Numeri 23:1-24 25:1-18 | Itinerar Biblic | Episodul 263

Stimați ascultători, ne regăsim – cu bine, sper! – în plină desfășurare a unui incident căruia cartea Numeri îi acordă destulă atenție (mai precis: 3 capitole) Ne apropiem de asemenea și de un personaj bine conturat, pe cât de enigmatic pe atât de controversat, care apare în prim plan în cap. 22-24 – Balaam.

N-ați uitat cred contextul: cum-necum, Israel ajunsese după 40 de ani de la ieșirea din Egipt în fața Iordanului, și poporul campase în cîmpiile Moabului, băgând groaza în liderii acestui popor (de unde să știe ei că nu Moabul era ținta lui Israel, condus de Iahweh?) Balac, împăratul Moabului, trimite după prorocul Balaam, probabil o somitate a locului, să vină și să blesteme poporul ce constituia o amenințare pentru Moab – și așa începe o luptă spirituală în care Balaam este un pion semnificativ, oscilând între ascultarea de entitățile pe care le slujea de obicei, ascultarea de Iahweh, sau de Balac, ori... de propriile interese! Pentru că dacă mai târziu – în NT – Petru va vorbi (2 Petru 2:15) despre „calea lui Balaam”, ei bine – cum am arătat data trecută – aceasta este lăcomia, aviditatea, dorința de câștig.

Sunt unii care cred că până în acest moment Balaam dialogase nu cu Iahweh, Dumnezeul evreilor, ci cu vreun elohim local, cu vreun duh din cele la care avea acces, și prin intermediul cărora ajunsese un ghicitor cu renume. Cel de la care primise permisiunea să plece nu fusese Dumnezeul lui Israel, ci vreun alt dumnezeu local, care recunoștea însă supremația lui Iahweh. Întâlnindu-se pe drum cu Îngerul lui Iahweh – aprins de mânie pentru că Balaam plecase – prorocul madianit se pomenește deodată rob la doi stăpâni: unul care-i spusese ce să spună, iar altul care-i poruncea ce să facă... Și dacă-l mai menționăm și pe Balac, către care Balaam se simțea natural atras – de fapt, mai degrabă spre recompensa impresionantă promisă de acesta – ne dăm seama că Balaam nu era deloc într-o postură comfortabilă... va avea de luat decizii la limită, și să decidă până la urmă de cine să asculte, ca să iasă cu bine din aceasta situație în care îl adusese lăcomia și incapacitatea sa de a fi credincios unui singur stăpân, indiferent care va fi fost acela! 

Înainte de a merge mai departe, ca să elucidăm cât de cât istoria aceasta, doar câteva/puține cuvinte în ecoul întâmplării miraculoase din finalul cap. 22, dialogul lui Balaam cu măgărița pe care călărea... Cel puțin două necuvântătoare ne arată Biblia că se exprimă și vorbesc, contrar capacităţilor lor naturale – și lucrul acesta neobișnuit devine posibil prin porunca unei puteri mai înalte. În Geneza 3, șarpele a fost instrumentul împotrivitorului lui Dumnezeu, Diavolul; măgăriţa lui Balaam a fost o portavoce și-un instrument în mâna lui Dumnezeu. Nu a fost neapărat vocea proprie animalului ce-au auzit Eva (şi Adam), respectiv Balaam, ci vocea celui care se folosea de ele. Și azi oamenii sunt în măsură să audă multe voci, care pătrund în gândurile, sentimentele şi comportarea lor. Sunt aceleași două puteri interesate de sufletul și destinul veșnic al oamenilor: una lucrează spre a distruge, spre rău; iar cealaltă este vocea lui Dumnezeu care vrea să dăruiască oamenilor viaţă veşnică şi ocrotire. Ce voce vei asculta, ce putere decide în viaţa ta?

Continuăm cu parcurgerea cărții Numeri – în cap. 23 vom vedea vedea „greşeala lui Balaam” („rătăcirea” despre care vorbește apostolul Iuda în scurta sa scrisoare nou-testamentară), și care constă în ignorarea voii și dreptăţii lui Dumnezeu. Vom asista la secvențe impresionante. Balaam ajunge la Balac, împăratul Moabului... care îl duce pe Balaam pe o înălțime de unde să poată privi tabăra lui Israel. Vom vedea că Balac nu va fi mulţumit de niciuna din proorociile lui Balaam; aşa că îl va duce pe patru înălțimi diferite, de parcă unghiul și perpectiva ar fi putut modifica prorocia sau blestemul așteptat!

Cap. 22 se încheiase cu precizarea: Dimineaţa, Balac a luat pe Balaam şi l-a suit pe Bamot-Baal, de unde Balaam putea să vadă o parte din popor. (Numeri 22:41). Iar cap. 23 reia din acest punct narațiunea:

Balaam a zis lui Balac: „Zideşte-mi aici şapte altare şi pregăteşte-mi aici şapte viţei şi şapte berbeci.” Balac a făcut cum spusese Balaam, şi Balac şi Balaam au adus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare altar. Balaam a zis lui Balac: „Stai lângă arderea ta de tot, şi eu mă voi depărta de ea; poate că Domnul îmi va ieşi înainte şi ce-mi va descoperi îţi voi spune.” Şi s-a dus pe un loc înalt. Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam şi Balaam I-a zis: „Am ridicat şapte altare şi, pe fiecare altar, am adus câte un viţel şi câte un berbec.” Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam şi a zis: „Întoarce-te la Balac şi aşa să-i vorbeşti.” Balaam s-a întors la Balac şi iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, el şi toate căpeteniile Moabului. (Numeri 23:1-6)

Așadar, Balac l-a dus pe Balaam pe înălţimile lui Baal... unde au adus acestuia arderi de tot... dar unde Iahweh este Domnul care pune cuvinte în gura lui Balaam.

Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Balac m-a adus din Arama. Împăratul Moabului m-a chemat din munţii răsăritului, zicând: „Vino şi blestemă-mi pe Iacov! Vino şi defaimă-mi pe Israel!” Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? Îl văd din vârful stâncilor, Îl privesc de pe înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri. Cine poate să numere pulberea lui Iacov şi să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!” Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmaşul meu, şi iată că tu-l binecuvântezi!” El a răspuns şi a zis: „Nu trebuie oare să spun ce-mi pune Domnul în gură?” (Numeri 23:7-12)

Aceasta este prima profeţie remarcabilă referitoare la poporul Israel. Numai că nu era deloc ceea ce Balac vroia să audă – îl chemase pe Balaam să blesteme, or acesta aproape că binecuvânta inamicul! Așa că, încercând să întoarcă lucrurile în favoarea sa, va tot schima locul și va ridica altare pe care va aduce alte și alte jertfe... sperând să-l poată manipula pe... dumnezeul căruia el se închina, și astfel acesta să-i inspire lui Balaam blestemele scontate împotriva lui Israel – protejat însă de Dumnezeul Atotputernic și unic – Iahweh!

Balaam pare să intre în jocul tot mai nervos al lui Balac... care încă era de părere că dacă prorocul va vedea din alt unghi tabăra lui Israel, va avea și altă prorocie (!?!):

Balac i-a zis: „Vino, te rog, cu mine în alt loc, de unde îl poţi vedea, căci aici nu vezi decât o parte din el, nu-l vezi întreg. Şi de acolo să mi-l blestemi.” L-a dus în câmpul Ţofim, spre vârful muntelui Pisga, a zidit şapte altare şi a adus câte un viţel şi un berbec pe fiecare altar. Balaam a zis lui Balac: „Stai aici, lângă arderea ta de tot, şi eu mă voi duce înaintea lui Dumnezeu.” Domnul a venit înaintea lui Balaam, i-a pus cuvinte în gură şi a zis: „Întoarce-te la Balac şi aşa să-i vorbeşti.” Balaam s-a întors la el, şi iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, cu căpeteniile Moabului. Balac i-a zis: „Ce ţi-a spus Domnul?” (Numeri 23:13-17)

balac îl duce așadar pe Balaam pe vârful muntelui Pisga (rețineți acest nume, îl vom mai întâlni curând!), şi aduce și acolo arderi de tot... Dar tot Dumnezeul lui Israel Iahweh pune cuvinte în gura lui Balaam – care sună impresionant și copleșitor, având în vedere istoria zbuciumată a relației Iahweh-Israel; ascultați:

Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Scoală-te, Balac, şi ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Ţipor! Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini? Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui. Dumnezeu i-a scos din Egipt, Tăria Lui este pentru el ca a bivolului. Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu! Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică şi se ridică întocmai ca un leu; nu se culcă până ce n-a mâncat prada şi n-a băut sângele celor ucişi.” (Numeri 23:18-24)

Ce imagine a privirii și inimii de Tată a lui Iahweh față de poporul Său – care face ca Balaam să binecuvânteze din nou pe Israel... întărind astfel porunca de a nu-l blestema!

Balac a zis lui Balaam: „Nu-l blestema, dar măcar nici nu-l binecuvânta!” Balaam a răspuns şi a zis lui Balac: „Nu ţi-am spus că voi face tot ce va spune Domnul?” Balac a zis lui Balaam: „Vino, te rog, te voi duce într-un alt loc; poate că Dumnezeu va găsi cu cale să-mi blestemi de acolo pe poporul acesta!” Balac a dus pe Balaam pe vârful muntelui Peor, care este cu faţa spre pustie. Balaam a zis lui Balac: „Zideşte-mi aici şapte altare şi pregăteşte-mi aici şapte viţei şi şapte berbeci!” Balac a făcut cum zisese Balaam şi a adus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare altar. (Numeri 23:25-30)

Blocat în obsesia schimbării locației, Balac mută din nou echipa pe alt munte... Observăm acum ce face Balaam. El are inițiativa zidirii altarelor, și se foloseşte de propria perspectivă şi de raţionamentul său asupra situației, şi trage concluzia că Dumnezeu trebuie să îl pedepsească pe Israel. În tabără era răutate. Păcatul era prezent. Și această nouă generație era pe punctul să eşueze la fel de jalnic. Doar ce am văzut întâmplarea cu şarpele de aramă, când poporul și-a recunoscut păcatul. Aşadar, Balaam ajuns pe baza propriilor evaluări la următoarea concluzie: Dumnezeu trebuie să judece pe Israel pentru păcatele lui!

Omul firesc mereu va concluziona că Dumnezeu trebuie să îl judece pe Israel din cauza păcatului lor, şi că Dumnezeu trebuie să judece păcătosul în mod individual. De multe ori aud întrebări de genul: „Cum poate Dumnezeu să numească un bărbat ca Avraam prieten, sau pe David – om după inima Lui?” Ei bine, există o dreptate superioară dreptăţii omeneşti, şi aceasta este dreptatea divină! „Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:31-32)

Dumnezeu nu judecă păcătosul, deoarece El l-a judecat deja (deopotrivă cu păcatul!) atunci când a venit la Dumnezeu, prin credinţa în Hristos! Lumea nu înţelege acest lucru. De caeea nici Balaam nu înţelesese acest lucru. Și el credea că Dumnezeu trebuie să-l condamne pe Israel. Iar dacă Dumnezeu oricum avea de gând să judece pe Israel, ar fi putut şi el avea parte de răsplata din partea împăratului Balac. S-a gândit că Dumnezeu va condamna pe Israel, şi pedeapsa divină îi va arunca lui în poală o recompensă frumoasă!

Balaam nu a înţeles dreptatea lui Dumnezeu. El nu a înţeles că păcătoşii credincioşi, precum poporul Israel, nu pot ajunge sub judecata şi condamnarea lui Dumnezeu. Când un păcătos păcătuieşte el ajunge în mâna lui Dumnezeu care disciplinează şi nu sub condamnarea lui Dumnezeu. Aceasta a fost greșeala... rătăcirea lui Balaam!

Ne-ntoarcem la detaliile tabloului... și pentru că deja cap. 23 s-a încheiat, n-am să pun punct aici ediției de față, ci pentru că mai avem câteva minute – vom încerca să elucidăm tot episodul. Deci, din nou Barac nu este satisfăcut. Așa că îl duce pe Balaam pe vârful Peor pentru o altă privelişte asupra lui Israel, pentru cea de-a treia (după care va urma și-o a patra!) profeţie! Citim continuarea istoriei (Numeri 24:1-2):

Balaam a văzut că Domnul găseşte cu cale să binecuvânteze pe Israel şi n-a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece; ci şi-a întors faţa spre pustiu. Balaam a ridicat ochii şi a văzut pe Israel tăbărât în corturi, după seminţiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.

Avem aici ceva ce ne uimeşte. Duhul și puterea lui Yahweh vin asupra acestui bărbat... și-i conferă forța și autoritatea să rostească profeţia – care este un mesaj din partea lui Dumnezeu:

Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor, omul cu ochii deschişi, cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi: „Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele! Ele se întind ca nişte văi, ca nişte grădini lângă un râu, ca nişte copaci de aloe, pe care i-a sădit Domnul, ca nişte cedri pe lângă ape. Apa curge din găleţile lui, şi sămânţa lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalţă mai presus de Agag, şi împărăţia lui ajunge puternică. Dumnezeu l-a scos din Egipt, tăria Lui este ca a bivolului pentru el. El nimiceşte neamurile care se ridică împotriva lui, le sfărâmă oasele şi le prăpădeşte cu săgeţile Lui. Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: Cine îl va scula? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema!” (Numeri 24:3-9)

Da, existase păcat în tabăra lui Israel – dar Dumnezeu se ocupase deja de aceasta. El a ridicat şarpele de aramă. Poporul s-a pocăit. Păcatele fuseseră iertate. Dumnezeu nu va îngădui nimănui din afară să mai aducă acuzaţii împotriva lor. Deci, tot ceea ce mai poate Balaam să facă este să-i binecuvinteze şi să-L laude pe Dumnezeu.

Tot aşa, Satana nu poate aduce acuzaţii împotriva aleşilor lui Dumnezeu. „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Rom. 8:33-34) „Deci... dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Rom.8:31) Nu am altceva de spus decât Aleluia! Cine poate aduce pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Nimeni. Dumnezeu i-a iertat și i-a îndreptăţit deja!

Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâini şi a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmaşii, şi iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat! Fugi acum şi du-te acasă! Spusesem că-ţi voi da cinste, dar Domnul te-a împiedicat s-o primeşti.” Balaam a răspuns lui Balac: „Eh! n-am spus eu oare solilor pe care mi i-ai trimis, că dacă mi-ar da Balac chiar şi casa lui plină cu argint şi cu aur, tot n-aş putea să fac de la mine însumi nici bine, nici rău împotriva poruncii Domnului, ci voi spune întocmai ce va zice Domnul? Şi acum iată că mă duc la poporul meu. Vino, şi-ţi voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma.” (Numeri 24:10-14)

Păi sigur că Balac are de ce să fie mânios, dar Balaam îi reaminteşte că el nu poate prooroci nimic în afară de porunca Domnului... și-n plus, ca un bonus, fără să i se impună de altcineva decât cred că de același Duh al lui Iahweh, Balaam emite și cea de-a patra proorocie (și sigur vom recunoaște aici niște cuvinte, pe care le auzim mai des rostite!):

Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Aşa zice Balaam, fiul lui Beor, aşa zice omul care are ochii deschişi, aşa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce cunoaşte planurile Celui Preaînalt, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi: (Numeri 24:15-16)

Ascultaţi aici cu atenţie. Este cea mai importantă profeţie şi este cea pe care o auzim în  preajma Crăciunului:

„Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set. Se face stăpân pe Edom, se face stăpân pe Seir, vrăjmaşii lui. Israel face fapte mari. Cel ce se naşte din Iacov domneşte ca stăpânitor şi pierde pe cei ce scapă din cetăţi.” (Numeri 24:17-19)

V-aţi întrebat vreodată de unde au ştiut magii să caute steaua? Cum au asociat ei steaua cu regele născut în Israel? De ce au făcut ei o călătorie aşa de lungă? La 1.500 de ani după această profeţie, vom afla venind din est, ţinutul lui Balaam, o întreagă echipă de magi. Se pare că această profeţie a lui Balaam a fost păstrată, întrucât el era considerat un profet de seamă al Orientului, şi probabil că și magii cu pricina i-au cunoscut profeţia. Când au văzut ei steaua, probabil că-şi vor fi amintit ce spusese Balaam: „O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel…” (Numeri 24:17) Iar când au ajuns la Ierusalim, întrebarea magilor a fost: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Mat. 2:2). Când adăugăm aceste versete la profeţia lui Daniel (care și el se afla în est), și aflăm vremea aproximativă în care era așteptată venirea lui Mesia, înțelegem că venirea magilor la Ierusalim are sens!

Semnificativ este însă că Israel, poporul care avea Vechiul Testament cu toate profeţiile legate de venirea Domnului, nu Îl aştepta – cu excepţia unei minorităţi foarte mici, precum Ana şi Simeon. Când acest echipaj de înţelepţi orientali s-a apropiat de Ierusalim (probabil că tot cortegiul era mult mai numeros!), întregul oraş, inclusiv regele Irod, s-a tulburat. Sosirea lor adaugă o dimensiune palpitantă istoriei nașterii Mântuitorului. Şi este cât se poate de nimerit să o luăm pe fir înapoi... până la acest bătrân profet Balaam.

...Care, cu referire la popoarele din jurul lui Israel, iată ce prevestește în continuare... Balaam a văzut pe Amalec şi a rostit următoarea prorocie:

„Amalec este cel dintâi dintre neamuri, dar într-o zi va fi nimicit.” Balaam a văzut pe cheniţi şi a rostit următoarea prorocie: „Locuinţa ta este tare de tot, şi cuibul tău este pus pe stâncă. Dar Cain va fi pustiit, până ce te va lua prins Asur.” Balaam a rostit următoarea prorocie: „Vai! Cine va mai putea trăi când va face Dumnezeu acest lucru? Dar nişte corăbii vor veni din Chitim, vor smeri pe Asur, vor smeri pe Eber; şi la urmă vor fi nimicite şi ele.” (Numeri 24:20-24)

Cu siguranţă, prin niciunul din aceste cuvinte Balaam nu i-a făcut pe plac lui Balac! Puțin straniu mi se pare că totuși cuvintele acestea au rămas fără efecte imediate – sfârșitul acestei istorii mi se pare plat: (Numeri 24:25)

Balaam s-a sculat, a plecat şi s-a întors acasă. Balac a plecat şi el acasă.

Este orice s-ar spune o afirmaţie surprinzătoare: după ce și-a ținut speech-ul (care nu suna conform comenzii!), el s-a întors nestingherit acasă. Se mai spune despre un alt personaj controversat din Scriptură că s-a întors acasă, şi acel om este Iuda (Fapte 1:25). Nu în mod direct, ci pe cale de consecință – vom vedea data viitoare – și Balaam era (ca Iuda) un ucigaş... care a mers la locul lui! Aflăm sfârșitul său tot din cartea Numeri 31:8: „…au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.”  

Și pentru că ne apropiem de finalul întâlnirii noastre de azi, să concluzionăm: istoria cu Balaam vine să sublinieze faptul că Însuși Dumnezeu va veghea asupra preoției noastre. Rămâne să veghem ca nu cumva să ne-o vindem noi înșine! Exemplul lui Balaam, dar și episodul și capitolul viitor, ne oferă variante și ne ajută să ne evaluăm și să dăm răspunsul personal corect la această chestiune a păcatului cu voia și a lepădării de Domnul!

De aceea, sper să ne reîntâlnim și data viitoare! Rămâneți cu bine!