Numeri 11:1-35 | Itinerar Biblic | Episodul 253

Stimați ascultători, prin harul lui Dumnezeu continuăm și azi să călătorim pe urmele poporului evreu. Precum cărțile precedente din Pentateuh, și Numeri poate fi împărțită în felii mari, pentru a avea și o perspectivă de ansamblu – și aș sugera trei asemenea secțiuni: sărbătoare (cap. 1-10), dezastru (11-25) și o nouă șansă pentru o nouă generație (26-36). Sărbătoarea de la finalul cărții Leviticul se prelungește și capătă valențe naționale în prima parte a cărții Numeri. Cele 12 seminții se odihneau în prezența Domnului, coborât în mijlocul taberei (vezi norul ce acoperea Cortul) – amintindu-ne principiul/adevărul etern că sărbătoarea adevărată este doar odihna în prezența Domnului.

Dar abia pleacă Israel de la Sinai, și sărbătoarea se transformă în dezastru – cum vom vedea în capitolele care urmează. Cauza – necredința și răzvrătirile succesive ale poporului ce umple paharul nelegiuirii și atrage pedeapsa lui Dumnezeu. Vă reamintesc, tabăra se așezase în jurul Cortului întâlnirii, cu leviții plasați ca un zid de protecție între popor și Cort. Apoi cap. 3-4 prezintă familia lui Aaron și relația cu leviții. Cunoaștem apoi familiile leviților și slujbele lor. În cap. 5 aflăm legislația care avea în vedere curăția taberei, iar cap. 6 se ocupă în detaliu despre legea nazireatului – dedicarea/predarea cuiva Domnului. Întâietatea Domnului în mijlocul lui Israel este consfințită prin răspunsul poporului, închinarea căpeteniilor și prezentarea darurilor, prin consacrarea leviților și apoi a fiecărui israelit (cu ocazia sărbătorii Paștelui).

Iar dac-ar fi să sintetizăm câteva din învățămintele esențiale desprinse până acum din cartea Numeri, și să le exprimăm prin imperative, am spune că am învățat până acum cât e de important:

-să fii înrolat în rândul combatanților Domnului!

-să-ți ordonezi viața avându-L pe Dumnezeu în centru

-să te consacri în slujba Lui

-să te păstrezi curat și să I te rededici Domnului perseverent și entuziast 

-să călătorești conform călăuzirii Domnului înspre Țara promisă.

Pe măsură ce-am parcurs primele zece capitole ale cărții Numeri, aș zice că aproape nimic nu anticipa evenimentele tragice care urmează... (și chiar citindu-le, aproape că nu putem înțelege sau explica cum de au fost posibile?!) 

Copiii lui Israel tocmai plecaseră de la muntele Sinai, iar capitolele 11 şi 12 ne vorbesc despre călătoria poporului până la Cades. Vom descoperi că atunci când apar probleme, poporul începe să cârtească. Nemulțumirile atrag răzvrătirea, iar plângerile și cârtirile înlocuiesc cântarea de laudă la adresa lui Iahweh. Aceasta este o problemă serioasă şi conţine lecţii importante pe care n-avem voie să le ratăm... altfel, le vom reedita și noi!

Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat, s-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei (Numeri 11:1)

Gloria lui Dumnezeu apărea de fiecare dată când poporul cârtea. Vaietele şi plângerile lor nu sunt pe placul Domnului. Putem fi siguri că lui Dumnezeu nu îi plac mulţi dintre sfinţii de astăzi care critică şi se vaită. Ei întotdeauna caută greşeli şi nimic nu pare să le fie pe plac. Prietene, Dumnezeu nu așa te vrea! El doreşte să fii un creştin mulţumit și mulțumitor!

Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, şi focul s-a stins. Locului aceluia i-au pus numele Tabeera, pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei. (Numeri 11:2-3)

Acum, cine este în spatele acestor plângeri? Cine sunt cei care făceau probleme? Îi putem identifica aici, după cum îi putem identifica şi în ziua de azi.

Adunăturii de oameni, care se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? (Numeri 11:4)

Cine a dat deci tonul cârtirii și nemulțumirii? Adunătura de oameni care-i însoțea de la ieșirea din Egipt. O masă indecisă și nedefinită, confuză și fără proiecte. Ei nu ştiau cine sunt. Nu puteau să-şi declare genealogia, deci nu puteau să se alăture vreunei seminţii. Nu erau siguri dacă ar trebui să meargă sau nu în această călătorie prin pustie. Ei erau rezultatul căsătoriilor mixte. Aproape fiecare dintre ei avea un părinte din Egipt şi celălalt părinte din tabăra lui Israel. Erau îndeajuns de egipteni încât să tânjească după Egipt, şi suficient de israeliţi să dorească să fie și ei parte la acest marş prin pustie.

Și bisericile de astăzi sunt pline cu astfel de oameni. Pare că vor să se amestece cu oamenii bisericii şi să meargă la biserică. Vor să fie morali şi să trăiască vieţi integre; aşa că se alătură unei biserici. Apoi, în timpul săptămânii aleargă împreună cu lumea, pentru că și acolo au interese. Ei sunt o adunătură de oameni. Nu știu prea bine de ce domeniu aparțin... Nu sunt siguri dacă au fost născuţi din nou – nu-şi cunosc genealogia!

În anii mei de pastorație – își amintește JVMcGee – am descoperit că cei care produc probleme în orice biserică sunt cei ce fac parte din această amestecătură. Ei simpatizează și cu lumea şi cu oamenii bisericii. Le place să participe la agapele bisericii, dar nu sunt interesaţi de studiul biblic. Nu vor să meargă în faţă în timpul marşului, aproape de chivotul lui Dumnezeu; vor să rămână departe în urmă, deoarece nu sunt siguri că nu vor vrea să se întoarcă, uneori... Ei nu ştiu cu claritate ce cred. Nu se bucură niciodată când ceilalalţi au un timp de binecuvântare cerească. Nu se simt bine în biserică, dar nu se simt bine nici în lume. Se pare că nu se potrivesc niciunde. Ei sunt persoane nepotrivite la locul nepotrivit în mometul nepotrivit... şi invariabil ei produc probleme în biserică!

Acum aici în pustie ce credeţi că vroiau? Ascultaţi-i:

Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.” (Numeri 11:5-6)

Vă vine să credeți după ce tânjeau ei? Legume și pește! Nu puteau culege și nu puteau pescui în acel pustiu – nu existau grădini sau lacuri pe-acolo... Trăiau cu amintirea meselor din Egipt, unde aveau praz și scrumbii la discreție! Ăsta zic și eu belșug! Eu cred că mai degrabă li se acrise și acolo de hrana sărăcăcioasă... dar în condițiile pustiei îşi aduceau aminte de ce tocmai se săturaseră, așa că ajung să le poftească!

Nu i-a trebuit mult poporului Israel să se molipsească de această nemulţumire şi să înceapă să se plângă alături de „adunătură”... Ca o maladie contagioasă, cârtirea se răspândea şi se amplifica în tabără... astfel că în scurtă vreme toată lumea se plângea, invocând abundența din Egipt! Aşadar ei încep să se plângă în legătură cu mana. Ei aveau ce să mănânce, mana le era asigurată în mod miraculos de către Dumnezeu, zilnic și suficient, dar nu se mai mulţumeau cu ea!

Mana semăna cu grăuntele de coriandru, şi la vedere era ca bedeliumul. Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la râşniţă, sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn. Când cădea roua, noaptea, în tabără, cădea şi mana. (Numeri 11:7-9)        

Duhul lui Dumnezeu ne descrie pentru a doua oară mana. Ce minunat era acest lucru pe care ei nu-l mai voiau! Nu era o mâncare searbădă... Cum va menționa Deuteronomul, picioarele nu li s-au umflat în timpul mersului prin pustie. Nu s-au îmbolnăvit de beri-beri din cauza consumului de mană. Bobițele acelea incredibile și naturale conţineau toate vitaminele necesare. Fiind mâncarea de la Dumnezeu, le oferea o nutriţie completă. Mana, desigur, este o imagine a Domnului Isus Hristos şi a Cuvântului lui Dumnezeu care ni-l revelează pe El.

Mana se putea prepara în multe feluri. Putea fi coaptă sau prăjită; o puteau măcina ca să facă pâine sau prăjituri cu ea. Duhul lui Dumnezeu ne spune că aceasta era o mâncare îndestulătoare, o mâncare miraculoasă... ei bine, iată că numaidecât copiii lui Israel ajung să disprețuiască o asemenea minune!

Ștți ceva? Nu cumva să vă gândiți să-i criticați pe vechii evrei! Ce poți spune despre tine, dragă prietene? Mana vorbeşte despre Hristos. Tu ce simţi pentru El? Te plictiseşti de El? Mulţi creştini s-au săturat de mană! Mulţi s-au săturat de studierea Bibliei. Cred că se poate afirma fără teama de a greși că majoritatea bisericii de azi pur și simplu crede că știe destul Biblia. Pur şi simplu nu-i interesează să studieze în plus! Starea precară a bisericii de azi se datorează faptului că oamenii au părăsit Cuvântul lui Dumnezeu şi încearcă să-l înlocuiască... Se hrănesc cu pâinea și prăjiturile lumii, mai degrabă decât cu mana pe care Dumnezeu a dat-o!

Nu-i de mirare că până și blândul Moise se satură repede de cârtirea și nemulțumirile mulţimii... Trebuie să recunosc că simt o anumită compasiune faţă de el!

Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mânia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat şi a zis Domnului: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg? Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: „Poartă-l la sânul tău cum poartă doica pe copil”, până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da? De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: „Dă-ne carne ca să mâncăm!” Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.” (Numeri 11:10-15)

Moise s-a săturat? Pentru că mie îmi sună ca şi cum el s-ar plânge aici. Moise nu era nicidecum un om desăvârşit. Era doar o fiinţă umană obişnuită pe care Dumnezeu o folosea cu putere. Moise afirmă că mai degrabă ar muri decât să mai treacă prin ce trăgea cu acel popor.

Cunosc păstori care au ulcere şi căderi nervoase. Cunosc câţiva bărbaţi care au părăsit lucrarea. Cred că au făcut și ei la fel Moise: s-au plâns Domnului că povara e prea mare. Au obosit să audă criticile şi plângerile, obiecţiile şi greutăţile...

Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la Cortul întâlnirii şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine. (Numeri 11:16)

E clar că Moise a greşit plângându-se aşa înaintea lui Dumnezeu. Moise afirmase că el era cel care îi purta pe toţi acei oameni. Ei bine, nu era el! Dumnezeu niciodată nu-i ceruse lui acest lucru. Dumnezeu îi purta, şi tot El îl purta de asemenea şi pe Moise, dar Moise nu se încredea în întregime în Dumnezeu. Acum Dumnezeu îi spune: „Bine, Moise, te voi ajuta, dacă asta doreşti!” Dumnezeu, plin de răbdare şi de îndurare, îi oferă ajutor lui Moise... sub forma a șaptezeci de bătrâni!

Apropo, aceşti șaptezeci de bătrâni au rămas mai departe în istoria lui Israel. În vremea Domnului nostru erau numiţi Sanhedrin (Sinedriul). Într-o noapte s-au întâlnit şi au hotărât să-L omoare pe Domnul Isus. De aceea nu-mi place deloc (și nu cred că aveau nevoie, de) această structură!

Se pare că la fel gândim şi astăzi, şi anume că, dacă vom mări comitetele şi organizaţiile şi metodele, ne vom rezolva problemele. Ei bine, nu acestea ne soluţionează problemele. Nu avem nevoie de mai multe organizaţii; nu avem nevoie de Sanhedrine.

Eu Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din Duhulcare este peste tine şi-L voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur. (Numeri 11:17)

Dumnezeu îl chemase pe Moise să conducă poporul şi Dumnezeu îi asigura lui Moise puterea să facă acest lucru. Dumnezeu întotdeauna face asta. El nu cere niciodată cuiva să facă mai mult decât poate. Dacă simţi că eşti extenuat şi că faci prea mult, poate că într-adevăr faci. Poate că faci mai mult decât doreşte Dumnezeu să faci. Dumnezeu nu îi va suprasolicita pe cei ce sunt ai Lui!       

Să spui poporului: „Sfinţiţi-vă pentru mâine şi aveţi să mâncaţi carne, fiindcă aţi plâns în auzul Domnului şi aţi zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!” Domnul vă va da carne şi veţi mânca. Aveţi să mâncaţi carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile, ci o lună întreagă, până vă va ieşi pe nări şi vă veţi scârbi de ea, pentru că n-aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru şi pentru că aţi plâns înaintea Lui, zicând: „Pentru ce am ieşit noi oare din Egipt?” (Numeri 11:18-20)     

Este interesant să citim comentariul pe care Duhul lui Dumnezeu îl face referitor la acest incident. Psalmul 106 este un psalm istoric şi citim aici în versetul 15: „El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei.” Dumnezeu a răspuns cerinţei lor, dar la pachet cu suferința! Mi-i imaginez pe unii dintre ei țipând sau ţopăind de durere, recunoscând că au primit răspuns la rugăciunea lor... dar observaţi cu ce preţ!

Noi trebuie să aducem cererile noastre înaintea lui Dumnezeu cu mulţumiri (Filipeni 4:16), deoarece ştim că Dumnezeu le va auzi, şi va răspunde rugăciunilor noastre... De multe ori Dumnezeu va răspunde cu NU rugăciunii noastre, acesta fiind cel mai bun răspuns la acel moment sau pentru acea cerere. Pentru că uneori ne rugăm pentru lucruri care nu sunt cel mai bun lucru pentru noi. Dacă ne rugăm stăruitor şi ne tânguim, s-ar putea ca Dumnezeu să ne răspundă rugăciunii, dar ne va da şi nenorocire, urgie, molimă...

Îmi amintesc de un bărbat din comitetul unei biserici unde am slujit cu ani în urmă (povestește JVMcGee). A venit la mine şi mi-a cerut să mă rog pentru el. Afacerea lui se clătina şi vroia să mă rog ca Dumnezeu să îi binecuvinteze afacerea. Spunea că dacă ar trece de această perioadă critică ar deveni bogat. Eram un predicator tânăr pe atunci şi m-am dus imediat şi m-am rugat ca acest om să facă bani şi ca Dumnezeu să-i stabilizeze afacerea. S-a rugat şi el de asemenea pentru acest lucru. Dumnezeu ne-a împlinit rugăciunile, şi omul s-a îmbogăţit – dar a fost cel mai rău lucru care i se putea întâmpla! Avusese o familie bună, până când au ajuns să aibă mai mulţi bani decât aveau nevoie... Şi-a pierdut apoi toţi copiii! Dumnezeu le-a dat ce au cerut, dar la pachet cu nenorocirea!

Dumnezeu îi spune lui Moise că timp de o lună întreagă vor mânca carne până li se va scârbi de ea. Și va face acest lucru pentru că L-au dispreţuit şi au plâns înaintea Lui.

Moise a zis: „Şase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sunt eu, şi Tu zici: „Le voi da carne şi vor mânca o lună întreagă!” Putem tăia oare atâtea oi şi atâţia boi, ca să le ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?” (Numeri 11:21-22)

Iată-l pe Moise tratând cu neîncredere și ușor ironic promisiunea lui Dumnezeu!

Domnul a răspuns lui Moise: „Nu cumva s-a scurtat oare mâna Domnului? Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.” (Numeri 11:23)

Dumnezeu îi răspunde explicit anunțându-l că se va întâmpla. Nu e niciodată nevoie să-L întrebăm pe Dumnezeu cum va face un lucru, după ce El spune că îl va face – El pur și simplu o va face, şi nu e nevoie să-L întrebăm noi cum; o va face când/cum vrea El!

Moise a ieşit şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrânii poporului şi i-a pus în jurul Cortului. Domnul S-a coborât în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din Duhul care era peste el şi L-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi, de îndată ce Duhul S-a aşezat peste ei, au început să prorocească; dar după aceea n-au mai prorocit. (Numeri 11:24-25)

Observaţi că nu pare că era mai multă autoritate și disciplină decât fusese înainte. Erau mai multe structuri decât înainte, dar nu erau mai multe rezultate, deoarece Duhul lui Dumnezeu era împărţit între ei.

Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi Duhul S-a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la Cort. Şi au început să prorocească şi ei în tabără. Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad prorocesc în tabără.” Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.” Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!” Apoi Moise s-a întors în tabără, el şi bătrânii lui Israel. (Numeri 11:26-30)

Iosua îi era credincios lui Moise, şi e un lucru minunat. Dar şi mai extraordinar mi se pare să descopăr că Moise nu era deloc invidios. Nu a fost gelos pe cei care puteau să profeţească. Cred că există trei mari păcate în lucrarea creștină: lenea, invidia şi plictiseala. Aproape toți suntem afectați de cel puțin una dintre acestea... iar unii dintre noi ne facem vinovaţi de toate trei! Am văzut că Moise nu era nici leneş, nici blazat... acum ştim că nu era nici un om invidios. Pentru că invidia este un păcat cu efecte îngrozitoare!

Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt care a adus prepeliţe şi le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pământului. (Numeri 11:31)

Dumnezeu le oferă carnea pe care le-a promis-o: prepeliţe la discreție! Nu cred că puteau primi ceva mai bun decât asta! Nici nu-mi pot imagina prepeliţe din belşug ca aici. Cred că nici un vânător de prepeliţe nu-și poate închipui cum ar arăta așa ceva!

În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberei. (Numeri 11:32)

Gândiți-vă că asta înseamnă aproape 25 de kg! N-aveau frigidere, deci a fost nevoie să le pregătească pe toate, cumva... Au dat dovadă clară de adevărată lăcomie, nu credeți?

Pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare. Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataavaa pentru că acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă. De la Chibrot-Hataava, poporul a plecat la Haţerot şi s-a oprit la Haţerot. (Numeri 11:33-35)

Dumnezeu a judecat și continuă să judece astfel de lucruri. Amintiţi-vă că Pavel scrie: „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.” (1Cor.11:31-32)

În acest sens, să luăm aminte! Ne oprim aici, pe data viitoare, dacă va voi Dumnezeu!