Numeri 25:1-18 | Itinerar Biblic | Episodul 264

Dragi ascultători, înaintarea noastră prin textul biblic ține pasul cu relevanța și consecințele evenimentelor sau personajelor întâlnite – din care vrem să tragem învățăminte corecte și utile, așa că nu e de mirare că uneori ritmul nu e cel mai alert... dar pe de altă parte cred că e suficientă agitație în jurul nostru, ca s-o aducem și-n relația cu Dumnezeu și Cuvântul Său. Mai cu seamă că nu graba este caracteristica acestora! Ne așezăm așadar din nou în preajma Scripturii și-o deschidem la cartea Numeri, a patra de la începutul Bibliei; în ultimele ediții ale acestui program ne-am concentrat pe o figură interesantă (Balaam), iar astăzi vom observa efectele interacțiunii indirecte a acestuia cu poporul evreu, aflat pe punctul să intre în Canaan. În capitolul 25, care urmează, vom observa cel mai subtil şi mai demonic lucru pe care Balaam l-a făcut.  

Vă reamintesc, omul acesta era un ghicitor și proroc din Mesopotamia – deci un păgân. Ați observat cred că i se alocă destulă atenție (doar în cele 3 capitole precedente, 22-24, numele lui apare de peste 60 de ori!)... Am descoperit că și NT îl pomenește; astfel 2 Petru 2:15 face referire la calea lui Balaam care – cum am văzut din desfășurarea întâmplării – este calea lăcomiei. El se dovedește un iubitor de bani, şi se arată dispus să-şi sacrifice principiile pentru asta, promovând falsitatea. Apoi, în Iuda 11, întâlnim sintagma „rătăcirea lui Balaam”. Abaterea lui era aceea că nu a fost conştient de faptul că Dumnezeu îi poate îndreptăţi pe acei păcătoşi care se încred în El, fiind în schimb gata de orice pentru a-și potoli cupiditatea (păstrând însă aparența de pioșenie!).

În minutele următoare ne vom apleca asupra unui alt eveniment tragic, redat în cap. 25 al cărții Numeri, și pus în legătură cu ceea ce în Apocalipsa 2:14 apare drept învăţătura/doctrina lui Balaam, lucrul cel mai condamnabil legat de acest om. Pe cale de consecință, învățătura lui Balaam este atitudinea de compromis, tentația și strădania de a împăca (și de a da iluzia că poate să coabiteze) sistemul lumesc cu slujirea lui Dumnezeu. Învățătura lui Balaam îl face pe credinciosul de azi să se lase absorbit, și să nu se mai diferențieze de masa de necredincioși; vrea să-l convingă că micile compromisuri, chiar păcatele nevinovate – care nu provoacă răni grele – sunt acceptabile, și că inclusiv convingerile sunt negociabile, când vine vorba de câștig personal (financiar, de poziție, prestigiu, popularitate sau de oricare alt fel!) Doctrina lui Balaam vrea să ne liniștească, afirmând că la urma-urmei un păcat, acolo, nu-i mare scofală! Dar este, stimați ascultători – pentru că păcatul a intrat în lume și-n omenire printr-o mică cedare, neatenție și poftă... Credincioșii sunt obligați să ia poziție în favoarea adevărului și curăției, împotriva răutății și egoismului și-a oricărei întinări – oricât le-ar plăcea sau nu, altora, lucrul acesta!

Când Balaam şi-a dat seama că nu îl poate blestema pe Israel, el l-a învăţat pe Balac cum să-i corupă pe evrei. Şi astăzi auzim aceaşi idee: „Dacă nu-i pot învinge, mi-i fac aliați!” Deoarece Balac nu s-a putut măsura militar cu Israel, Balaam l-a învăţat cum să li se alăture, să se prefacă binevoitor... şi să-i distrugă din interior! (Numeri 25:1-3)

Israel locuia în Sitim; şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel.

Vedeţi ce s-a întâmplat? Nereușind să blesteme pe Israel, la comanda lui Balac, Balaam a putut măcar să-i spună lui Balac ce să facă: să se strecoare în Israel, să se insinueze și să se integreze printre ei, să se amestece prin căsătorească cu ei şi să introducă idolatria pentru a-i face să se întoarcă de la Dumnezeul lor (tactici satanice care sunt folosite și astăzi cu succes de cel mai fundamentalist dintre popoarele monoteiste!)  

Sunt convins că moabiții s-au străduit să convingă pe Israel să nu fie aşa de înguşti la minte. Și au stăruit probabil că niște oameni așa de isteți vor ști să tragă foloasele de pe urma alierii și încuscririi cu localnicii... așa că au insistat ca poporul Israel să vină şi să se închine cu ei. Dar ei nu au mers niciodată să se închine cu copiii lui Israel!

Mi s-a părut mereu interesant faptul că o persoană liberală doreşte ca eu, un conservator, să fiu de acord cu el și de partea lui... Dar eu nu am reuşit niciodată să-l aduc pe el de partea mea, să fie de acord cu mine – cu toate că se pretinde a fi o persoană deschisă la minte, şi dintre noi bineînțeles că eu sunt cel îngust la minte. Este foarte interesant că tendinţa inimii omeneşti este totdeauna aceea de a coborî standardele și privirile/preocupările, şi a se îndepărta de Dumnezeu. 

Acesta este motivul pentru care escrocii spirituali prosperă – și a fost o vreme când mișunau și erau peste tot: în biserici, în învăţământ, în mass-media, ba chiar și-n politică... Uitaţi-vă la modul în care oamenii susţin astfel de lucruri. Ei apelează la omul firesc. Din acelaşi motiv unii oameni consideră că este o prostie că eu îi învăț pe oameni Biblia. Dacă aș preda orice altceva în afară de Cuvântul lui Dumnezeu, programul acesta probabil că ar avea mai mult succes. Îmi pare foarte rău să spun asta, dar aşa stau lucrurile!

Din nefericire, Balaam și-a dat seama și de unicitatea lui Iahweh (care nu era ca idolii cu care era el obișnuit să comunice), dar și de slăbiciunea lui Israel, precum și de faptul că relația lui Israel cu Iahweh era condiționată de ascultarea și sfințenia lui Israel. Balaam și-a dat seama că, dacă n-a reușit să atragă blestemul asupra lui Israel, va putea să atragă mânia lui Dumnezeu dacă va corupe poporul, dacă reușea să genereze o destrăbălare spirituală. Schimbând deci tactica și uzând de tot soiul de compromisuri – sociale, culturale, religioase – el l-a inspirat pe Balac să-i determine pe copiii lui Israel să atragă mânia lui Dumnezeu prin căsătorii mixte cu Moab, care vor determina mai devreme sau mai târziu închinarea la Baal. Şi chiar așa au stat până la urmă lucrurile!

...Pentru că Iahweh nu putea privi pasiv noua rătăcire a poporului Său...

Domnul a zis lui Moise: „Strânge pe toate căpeteniile poporului şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului.” Moise a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au alipit de Baal-Peor.” (Numeri 25:4-5)

Veți spune că aceasta este o operaţiune de o duritate extremă. Cu siguranţă că este! Şi ştiţi de ce? Deoarece infecţia era fatală! Așa ceva, precum ce se petrecea cu participarea lui Israel, era de natură să întoarcă orice om de la Dumnezeu şi să-l catapulteze direct în iad!

Ceea ce urmează deci este mai degrabă un gest de îndurare din partea lui Dumnezeu de a salva poporul Israel – desigur cu un preț.

Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau la uşa Cortului întâlnirii. La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel. Douăzeci şi patru de mii au murit loviţi de urgia aceea. (Numeri 25:6-9)

Cu toate scuzele posibile, ca să înțelegeți mai bine grozăvia faptului și determinarea celui ce-a acționat energic și sângeros, iată cum trebuie înțeles versetul 6: „Un anume israelit a adus o madianită la Cort, chiar înaintea lui Moise și-a adunării – și s-au împerecheat acolo la intrarea Cortului întâlnirii.” Este poate unul dintre cele mai scabroase și mai apostate comportamente din tot VT – în timp ce unii plângeau, se pocăiau și mijloceau pentru poporul rătăcit, alții înmulțeau fărădelegea, în cel mai revoltător mod cu putință! Și iarăși trebuie să adaug: la fel se întâmplă și în zilele noastre! În timp ce unii/puțini mijlocesc, cei mai mulți glumesc cu păcatul, îl beau ca pe apă și-i iau în derâdere pe cei ce se pocăiesc și mijlocesc!

Actul nerușinat al acestui israelit este fără egal – dispreț față de lucrurile sfinte vom mai vedea și la alții în Scriptură, dar parcă nu atât de grosolan! Este un climax negativ, este Israel în tot ce are mai rău! Este o provocare deliberată a mâniei lui Dumnezeu, este ceva greu de imaginat și de acceptat, este sfidare și hohot disprețuitor, pumn ridicat în vânt împotriva lui Dumnezeu! 

Îmi place însă să văd că în poporul lui Dumnezeu nu sunt doar oameni care stau, privesc, se roagă și plâng – ci există și oameni care acționează! Nepotul lui Aaron, Fineas s-a dovedit nu doar un om atent și sensibil, ci și un om de acțiune, cu decizie rapidă și tranșantă, care dovedește ascultare de porunca lui Dumnezeu și nu se sfiește s-o aplice! Este un om de valoare, un campion, un viteaz, un om de spărtură, un slujitor al Domnului și-al intereselor neamului său – oricât de inconștienți și dedați la păcat deveniseră aceștia. Nu e dintre cei ce militează ca fiecare să doarmă cum își așterne, ci pune mâna pe armă ca să curme răul de la rădăcină, mai cu seamă când e săvârșit sub ochii lui de o manieră atât de grosolană! El este brațul înarmat al mâniei lui Iahweh – un adevărat erou al credinței, care și-a cruțat neamul de la o nouă și grozavă nimicire! Zelul lui este caracteristic pentru cei ce se tem cu adevărat de Domnul, și care acționează – atunci când a nu acționa poate echivala cu un păcat!

Poate că unora nedeprinși cu măsuri radicale, ca mulți dintre noi cei de azi, actul lui Fineas să ne pară plin de cruzime – dar ceea ce contează este cum l-a catalogat Dumnezeu... ei bine, efectul a fost miraculos. În clipa aceea a încetat orgia generală și mânia lui Iahweh s-a oprit. Revărsarea de imoralitate colectivă prilejuită de festivitățile idolatre ale lui Baal-Peor a fost stăvilită, nimicirea vinovaților a încetat, iar viața din tabăra lui Israel a reintrat în normal. Fără această intervenție fermă, lucrurile ar fi mers prea departe, iar viața multora ar fi continuat să fie pusă în pericol. Și așa, deja 24.000 de oameni pieriseră – vă dați seama ce generalizată era curvia, și ce furibundă – mânia lui Dumnezeu?! Iată cum, în asemenea momente, prezența și acțiunea oamenilor ascultători de Dumnezeu și hotărâți este o adevărată binecuvântare!

Să ne rugăm pentru asemenea oameni în poporul de azi al lui Dumnezeu, și pentru ridicarea lor la momentul potrivit! Nu pledez pentru credincioși care să stea permanent cu sabia sau sulița în mână, ci pentru creștini care, atunci când e cazul, să nu ezite să facă ceea ce Scriptura și Domnul poruncesc!

Cred că Fineas nu a fost tot timpul un om crud și violent... cred că – fiu de preot fiind – își ducea viața liniștit, dar la ceasul oportun a fost gata să intervină. Îl vom vedea mai târziu luând parte la războiul împotriva lui Madian (Numeri 31:6). În timpul lui Iosua, Fineas va ajuta la rezolvarea neînţelegerii cu triburile din Transiordania cu privire la altarul lor de aducere aminte (Iosua 22:9 ş.urm.). După ce şi-a îngropat tatăl în muntele său (Iosua 24:33) Fineas a îndeplinit funcţia de mare preot în prima parte a perioadei Judecătorilor (Judecători 20:28; poate 1 Cronici 9:20).

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor; şi n-am nimicit, în mânia Mea, pe copiii lui Israel. De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace. Acesta va fi pentru el şi pentru sămânţa lui după el legământul unei preoţii veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.” (Numeri 25:10-13)

Zelul manifestat de Fineas pentru apărarea onoarei lui Iahweh îl face pe Domnul să intre-n legământ cu acesta și urmașii lui. Ce contrast între acest nepot al lui Aaron, și unchii săi – Nadab și Abihu. Prin acest legământ, pare că Iahweh reabilitează casta preoțească, pe baza faptei de mare curaj, probitate și eficiență igienizatoare a unui preot, care a pus mâna pe armă ca să elimine răul ce amenința poporul cu extincția! Și astfel ne amintim de Marele nostru Preot care a deturnat pieirea neamului omenesc, prin viața și învățătura Sa eminamente pacifiste și prin moartea Sa ispășitoare! Singurul sânge vărsat de Isus Hristos a fost... propriul Său sânge, care a făcut posibilă mântuirea tuturor celor ce cred în semnificația jertfei Sale! El este cel mai mare și mai bun Mare Preot pe care l-a avut vreodată omenirea!

Bărbatul acela din Israel care a fost ucis împreună cu madianita, se numea Zimri, fiul lui Salu; el era căpetenia unei case părinteşti a simeoniţilor. Femeia care a fost ucisă se numea Cozbi, fata lui Ţur, căpetenia seminţiilor ieşite dintr-o casă părintească din Madian. (Numeri 25:14-15)

Așadar acestea au fost personajele principale prin care și-a trasat calea și și-a trimis otrava Balaam, abătând în felul acesta blestemul asupra lui Israel. Aceasta era învăţătura lui Balaam. Domnul nostru ne spune în Apocalipsa că aceeaşi învăţătură pătrunde şi lucrează și azi în biserici. Punctul meu de vedere este că vrăjmaşul nu-i poate răni pe copiii lui Dumnezeu din afară, nu poate afecta lucrarea lui Dumnezeu sau Biserica lui Hristos din exterior. Biserica nu a fost aproape niciodată (sau destul de puțin) rănită din afară. Bisericii din Pergam Domnul îi spune: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie.” (Apoc. 2:14) Repet apăsat – aceasta este învăţătura lui Balaam: închinarea falsă, învățătura amestecată, erezia – care este fie cauză, fie efect al adulterului (fizic și spiritual), al amestecului și compromisului cu sistemul lumesc.

În istoria Bisericii timpurii, Pergam a ilustrat influența lumii în Biserică. Lumea s-a năpustit ca un potop, iar diavolul a intrat în biserica din Pergam. Nu a fost o prigoană din afară, ci învăţătura lui Balaam din interior care a lovit biserica. Ori, acest principiu important se poate aplica în toate relaţiile vieţii.

După al doilea Război Mondial, Războiul rece și amenințarea nucleară au fost și sunt menite să ţină inamicul la distanţă. Dar ştiţi ce s-a întâmplat? Protagoniștii și promotorii acestor tensiuni și amenințări au început să se prăbuşească din interior. Au ajuns într-un declin moral fără precedent – ca să descopere apoi anarhismele și tot soiul de mișcări revoluționare sau de emancipare de toate felurile erodând pe dinăuntru, sub pretextul drepturilor omului și-al libertății de conștiință și-al toleranței pentru orice nesăbuință sau deviație. Și descoperim astăzi că suntem distruşi din interior. Să știți că nici Roma nu s-a prăbuşit din exterior; niciun vrăjmaş din afară nu a dărâmat Roma, ci Roma a fost ruinată din interior – prin destrăbălare, corupție și idolatrie (sau ateism!)

Să ne uităm și mai atent în Scriptură: dacă nu v-ați dat seama, și Domnul Isus tot din interior a fost trădat! Nu un soldat roman l-a prins sau l-a vândut, ci concetățenii Săi, ghidați de unul dintre ucenicii Săi! Apoi, propriul său popor l-a predat Romei ca să fie răstignit. Isus a fost și este mereu trădat din interior! Și lucrul acesta n-a încetat, se petrece și astăzi. Aceasta este învăţătura lui Balaam şi este o învăţătură groaznică!

Așadar, răul pe care Balaam n-a reușit să-l facă lui Israel, cu toate descântecele și invocările lui, a reușit să și-l producă sieși chiar Israel – nesocotind persoana și poruncile lui Iahweh. Domnul protejase poporul său de asaltul demonic, de răul dinafară – dar Israel n-a reușit și n-a vegheat să se apere de sine!

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Priviţi pe madianiţi ca vrăjmaşi şi ucideţi-i; căci şi ei vi s-au arătat vrăjmaşi, amăgindu-vă prin vicleşugurile lor, în fapta lui Peor şi în fapta Cozbiei, fata unei căpetenii a lui Madian, sora lor, ucisă în ziua urgiei care a avut loc cu prilejul faptei lui Peor.” (Numeri 25:16-18)

După ce legământul preoţiei îi este oferit lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, Domnul îi poruncește lui Moise să-i hărțuiască permanent pe madianiţi şi să nu se lase până nu-i extermină. Şi cu aceasta se încheie capitolul.

Pe de o parte, acest capitol 25 din cartea Numeri este un sfârșit, dar și un început – marchează finalul unei generații, și parcă dă startul unei noi serii de nelegiuiri ale urmașilor acelora, care va duce la o nouă amenințare cu revărsarea mâniei lui Iahweh. Dacă toate cârtirile și răzvrătirile precedente (împotriva liderilor dar și împotriva lui Dumnezeu) fuseseră generate de nemulțumiri în legătură cu hrana, băutura sau sentimentul de insecuritate, capitolul de față descrie implicarea prematură dar simptomatică a poporului evreu în închinarea la alte zeități (deși nu intraseră în Canaan)! O mai făcuseră cu prilejul vițelului de aur plămădit și nășit de Aaron (Exodul 32), și care arăta cât de mare era încă influența Egiptului din care abia ieșiseră! Aici însă, abia de iau contact cu ispita lui Baal, că-i și cedează! Mânia Domnului se potolește odată cu executarea acelora din popor care se dedaseră la acest adulter total și aproape generalizat! Este una din puținele ocazii în care asistăm la omorârea unora la directa poruncă a lui Iahweh! Cancerul trebuia extirpat!

Pe de altă parte deci, cap. 25 este punctul cel mai de jos – nadirul – cărții Numeri, aș zice chiar mai rău decât cap. 12-14. Aici, păcatul este la sfârșitul drumului/călătoriei, și al unei noi generații – care iată că nu se dovedește mai bună decât precedenta!

Dar noi?!

Să NU uităm... și să NE uităm tot în Scriptură, să căutăm în TOT Cuvântul lui Dumnezeu, și vom găsi aprecieri și îndemnuri foarte potrivite și actuale, în contextul acestui capitol.

Așa spre pildă, autorul epistolei către Evrei (3:6) ne atenționează la modul cel mai serios, atunci când ne amintește cine și ce suntem, făcând precizarea clară că suntem/rămânem casa/poporul lui Dumnezeu numai „dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm”! De aceea, soluția păstrării relației cu Dumnezeu nu are nimic de-a face cu superficialitatea, compromisul, indolența, neglijența... Este iluzorie și mincinoasă nădejdea că odată ieșiți din Egiptul lumii intrarea în Canaanul ceresc ne este automat asigurată! Asta se capătă doar prin pocăința imediată de păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și care ridică un zid de despărțire între noi și Dumnezeu!

Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu ne amintesc cu bunătate și perseverență că dușmanul e în tabără, că moartea este în oală, că inamicul nostru este... da, și în jurul nostru, uneori și în casa noastră... dar cel mai adesea este înlăuntrul nostru, în inima noastră, așa de predispusă la tot felul de compromisuri cu păcatul. De aceea, în continuare (tot în Evrei 3:12-15) suntem atenționați: „Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

Să luăm aminte, să ținem cont, să ne cutremurăm, să ne păzim, să ne evaluăm... să înaintăm, așadar! Și, cu ajutorul Domnului nostru, să ne reîntâlnim cu entuziasm și cu dorința de a înainta – și data viitoare! Cu bine!