Numeri 30:1-31 |Itinerar Biblic | Episodul 268

Dragi ascultători, precum viața – și parcursul acestui program cunoaște momente de accelerare sau de ralanti, sau chiar marche arriere... Important e ca media lor să ne asigure o progresie sesizabil. Chiar dacă grija principală a realizatorilor acestui program este citirea integrală și comentariul succint și selectiv al Cuvântului lui Dumnezeu, recunoaștem că nici ritmul nu ne e indiferent, pentru că vrem să găsim formula optimă, precum pulsul unui organism sănătos. Oricum vă mulțumim pentru înțelegere și însoțire!

Vă reamintesc, parcurgem ultima parte din cartea Numeri; după legile privind jertfele (din cap. 28 și 29), ne stau înainte legile asupra juruinţelor – care în cap. 30 le are în vedere în special pe femei. Am văzut în episoadele trecute (cap. 27) că femeilor li s-a permis să-şi revendice moştenirea. Acum vom descoperi că femeile au de asemenea și îndatoriri – și e interesant de observat că abordarea vizează atât femeile necăsătorite, cât și pe cele căsătorite, pe cele văduve ca și pe cele divorțate, pe cele singure și pe cele ce trăiesc cu diverse rude. 

Poate n-ați uitat, și-n Leviticul am avut de-a face cu un capitol întreg consacrat juruinţelor... şi acolo am atras atenţia asupra importanţei pe care Dumnezeu o acordă juruinţelor. El le atrage atenţia copiilor Săi să aibă grijă atunci când fac o promisiune lui Dumnezeu, pentru că El ne va trage la răspundere pentru juruinţele neonorate – aşa că... nu vă grăbiți să faceți juruințe, sau: străduiți-vă să le concretizați!

Consider că este un mare pericol astăzi ca oamenii să-I promită prea multe lui Dumnezeu. Pe măsură ce mă apropiam de sfârşitul lucrării mele, am devenit foarte reținut în a-i sfătui pe oameni să facă orice fel de juruinţă înaintea lui Dumnezeu – cu excepţia aceleia de a-L primi pe Hristos Isus ca Mântuitor. De ce? Pentru că am văzut o sumedenie de persoane semnalând că L-au primit pe Hristos, pentru ca apoi să constat cum își încalcă juruinţele. Dumnezeu nu ne cere să facem juruinţe (acestea sunt voluntare!), dar dacă facem o juruinţă, Dumnezeu – care are planuri cu noi! – ne va ajuta să ne ţinem juruinţele!

Moise a vorbit căpeteniilor seminţiilor copiilor lui Israel şi a zis: „Iată ce porunceşte Domnul: Când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduinţă, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură. (Numeri 30:1-2)

Este un lucru important și pentru creştinii de astăzi, la care se gândea și ap. Pavel când a scris: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” (Rom. 10:9-10) Cum crezi tu în Domnul Isus? În inima ta. Şi apoi ce se întâmplă? Mărturisirea se face prin gură. Mărturia gurii tale este juruinţa ta, este mărturisirea ta de credinţă. Nu este vorba doar de ceea ce spune gura, ci inima trebuie să creadă ceea ce gura mărturiseşte. Acestea două trebuie să fie în acord. „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea...” Nu crezi cu gura ta, ci o afirmi cu gura ta. „...şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” Inima şi gura trebuie să fie armonizate, ca într-un duet. Exact la acest lucru se face referire în această chestiune a juruinţelor.

Acum Domnul, prin Moise, devine specific orientat către o categorie feminină:

Când o femeie va face o juruinţă Domnului şi se va lega printr-o făgăduinţă, în tinereţea ei şi în casa tatălui ei, şi tatăl ei va afla de juruinţa pe care a făcut-o ea şi de făgăduinţa cu care s-a legat, dacă nu-i zice nimic în ziua când află de juruinţa ei, toate juruinţele ei vor fi primite, şi orice făgăduinţă cu care s-a legat ea va fi primită; (Numeri 30:3-4)

Cu alte cuvinte, dacă o femeie face o juruinţă când este încă necăsătorită în casa tatălui ei, tatăl ei va putea fi tras la răspundere pentru ea. Dacă tatăl rămânea tăcut când o auzea făcând juruinţa, atunci aceasta rămânea valabilă. Însă, dacă tatăl intervenea şi zicea: „Stai un pic. I-o plăcea ei această rochie, dar eu nu intenţionez să plătesc pentru ea!” atunci el era protejat în această problemă. Angajamentul fetei nu era valid!

dar dacă tatăl ei nu-i dă voie în ziua când ia cunoştinţă de juruinţa ei, toate juruinţele ei şi toate făgăduinţele cu care se va fi legat ea, nu vor avea nicio tărie; şi Domnul o va ierta, pentru că nu i-a dat voie tatăl ei. (Numeri 30:5)

Iată mai departe cum stăteau lucrurile în ce privește femeia măritată:

Când se va mărita, după ce a făcut juruinţe sau după ce s-a legat printr-un cuvânt ieşit de pe buzele ei, şi bărbatul ei va lua cunoştinţă de lucrul acesta, şi nu-i va zice nimic în ziua când va lua cunoştinţă de ele, juruinţele ei vor rămâne în picioare; şi făgăduinţele cu care se va fi legat ea vor rămâne în picioare; dar dacă bărbatul ei nu-i dă voie în ziua când ia cunoştinţă de juruinţa ei, el va desfiinţa juruinţa, pe care a făcut-o, şi cuvântul scăpat de pe buzele ei, cu care s-a legat ea; şi Domnul o va ierta. (Numeri 30:6-8)

Dacă o femeie căsătorită făcea multe cumpărături şi crea obligaţii, soţul ei putea spune că nu le recunoaşte, şi nu era obligat să plătească pentru ele. Juruinţa femeii nu rămânea în picioare şi el nu era responsabil sau obligat în vreun fel. Deci vedeţi că atât un tată cât și un soţ puteau fi traşi la răspundere pentru juruinţa unei femei, dacă nu o respinseseră de la bun început!

Mi se pare că un asemenea principiu este cam evitat astăzi. Au existat întotdeauna femei care au vânat averi... care consimt să se căsătorească pentru banii bărbatului. Așa ceva este evident în majoritatea cazurilor când o tânără se căsătoreşte cu un vârstnic. După ce îi ia numele, pot ajunge la tribunal şi să câştige aproape tot ce acesta posedă. Am văzut întâmplându-se lucrul acesta de câteva ori. Cunoşteam un bărbat creştin care era singuratic după moartea soţiei lui, iar mai apoi s-a căsătorit cu o femeie mult mai tânără decât el, și care era interesată doar de bani. Acest bărbat dorise foarte mult să-şi ofere banii bordurilor de misiune şi organizaţiilor creştine, dar după ce bărbatul a murit văduva a uzat de toate mijloacele legale pentru a păstra banii, astfel încât organizaţiile creştine nu au primit nimic.

De asemenea am cunoscut bărbaţi care mi-au spus că s-au căsătorit cu femei, care le-au luat tot ce aveau. Ei bine, aceasta este absurditatea omenirii. Dumnezeu spune că un bărbat nu trebuie să îngăduie astfel de lucruri.

Mai departe, Domnul stipulează succint și cazul femeii văduve sau divorțate:

Juruinţa unei femei văduve sau despărţite de bărbat, făgăduinţa cu care se va fi legat ea, va rămâne în picioare pentru ea. (Numeri 30:9)

O văduvă trebuia să stea pe propriile ei picioare. Juruinţa pe care o făcea rămâne valabilă. Observaţi cât de importante sunt aceste detalii pentru Dumnezeu. El vrea ca poporul Său să fie întotdeauna vertical, leal, pozitiv, atât în faptă cât și în vorbă. Dumnezeu Îşi ţine făgăduinţele, şi Se aşteaptă ca şi copiii Lui să le ţină pe ale lor. El Și-a ținut promisiunile făcute, Biblia și istoria depun mărturie! Şi dacă Și le-a ţinut în trecut, o va face şi în viitor... inclusiv față de cel mai important lucru: mântuirea! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

Desigur, precizările cele mai detaliate sunt date pentru cazul cel mai frecvent întâlnit:

Când o femeie, fiind încă în casa bărbatului ei, va face juruinţe sau se va lega cu vreun jurământ şi bărbatul ei va afla de lucrul acesta, dacă nu-i zice nimic şi n-o opreşte, toate juruinţele ei vor rămâne în picioare şi toate făgăduinţele prin care se va fi legat ea vor rămâne în picioare, dar, dacă bărbatul ei nu le primeşte în ziua când află de ele, orice juruinţă şi orice făgăduială ieşite de pe buzele ei nu vor avea niciun preţ, bărbatul ei nu le-a primit; şi Domnul o va ierta. Bărbatul ei poate întări şi bărbatul ei poate desfiinţa orice juruinţă, orice jurământ cu care se leagă ea ca să-şi mâhnească sufletul. Şi anume, dacă nu-i zice nimic zi de zi după ce află de lucrul acesta, el întăreşte astfel toate juruinţele şi toate făgăduielile cu care s-a legat ea; le întăreşte pentru că nu i-a zis nimic în ziua când a aflat de ele. Dar, dacă nu le primeşte, după ce a trecut ziua în care le-a aflat, va fi vinovat de păcatul nevestei lui.” Acestea sunt legile pe care le-a dat lui Moise Domnul, ca să aibă putere între un bărbat şi nevasta lui, între un tată şi fata lui, când ea este în tinereţe şi acasă la tatăl ei. (Numeri 30:10-16)

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, care are promisiunea lui Dumnezeu pentru tine şi pentru mine. Şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne valabil. El a făgăduit că te va mântui, dacă te încrezi în Hristos – şi această făgăduinţă este valabilă! V-am mai spus despre credincioasa aceea din Scoţia, care avea un fiu necredincios, care – întors de la facultate cu idei noi – i-a spus sfidător mamei sale: „Sufletul tău nu valorează nimic în această lume vastă!” După ce s-a gândit câteva clipe, femeia i-a răspuns fiului ei insolent: „Da, poate că nu valorez prea mult, dar dacă sufletul meu se va pierde, Dumnezeu va pierde mai mult ca mine – Îşi va pierde reputaţia, pentru că El a spus că mă va mântui, dacă mă-ncred în El!”

Prieteni, Dumnezeu Îşi va împlini Cuvântul. El nu trebuie să Se jure – ci doar să afirme, pentru că Adevărul este temelia cuvintelor Sale! Și El vrea ca și cei care-L reprezintă pe pământ să fie acest gen de oameni. Dacă fac o juruinţă, ar trebui s-o ţină. Desigur, acest tip de responsabilitate ar trebui să caracterizeze fiecare creştin din lumea de azi (nu doar femeile)! Sigur că pentru credincioșii din Biserica Noului Testament mai sunt niște texte care trebuie puse alături de aceste prevederi din Numeri, dar putem trage deja o concluzie a acestui cap. 30, fără să fim simpliști sau superficiali: moștenirea veșnică este rezervată celor ce răspund cu credincioșie la credincioșia Domnului!

E bine să nu uităm că ne aflăm într-o zonă a Scripturii care are de-a face cu noua generaţie a lui Israel, care străbătuse pustia. Mulţi dintre ei erau doar nişte copii când începuse marșul, alții se născuseră în timpul peregrinărilor... Dumnezeu continuă să pregătească răbdător această nouă generaţie, având în vedere intrarea lor în Țara promisă.

N-ați uitat poate că madianiţii se aliaseră cu moabiţii ca să-l determine pe Balaam ca să blesteme pe Israel... iar mai apoi, ademeniseră poporul la idolatrie şi desfrâu. Singura femeie menţionată în acel episod (Num. 25:6-15) este Cozbi, o madianită. După acea împrejurare, Iahweh poruncise poporului Său (Num. 25:17-18): „Priviţi pe madianiţi ca vrăjmaşi şi ucideţi-i; căci şi ei vi s-au arătat vrăjmaşi, amăgindu-vă prin vicleşugurile lor, în fapta lui Peor şi în fapta Cozbiei, fata unei căpetenii a lui Madian, sora lor, ucisă în ziua urgiei care a avut loc cu prilejul faptei lui Peor.”

Madian din pustie este un fel de lume. Pentru copilul lui Dumnezeu trebuie să existe o separare spirituală de lumea de astăzi, pentru că e vorba de o nepotrivire, de un conflict.

Odată cu Numeri 31, intrăm în ultimele acţiuni publice ale lui Moise (așa cum Deuteronomul va relata ultimele acţiuni personale ale lui Moise). Iar una dintre ultimele acţiuni publice radicale ale lui Moise este războiul declarat și purtat împotriva madianiţilor.

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Răzbună pe copiii lui Israel împotriva madianiţilor, apoi vei fi adăugat la poporul tău.” Moise a vorbit poporului şi a zis: „Înarmaţi dintre voi nişte bărbaţi pentru oştire şi să meargă împotriva Madianului, ca să aducă la îndeplinire răzbunarea Domnului împotriva Madianului. Să trimiteţi la oaste câte o mie de oameni de seminţie, din toate seminţiile lui Israel.” (Numeri 31:1-4)

Iahweh socotește că venise momentul ca Moise să declare și să pornească război împotriva madianiților. Israel trebuia răzbunat, și Dumnezeu Se implică din nou personal.

Au luat dintre miile lui Israel câte o mie de oameni de seminţie, adică douăsprezece mii de oameni înarmaţi pentru oaste. Moise a trimis la oaste pe aceşti o mie de oameni de seminţie şi a trimis cu ei pe fiul preotului Eleazar, Fineas, care ducea uneltele sfinte şi trâmbiţele răsunătoare. (Numeri 31:5-6)

Alături de armata de douăsprezece mii de oameni, Moise a trimis la război și uneltele sfinte și piesele de mobilier din Cort, semn că era vorba de un război spiritual, sfințitor.

Au înaintat împotriva Madianului, după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul; şi au omorât pe toţi bărbaţii. Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe împăraţii Madianului: Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor. (Numeri 31:7-8)

Împăraţii Madianului au fost omorâţi şi este notată aici (în treacăt, dar specific) şi moartea lui Balaam, profetul. Dumnezeu le oferă biruinţa totală asupra madianiţilor. Avem aici de-a face cu o judecată a neamurilor înainte de intrarea în Țara promisă. La fel se va întâmpla şi înainte de venirea lui Hristos: la împlinirea Mileniului, Israel care are probleme atât de serioase în zilele noastre, vor fi puşi în ţară şi vom avea pace.

Copiii lui Israel au luat prinse pe femeile madianiţilor cu pruncii lor şi le-au jefuit toate vitele, toate turmele şi toate bogăţiile. Le-au ars toate cetăţile pe care le locuiau şi toate ocoalele lor. Au luat toată prada şi toate jafurile de oameni şi dobitoace, şi pe cei prinşi, prada şi jafurile le-au adus lui Moise, preotului Eleazar şi adunării copiilor lui Israel, care erau tăbărâţi în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. (Numeri 31:9-12)

Dumnezeu le-a dăruit o victorie extraordinară: n-au pierdut nici măcar un om (v. 49)! Dar... nu toate lucrurile stăteau bine, și nu toate prescripțiile fuseseră respectate!

Moise, preotul Eleazar şi toţi mai-marii adunării le-au ieşit înainte, afară din tabără. Şi Moise s-a mâniat pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile peste o mie şi pe căpeteniile peste o sută, care se întorceau de la război. El le-a zis: „Cum? Aţi lăsat cu viaţă pe toate femeile? Iată, ele sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului. Acum dar omorâţi pe orice prunc de parte bărbătească şi omorâţi pe orice femeie care a cunoscut pe un bărbat culcându-se cu el, dar lăsaţi cu viaţă pentru voi toţi pruncii de parte femeiască şi pe toate fetele care n-au cunoscut împreunarea cu un bărbat. Iar voi tăbărâţi şapte zile afară din tabără; toţi aceia dintre voi care au ucis pe cineva şi toţi cei ce s-au atins de vreun mort să se curăţească a treia şi a şaptea zi, ei şi cei prinşi de voi. Să curăţiţi, de asemenea, orice haină, orice lucru de piele, orice lucru de păr de capră şi orice unealtă de lemn.” Preotul Eleazar a zis ostaşilor care se duseseră la război: „Iată ce este poruncit prin legea pe care a dat-o lui Moise Domnul. Aurul, argintul, arama, fierul, cositorul şi plumbul, orice lucru care poate suferi focul, să-l treceţi prin foc ca să se curăţească. Dar tot ce nu poate suferi focul să fie curăţit cu apa de curăţire; să-l treceţi prin apă. Să vă spălaţi hainele în ziua a şaptea şi veţi fi curaţi, apoi veţi putea intra în tabără.” (Numeri 31:13-24)

Apăruse deci o problemă serioasă între copiii lui Israel. Dumnezeu îi ajutase să iasă într-o singură noapte din Egipt... dar iată că nici după patruzeci de ani Egiptul nu ieșise din ei! Chiar şi acum, după ce trecuseră prin experiența adulterului și idolatriei în care fuseseră atraşi prin complotul subtil al lui Balaam cu madianiţii, ei continuă să aducă femeile madianite în tabăra lor. Aceasta este problema cu firea pământească! Nu este greşit ca noi să fim în lume – aici este locul unde ne-a aşezat Dumnezeu – marea noastră problemă este că și lumea este în noi, în mintea, inima și viața noastră.

Domnul a zis lui Moise: „Fă, împreună cu preotul Eleazar şi cu căpeteniile caselor adunării, socoteala prăzii luate, fie oameni, fie dobitoace. Împarte prada între luptătorii care s-au dus la oaste şi între toată adunarea. Să iei întâi din partea ostaşilor care s-au dus la oaste o dare pentru Domnul, şi anume unul din cinci sute, atât din oameni, cât şi din boi, măgari şi oi. Să le iei din jumătatea cuvenită lor şi să le dai preotului Eleazar, ca un dar ridicat pentru Domnul. Şi din jumătatea care se cuvine copiilor lui Israel să iei unul din cincizeci, atât din oameni, cât şi din boi, măgari şi oi, din orice dobitoc, şi să le dai leviţilor care păzesc cortul Domnului.” Moise şi preotul Eleazar au făcut ce poruncise lui Moise Domnul. Prada de război, rămasă din jaful celor ce făcuseră parte din oaste, era de şase sute şaptezeci şi cinci de mii de oi, şaptezeci şi două de mii de boi, şaizeci şi unu de mii de măgari şi treizeci şi două de mii de suflete, adică femei care nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat. Jumătatea care alcătuia partea celor ce se duseseră la oaste a fost de trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute de oi, din care şase sute şaptezeci şi cinci au fost luaţi ca dare Domnului; treizeci şi şase de mii de boi, din care şaptezeci şi doi luaţi ca dare Domnului; treizeci de mii cinci sute de măgari, din care şaizeci şi unu luaţi ca dare Domnului, şi şaisprezece mii de inşi, din care treizeci şi doi luaţi ca dare Domnului. Moise a dat preotului Eleazar darea luată ca dar ridicat pentru Domnul, după cum îi poruncise Domnul. Jumătatea cuvenită copiilor lui Israel, pe care a despărţit-o Moise de a bărbaţilor care merseseră la oaste şi care era partea adunării, a fost de trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute de oi, treizeci şi şase de mii de boi, treizeci de mii cinci sute de măgari şi şaisprezece mii de suflete. Din această jumătate care se cuvenea copiilor lui Israel, Moise a luat unul din cincizeci, atât din oameni, cât şi din dobitoace, şi le-a dat leviţilor care păzesc cortul Domnului, după cum îi poruncise Domnul. Căpeteniile oştirii, căpeteniile peste o mie şi căpeteniile peste o sută s-au apropiat de Moise şi i-au zis: „Robii tăi au făcut socoteala ostaşilor care erau sub poruncile noastre şi nu lipseşte niciun om dintre noi. Noi aducem deci ca dar Domnului fiecare ce a găsit ca scule de aur, şi anume lănţişoare, brăţări, inele, cercei şi salbe, ca să se facă ispăşire pentru sufletele noastre înaintea Domnului.” Moise şi preotul Eleazar au primit de la ei toate aceste scule lucrate în aur. Tot aurul pe care l-au adus Domnului căpeteniile peste o mie şi căpeteniile peste o sută, ca dar ridicat, cântărea şaisprezece mii şapte sute cincizeci de sicli. Oamenii din oaste au păstrat, fiecare pentru sine, prada pe care o făcuseră. Moise şi preotul Eleazar au luat aurul de la căpeteniile peste o mie şi de la căpeteniile peste o sută şi l-au adus în cortul întâlnirii, ca aducere aminte pentru copiii lui Israel înaintea Domnului. (Numeri 31:25-54)

Lecţia importantă din acest capitol este aceea că suntem chemați la separare spirituală de lume. De ce tărâm aparții tu? Încotro te atrage inima ta? Umbli în lumină? Eşti în Cuvântul lui Dumnezeu? Eşti în părtăşie cu Hristos? Acesta trebuie să fie cel mai important lucru pentru copilul lui Dumnezeu. Pentru că asta te va ajuta să umbli în sfințenie aici jos, și asta te va propulsa spre locul pregătit pentru tine prin moartea și învierea lui Hristos!