Numeri 8:1-26 | Itinerar Biblic | Episodul 250

Dragi prieteni, numai dacă nu vrem nu învățăm, din orice întâlnire care ne pune să reflectăm la cuvintele din Cuvântul scris al lui Dumnezeu; Biblia este un manual de viață demn de încredere, pentru că are același autor ca viața însăși! Or, eu cred că prețuim și autorul, și Cartea, și prilejurile de a cunoaște mai bine voia și planul lui Dumnezeu în ce ne privește – și (pentru că ele ne garantează viața eternă) chiar vrem să ținem cont de ele în trăirea și lucrarea noastră aici și acum.

Cu aceste precizări esențiale și clare asumate, ne-ntoarcem în cartea care ne arată că Dumnezeu Se folosește de orice mijloc să Se reveleze, că El lucrează la fel de bine cu numere și cifre... și că e util să știm să învățăm și din liste de nume și din numere precum din cuvinte. După cum am văzut până acum în cele șapte capitole din cartea Numeri pe care le-am parcurs, la startul peregrinării prin pustie înspre Țara făgăduită, Domnul poruncește (și Moise împreună cu liderii semințiilor execută) recensământul efectivelor fiecărui trib – numărătoare făcută după familie, după casă părintească, pe nume, pe cap – a tuturor celor de la douăzeci de ani în sus în stare să poarte armele. Apoi se procedează la organizarea taberelor în jurul centrului constituit de Cortul întâlnirii – nu înainte ca seminția lui Levi (exceptată inițial de la numărătoare) să fie plasată ca o centură protectivă între Cort și laturile taberelor.

După ce s-au stabilit apoi și atribuțiile și efectivele fiecăreia dintre familiile leviților, după ce tabăra a fost ordonată (stabilindu-se inclusiv ordinea de plecare și marș, pentru fazele dinamice, de mișcare ale traseului) căpeteniile semințiilor au venit înaintea lui Dumnezeu și au adus daruri în semn de recunoaștere a întâietății lui Iahweh în mijlocul lor, și ca angajament de supunere față de Dumnezeu. Și pentru că orice apropiere de Dumnezeu începea la altarul de aramă, darurile semințiilor au coincis cu inaugurarea și sfințirea acelui altar – o celebrare care a ținut 12 zile, fiecare din cele 12 seminții și căpetenii aducându-și în câte o zi darurile drept prinos.

Ceremonialul de închinare a darurilor se încheie cu imaginea copleșitoare a confirmării prezenței lui Dumnezeu și-a bunăvoinței divine de a întreține un dialog cu poporul, mediat de Moise. „Când intra Moise în cortul întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul ispăşirii, care era aşezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu Domnul.” (Numeri 7:89) Înțelegem din acest ultim verset al cap. 7 că altarul este esențial nu numai pentru inițierea, ci și pentru păstrarea relației cu Iahweh. Jertfa adusă pe altar dărâmă zidul păcatului care-l separă pe om de Dumnezeu, și reface relația! Așadar la șirul darurilor aduse Domnului trebuie adăugat și darul cuvenit Domnului din partea fiecărui israelit; de aceea, fiecare dintre noi trebuie să păstrăm altarul în atenția noastră; altarul amintește de jertfa Domnului Isus, iar moartea Lui este drumul spre viață!

Capitolul 8 reia și accentuează imperativul sfințirii și curățirii, aplicându-l acum pregnant celor consacrați slujirii la Locașul sfânt – leviții. Mai precis, capitolul tratează elemente care au în vedere purificarea poporului în vederea îndeplinirii sarcinii sfinte pe care Dumnezeu le-o desemnase. Cei care vroiau să-I urmeze lui Dumnezeu şi să-I slujească trebuiau să fie curaţi.

Poate vom fi surprinși să constatăm că în primele versete se dau instrucţiuni privind... aşezarea candelelor în sfeşnic în Locul Sfânt. La prima vedere s-ar putea spune că sfeşnicul n-are ce căuta aici – am trecut demult de locul unde au fost date instrucţiunile privind Cortul întâlnirii. Dar când ne uităm mai de aproape vedem că Dumnezeu are un motiv întemeiat pentru care îl menţionează aici:

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte lui Aaron şi spune-i: „Când vei aşeza candelele în sfeşnic, cele şapte candele vor trebui să lumineze în partea dinainte a sfeşnicului.” Aaron a făcut aşa; a aşezat candelele în partea dinainte a sfeşnicului, cum poruncise lui Moise, Domnul. Sfeşnicul era de aur bătut; atât piciorul cât şi florile lui erau de aur bătut. Moise făcuse sfeşnicul după chipul pe care i-l arătase Domnul. (Numeri 8:1-4)

Frumusețea și funcțiunile sfeșnicului și a candelelor sale sunt descrise mai detaliat în Exodul 25:31-40. Era unul dintre obiectele de mobilier din cortul întâlnirii; era prețios și pentru că era făcut din aur bătut, era lucrarea unui artizan care îi dăduse forma ramurilor de migdal, cu o floare mare de migdal în capătul fiecărui braţ, care să ţină candelele.  Flacăra candelelor plasate în vârf scoateau în evidenţă frumuseţea sfeşnicului.

Acesta este obiectul care ne sugerează cea mai deplină asociere și asemănare cu Persoana și lucrarea lui Hristos pe care o găsim în Tabernacol. Candelele aprinse sunt simbolul Duhului Sfânt care revelează frumuseţea lui Hristos. Sfeşnicul este simbolul lui Hristos care a trimis Duhul Sfânt în lume. Duhul lui Dumnezeu ia cuvintele și lucrările lui Hristos şi ni le dezvăluie nouă. Sfeşnicul reprezintă lumina, iar Domnul Isus Hristos spune despre El Însuşi că este Lumina lumii. El este revelat în Cuvântul lui Dumnezeu.

Restul capitolului 8 vorbeşte despre curăţirea leviţilor. Vom zice poate: ce legătură este între orientarea corespunzătoare a candelelor sfeșnicului, și slujirea leviților? Un răspuns simplu ar fi că dacă flacăra candelelor sfeșnicului nu erau atent/corect așezate, lumina lor era difuză și insuficientă – or, Dumnezeu este lumină și aduce și dăruiește lumină clară și suficientă! La fel, leviții care nu aveau o bună mărturie în comunitate derutau poporul, or Dumnezeu dorea ca Israel să știe că leviții erau responsabili să prezinte/reflecte însăși natura și lucrarea lui Iahweh! Or, asta nu se putea fără sfințire autentică și curățire necurmată! Ei trebuiau să vină la ligheanul pentru spălat, pentru curăţire, cu toate că fuseseră deja la altarul de aramă, care vorbeşte despre crucea lui Hristos. Descoperim aici că voia și lucrarea lui Dumnezeu este să îşi păstreze slujitorii curaţi.

Acum înţelegem de ce sfeşnicul este menţionat aici, între darurile căpeteniilor şi curăţirea leviţilor. Ne reaminteşte că toate lucrurile trebuie făcute în lumina prezenţei lui Hristos. Ce semnifică acest lucru pentru tine şi pentru mine? Înseamnă că darurile şi slujirea noastră pentru El trebuie făcute în lumina prezenţei Lui. Cu alte cuvinte, trebuie făcute după Cuvântul Său. Aceasta este sursa de unde Biserica trebuie să îşi ia instrucţiunile... nu dintr-o carte a disciplinei bisericeşti, nu din înregistrările tradiției, sau din oricare alte asemenea surse de sorginte omenească – ci din Cuvântul lui Dumnezeu!

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Ia pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel şi curăţă-i. (Numeri 8:5-6)

În prima parte a cărții Numeri, este remarcabilă focalizarea frecventă asupra leviților. De la bun început au fost evidențiați, prin simplul fapt de a fi exceptați de la recensământul semințiilor, pentru că urmau să fie consacrați slujbei la Cortul întâlnirii. Ei trebuiau să formeze un fel de centură protectoare între Cort și popor, ca să nu izbucnească mânia lui Dumnezeu în cazul în care accidental sau sfidător cineva din popor ar fi atentat la desacralizarea perimetrului sau funcțiunilor Cortului. În cap. 3 și 4 ne sunt descrise în detaliu slujbele fiecărei familii din cele trei ramuri ale lui Levi. Cap. 6 se încheie cu binecuvântarea pe care tot fiii lui Levi aveau s-o rostească peste copiii lui israel. Întreg capitolul 7 – cel mai lung din Numeri și al doilea ca lungime din toată Biblie, după Ps. 119 – se ocupă de darurile pe care căpeteniile celor 12 seminții le dedică pentru slujba din Cortul întâlnirii la inaugurarea altarului de aramă... iar capitolul prezent continuă să se concentreze pe cerințele divine de pregătire și consacrare pentru slujbă a leviților.

Până acum, știm că ei fuseseră numărați și luați în locul întâilor născuți ai poporului, precizându-li-se cu minuțiozitate slujbele pe care le aveau de făcut. Venise acum momentul consacrării efective în slujirea propriu-zisă... care trebuia precedată de o curățare model! Prietene, dacă Dumnezeu vrea să se folosească de tine, El îți va adresa o chemare clară... și va trebui să te cureţe, pentru asta... și o va face în felul Lui! Vedem în continuare cum poruncește Iahweh să se procedeze cu leviţii (Numeri 8:7-8)

Iată cum să-i cureţi: Stropeşte-i cu apă ispăşitoare; să lase să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele şi să se cureţe. Să ia apoi un viţel, cu darul de mâncare obişnuit, făcut din floare de făină frământată cu untdelemn; şi să mai iei un alt viţel pentru jertfa de ispăşire.

În primul rând, ei trebuiau stropiţi cu apă ispăşitoare. Acest lucru se făcea la ligheanul pentru spălat. În al doilea rând, tot trupul lor trebuia să fie ras. În al treilea rând, ei trebuiau să-şi spele hainele şi să se curăţească. În al patrulea rând, trebuiau să aducă o jertfă de ispăşire şi o ardere de tot.

Vă amintiţi ce a zis Dumnezeu despre Levi? Levi a fost unul dintre fiii lui Iacov şi când Iacov l-a binecuvântat, i-a zis aşa (am mai menționat Gen. 49... citesc acum vers. 5-7): „Simeon şi Levi sunt fraţi; săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată, şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov şi-i voi risipi în Israel.” Este evident faptul că era nevoie să fie curăţiţi.

Ceea ce este esenţial pentru cel care astăzi este copilul lui Dumnezeu nu este cum merge, ci încotro merge. „Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.” (1 Ioan 1:7) Vedeţi, lumina... şi sângele care ne poate curăţi... sunt menţionate împreună aici. Când umbli în lumină, vezi că în viaţa ta este imperfecţiune. Și atunci vei merge la lighean ca să o îndepărtezi, acest fapt simbolizând mărturisirea păcatelor.

După cum am citit și observat, sunt patru paşi spre curăţire indicaţi aici:

1.„Stropeşte-i cu apă ispăşitoare.” Vă amintiţi că Simon Petru a obiectat când Isus le-a spălat picioarele ucenicilor: „Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” (Ioan 13:8). Adică: „nu vei avea părtăşie cu Mine.” Ioan explică acest lucru când scrie în Epistola sa: „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii.” Da, dar atunci când umblu în lumină văd păcatele din viaţa mea. Ce e de făcut atunci? „...şi sângele lui Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat.” El continuă să facă asta, ori de câte ori ne mărturisim păcatele înaintea Lui: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:7 şi 9) Acesta este cel mai important lucru, prieteni. Și este la fel de valabil și pentru cei deja iertați, credincioşi: Dacă vrei să-I slujeşti Domnului trebuie să îţi mărturiseşti păcatele. Altarul de aramă este locul unde păcătosul vine la Dumnezeu pentru mântuire; ligheanul este locul unde credinciosul, sfântul lui Dumnezeu, vine să fie curăţit.

2.„Să lase să treacă briciul peste tot trupul lor.” Cuvântul lui Dumnezeu „este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12) Cuvântul lui Dumnezeu poate săpa adânc în viaţa ta, şi dacă-l lași și-l folosești bine, va da la iveală lucruri greşite despre care poate că nici nu ştiai că sunt acolo... sau că sunt greşite! Ştii, tu ai nevoie de acest brici ascuţit. Dacă ești de acord că pe-acolo pe undeva există și niște pete, scoate briciul şi începe să foloseşti Cuvântul lui Dumnezeu. El este o lumină... şi de asemenea o sabie ascuţită! Care nu te va răni, ci te va curăța – dacă-l folosești cu smerenie și pocăință!

3.„Să-şi spele hainele...” Îmbrăcămintea aminteşte de obiceiurile vieţii. Pentru a preciza scopul pentru care sunt purtate le numim „costum de călărie” sau „haine de casă” sau „cămașa de duminică”... Este necesar să ne spălăm hainele! Avem anumite obiceiuri de care trebuie să ne debarasăm, deoarece ele dăunează mărturiei noastre pentru Domnul.

4.„...pentru jerfta de ispăşire.” Trebuia să fie un viţel pentru arderea de tot şi jertfa de mâncare şi un alt viţel mai tânăr pentru jertfa de ispăşire. Aceste jertfe, aşa cum am văzut deja, vorbesc despre Hristos. Arderea de tot vorbeşte despre cine este El. Jertfa de mâncare vorbeşte despre perfecţiunea Lui fără păcat. Jertfa de mulţumire ne aminteşte de faptul că El ne-a împăcat prin sângele curs la crucea Lui. Jertfa de ispăşire vorbeşte despre ceea ce a făcut El pentru noi și-n locul nostru. Cu alte cuvinte, toată această curăţire, tot ce se face, se face în lumina persoanei şi lucrării lui Hristos. El a făcut totul pentru noi. Deci, pentru că am fost răscumpărați cu prețul sângelui Său, Îi aparținem – acesta este motivul pentru care ni se cere ca tot ce facem să facem cu recunoștință, bucurie și dragoste, ca pentru Domnul, și nu ca pentru oameni!

Să apropiipe leviţi înaintea Cortului întâlnirii şi să strângi toată adunarea copiilor lui Israel. Să apropii pe leviţi înaintea Domnului; şi copiii lui Israel să-şi punămâinile pe leviţi. Aaron să legene pe leviţi într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca un dar legănat din partea copiilor lui Israel; şi să fie închinaţi astfel în slujba Domnului. (Numeri 8:9-11)

Actul consacrării are două faze: întâi poporul îi închină pe leviți Domnului (vers. 9-11) – închipuiți-vă cum trebuie să fi arătat acea vânzoleală totuși nu lipsită de disciplină de milioane de oameni care și-au pus mâinile pe cei aproape 9.000 de leviți! Închipuiți-vă cum va fi adus Aaron 9.000 de leviți ca dar legănat Domnului?! Iar apoi (în partea a doua a pasajului (vom citi imediat și vers. 12-14) leviții se consacră ei înșiși, identificându-se prin punerea mâinilor cu vitele aduse jertfă. După cum vedem, toate acestea au fost făcute pentru ca leviţii să îi poată sluji Domnului – și pentru ca în slujirea lor să-și poată exercita funcția de protecție și legătură între Iahweh și copiii lui Israel.

Leviţii să-şi pună mâinile pe capul viţeilor şi să aduci unul ca jertfă de ispăşire şi altul ca ardere-de-tot, ca să faci ispăşire pentru leviţi. Să pui pe leviţi în picioare înaintea lui Aaron şi înaintea fiilor lui şi să-i legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat Domnului. Aşa să desparţi pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel; şi leviţii vor fi ai Mei. (Numeri 8:12-14)

Să înţelegem bine și practic aceste lucruri! Poţi să cânţi un cântec solo, poţi predica, poţi să predai la şcoala duminicală, poţi să fii în comitetul bisericii, dar nu vei fi eficient dacă nu te lași continuu curățat de Domnul, dacă nu umbli în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, care te scanează și te ajută să identifici pata... Trebuie să te cercetezi permanent în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Ştii că ai eşuat, îţi mărturiseşti păcatele înaintea Lui şi ştii că El te iartă şi te curăţeşte. Foloseşte acest brici pentru a îndepărta orice lucru care dăunează. Trebuie să ai mare grijă și să fii atent la obiceiurile tale, dacă vrei ca Dumnezeu să se folosească de tine. Mărturia multor lucrători a fost distrusă datorită vreunui obicei prost de care n-au vrut sau n-au putut să se dezbare. Curăţirea trebuie să se bazeze în întregime pe persoana şi lucrarea lui Hristos, pe pocăință și pe lucrarea de sfințire a Duhului lui Dumnezeu!

Vă reamintesc, suntem în capitolul 8 din Numeri, continuă prescripțiile și argumentele lui Iahweh în ce privește slujirea leviților, care-I aparțin Lui de drept (Numeri 8:15-19):

După aceea, leviţii să vină să facă slujba în cortul întâlnirii. Astfel să-i curăţeşti şi să-i legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat. Căci ei Îmi sunt daţi cu totul din mijlocul copiilor lui Israel: Eu i-am luat pentru Mine în locul întâilor născuţi, din toţi întâii născuţi ai copiilor lui Israel. Căci orice întâi născut al copiilor lui Israel este al Meu, atât din oameni, cât şi din dobitoace; Mie Mi i-am închinat în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi în ţara Egiptului. Şi Eu am luat pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai copiilor lui Israel. Am dat pe leviţi în totul lui Aaron şi fiilor lui, din mijlocul copiilor lui Israel, ca să facă slujbă pentru copiii lui Israel în Cortul întâlnirii, să facă ispăşire pentru copiii lui Israel, şi astfel copiii lui Israel să nu fie loviţi cu nicio urgie, când se vor apropia de Sfântul Locaş.”

Aşa cum vă amintiţi am menţionat mai înainte cum Domnul, în rugăciunea Sa de mare Preot afirmă despre credincioşi: „…ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat...” (Ioan 17:6) Domnul Isus Hristos a plătit preţul şi ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu prin propriul Său sânge. Acum Tatăl ne-a dăruit Domnului Isus Hristos. Noi îi aparţinem Lui!

Moise, Aaron şi toată adunarea copiilor lui Israel au făcut cu leviţii tot ce poruncise lui Moise Domnul despre leviţi; aşa au făcut copiii lui Israel cu ei. Leviţii s-au curăţit şi şi-au spălat hainele. Aaron i-a legănat într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului, şi a făcut ispăşire pentru ei, ca să-i curăţească. După aceea, leviţii au venit să-şi facă slujba în cortul întâlnirii, în faţa lui Aaron şi a fiilor lui. Întocmai cum poruncise lui Moise Domnul cu privire la leviţi, aşa s-a făcut cu ei. (Numeri 8:20-22)

Toate poruncile date de Iahweh lui Moise au fost împlinite întocmai. Lucrurile puteau funcționa bine de-acum! Slujirea noastră pentru Domnul nu se bazează pe norme şi legi. Noi Îi slujim Domnului Isus pentru că Îl iubim! Suntem într-o relaţie nouă cu El. Am fost făcuţi una cu El; facem parte din El. Ce bucurie să ştim că nu este vorba de a urma reguli sau porunci – oricât de grave sau simple vor fi fost! În schimb este vorba despre dorinţa de a-I fi pe plac. Cât de minunat este acest lucru! Iar pasajul final al capitolului (Numeri 8:23-26) face ultimele precizări, tehnice dar necesare:

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Iată legea privitoare la leviţi. De la vârsta de douăzeci şi cinci de ani în sus, orice levit va intra în slujba Cortului întâlnirii ca să îndeplinească o slujbă acolo. De la vârsta de cincizeci de ani încolo, să iasă din slujbă şi să nu mai slujească. Va putea să ajute pe fraţii lui în Cortul întâlnirii, să păzească ce le este dat în grijă; dar să nu mai facă slujbă. Aşa să faci cu leviţii în ce priveşte slujbele lor.”

În Numeri 1:3 am văzut că numărătoarea celor apţi de luptă i-a cuprins pe cei de la vârsta de douăzeci de ani în sus. În capitolul 4 am învăţat că leviţii slujeau între 30 și 50 de ani. Aici, plaja de vârstă pentru slujirea leviţilor la cortul întâlnirii era de 25 de ani, începînd cu vârsta de 25 de ani. Să fie vreo contradicție? Poate fi ușor rezolvată, admițând că din cei 22.000 de leviți de la vârsta de o lună, cei cca 9000 închinați Domnului în cap. 8 erau cei de la vârsta de 30 de ani în sus, ceilalți (între 25 și 30 de ani) rămânând într-un stagiu de pregătire, de ucenicie, pentru a fi pe deplin eficient când împlinea 30 de ani!

Acest lucru poate ridica și chestiunea vârstei la care deveneau răspunzători. Îmi permit să anticipez și să citesc din Numeri 14:29, unde scrie: „Trupurile voastre moarte vor cădea în pustiul acesta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea.” După câte se pare în acest exemplu, vârsta responsabilității era de douăzeci de ani. Băiatului de nouăsprezece ani îi era îngăduit să intre în ţară, cel de douăzeci de ani, care a cârtit, trebuia să moară în pustie.

Aş vrea să sugerez faptul că vârsta responsabilităţii s-ar putea să fie un pic mai târziu decât avem noi tendinţa să credem. Poate gândim despre vreun copil că este responsabil, doar pentru că e mai precoce. Nu cred acest lucru. Un copilaş poate să îl primească pe Domnul și la patru ani, și cunosc personal asemenea cazuri... Dar vârsta responsabilităţii trebuie să fie undeva mai târziu, odată cu discernământul... care eu cred că vine diferit de la om la om. Vedem că Dumnezeu a stabilit vârste diferite pentru forme diferite de slujire. Un bărbat putea deveni soldat la douăzeci de ani; un levit putea începe slujba în cort la douăzeci şi cinci de ani; un preot îşi începea slujba preoţească la treizeci de ani.

Ceea ce este important este că ar trebui să îi învăţăm şi să-i îndemnăm pe copiii noștri să vină la Domnul cât mai curând. Pentru că cel mai important lucru pentru ei este să se încreadă în Domnul Isus! Să nu obosim să ne rugăm și să fim mărturii vii, în acest sens! Punem punct aici ediției de azi, mulțumim că ne-ați fost alături, pe curând!