Ioan | Introducere | Itinerar Biblic | Episodul 272

Stimați ascultători și dragi prieteni, continuăm să răsfoim Cuvântul lui Dumnezeu – nu cu detașare, ci interesați și dornici să deprindem corecta sa înțelegere, spre transpunerea naturală și deplină în trăire. Fideli principiului alternanței, după a patra carte a VT, ne vom uita începând de azi prin a 4-a din Noul Testament.

Probabil că mulți dintre noi, la începuturile acomodării cu Biblia și cu viața creștină, am primit sau am dat altora sfatul să înceapă citirea cu Evanghelia după Ioan, socotită mai spirituală, dar și mai accesibilă; dacă multă vreme mi s-a părut legitimă, astăzi eu nu mai fac la fel de automat o asemenea recomandare. În primul rând pentru că a 4-a evanghelie este excepțională! Dacă Matei, Marcu și Luca (evangheliștii sinoptici) ne-au redat oarecum cronologic viața lui Isus Hristos, concentrându-se preponderent pe ce a făcut Mântuitorul, Ioan sub inspirație divină a căutat să-și convingă cititorii, audiența despre cine a fost în realitate Isus – Hristosul Mesia, Fiul lui Dumnezeu; dacă ceilalți trei evangheliști ni-l prezintă pe Domnul oarecum din afară, din exterior, cu accent pe omenescul Său, Ioan pătrunde în ființa și-n gândirea Mântuitorului, dezvăluind divinul în ființa, rostirile și lucrările Domnului Isus.

S-a impus deci clişeul „Evanghelia după Ioan este simplă”. Da, dacă ai în vedere că este scrisă în cuvinte scurte. Aş putea exemplifica acest lucru cu ajutorul câtorva versete. Observaţi ce cuvinte simple sunt folosite: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1:11-12). Dar această simplitate a limbajului i-a indus pe mulţi în eroare. Nu cuvintele în sine, ci ideile, conceptele prezentate sunt adânci, de aceea este mai degrabă cea mai profundă Evanghelie. (Dac-ar fi să luăm ca exemplu expresia „voi sunteţi în Mine şi… Eu sunt în voi”, care apare în Ioan 14:20: sunt doar nouă cuvinte scurte, șapte din ele monosilabice! – o conjuncţie, două verbe, două prepoziţii şi patru pronume – şi puteţi întreba orice copil de clasa a patra care este sensul fiecărui cuvânt dintre acestea şi vă poate da definiţiile. Dar când punem aceste cuvinte împreună – „voi sunteţi în Mine şi… Eu sunt în voi”– obţinem o afirmaţie de o asemenea profunzime, că nici cel mai bun teolog şi nici cel mai strălucit filosof nu a putut pătrunde în întregime înţelesul acesteia. Ştim că „voi sunteţi în Mine” reprezintă salvarea, iar „Eu sunt în voi” – sfinţirea, dar mai departe de acest înţeles nu poate merge nimeni foarte mult. Uneori avem impresia că dacă ştim ce înseamnă fiecare cuvânt, înţelegem mesajul transmis. Cuvintele sunt simple, dar mesajul este profund.

Ieronim (unul din venerabilii părinți ai Bisericii occidentale, patronul erudiției teologice și autorul primei traduceri a Bibliei în limba latină) a spus despre evanghelia lui Ioan că „excelează în profunzimea misterelor divine”, o afirmaţie cât se poate de corectă! Ernest Renan a numit-o „cea mai profundă scriere din lume”, iar mai recent dr. A. T. Pierson a spus că Evangheli lui Ioan „atinge inima lui Hristos”.

Chiar dacă pare incontestabil că apostolul Ioan este autorul acestei Evanghelii simple și speciale totodată, nu a scăpat nici ea de contestări. Dintre cele mai susținute au venit dinspre Şcoala Bauer-Tubingen din Germania, care a fost pentru o vreme un puternic fief liberal. Îmi amintesc că în perioada când am studiat la seminar – povestește JVMcGee – am avut un curs de un semestru despre paternitatea Evangheliei după Ioan. Concluzia acestui curs era că Ioan a fost autorul. Un coleg glumeţ a răspuns: „Ei bine, eu eram convins că Ioan a scris evanghelia înainte să începem acest curs şi la fel sunt şi acum, deci am irosit un semestru!“ Vă asigur că nu vom pierde timpul aici cu dispute privind autorul evangheliei, voi face doar două observaţii din care rezultă faptul că Ioan a scris această carte.

Unul din motivele pentru care au apărut îndoieli cu privire la autorul Evangheliei este faptul că Papias (unul din cei dintâi părinți ai Bisericii, care a trăit în a doua jumătate a sec. 1 și prima jumătate a sec. 2, și pe care l-am citat la fiecare evanghelie) se pare că nu l-a menţionat pe Ioan ca autor. Dar profesorul german Tischendorf care a descoperit la mănăstirea Sf. Caterina din peninsula Sinai Codex Sinaiticus (care este probabil cel mai bun manuscris al Vechiului Testament), a mai găsit și un alt manuscris foarte vechi, în timp ce lucra la biblioteca din Vatican, în care există un citat al lui Papias care afirmă foarte clar că Ioan este autorul Evangheliei. Personal nu am nevoie de vreo altă autoritate mai bună decât aceasta. De asemenea, Clement din Alexandria, care a trăit în jurul anului 200 d.Hr. afirmă că Ioan a fost încurajat de prieteni şi inspirat de Duhul Sfânt să scrie o evanghelie spirituală. Eu cred că Evanghelia după Ioan este această „evanghelie spirituală” (fără ca prin aceasta să se înțeleagă că celelalte trei nu ar fi spirituale!). Pentru JVMcGee, și cred că și pentru majoritatea dintre dvs., nu există urmă de îndoială că Ioan este autorul!

A fost probabil Evanghelia cea mai târzie, scrisă probabil aproape de anul 100 d.Hr. Toţi ceilalţi apostoli erau morţi, Ioan era singurul rămas în viaţă. O întrebare importantă este: De ce a fost scrisă această evanghelie? Diverse teorii încearcă diverse răspunsuri la această întrebare. Unii susţin că această evanghelie a fost scrisă pentru a contracara prima erezie a bisericii, gnosticismul. Gnosticii afirmau că Isus a fost Dumnezeu, dar nu a fost om, că apostolii doar au crezut, dar de fapt nu L-au văzut. Un alt părinte timpuriu al Bisericii, Irineu, teolog și apologet redutabil, afirmă foarte clar că scopul lui Ioan era de a-l înfrunta pe gnosticul Cerinthus. Dar August Tholuck (teologul protestant german din sec. al XIX-lea) subliniază că aceasta nu este o evanghelie polemică şi că autorul nu îşi propune acest scop. Alţii susţin că această evanghelie este o anexă la textele celorlalţi autori, și că a fost scrisă ca să adauge, pur şi simplu, mai multe informaţii. Iar răspunsul tranșant dat de alții (precum Karl Hase, un alt teolog protestant din sec. 19, și istoric german al Bisericii) a fost că „această evanghelie nu este o cârpeală cu scopul de a umple un gol!”

Observaţi că deși aceste teorii au unghiuri pertinente de abordare, totuși nu oferă un răspuns satisfăcător care să țină seama de toate elementele neobişnuite ale acestei scrieri. În opinia mea, singura explicaţie satisfăcătoare este aceea că Ioan a scris sub inspirația Duhului Sfânt, la cererea Bisericii care avea deja trei evanghelii (Matei, Marcu şi Luca erau transmise în toate bisericile) şi doreau ceva mai profund spiritual, ceva prin care credincioşii să crească. La fel a spus şi Augustin, sfântul Bisericii timpurii: „Din cele patru evanghelii, sau mai bine spus: cele patru cărţi ale Evangheliei, sfântul apostol Ioan, comparat pe bună dreptate cu un vultur în ceea ce priveşte înţelegerea spirituală, a înălţat proclamarea mult mai sublim decât ceilalţi trei, iar înălţând-o şi-a dorit ca şi inimile noastre să fie înălţate” (Gregory, Key to the Gospels, pp. 285–286). Acesta este scopul Evangheliei lui Ioan. Acesta este motivul pentru care a scris-o.

Astfel, când ne apropiem de Evanghelia după Ioan, observăm că el nu ne duce la Betleem. Nu putem creşte spiritual doar cântând „O, Betleem, oraș micuţ oraş”, de zeci de ori la fiecare Crăciun. Ioan nu ne duce la Betleem, pentru că el vrea ca noi să creştem în viaţa noastră de credincioşi. Ioan ne plimbă prin holurile tăcute ale eternităţii, prin imensul vid al spaţiului, până la un început ce nu este deloc un început: „La început era Cuvântul” (Ioan 1:1). E o lungă dezbatere privind nașterea Universului – unii spun că această lume ar fi apărut în urmă cu trei miliarde de ani. Eu zic că asemenea voci sunt mult prea precaute; personal cred că lumea aceasta există de mult mai mult timp. Ce credeţi că făcea Dumnezeu în eternitatea trecută: stătea degeaba?! Daţi-mi voie să vă spun că El a avut dintotdeauna multe de făcut, inclusiv în trecut, pentru că El vine din veşnicie. Astfel, „la început” trebuie înţeles ca limita cea mai depărtată pe care o poate percepe mintea noastră limitată! Isus Hristos vine din eternitate să vă întâlnească. „La început era („era”, nu „este”!) Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Nu cred că puteţi să mergeţi în trecut cu prea multe miliarde de ani. „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Apoi, în versetul 14, Ioan mai face un pas: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi...” (Ioan 1:14).

Filosofii greci, parte din audiența pentru care a scris Luca, s-ar fi oprit în acest moment şi ar fi spus: „Stop! Până aici! Nu te mai putem urmări!” Dar Ioan nu scria pentru aceştia, aşa că el continuă: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). „L-a făcut cunoscut” înseamnă „L-a interpretat” (exegetes în greacă), L-a pus în lumină, ca omul să-L poată cunoaşte. Cel care nu are un început este Fiul care vine din veşnicie.

Luca, fiind medic, L-a studiat pe Isus la „microscop“. Deşi metodologia lui Ioan este diferită, amândoi ajung la aceeaşi concluzie. Nu putem spune că metodologia lui Ioan este ştiinţifică, dar nici că a lui Luca este mai științifică decât a lui Ioan! Creştinul care Îl cunoaşte pe Hristos şi are un anumit nivel de credinţă în El nu are nevoie să înţeleagă naşterea din fecioară încă o dată – el deja crede acest lucru! Aşadar, creştinul când citeşte şi studiază Evanghelia după Ioan găseşte plăcere şi bucurie de nedescris. Dar să nu credem că şi cei necredincioşi găsesc aceeaşi plăcere şi bucurie! Veţi vedea că Evanghelia după Ioan este folosită în misiune mai mult ca oricare altă evanghelie. La urma urmei, nu este adevărat că cei mai mulţi creştini o consideră ca fiind evanghelia simplă? Este ea simplă? Nu, este profundă, este pentru credincioşi, îi ajută pe aceştia să crească.

Pe când eram pastor în Pasadena – povestește JVMcGee – aveam un prieten doctor, care datorită poziţiei sale a avut posibilitatea să adune studenţii pentru un curs biblic. Ce credeţi că a predat? Exact, Evanghelia după Ioan. Mi-a spus „Ştii, i-am şocat pe băieţii aceia cu primul capitol!” M-am întâlnit cu el după câteva săptămâni şi l-am întrebat cum merge cursul. Mi-a spus: „Oh, nu mai vin studenţii!” Păi normal, se găseau într-un loc unde pui substanţele în eprubete şi le studiezi la microscop! L-am întrebat: „De ce nu le-ai prezentat Evanghelia după Luca?” „Pentru că am vrut să le prezint evanghelia simplă”, mi-a spus. Ei bine, n-a nimerit-o: Evanghelia lui Ioan nu e simplă, ci profundă, şi se adresează credincioşilor!

Mai cunoșteam și un profesor de seminar care cu vreme în urmă a fost rugat să prezinte Biblia unui grup de oameni de afaceri, la masa de prânz. Ce carte credeţi că le-a prezentat? Exact! Omul nostru cred că şi-a spus: „Aceşti oameni nu cunosc multe lucruri, aşa că le voi prezenta Evanghelia după Ioan!” Mi-aş fi dorit să le fi prezentat Evanghelia după Marcu – una a acţiunii, a puterii, care se adresează oamenilor puternici... Dar el le-a prezentat Evanghelia după Ioan!

Evanghelia după Ioan este pentru credincioşi. Când vom ajunge la capitolele de la 13 la 17, puteţi pune acolo un semn mare: Numai pentru credincioşi şi puteţi adăuga, Toţi ceilalţi, nu vă apropiaţi! Nu cred că sunt cuvinte și pagini recomandate necredincioșilor. Isus i-a luat pe ai Săi în odaia de sus şi le-a descoperit lucruri pentru creşterea lor. Nicio altă evanghelie nu prezintă aceste lucruri. De ce? Pentru că ceilalţi evanghelişti Îl prezintă pe Hristos ca Salvatorul lumii. Cineva poate că va întreba: „Dar nu face şi Ioan acelaşi lucru?“ Ba da, dar el scrie în primul rând pentru creşterea celor credincioşi.

Ioan prezintă mai multe despre Hristos cel înviat decât oricare dintre ceilalţi autori, de fapt, mai mult decât toţi ceilalţi autori la un loc. Pavel spunea că deşi noi L-am cunoscut pe Hristos în trup, acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Îl cunoaştem ca Hristos cel înviat. Din acest motiv, Ioan încearcă să prezinte apariţiile lui Isus după înviere şi menţionează şapte dintre acestea... dintre care prima este și cea mai impresionantă: El Se arată Mariei Magdalena în grădină. A doua este cu apostolii în odaia de sus, la care Toma a absentat. A treia este tot în odaia de sus, când sunt prezenţi toţi apostolii, inclusiv Toma (aceste trei apariţii sunt prezentate în cap. 20). Apoi Îl vedem arătându-li-Se la Marea Galileii. Câţiva apostoli erau la pescuit, iar El le-a strigat de pe mal: „Aveţi ceva de mâncare?” (Ioan 21:5).

El te va întreba şi pe tine într-o zi şi mă va întreba şi pe mine acelaşi lucru. Ai fost la pescuit în ultima vreme? Nu poţi pescui decât aşa cum îţi spune El, trebuie să-I urmezi instrucţiunile. Apoi El le-a pregătit micul dejun. Îmi doresc să fi fost şi eu acolo la acel mic dejun în aer liber. El vrea să te hrănească şi pe tine – dimineaţa, la prânz și seara, cu hrană spirituală! Apoi l-a întrebat pe Simon Petru: „Mă iubeşti?” (vezi Ioan 21:15-17). Isus nu a spus că trebuie să absolvi nu știu câte școli pentru a putea să-I slujeşti. El a întrebat: „Mă iubeşti?“ Aceasta este singura condiţie. Să nu mă înţelegeţi greşit: dacă Îl iubiţi, veţi dori să vă pregătiţi pentru misiunea pe care o are El pentru voi, dar El vrea să ştie dacă Îl iubiţi. Motivul pentru care mulţi oameni nu Îi slujesc în ziua de azi este lipsa dragostei pentru El. Mai târziu, lui Petru I-a cerut să fie un martir, dar lui Ioan nu. Acesta va trebui să trăiască îndeajuns pentru a scrie Evanghelia, trei epistole şi Apocalipsa. Ioan menţionează aceste şapte apariţii ale lui Isus, toate adresate credincioşilor, pentru a-i ajuta să crească.

La momentul naşterii lui Hristos, existau mari frământări în lumea păgână. Suetonius relatează că „o aşteptare concretă a lumii antice, ce s-a răspândit în Orient, era aceea că un conducător al lumii trebuia să apară din Iudeea“. Tacitus face o afirmaţie asemănătoare. Schlegel (Viaţa lui Vespasian, c. iv) menţionează că misionari budişti care străbăteau China au întâlnit înţelepţi chinezi care plecau să-L întâlnească pe Mesia în anul 33 d.Hr.

Exista o aşteptare a lui Mesia în lume în vremea aceea. Din acest Orient misterios au apărut nişte înţelepţi la Ierusalim, întrebând: „Unde este împăratul de curând născut al iudeilor?” (Mat. 2:2).

Minunat este faptul că Evanghelia după Ioan, orientată atât de clar spre nevoile credincioşilor, este de asemenea foarte uşor de înţeles pentru mintea orientalului: mă refer la egipteni, babilonieni, persani, indieni, chinezi... În Tibet sau în Mongolia, în misteriosul Orient, există bogăţii incredibile alături de sărăcie cumplită. Din această zonă au venit înţelepţii din Matei 2, care au adus daruri – aur, smirnă şi tămâie – pentru Pruncul Isus. Apar mai multe întrebări aici. Aceştia au venit din zona aceea misterioasă. Măreţia orientală, despre care am auzit atât de multe, indică bogăţie incredibilă, bogăţie care este încă prezentă – palate decorate, strălucire izbitoare, pietre preţioase.  Această bogăţie a început să pătrundă în vest când Columb a pornit spre această ţară (ştim că el a descoperit America, dar nu asta căuta!) – ci încerca să găsească un alt traseu spre Orient, cu scopul de a aduce câte ceva din bogăţia de acolo.

Dar, lângă această bogăţie, sute de milioane de oameni mor de inaniţie! Poate întrebaţi: „De ce nu le trimitem mâncare?” Nu avem suficientă pentru a rezolva problema! Dar e clar că săracii strigă după ajutor, iar cei bogaţi n-au găsit nicio soluţie pentru problemele vieţii. Orientul a dat libertate totală dorinţelor umane, dar cu toate acestea nu au găsit mulţumirea. Oamenii din zona aceea au avut mereu marile religii păgâne – budism, şintoism, hinduism, confucianism, islamism. Dar chiar având toate acestea, înţelepţii din regiunea aceea au venit să-ntrebe: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui!” (Mat. 2:2). Aveau nevoie de mântuire, dar nu o găseau, nicio religie nu le oferise mântuirea. Acesta este motivul pentru care oamenii din Orientul misterios s-au delectat cu Evanghelia după Ioan ca nimeni alţii. Există un anumit tip de minte în ziua de azi care se poate delecta cu Evanghelia după Ioan. Ioan ne arată că Domnul Isus poate forma această minte.

El a venit din slava cerească, Cel ce era înainte de a exista orice început pe care ni-l putem închipui. „Şi cuvântul s-a făcut trup” şi a umblat printre oameni. În Orient erau prezente toate tipurile de religii. Israelul aparţine acelei zone a lumii. Orientalii practicau ocultismul şi aveau temple bogat decorate, dezgustătoare, cu ritualuri degradante. Iar prima acţiune publică a Domnului Isus pe care ne-o relatează Ioan este faptul că El a intrat în Templul din Ierusalim şi l-a curăţat. Prin acest lucru El le transmite acestor oameni care se închinau în templele degradante că Singur Dumnezeul lui Israel este sfânt. Dacă vrei să te închini lui Dumnezeu trebuie să te curăţeşti; Templul însuși trebuie să fie curăţat; nu trebuie să existe compromis cu niciun lucru rău.

Un conducător religios a venit la Isus într-o noapte – doar Ioan ne relatează acest eveniment. Domnul nostru i-a spus acestui conducător religios, care era religios până în vârful degetelor: „Trebuie să te naşti din nou” (vezi Ioan 3:3)... „Trebuie să ai o viaţă nouă, trebuie să te eliberezi de religia veche...” Isus a spus că El nu a venit să coasă un petic nou la haina veche, El a venit sa aducă roba neprihănirii care ne va permite să stăm înaintea unui Dumnezeu sfânt. De acest lucru avea nevoie lumea aceea... are nevoie lumea aceasta!

Condiţia femeii era înjositoare în Orient. Domnul nostru a înălţat femeia pentru că El a venit în lume născut din femeie. S-a dus la o nuntă pentru a răspunde batjocurii poligamiei din Orient. Hristos s-a dus la o nuntă şi a binecuvântat-o. De asemenea, Isus a stat de vorbă, lângă o fântână, cu o femeie având un caracter ce ridica semne de întrebare. Dar mai târziu, Isus a murit şi pentru femeia aceea. Sufletul unei femei era la fel de valoros în ochii lui Isus ca sufletul unui bărbat.

Isus a hrănit mulţimile, apoi a vorbit despre Pâinea Vieţii, apoi a fugit pentru că nu dorea să-i lase pe aceşti oameni să-L pună rege pentru stomacurile lor.

O minte orientală poate înţelege discursul lui Isus despre Pâinea Vieţii. Din păcate, proprietarii super-marketurilor nu înţeleg – ei cred că pâinea şi cerealele de pe raft sunt cele care contează – or, Domnul spune că nu este aşa. Un oriental (care nu are pâine şi cereale) poate înţelege acest lucru. Îmi e teamă însă că unii dintre noi nu înţelegem!

Domnul Isus a făcut în această evanghelie vreo șapte afirmații de genul: „Eu sunt lumina lumii... Eu sunt pâinea vieţii... Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”... Iar Orientul era deplorabil şi mergea spre distrugere în perioada aceea... şi la fel este şi astăzi. Ioan va concluziona astfel lucrarea lui Mesia: „Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:30-31). Lucrul de care aveau cea mai mare nevoie era viaţa. De asta are nevoie lumea şi astăzi: de viaţă, nu de religie!

Îngăduiți-mi alte câteva observații, înainte să încheiem ediția de față și să intrăm în textul scris de Ioan. Primele trei evanghelii sunt numite evanghelii sinoptice pentru că sunt scrise din acelaşi punct de vedere şi într-un stil similar. A patra evanghelie este diferită.

1. Matei şi Marcu subliniază minunile lui Isus, iar Luca acordă atenţie deosebită pildelor. Ioan nu face niciunul dintre aceste lucruri.
2. Minunile din Ioan sunt prezentate ca semne şi au fost alese cu mare atenţie pentru a susţine anumite adevăruri (de exemplu după înmulţirea pâinilor urmează discursul despre Pâinea Vieţii). Există mai multe asemenea semne specifice în Evanghelia lui Ioan.
3. Nu sunt pilde în a patra evanghelie. Cuvântul pildă apare o dată în Ioan 10:6, dar nu este cuvântul grecesc obişnuit parabole, ci paroimia – alegorie. Acest cuvânt nu trebuie tradus cu „pildă”. Povestea Păstorului cel bun nu este o pildă, ci o predică.

Ioan ne prezintă un stil interesant de a face cronologie, plasând evenimentele pe o scară pe care putem încadra misiunea lui Hristos pe trei ani. El ordonează evenimentele evangheliei nu numai logic, dar şi cronologic. Acordă atenţie locurilor şi cetăţilor – de exemplu: „în Betabara, dincolo de Iordan” (Ioan 1:28); „Cana din Galileea” (Ioan 2:1).

Dumnezeirea lui Hristos este pusă în prim plan în această evanghelie. Dar în acelaşi timp nu se pierde din vedere umanitatea Lui. Aţi observat că numai Ioan vorbeşte despre călătoria Lui prin Samaria, faptul că a stat jos lângă fântână şi că era obosit din cauza călătoriei? Vă puteţi gândi la altceva mai uman decât aceste aspecte? Mie îmi mai vine în minte un alt aspect uman: Isus a plâns. Ioan este singurul care ne spune asta!

În această evanghelie este folosit aproape exclusiv numele de Isus, ciudat dacă avem în vedere că accentul este pus pe natura divină; este de aşteptat să se folosească numele Hristos. Atunci de ce este folosit numele de Isus? Pentru că Dumnezeu a devenit om! Ne despărțim în ecourile acestei exprimări simple a unui adevăr sublim! Pe curând!