Tehnocultura SciCast 004 a fost înregistrat duminică, în data de 8 mai 2016, în Londra, Marea Britanie.
Subiectul principal al acestui episod: găurile negre.
Găurile negre sunt stele masive în ultimul stadiu al vieții lor. Dacă o stea are cel puțin 10 mase solare atunci va avea un final exploziv, supernova, prin care va expulza o mare parte din materia sa în spațiul înconjurător. Apoi, sub acțiunea gravitației, aceasta se va comprima într-un spațiu extrem de mic rezultând un corp cosmic cu densitate extrem de mare care este gata să înghită planete, gaz interstelar și chiar alte stele.
Găurile negre au asemenea gravitație încât, dacă treci de orizontul evenimentului, limita dincolo de care nimic nu se mai poate întoare, atunci nici măcar lumina nu poate scăpa. Teoretic, dacă ai comprima orice obiect suficient de mult ai obține o gaură neagră. Pâmântul ar trebui comprimat într-un volum cât o cireașă pentru a deveni gaură neagră iar Soarele într-o sferă de 1-2 km. Totul depinde de raza Schwartzschild (Karl Schwarzschild, 1916) a fiecărui obiect cosmic, rază ce depinde strict de masa acelui obiect.
Show notes: Tehnocultura.ro
view more