizeci de ani până la cincizeci de ani. (Nu uităm în context că și Domnul Isus Și-a început lucrarea tot la 30 de ani!) Destoinicia nu era dată desigur automat de vârstă, dar aceasta era o condiție! Apoi, deși numărătoarea leviților începuse cu gherșoniții (Gherșon fiind întâiul-născut al lui Levi), descrierea slujbelor începe, cum vom vedea, cu chehatiții.

Iată slujbele fiilor lui Chehat, în Cortul întâlnirii: ele privesc Locul Preasfânt. La pornirea taberei, Aaron şi fiii lui să vină să dea jos perdeaua dinăuntru şi să acopere cu ea chivotul mărturiei; să pună deasupra ei o învelitoare de piele de viţel de mare şi să întindă pe deasupra un covor făcut în întregime din materie albastră; apoi să pună drugii chivotului. Să întindă un covor albastru peste masa pâinilor pentru punerea înainte şi deasupra să pună străchinile, căţuile, ceştile şi potirele pentru jertfele de băutură; deasupra să fie şi pâinea care se pune necurmat înaintea Domnului; peste toate aceste lucruri, să întindă un covor cărămiziu şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să pună drugii mesei. Să ia un covor albastru şi să acopere sfeşnicul, candelele lui, mucările lui, cenuşarele lui şi toate vasele lui pentru untdelemn, care se întrebuinţează pentru slujba lui; să-l pună cu toate uneltele lui într-o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-l pună pe targă. Peste altarul de aur să întindă un covor albastru şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-i pună drugii. Să ia apoi toate uneltele întrebuinţate pentru slujbă în Sfântul Locaş şi să le pună într-un covor albastru şi să le acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să le pună pe targă. Să ia cenuşa din altar şi să întindă peste altar un covor de purpură; să pună deasupra toate uneltele pentru slujba lui, tigăile pentru cărbuni, furculiţele, lopeţile, lighenele, toate uneltele altarului şi deasupra să întindă o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-i pună drugii. După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit Sfântul Locaş şi toate uneltele Sfântului Locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din Cortul întâlnirii. Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă sub privegherea lui untdelemnul pentru sfeşnic, tămâia mirositoare, darul de pâine de toate zilele şi untdelemnul pentru ungere; să aibă în grija lui tot cortul şi tot ce cuprinde el, Sfântul Locaş şi uneltele lui.” (Numeri 4:4-16)

Remarcăm în context că, la fel de mult ca slujba propriu-zisă a chehatiților, se pune accentul pe modul în care preoții (Aaron și fiii lui) trebuiau să pregătească tot ce ținea de Cort pentru punerea în slujbă a chehatiților – pentru că doar preoții aveau voie să atingă elementele și componentele Cortului. Ne apare evident din ce-am citit că accesul la tronul lui Dumnezeu (chivot) era, este și va rămâne posibil doar prin perdeaua dinăuntru (adică trupul, hertfa Mântuitorului!). Tot ce se afla în Cort avea drugi sau se așeza pe tăvi cu drugi, pentru a fi purtate de chehatiți, exclusiv pe brațe sau umeri.  

Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Să nu cumva să puneţi neamul familiilor chehatiţilor în primejdie să fie nimicit din mijlocul leviţilor. Iată ce să faceţi pentru ei ca să trăiască, şi să nu moară, când se vor apropia de Locul Preasfânt: Aaron şi fiii lui să vină şi să pună pe fiecare din ei la slujba şi sarcina lui. Să nu intre ei să învelească lucrurile sfinte, ca să nu moară.” (Numeri 4:17-20)

Aaron şi fiii lui erau responsabili – și Dumnezeu îi mandatează în mod special și apăsat! – să aibă grijă de pregătirea corespunzătoare, conform poruncilor divine, a fiecărei piese de mobilier care trebuia purtată de chehatiți, dar care nu aveau sub nicio formă permisiunea de a le atinge, culpă ce-i putea costa viața! (Aduceți-vă aminte de Uza, din 1 Sam. 6, care a fost lovit de Dumnezeu pentru că a încercat să țină chivotul să nu cadă din car). Deci fiecare obiect trebuia acoperit cu grijă de Aaron şi fiii lui înainte ca fiii lui Chehat să vină să le poarte.

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Numără şi pe fiii lui Gherşon, după casele părinţilor lor, după familiile lor, şi anume să faci numărătoarea, începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să împlinească vreo slujbă în cortul întâlnirii. (Numeri 4:21-23)

Slujba gherșoniților, ca de altfel a tuturor leviților, era definită pe două coordonate: ce aveau efectiv de făcut, și cui dădeau socoteală Gherşon.

Iată slujbele familiilor gherşoniţilor, slujba pe care vor trebui s-o facă şi ce vor trebui să ducă. Să ducă covoarele Cortului şi Cortul întâlnirii, învelitoarea lui şi învelitoarea de piele de viţel de mare, care se pune deasupra, perdeaua de la uşa Cortului întâlnirii, pânzele curţii şi perdeaua de la uşa porţii curţii, de jur împrejurul cortului şi altarului, funiile lor şi toate uneltele care ţin de ele. Şi ei să facă toată slujba privitoare la aceste lucruri. În slujbele lor, fiii gherşoniţilor să fie sub poruncile lui Aaron şi fiilor lui, pentru tot ce vor duce şi pentru toată slujba pe care vor trebui s-o facă; în grija lor să daţi tot ce au de dus. Acestea sunt slujbele familiilor fiilor gherşoniţilor în cortul întâlnirii şi ce au ei de păzit sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. (Numeri 4:24-28)

În continuare sunt enumerate responsabilitățile merariților, alte învelitori şi funii care erau responsabilitatea familiilor lui Gherşon.

Să faci numărătoarea fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor; şi anume să faci numărătoarea, începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să facă vreo slujbă în cortul întâlnirii. Iată ce este dat în grija lor şi ce au ei de dus, pentru toate slujbele din Cortul întâlnirii: scândurile Cortului, drugii lui, stâlpii lui, picioarele lui; stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor, funiile lor, toate uneltele care ţin de ei şi tot ce este rânduit pentru slujba lor. Să spuneţi pe nume lucrurile care sunt date în grija lor şi pe care le au ei de purtat. Acestea sunt slujbele familiilor fiilor lui Merari, toate slujbele pe care au să le facă ei în cortul întâlnirii, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.” (Numeri 4:29-33)

Așadar fiii lui Merari duceau obiectele grele: scândurile, drugii, stâlpii; chehatiţii purtau obiectele de mobilier, cea mai prețioasă povară; gherşoniţii, se pare, că aveau cea mai uşoară sarcină: aceea de a căra perdelele, învelitorile şi funiile. Preocuparea Domnului de a atribui slujbe și responsabilități clare este subliniată expres în vers. 32: Să spuneţi pe nume lucrurile care sunt date în grija lor şi pe care le au ei de purtat. O slujbă clară permite o răspundere clară – și fiecare dintre cele trei grupări de leviți dădeau socoteală de slujba lor fiilor lui Aaron, Eleazar (chehatiții) și Itamar (gherșoniții și merariții).

După ce li se atribuie slujbele, se face și recensământul leviților, în aceeași ordine:

Moise, Aaron şi mai-marii adunării au făcut numărătoarea fiilor chehatiţilor, după familiile lor şi după casele părinţilor lor, şi anume a tuturor acelora care, de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, erau în stare să facă vreo slujbă în cortul întâlnirii. Cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost două mii şapte sute cincizeci. Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile chehatiţilor, toţi cei ce făceau vreo slujbă în cortul întâlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea, după porunca Domnului dată prin Moise. (Numeri 4:34-37)

Fiii lui Gherşon ieşiţi la numărătoare, după familiile lor şi după casele părinţilor lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, şi anume toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în cortul întâlnirii, cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, după casele părinţilor lor, au fost două mii şase sute treizeci. Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Gherşon, toţi cei ce făceau vreo slujbă în cortul întâlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului. (Numeri 4:38-41)

Cei ieşiţi la numărătoare dintre familiile fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în cortul întâlnirii, cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost trei mii două sute. Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Merari; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise. (Numeri 4:42-45)

Așadar raportul de mărime al grupurilor nu ține cont de ordinea în care au fost numărați: cei mai numeroși – merariții (3.200), apoi chehatiții (2.750) și gherșoniții (2.630).

Toţi aceia dintre leviţi a căror numărătoare au făcut-o Moise, Aaron şi mai-marii lui Israel, după familiile lor şi după casele părinţilor lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă şi să ducă cortul întâlnirii, toţi cei ieşiţi la numărătoare au fost opt mii cinci sute optzeci. Le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise, arătând fiecăruia slujba pe care trebuia s-o facă şi ce trebuia să ducă; le-au făcut numărătoarea după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul. (Numeri 4:46-49)

Aş vrea să vă rog să facem un exercițiu de imaginație, cam cum stăteau lucrurile când se punea tabăra în mişcare. Când Moise şi Aaron ieşeau din cort dimineaţa, nu aveau nevoie de dezbateri; nu spuneau: „Haideţi să avem o întâlnire cu ceata presbiterilor... sau cu diaconii... şi să vedem ce trebuie schimbat...” Ei nu erau condiţionaţi de astfel de lucruri. Ei urmăreau să vadă dacă stâlpul de nor se ridica deasupra cortului. Când acesta se ridica, însemna că ei trebuiau să ridice tabăra, și să se pregătească de marş. Dacă nu se ridica,  însemna că trebuiau să rămână în tabără și în ziua aceea. Moise şi Aaron nu trebuiau decât să privească şi să urmeze semnul pe care Dumnezeu li-l dăduse, prin acel stâlp de nor, care reprezenta Duhul lui Dumnezeu.

Copiii lui Dumnezeu ar trebui să fie conduşi la fel și astăzi. Nu neapărat în sensul de a se uita după un stâlp de foc, ci de a ne lăsa călăuziţi de acelaşi Duh al lui Dumnezeu... „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu”.  Duhul lui Dumnezeu vrea să-i călăuzească pe fiii lui Dumnezeu.

Imediat ce se ridica stâlpul de nor, Aaron şi fiii lui mergeau în Sfântul locaş şi mergeau mai întâi la perdea. (Vă amintiţi că de cealaltă parte a perdelei, în Sfânta Sfintelor, erau chivotul şi capacul ispăşirii. Când marele preot intra în Sfântul locaş, el se întorcea cu faţa spre est în timp ce stropea cu sânge capacul ispăşirii. Marele preot făcea aceasta doar o singură dată pe an.) Perdeaua era atârnată cu nişte inele şi preoţii o lăsau jos şi apoi aruncau perdeaua peste capacul ispăşirii şi peste chivotul mărturiei. Apoi puneau ţesătura de in de jur împrejurul ei, de asemenea înveleau şi celelalte obiecte... şi, în final, aveau grijă ca toate să fie făcute după porunca lăsată de Domnul. Când toate acestea erau isprăvite şi toate vasele erau învelite, chehatiţii puteau intra. Erau nişte drugi care se potriveau în toartele acestor obiecte de mobilier. Chehatiţii intrau şi luau mobilierul cu aceşti drugi şi le purtau. Preoţii care purtau chivotul conduceau coloana în frunte şi aşteptau stâlpul de foc ca să îi călăuzească.

Vom vedem ordinea în care au mărşăluit într-un capitol viitor.

Probabil că seara era o privelişte foarte încântătoare să îi urmăreşti cum îşi aşezau din nou tabăra. Fiecare ştia ce avea de făcut. Fiecare dintre ei avea o anumită parte a cortului pe care o purtase în ziua de mers. Atunci când aşezau tabăra primul lucru pe care îl coborau era chivotul. Întreaga tabără era aşezată în funcţie de acesta. Chehatiţii care purtau celelalte obiecte de mobilier le puneau în raport cu chivotul şi apoi scândurile şi perdelele erau amenajate în jurul lor. Cu alte cuvinte, mobilierul era pregătit la început, iar ordinea de montare ca și cea de demontare era deja însușită. Nu e neapărat modul în care construim noi o casă astăzi, dar amintiţi-vă că era vorba despre un marş, şi totul era adaptat acestor condiții speciale... Fiecare persoană avea misiunea sa.

De asemenea, cred că întreaga tabără se așeza în mare grabă. Cred că în mai puțin de o oră reuşeau să fie montate toate, astfel încât Cortul să fie gata să fie funcțional... după care se puteau așeza toate celelalte steaguri și corturi ale lui Israel.

Îmi vine în minte un exemplu. În primul meu mandat pastoral în Nashville, Tennessee (JVMcGee) eram necăsătorit şi petreceam mult timp cu tinerii. Când venea circul în oraş, mergeam la depourile feroviare, ca să fim acolo când ajungea circul la ora două dimineaţa. Nu era niciun alt sunet în afară de strigătele animalelor. Amplasau maşinile pe linia de aşteptare şi în momentul în care maşinile erau oprite, o întreagă armată de oameni cobora din ele. Trenul nu staţiona mai mult de cinci minute, în timp ce vagoanele desfăşurau vagoanele platformă, circul era descărcat şi se mişca spre bază.

Un cort pentru bucătar era montat şi mulţi lucrători serveau cafeaua şi micul dejun în timp ce alții ridicau structura pentru cortul cu acoperişul cel mare în formă de cupolă; apoi mulţimea aceasta sosea să ia micul dejun, în timp ce ceilalţi muncitori mergeau afară să aşeze scaunele şi arenele de circ şi să agaţe trapezele. Vă spun, fiecare muncitor îşi cunoaştea perfect meseria şi era fascinant să priveşti acea desfășurare de activități. Până la ora 10 dimineaţa totul era aranjat şi gata de treabă. Iar la prânz, marea paradă a circului era pe stradă, invitându-ne la spectacolul de seară.

Nu uit cât de atractive și interesante erau astea pentru mine. Întreaga noapte o petreceam urmărind sosirea circului în oraş. Și i-am spus odată unui prieten: „Cred că aşa se întâmpla și când copiii lui Israel își așezau tabăra!”

După ce conducătorii dădeau semnalul și stabileau locul de campare, chehatiţii puneau jos obiectele cărate... Apoi fiii lui Merari intrau cu scândurile şi stâlpii şi puneau partea lor. Apoi gherşoniţii puneau învelitorile. În final, marele preot dădea la o parte perdeaua şi o atârnau. Ce senzaţional trebuie să fi fost să îi vezi pe israeliţi aşezându-şi tabăra. Probabil că făceau lucrul acesta foarte bine după zeci de ani de practică!

După cum fiecare levit avea slujba lui, tot aşa, fiecare creştin are un dar şi o slujbă pe care Dumnezeu aşteaptă să le împlinim. Cred că Dumnezeu te va răsplăti dacă vei face ceea ce doreşte El din partea ta. Noi nu trebuie să alegem să facem ce ne place, ce credem noi că e bine – ci să folosim darurile pe care El ni le-a atribuit!

Să presupunem că un bărbat care avea grijă de acel tăruş pentru colţul nordic al cortului întâlnirii s-ar fi săturat de slujba lui. Într-o zi în timp ce înfigea tăruşul, își va fi zis: „Mi s-a cam acrit de asta. Sunt douăzeci de ani de când car acest ţăruş! Vin aici dimineaţa, îl desfac şi îl scot din pământ, îl pun pe umăr şi îl iau în căruţă cu familia mea. Se pare că nimeni nu recunoaşte cât de greu muncesc. Nimeni nu mă răsplăteşte pentru ceea ce fac. Moise nu m-a chemat niciodată ca să-mi zică măcar „mulțumesc”! Gata, m-am săturat... de azi, am de gând să nu mai car acest ţăruş!” Așa că în dimineaţa când vor fi trebuit să demonteze cortul, ţăruşul nu se lăsa scos din pământ... aşa că decide să-l lase acolo. Şi-o fi zis: „Oricum nimeni nu va observa! Slujba mea nu e așa de importantă. Ce mare lucru fac eu – să car ţăruşul ăsta... ei bine, azi am să-l las aici!”

Vă puteţi imagina problema din seara următoare? Ei vor încerca să ridice cortul, dar ţăruşul pentru colţul nordic ar lipsi. Bărbaţii i-ar da raportul lui Moise, care l-ar căuta pe omul care trebuia să aibă grijă de ţăruş. I-l aduc, și Moise îl întreabă: „Unde e ţăruşul?” şi bărbatul ar răspunde: „L-am lăsat unde am tăbărât aseară!” Moise l-ar întreba de ce a făcut asta, iar bărbatul ar răspunde: „Nu cred că ceea ce făceam eu e așa de important!” Moise i-ar spune: „Nu e important?! Nu putem să ridicăm cortul fără ea. Va trebui să stai acolo toată noaptea şi să ţii tu însuţi funia, pentru că tu eşti reponsabil de acel ţăruş!”

Câţi dintre copiii lui Dumnezeu de astăzi nu cred la fel că slujba lor nu este semnificativă?! Bărbatul acela a fost credincios timp de douăzeci de ani; apoi dintr-o dată s-a pierdut cu firea... şi observaţi care a fost efectul acestui lucru asupra ridicării cortului. Dumnezeu nu te va răsplăti pentru cantitatea de muncă pe care ai făcut-o, ci pentru credincioşia cu care ai făcut ceea ce te-a chemat El să faci! Dacă eşti și tu o persoană care duce „ţăruşul din colţul de nord”, nu uita să îl porţi și astăzi” Slujba pe care ţi-a încredinţat-o Dumnezeu este foarte importantă în ochii Lui!

Mă rog pentru tine! Domnul să ne binecuvânteze pe toți!